Singura soluție!

Ieri, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, mă uitam la bucuria oamenilor, la chipurile luminoase.

Erau de la copii abia botezați – a treia generație de membri ai comunității din nucleul inițial, copiii copiilor noștri – până la bătrâne de peste 80 de ani. De obicei vine la slujbă și medicul psihiatru Galina Răduleanu, basarabeancă, fostă deținută politic (patru ani de detenție la Braşov, Uranus, Jilava, Arad şi Oradea), fiica preotului patriot Boris Răduleanu (condamnat de bolșevici la 10 ani de pușcărie), care a împlinit anul acesta 91 de ani și se ține mai bine decât mulți din generația noastră. Vine la biserică cu tramvaiul de departe, uneori pe o vreme imposibilă (călduri mari sau frig) și stă aproape toată slujba în picioare, ceea ce ne cam umilește pe toți cei care ne mai plângem că ne este greu. Nu mai vorbesc de cei care găsesc să facă orice altceva în sfânta Duminică, numai să dea două ore pentru Dumnezeu care și-a făcut altar de jertfă din Cruce, nu catadicsesc.

Dar să vă spun gândul ce mi-a venit după ce s-a terminat împărtășania cu Sfântul Trup și scumpul Sânge al Mântuitorului. A fost prea puternic și de aceea îl mărturisesc public.

Suntem precum înainte de Potop, când lui Noe Dumnezeu i-a poruncit să-și facă arca în care să salveze familia și viețuitoarele Pământului.

Lumea era atât de stricată, încât Domnul a luat decizia radicală de a aduce un diluviu prin care să facă un nou început Creației Sale.

Îmbâcsiți în păcate, cei din jur îl batjocoreau pe Noe, care făcea voia lui Dumnezeu și construia acea ciudățenie inutilă, acțiune de neînțeles pentru cei din cetate.

Am avut o revelație cum că acea barcă de salvare a Creației este Biserica acum.

Comparația dintre o corabie și biserică este veche. Ce am văzut acum era concretețea, similitudinea situațiilor.

Trăim vremuri pe care nu am fi crezut vreodată să vină. Eu, cel puțin, nu m-am gândit nicio clipă în 1990 că vom ajunge aici, ca ideologia comunistă să fie înlocuită cu una care să facă din sodomie un standard la care nu numai că ar trebui să se supună societatea, dar să fie construit un nou limbaj care să-l înlocuiască pe cel „vechi”, să fie redefinită noțiunea de Familie, mai mult, chiar și aceea biologică, de sex (masculin sau feminin).

Stranietatea nu atinge doar aceste aspecte, dar vedem cum ideologia sexo-marxistă se deversează imund în școli și grădinițe, în cărțile pentru copii, în cultura de mase (cinematografia mustește de „eroi” pederaști, care înlocuiesc modelele ideale de tip muncitorul sau colhoznica din filmele anilor ’50), a pătruns în teatru, în artele plastice șamd. Presa globalistă a devenit un focar permanent de manipulare, iar marea majoritate a oamenilor politici, în tot cazul cei promovați la vârful puterii, sunt niște biete marionete acefale și decrepite.

„Biserica ESTE Arca, în ea vă veți salva”, auzeam în minte foarte limpede când stăteam în strană și mă bucuram de oameni.

Ca și atunci, cei care spun că nu poate fi salvare în alt chip sunt luați în râs. În cel mai bun caz, spiritele subțiri îi tratează condescendent pe cei care cred „într-o forță supranaturală”.

Și totuși, condițiile sunt izbitor de asemănătoare.

Chiar vorbeam zilele trecute cu un Părinte pe această temă: câtă răbdare să mai aibă Dumnezeu când vede mlaștina în care s-a transformat sufletul omului astăzi? Chiar și în Biserică, suntem departe de Hristos și am schimbat inclusiv rugăciunea domnească, Tatăl nostru, „facă-se voia Ta” a devenit „facă-se voia mea”. Adică fugim de Cruce. Lumea creștină, mai ales în „Occidentul Colectiv”, este pulverizată. Oamenii i-au făcut loc de muncă diavolului pe tot pământul.

Revenind la ce am auzit atât de limpede: nimeni nu va răzbi în vremurile ce vin dacă nu se va urca în Arca Domnului, în Biserica Sa.

Va fi singurul loc în care vom putea să ne păstrăm sufletele. Orice alt substitut omenesc nu va putea să ne facă să răzbatem în tulburările ce sunt și ce vor veni. Doamne, nu ne lăsa!

 

Iulian Capsali