Poetul Răzvan Ducan ni-l readuce în actualitate pe Mihai Eminescu, un Eminescu viu și dorit de români mai mult ca niciodată! Pentru poetul din Târnăveni, Voievodul Stelar este un Sfânt, mama poetului o Fecioară Maria și Născătoare de Dumnezeu a poeziei iar statuia din parc un loc de perelinaj, o Mecca sfântă: „E 10 ianuarie, la prânz,/ și eu pe o bancă, în parc, /stau ca pe cuie,/mai sunt câteva zile până la naștere/ și nu-i văd mama în chinurile facerii,/ născându-l la Târnăveni, ca statuie.//(...) De aceea s-o iubiți și pe Raluca Iurașcu,/ cea care a fost dulcea mamă,/ gândiți-vă la ea ca la Fecioara Maria cu pruncul, de Rafael,/ puneți-o în propria Capelă Sixtină,/ numită icoană.” („Raluca Iurașcu și pruncul”).
Vitalitatea, stilul inconfundabil, viziunea proprie
a ceea ce înseamnă Eminescu pentru români, extravaganțele lexicale, versul
blând și lin, alteori tăios îl duc pe Răzvan Ducan în ipostaza de a-și face
chiar „selfie” cu Mihai Eminescu: „Unii mă întreabă/ De ce îmi tot fac selfie cu Eminescu?/ Dar cu cine vreți, cu
primaru`,/ Care a fost la locul potrivit,/ Când s-a răsturnat caru`?//(...)
Dacă nu cu acest 1 Decembrie/ Al scrisului de azi și ieri,/ Pentru care unirea
românimii/ I-a fost vis de fier?// Dacă nu cu Mihai Eminescu,/ Cu cine să fiu
în fotografie,/ Când în aeternum mi-e dascăl,/ Să mă redau pe mine, mie?!” („Unii
mă întreabă”).
Răzvan Ducan se umple la Statuia lui Eminescu de
energie asemeni creștinului de dragoste cerească la Catedrala Neamului iar
tăcerile sunt cea mai mare învățătură, fiindcă așa cum afirma Lynn Johnston: „Cele
mai mărețe declarații sunt adesea rostite în tăcere”: „La statuia lui Eminescu/
Tăcerea-i cu aldine,/ Conversăm subliminal,/ Prin cărți sibiline.// Ne-nfruntăm
cu tăcere,/ Ca dintr-o pâine,/ Îmbuteliem tăceri,/ Pentru ziua de mâine.//(...)
Orice intrus/ Este binevenit,/ Dacă știe tăcea,/ La plus infinit.// Dacă nu
știe,/ Îi spunem ca atare,/ Că și pentru tăcere/ Sunt abecedare.” („Din
nou...tăcerea”).
Poetul Răzvan Ducan face și un exercițiu de genul
~De ar veni acum Eminescu~, într-o notă ironică, șugubeață, dar tristă per
total: „De ar veni acum Eminescu,/ Nu ar mai avea loc de poeți în do diez./ -
Cum te numești? Mihai Eminescu./ - Foarte bine. El e Punguța cu doi bani/ Iar eu sunt Capra cu trei iezi.// - Scrii poezii? Da, scriu, de nu-i cu
supărare!/ - Nu-i, dar despre ce scrii?/ Despre epigoni și dulcea Românie,/ Și
despre toate putințele de a iubi”.
Dorind să examineze un spectru larg din opera
eminesciană, Răzvan Ducan se transpune în locul Luceafărului, cu un curaj dat
de cunoașterea în amănunt a operei Geniului Român dar și dragostei infinite pe
care i-o poartă: „Singurii mei prieteni adevărați/ au fost Ion Creangă și
Facebook.// Am auzit că Ion Creangă a murit/ și nici Facebook nu se simte prea
bine./ Cuvintele îmi sunt cernite,/ pentru ceea ce a fost cândva și ce mai pare
că vine.// Cu Ion Creangă beam vin de Cotnari la Bolta Rece,/ și apoi
străbăteam ulițele mărginașe ale Ieșilor,/ fără ca taina noastră să se desferece.//
Fiecare dintre noi aveam câte un umăr liber pentru celălalt...”. Cu subtilitate
ne dă de înțeles că doar lectura e salvarea fiindcă: „Nici Facebook-ul ăsta nu
va muri în patul lui acasă,/ Undeva un blocaj definitiv tot ascute la coasă./
Îi spun condoleanțe încă de pe acum”. Asta apropo de inteligența artificială...
Răzvan Ducan pulsează la maxim în poezia „De ce nu?”
unde dorește și își dorește canonizarea Poetului Național: ”De ce nu o biserică
cu hramul Mihai Eminescu?/ Credeți că degeaba a zis Arghezi că-i/ Sfântul
Preacurat al ghiersului românesc?/Că degeaba Dumnezeu i-a hotărât pe aceste
meleaguri,/ har teluric și ceresc?// Scepticii o să întrebe, bine dar în timpul
vieții lui,/ ce minuni a înfăptuit?/ Ne-a deschis ochii înspre sinele nostru/
și toate îndoielile ni le-a risipit.// A vindecat schilozii de gânduri mici,/ A
hrănit nația cu mana lui cerească”.
Poezia lui Răzvan Ducan este hrană pentru suflet,
resursă de energie, îi dă putere, liniște, șansa de a elogia români cu „R”
mare, adevăratele modele pentru tânăra generație „prinsă” între proiectul eșuat
„România educată”, facebook, tik-tok și alte rețele de „tembelizare”, fiindcă
Mihai Eminescu este un vizionar și un model de patriot român al vremurilor lui
(gândiți-vă doar la activitatea lui jurnalistică sau poemul ”Doina”: „În
fiecare punct pus de Eminescu/ la sfârșitul unei propoziții,/ se ascunde câte o
virgulă./ A vrut asfel să camufleze/ continuitatea în discontinuitate,/ pentru
a putea transmite nestingherit/ poporului român dezideratul pentru viitor”.
Poezia lui Răzvan Ducan nu are limite, epitetele
sunt puține când e vorba de Mihai Eminescu iar poetul târnovean nu se sfiește
să le utilizeze cu dărnicie și pricepere, lirica lui se găsește între plus
infinitul dintre Cer și minusul de pe Pământ, tonul este când blând, rugător,
ritualic, când aspru, revoltător, trist.
În prefața cărții poetul și editorul Nicolae Băciuț
„îl citește” foarte bine pe poetul eminescian Răzvan Ducan, despre care afirmă:
„După ce a trecut prin vămile lui Păunescu și a adus un inegalabil elogiu în
versuri lui Nichita Stănescu, Răzvan Ducan face prin această carte una dintre
cele mai frumoase reverențe în fața operei eminesciene. O face cu patimă, dar
și cu smerenie: „În final îi cer
iertare,/ Pentru îndrăzneala de a-l fi sărbătorit” („De ziua nașterii
adevărate”). El ne propune un Eminescu viu, contemporan cu noi, dar, cum ar
spune Lucian Blaga, și cu fluturii și cu Dumnezeu”.
Închei spunând că smerenia nativă este
caracteristica versurilor poetului Răzvan Ducan, motivându-mi afirmația prin
poemul „Chirie de vers”: „(...) Sunt un învățăcel,/Ca dintre noi, cei mai
mulți,/ De aceea, la ușa Limbii Române,/ Ca poet, mă desculț.// Și îmi las
prejudecățile/ Frumos aranjate la intrare,/ Poate mi le fură cineva,/ Să-și
mobilizeze o frustrare.// Ești vinovat, Mihai Eminescu,/ De comportamentul
sfios,/ Cu exemplu personal al iubirii,/ Până la os.// Tu, cel din gândul meu,/
Proprietar al gândului nemijlocit,/ Căruia îi plătesc chirie de vers,/ Pentru
acceptul tacit”. Felicitări!
Gelu Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu