Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean
Maramureș a reușit o nouă premieră. Aleșii județeni au aprobat ieri cel mai mare
buget din istoria Maramureșului: 872 milioane de lei. Bugetul este axat pe
dezvoltare. 70%, adică 548 milioane de lei, sunt alocate investițiilor și doar
restul de 30% e destinat părții de funcționare a administrației județene și a
instituțiilor subordonate.
Pe lista investițiilor se regăsesc proiecte majore
pentru județ:
Infrastructură:
Drumurile Expres Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou – Dej ; centurile
ocolitoare pentru Baia Mare și Sighetu Marmației; pasajele de la Clubul Văcarilor și Italsofa;
200 de km de drum județean prin proiectul MARA-NORD, care a primit deja
finanțare de 125 de milioane de euro prin POR;
dar și alte drumuri județene care au nevoie de intervenții rapide și
care care vor fi finanțate bugetul județean, cum sunt DJ185 (zona Bociciu Mare)
sau Dumbrăvița-Șișești.
Economie:
7 parcuri industriale (Baia Sprie, Targu Lăpuș, Fărcașa, Șomcuta Mare,
Giulești, Bogdan Vodă, Mireșu Mare.
Educație:
campusul pentru învățământul dual de la Baia Sprie; reabilitarea școlilor
speciale.
Reabilitarea
patrimoniului Consiliului Județean: Castelul Teleki,
Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul
de Etnografie și Teatrul de vară,
Palatul Administrativ, școlile speciale etc.
Conservarea
valorilor arhitecturale: patrimonial vernacular din
localitățile Bogdan Vodă, Breb, Lăpuș, Petrova
Sănătate:
Corp nou la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș Baia Mare în
care se va înființa un bloc operator, un laborator ultramodern, parcări
subterane, heliport și noul UPU. Un nou ambulatoriu va fi înființat în noul
corp ce se va construi la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare, iar în
ședința de ieri au fost adoptate patru hotărâri ce vizează acest proiect în
valoare de 3,5 milioane de euro.
”Pe lângă investițiile aflate deja în lucru,
pregătim și alte proiecte pentru care există axe de finanțare. Vă dau un
exemplu: trenul metropolitan, care să facă legătura municipiului cu zonele
industriale din împrejurimi, aducând la alt nivel transportul în comun al
municipiului Baia Mare. Avem cel mai mare buget din istoria Consiliului
Județean, din care mai bine de două treimi este destinat dezvoltării
Maramureșului”, a declarat Ionel Bogan, președintele CJ Maramureș.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu