de Gheorghe Pârja
Anul care se încheie ne-a marcat cu câteva sigilii
negre, ce au dat bătaie de cap cetățenilor care își doresc o liniște națională
prielnică muncii și odihnei. De la azilele groazei, la consumul de droguri. A
continuat psihoza măririi pensiilor, pusă la cale de guvernanți care nu obosesc
în trista fabricare de amăgiri. De unde curg și dezamăgirile oamenilor. Nu
doresc a repeta un clișeu adesea întâlnit în comentariile politicienilor din
opoziție, dar în țară stări de fapt care ar putea merge bine, merg prost. Simt
o ruptură între ce se întâmplă în societate și directivele venite din birourile
ministeriale. Cunosc suficient de bine regulile aderării noastre la Europa
Unită, dar prea mi se pare exagerată supunerea conducătorilor autohtoni. Sunt
un proeuropean, de pe vremea lui Bălcescu, dar asta nu înseamnă că nu pot avea
opinii care îmi pot liniști întrebările.
Întrebarea, pe care o port pe Ulița Bisericii, este
datoria externă a țării. Apoi pentru orice poveste națională se dă fuga la
Centru. Liderii români intră în birou cu ideile lor și ies cu directiva
europeană. Tot acolo se cumpănesc și pensiile, salariile, dar și colțurile de
la stele. Profesorul Constantin Toader, cu care mă consult, mi-a sugerat să
citesc, cu mintea de acum, despre spiritul fanariot din Principate. Am făcut-o.
Ascultați povestea pe scurt. În veacul al XVIII-lea, Principatele Române se
găseau într-o situație dificilă, suportând războaiele austro-ruse-turce, precum
și regimul fanariot, un instrument de asuprire fiscală și control politic creat
de turci.
Domnitorii greci veniți din Fanar, impuși de Poartă
nu puteau avea o armată și să ducă o politică externă cu capul lor. Tronurile
erau licitate, cine dă mai mult acela are tron, autoritatea domnitorilor era
limitată, fiind asimilați cu înalți funcționari. S-a instaurat un regim de jaf
și spoliere, monopolul economic otoman, rechizițiile masive, haraciul,
peșcheșurile, taxele de numire și confirmare a domniei au dus la ruina și
sărăcirea Principatelor. Fanarioții aveau obligația supunerii față de turci, domnia
și viața lor depindeau de capriciile vizirilor și sultanilor. Cu toate acestea,
fanarioții au făcut și reforme, fiind promotori ai modernizării societății.
Profesorul Toader ni-l amintește pe Constantin Mavrocordat, care folosea limba
română și susținea interesele țăranilor în fața boierilor.
Domnitorii fanarioți au fost mai reformatori decât
habsburgii și țarii ruși, care au fost adepții iobăgiei, până la revoluțiile
din 1848. Unii au fost apărători ai integrității teritoriale, cerând
respectarea autonomiei. Domnitorul Grigore Ghica a plătit cu viața opoziția
față de cedarea Bucovinei austriecilor, în anul 1775. Mulțumesc profesorului
pentru această incursiune în istorie, pentru a pune în oglindă două epoci. Acum
putem face similitudini între ele. Cum spuneam la început, am sentimentul că
prea facem ce spun alții. Mă surprinde cu cât zel ascultă politicienii de
astăzi radio Uniunea Europeană. Eu am rămas cu gândul la principiul unitate în
diversitate, care mi-a sugerat și independență și suveranitate. Un spirit
fanariot modern, mai suplu, îmbrăcat în concepte derutante ne bântuie prin
atmosfera autohtonă. Cu prea multă ușurință s-a acceptat bulversarea sectorului
energetic, invocând utopia regenerabilelor.
Prea ne bâlbâim în privința agriculturii. Pământ din
țară vândut, recolte autohtone diminuate în favoarea importurilor masive și
umilitoare. Avem roșii și carne de porc din țări străine. Adică se promovează
interesele altora, iar producătorii români sunt impozitați și puși la multe
încercări și dispoziții. Dacă ne uităm cu atenție, în ultimele trei decenii au
dispărut întreprinderi care mai puteau face față tranziției. Dar a venit
directiva prin vocea premierului Petre Roman: „Industria românească, un morman
de fier vechi!” Și a început deconstrucția României. N-am nostalgii stupide,
dar nu pot trece cu vederea dărâmarea unui edificiu care ne putea prinde bine.
S-a recurs subtil și modern tocmai la partea rea a spiritului fanariot.
Mersul ideilor economice, pe la noi, pasionează
puțină lume. Clasa de mijloc nu impresionează pe nimeni. Ba se caută diminuarea
ei prin impozite. Am auzit de la cei pricepuți, cum ar fi profesorul Coșea,
despre virtuțile de echilibru ale acestui sector economic. Povestea corupției
este veche, dar, în vremurile de astăzi, are alte închipuiri. Idealul lui Dinu
Păturică a devenit mentorul eurofanarioților mioritici, cu deviza „Fă-te om de
lume nouă, să furi cloșca de pe ouă.” Așa, economicul este dominat de
ideologic. De ideologia banului, subtilizat în felurite forme. Nu vă speriați
că am evocat prezența spiritului fanariot printre noi. Este o tristă realitate,
pe care nu avem cum să nu o vedem. Mulțumesc, domnule profesor Toader!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu