Plânge ecoul unui sărut din gara ultimului teren...
Am întrebat
toamnele și îngerii
dacă au anotimpul
Mi-a răspuns ecoul unei regăsiri
din gara ultimului tren
care-și așternea culoarea
în câmpul cu maci și gutui coapte.
Nu i-am ascultat cântecul
dar m-a impresionat refrenul
doinei care își culege zidire
din răsărit de muză aprinsă...
Am rugat bruma cuvintelor
să îmi fie temelie de rugăciune
pentru popasul viitor - prin vise
și cărări de gânduri împletite.
Mi-au răspuns asfințitul trezit
și o lacrimă albastră -
spunându-mi câte zâmbete
încap în picurii de ploaie
dar nu le-am dat crezare.
Abia când au început norii
să își plângă adormirea
verde-miracol gândul mi-a
așternut valsul luminii între
timp de toamnă pictată printre gutui
și busuioc cernut - atunci am înțeles
culorile curcubeului și adierea vântului netrist...
Plânge ecoul unui sărut căzut
în gara ultimului tren
care-și așterne umbra visului
în lumină și cuvânt netulburat...
C H I U Z B A I A
13.11.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu