Simona Halep (32 de ani) a câștigat azi, 5 martie 2024, apelul la TAS, suspendarea de 4 ani i-a fost redusă la 9 luni. Stere Halep, tatăl sportivei, anunță că e pregătită să revină pe teren: „Simona s-a antrenat mereu, nu a întrerupt pregătirea!”
Simona Halep are nevoie de wild-card pentru a juca
din nou, pentru că a ieșit din clasamentul WTA. Ea nu a jucat 19 luni, a
pierdut 10 luni degeaba.
Simon Halep a fost suspendată provizoriu în
octombrie 2022, după ce a fost depistată cu roxadustat la US Open. Ulterior, ea
a primit o suspendare de 4 ani, în 2023, apoi a atacat decizia la TAS.
Iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a dat 9 luni,
astfel că a ispășit deja suspendarea, care a expirat în iulie 2023. Astfel, au
trecut 10 luni pierdute de Simona Halep.
Simona Halep poate cere daune uriașe ITIA, pentru
că, practic, a pierdut 10 luni de joc. Ea poate reveni imediat pe teren, primul
turneu la care poate participa este Miami Open, care debutează pe 19 martie.
Suspendarea Simonei a început din octombrie 2022, nu din septembrie 2023.
George Cosac, președinte FRT a declarat: „Am avut
mereu încredere în ea. Acum i s-a luat o piatră de pe inimă. La cum o cunosc de
ambițioasă. cred că în 6-9 luni va ajunge să se bată iar cu adversarele din top
10. Dar are nevoie de meciuri, de vreo 10 turnee, și să nu forțeze, din dorința
de a reveni mai repede cât mai sus. Oricum, mă bucur pentru ea, că știu ce
sacrificii a făcut împreună cu familia”.
Autor:
Cristi SOMEȘAN
Sursa:
GSP.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu