Anul inorogului alb

 

                                                                                 de Gheorghe Pârja

În Ziua de Sâmedru din acest an, 26 octombrie, s-au împlinit 350 de ani de la nașterea cărturarului și bărbatului de stat Dimitrie Cantemir. Tot în acest an, pe 21 august, s-au scurs trei veacuri de la moartea ilustrului român. Pentru Lucian Blaga, principele Dimitrie era ino­rogul alb al gândirii românești, figură stranie și pură, de o genială claritate a previziunii. Anul care se încheie este anul inorogului alb. Cantemir a fost un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru. Este portretul făcut de G. Călinescu lui Cantemir. Fiind de formație enciclopedică, a realizat prima sinteză a culturii naționale, pregătind apariția iluminismului. S-a născut în satul Silișteni, comuna Fălciu, din județul Vaslui. Este fiul serdarului Constantin și jupânesei Ana. Tatăl lui va deveni domn al Moldovei.

Tânărul Dimitrie a început la Iași drumul spre lumea miraculoasă a științei, filosofiei, istoriei, geografiei, etnografiei, lingvisticii, muzicii. La 15 ani este trimis ca ostatic la Înalta Poartă, după moda vremii, dovadă a slujirii părintelui Domnitor față de sultan. Dimitrie, minte deschisă spre cunoaștere, a deprins repede tainele multor științe cu care a venit în legătură în marea metropolă otomană. Din datele vremii reiese că Dimitrie vorbea în limbile latină, arabă, franceză, turcă, italiană, greacă, rusă, persană și foarte bine stăpânea limba română. Avea o inteligență nativă ieșită din comun. Opera lui stă mărturie. Operă savantă și erudită. Evoluția literară a lui Dimitrie Cantemir i-a uimit pe contemporani, faima lui cuprinsese întreaga Europă.

M-am oprit asupra celebrei lucrări „Istoria ieroglifică”, o splendidă alegorie despre moravurile politice și sociale ale societății în care a trăit. Boierii moldoveni și munteni sunt ascunși sub nume de animale și păsări, blănuri și pene, dar nu au fost iertate de autor rivalitățile dintre ei. Inorogul din această lucrare este întruparea simbolică a unui personaj eliberat de singurătatea exilului prin mijlocirea vrăjitoarei bune. Este spontan și acționează eficient, Inorogul are conștiința propriei identități, orgoliul originii, încrederea în forțele sale, credința că are acces exclusiv la adevăr. Inorogul traduce și destinul lui Cantemir. Ori „Hronicul vechimii româno-moldovlachilor,” scrisă la început în latină și apoi în română. Este culmea creației sale istoriografice. Este oglinda prefacerilor din Europa, pe parcursul unui mileniu și ceva, focalizând cercetarea asupra poporului român.

Scrie savantul: „Moldovenii, muntenii, maramureșenii, românii de peste Dunăre și coțovlahii din țara grecească toate aceste năroade dintr-aceiași romani ai lui Traian să fie, nu numai limba și graiul, ci și a tuturor vremilor mărturisesc”. În Hronic, învățatul scrie: „Noi moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească, ci română.” Uluitor câte a reușit să facă acest om în numai 50 de ani de viață. A fost savant, dând opere de direcție în cultura română, a fost domnitor al Moldovei, care a tânjit după o țară independentă, fără atârnare față de Imperiul Otoman. A încercat alianța cu țarul Rusiei, Petru cel Mare, care era un despot luminat. Și-a propus să scoată Rusia din întunecimile Evului Mediu și s-o ducă spre civilizația Apusului. Avea ca model Anglia. Că nu a reușit asta este o altă poveste. Dar a încercat.

Cantemir avea multe variante. O țară mică nu putea atunci să existe fără să accepte suzeranitatea unei mari puteri. Atunci țarul rus a reprezentat calea spre Apus, secolul luminilor. Cantemir petrecuse destui ani la Istanbul ca să cunoască foarte bine, din interior, lumea otomană. În final, s-a văzut că s-a opus turcilor. Se spun și astăzi multe neadevăruri despre domnitorul Cantemir. Care în nici un tratat nu a semnat că muscalii pot lua Basarabia. Au luat-o după un veac. Țarul rus l-a prețuit pe cărturarul Cantemir. L-a găzduit la curtea sa. Șederea, de nevoie, a lui Cantemir în Rusia a fost o perioadă fastă, deoarece acolo și-a scris operele sale principale. Cât ar părea de ciudat astăzi, dar fostul domnitor și urmașii săi au fost declarați prinți ai Imperiului Rus. S-a bucurat de multe favoruri. Dar el tânjea după Moldova, pe care n-avea s-o mai vadă niciodată.

Devine membru al Academiei din Berlin, Împăratul Germaniei numindu-l principe al Imperiului Roman. Nefericitul domn și savant se stinge din viață la 21 august 1723. A fost îngropat în pământ rusesc. În anul 1935, Nicolae Iorga i-a adus rămășițele pământești acasă și sunt depuse la Catedrala Trei Ierarhi din Iași. Să nu uităm de inorogul alb, de inorogul de crivăț.