Versurile Ioanei Chiș vin dintr-o stare de contemplare

 

Ioana Chiș este una dintre ”vocile eminesciene”, alături  de Camelia Nistor, Teodora Mugur, Andra Cionca, care se face tot mai auzită în Nordul Literar al României.  Este deja la al doilea volum de poezie, ceea ce denotă o mare încredere în muza ei și o puternică dorință de afirmare. Este cu atât mai mult de aplaudat, cu cât, o știm prea bine,  vin atât de puțini tineri înspre poezie și cenaclurile literare.

Semnalul editorial la care mă refer este volumul  de poezie  ”Parfum masculin&alte feminisme”, editura ”Vremea” București, cu o copertă semnată de autoare, o reproducere  „Friedrich von Amerling – Lost in drems (1935)”, împărțit în patru secțiuni (capitole).

Dragostea pentru poezie este sinceră și de netăgăduit, pe care o asociază la un moment dat cu însăși dragostea carnală, fapt ce se observă cu ochiul liber încă din prima poezie  ”Parfumul meu, imaginea ta”: ”eram plină de poezia ta,/ de poezia aburindă./eram plină de-un fel/de vers de-al tău, în a mea inimă/ în al meu respir. (...)// eram plină de poezia mea,/ poezie ce-mi umplea/liniile vărsătorului,/ liniile pielii.(...)// eram plină de poezia voastră,/ de-a voastră furie incandescentă,/de-a voastră iubire/cultural aprobată. (...)//eram plină de poezia mea feminină,/ce-mi cădea ușor/spre al meu parfum masculin./a mea feminitate,/al meu parfum consumat.(...)// eram plină de cuvintele/ imprimate-mi pe laturile gâtului,/pielea-mi neatinsă./ eram plină de cadența viselor mele, / de tine”.

Câteva din poeziile Ioanei Chiș din Capitolul unu – ”momentul realizării depline”și exemplific  prin titlurile „Minciuna mea adevărată”, „Am întrebat despre mine”, „O mare plină de cuvinte”,  îmi amintesc de spusele marelui poet optzecist Florin Iaru: „Scrii poezie când eşti imperfect şi nesigur. Cu cât devii mai sigur şi mai stăpân pe limbaj, mai ordonat, ai mai puţine de spus. Poezia e emoţie, iar emoţiile cele mai vii în tinereţe sunt”, cum consider că este și cazul tinerei poete băimărence.

Capitolul doi – „femeia copilă” începe cu poezia ”Al meu iubit din 2150”, din care aflăm că Ioana Chiș este sau poate deveni  în secolul următor :„frică”, „durere”, „plăcere”, „putere”, „singura femeie”, „singura copilă”; exemplific: „eram femeie căzută-n copilă,/ eram forță căzută-n slăbiciune./mă doream a fi într-un fel/ aievea unui Univers,/dar eram Steaua,/ ce-ți veghea/ întunericul complex”, interesant mod de abordare prin utilizarea antitezei, ce duce cu gândul la polii opuși din fizică, care inevitabil, se atrag, formând un întreg.

Starea de incertitudine, de căutări existențiale, de nevoia de hrană spirituală continuă cu poezia ”Scrisoarea unu a copilăriei”: „căutam un răspuns/ alături de poezia mea caldă/ și de al meu defect/ constant neidentificat,/ complet codificat.//căutam un răspuns,/ încercam să te țin în viață,/ ale mele cuvinte,/ hârtie ștearsă/ și tehnologie/ nefastă.”

Capitolul trei – ”desprindere astrală” are un număr de 11 poezii, în care poeta își exprimă dorința de a atinge tot ce este celest - în fapt de a deveni nemuritoare, fuge de banalitatea zilelor pe pământ, uneori fuge de sine, alteori de caracterul ființelor umane, fiind o competiție mai mereu între bărbat și femeie, de unde și titlul volumului de față: „îmi doream adesea/ să fiu într-un fel/poeta ta, / poeta voastră,/ dar cădeam într-o constantă banalitate/ a vieților noastre,/ a complimentelor ușor îngânate,/ a complimentelor voastre./ râvnesc, încă, la nemurirea mea/ la frumusețea mea eternă,/ la iubirea contrastantă,/ plină de esența succesului meu,/ și a lor mele caiete/ scrijelite invizibil/ prin trupul tău.” („Era de-ajuns succesul meu”).

Tot  nesiguranță, de altă factură decât precedentele,  întâlnim în poezia „Convertire demonstrativă” fiindcă poeta nu reușește să „convertească” persoana iubită la o iubire ideală, călăuzindu-se după celebrele versuri  „unde dragoste nu e, nimic nu e!”: „(...) să fii perfect pentru mine,/ atunci în iluzia corpului meu astral,/ în iluzia minții mele,/ cu lumina cerului înstelat,/ în noaptea unui august comemorat/ peste câteva zeci de ani,/ când feminismele mele/ erau deja clasificate, etichetate,/ iar parfumul masculin/ îmi îmbină încă hainele,/ purtate atunci,/ în anul adolescenței mele,/ când eram nesiguranță,/ falsificare, poetă în digitalizare/ și iubitoare de glorificare.”

Dragostea este peste tot în poezia Ioanei Chiș, o dragoste vegheată, controlată, fie că vorbim de poezie, de iubit, de viața de adolescentină: „vreau să te controlez,/ dar nu în modul acela/ superficial, ideal,/ adolescentin,/ bolnăvicios./ vreau să te văd,/ dar nu în modul acela/ aglomerat,/ atunci când stăteam/ în pat,/ cearceaful nou schimbat,/ atunci când știam că/ visez,/ că obsedez,/ că nu mă mai controlez,/ că nu mai vreau să/ te urmez” („Sfârșitul meu la capăt”).

Capitolul patru – „generația condeiului” începe cu eseul „Ce părere simțeam atunci?” în care poeta Ioana Chiș își exprimă atașamentul pentru femei, reale sau visate de ea, femei cu sau fără idealuri. Și totuși constată, referitor la creația poetică, că: „(...)aerul creației mele avea un gust masculin și eram înfricoșată. Nu înțelegeam de ce după atâtea gânduri feminine am această finalitate”.

Despre autoare,  Florina Pîrjol scrie pe coperta de final: „Dacă ținem la împărțirile pe generații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a celor aflați acum la vârsta tribulațiilor adolescentine, a întrebărilor exixtențiale și a patosului extrem. Găsim toate aceste elemente – căutări, întrebări, zbucium -  topite în scriitura tăioasă și, uneori, neașteptat de matură a unei poete încă neformate pe deplin, dar cu o voce deja distinctă și foarte puternică.”

Se pare că pentru Ioana Chiș cuvintele pot fi când asemeni cărămizilor - ziditoare, când asemeni nisipului pe care nu poți să construiești. Deși inegale, poeziile plac prin stilul propriu în care se exprimă poeta, de la prima până la ultima poezie. Sunt ferm convins că Cenaclul „Voci Eminesciene”, întâlnirile cu scriitorii reprezentanței Nord a Uniunii Scriitorilor și-au adus un aport în dezvoltarea ei ca poetă de factură modernă.

Titlul volumului este unul foarte sugestiv  „Parfum masculin&alte feminisme” și scoate în evidență toate frământările poetei în fața problemelor cu care se confruntă, mai ales a celor de ordin spiritual, adolescența fiind vârsta incertitudinilor și marilor iubiri.

 

                                                                                     Gelu Dragoș, UZPR