Ploaie

 

Plouă afar’ bacovian de trist.

Toamna stă cu coatele pe tindă.

De sus privește Domnul trist,

icoanele bătrâne să cuprindă.

 

Plouă-n enigma mea totală.

De mult n-a mai plouat la noi.

Se pune mir pe noatea triumfală

și plouă pe alei și în Zăvoi.

 

Plouă în cârdul păsărilor mute.

Pe mers de căprioară bizantină,

plouă-n oglinzile necunoscute,

plouă, dar ploaia n-are vină.

 

Și plouă-n cumpăna durerii,

plouă în apele de suprafață,

plouă și-n visele plăcerii,

plouă în smoala nopții hoață.

 

Of, plouă, plouă dintr-o parte.

Plouă pe limbile de săbii,

plouă-n dureri pe strâmba moarte,

plouă pe aripe de vrăbii.

 

Plouă, și plouă-adânc în mine,

iar ploaia vrea să mă deșire.

Stânci se rătăcesc în ape cristaline,

of, sunt  firav și mai subțire!...

Puiu RĂDUCAN