Obiceiul udării sau stropirii fetelor în a doua zi de Paște are legătură cu venirea primăverii. Fetele care sunt udate, cu apă inițial, apoi cu parfum, vor rămâne proaspete, frumoase, vor avea bunăstare și, de asemenea, șanse mai mari să se mărite.Tradiția este prezentă și în alte părți ale țării.
Institutul Național al Patrimoniului (INP)
menționează că în „Lunea albă”, pe lângă umblatul cu pasca și plugarul, există
obiceiul udatului: „Feciorii prind fetele şi le duc la o fântână unde le udă cu
două-trei cofe de apă sau le iau pe sus şi le aruncă într-o apă curgătoare.
Fetele astfel udate au şanse mai mari să se mărite în anul respectiv.”
Etnografii spun că obiceiul stropitului de Paşte a
fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu, de către saşi, fiind
preluat în toate zonele locuite de germani şi mai apoi în comunităţile
maghiare, dar şi în cele româneşti.
„Obiceiul a fost adus în oraşele ardeleneşti de
către saşi şi s-a răspândit şi la sate. Acesta are de a face cu venirea
primăverii. Întrucât parfumul era foarte scump cei mai săraci înlocuiau
parfumul cu apă sau îl diluau foarte tare”, a explicat prof. Ioan Toşa,
cercetător la Muzeul Entografic din Cluj Napoca.
În Transilvania nu erau udate numai femeile, ci și
plugarul cel mai bun din sat. „În sudul Transilvaniei, Maramureş şi Sfântu
Gheorghe, exista un obicei în prima zi de Paşte care consta în luarea celui mai
bun gospodar, a celui mai bun plugar, ducerea lui la râu şi spălarea cu apa
rece din râu. Se considera că acest ritual va aduce noroc întregului pământ din
sat care va da rod bogat. Apoi se mergea în casa gospodarului şi se încingea un
fel de petrecere”, povesteşte etnologul clujean.
Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă,
din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat astfel încât băieţii folosesc
acum sticluţe cu parfum.
În Ardeal, tinerii formează grupuri în funcţie de
prietenii şi merg „la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri,
ouă roşii şi vin.
În funcție de zone, există diferite versuri care
sunt recitate de tineri: „Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar /
Şi-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră”. Astfel îşi încep
udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le
stropesc cu parfum. În alte zone, se păstrează încă obiceiul ca băieţii să îi
întrebe pe părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul: „Am fost
într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească.
Îmi daţi voie să o stropesc?”.
Reprezentanții bisericii catolice spun că ar avea
rădăcini religioase și că datează de mai bine de două mii de ani, de când
evreii i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii.
Unii etnologi sunt însă de părere că este vorba despre o tradiție precreștină,
practicata de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiței Ostera, a
fertilității și a primăverii.
O altă legendă cu origini creștine spune că, într-o
zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată
păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în
vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu,
despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Păgâna i-a replicat că
se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu, care să coloreze
ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se
vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie.
Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar
fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.
Etnografii de la INP susține că și udatul face parte
din sistemul complex de obiceiuri și tradiții care începe cu șapte săptămâni
înainte Duminica Învierii și continuă cu 7 săptămâni după aceasta.
„În comunitatea tradiţională pregătirile pentru
sărbătoarea Paştelui încep încă din prima zi a Postului Mare, care durează
şapte săptămâni. Ciclul pascal se continuă după Duminica Învierii, cu încă
şapte săptămâni, până la Înălţare.
Fiecare dintre aceste săptămâni este punctată de
sărbători cu rezonanţă în calendarul religios, dar şi de obiceiuri populare sau
de gesturi şi acte mărunte menite să influenţeze pozitiv mersul lucrurilor sau
să remedieze abaterile de la regulile impuse de calendarul popular”, se artă
într-un articol dedicat obiceiurilor de Paști publicat de Institutul Național
al Patrimoniului.
Sursa:
Adevărul
Foto: GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu