A PLÂNS CÂNTECUL! A PLÂNS REFRENUL...

In Memoriam prof. Ioan Săcăleanu

,,Lăsați-mi zborul spre cântec!",

își vorbeau diminețile unui refren

și răspunde anotimpul

verdelui-miracol

,,Cântecul

îl voi trimite la îngeri,

cu Stăpân cu tot!",

S-au minunat ghioceii

neștiind ce să creadă!?

,,Ce-or fi vorbele astea? Hai să întrebăm

Omătul Mieilor!". Și au pornit

spre a se întâlni cu acesta...

Primul ghiocel, mai vorbăreț din fire,

întreabă:

,,Mărită Zână a Zăpezii,

oare de ce anotimpul verdelui-miracol

glăsuit-a despre un anume cântec

trimis cu Stăpân spre Îngeri?".

Și a grăit Zâna:

,,Cu câteva clipe înainte

profesorul Ioan Săcăleanu și-a început Marea Călătorie spre Grădina Raiului. A lacrimat cântecul!

A plâns refrenul! Au tăcut acordurile muzicale!".

Cânta doar Cerul cu tot cu Îngerii din corul acestuia, așteptându-și

stăpânul muzicii - profesorul Ioan Săcăleanu...

Cântecul și-a adunat lacrima

spre a fi dăruită întru liniștea,

neuitarea și nemurirea celui care a fost ,,suflet din cântec, suflet pentru cântec și cântec din suflet" - prof. Ioan Săcăleanu...

Refrenul și-a oprit acordul

și a chemat lumina gândului cules

din versurile triste

rămase în veșnicia așteptării

unui suflet dăruit cântecului

- prof. Ioan Săcăleanu...

Corul Îngerilor - dimpreună

cu marile valori aflate în Cer

- își priveau șoaptele izvorului

de zâmbet și ridicau

rugăciune zidită

în seninul cântecului

rămas de azi

în veșnicia clipelor triste...

Au plâns cântecele rămase orfane

au plâns refrenele rămase în

pribegia singurătății

au încetat să mai zâmbească

ghioceii și brândușele

anotimpului răsărit din

visul verdelui-miracol.

Cântecul și-a oprit șoaptele

în tristețea gândului

rătăcit între două tăceri

culese din glasul sufletului de lacrimă

chiar și glasul clopotului era, azi,

trist... singur... înlăcrimat,

își ducea gândul

prins în zborul tristeților

își ștergea ochii de catifea

și nu credea în adevărul

pământesc - prof. Ioan Săcăleanu

deja era în ceata îngerilor din corul

albastrului Cer...

Drum lin, înspre lumină domnule profesor. Regret, doar faptul că v-am spus cuvântul - Mulțumesc - de prea puține ori, față de cât trebuia. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase cu care mă răsfățați și mă apreciați. Vă mulțumesc pentru sfaturile primite, precum un părinte binevoitor își îndrumă copilul... Neuitare și nemurire! Drum lin, în lumina cântecului îngeresc! O să îmi lipsiți...

VASILE BELE,

Președinte ASCIOR Baia Mare