După scandalul politic generat de violențele de după derby-ul Clujului, Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca și membru marcant al PNL, a venit în spațiul public cu o replică pentru președintele UDMR Kelemen Hunor.
Acesta din urmă transmisese anterior că violențele
petrecute în oraș la finalul ultimului meci direct dintre rivalele
Universitatea Cluj Napoca și CFR Cluj Napoca au avut un fundament etnic.
Replica lui Emil Boc pentru Kelemen Hunor în
contextul incidentelor petrecute după ultimul derby dintre Universitatea Cluj
și CFR Cluj: „Nu există indicii de conotație etnică”
Întrebat în legătură cu acest subiect, fostul
premier al României a ținut să puncteze, printre altele, că până în prezent nu
au fost identificate indicii temeinice care să conducă spre această idee în
urma anchetelor demarate în acest sens de către diferite instituții ale
statului român.
„Am respins întotdeauna și resping orice formă de
violență, indiferent unde se manifestă și în orice domeniu, inclusiv în cel
fotbalistic. Am cerut autorităților statului să se implice de urgență și
profesionist în investigarea manifestării de violență care a apărut după meciul
de fotbal.
Clubul Universitatea Cluj Napoca a emis un comunicat
de presă prin care respinge orice formă de violență și își exprimă atașamentul
față de valorile sportive bazate pe fair-play.
Înțeleg îngrijorarea exprimată de unii reprezentanți
ai comunității maghiare, din analiza autorităților statului, până în acest
moment, nu există indicii cu conotație etnică care să vizeze regretabilul act
de violență.
La Cluj Napoca, am promovat și promovăm politici și
atitudini care să unească comunitatea noastră, nu să o dezbine, inclusiv pe
motive etnice. Îi asigur pe toți că orașul nu își întoarce fața spre trecut, ci
își continuă parcursul european.
Este important de amintit faptul că în ultimii trei
ani s-au desfășurat la Cluj Napoca alte 8 partide între „U” și CFR. Toate fără
incidente de violență. Aceasta este normalitatea pe care trebuie să o promovăm
în continuare.
Violența trebuie respinsă și condamnată fără
echivoc, iar Clujul trebuie să rămână un model de fair-play sportiv . Să ne
bucurăm de reușitele noastre comune și să nu admitem nicio formă de violență
care să umbrească succesul nostru comun. Împreună suntem Cluj”, a transmis Emil
Boc.
Mă adresez ministrului de Interne și îi cer ferm:
dați un exemplu! Sancționați ultrașii care au agresat tinerii maghiari! Nu
accept argumentul că acestea sunt doar cazuri izolate. Nu! Atâta timp cât
maghiarii sunt atacați doar pentru că sunt maghiari, pentru că vorbesc în limba
maghiară, comunitatea noastră nu este în siguranță. Asta este consecința
faptului că partidele extremiste, antimaghiare, pot instiga liber, în timp ce
statul, adesea, închide ochii.
Orice discurs instigator la ură trebuie sancționat,
indiferent de cine îl rostește – fie că este politician sau reprezentant al
mass-media.
Le doresc însănătoșire grabnică tinerilor agresați!
Familiilor lor le transmit putere și rezistență în această situație
tulburătoare.Suntem pregătiți să le oferim tot sprijinul necesar”.
Sursa:
gsp.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu