Ospățul care l-a ucis pe cel mai bătrân om al
Angliei
Schimbarea radicală și bruscă a
regimului alimentar
poate cauza chiar și moartea
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
„Fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate, iar sănătatea depinde e ce mâncăm, cât mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm, fapt pentru care trebuie să ne hrănim sănătos, nu cu îmbuibarea care ne îmbolnăvește, ne întunecă mintea și ne produce moartea!” )N. Grigorie Lăcrița)
„O gustare luată în liniște e mai bună decât un întreg banchet trăit în neliniște și stres.” (Esop)
Rezumat. În acest articol se prezintă
unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care arată cum schimbarea
radicală și bruscă a regimului alimentar al unei persoane sănătoase i-a putut
cauza moartea. Este vorba despre Thomas Parr, un englez despre care se spunea
că s-a născut în jurul anului 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat în
1635. Vestea despre vârsta sa s-a răspândit în toată Anglia, iar „Bătrânul
Parr” a devenit o celebritate națională, fapt pentru care a fost adus la
Londra și prezentat regelui Carol I, fiind tratat ca un oaspete de seamă. Numai
că schimbarea bruscă a modului de viață – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă
la una bogată și îmbelșugată, cu vinuri alese, la care s-au adăugat
sedentarismul și aerul poluat al orașului – i-a fost fatală bătrânului Parr,
care a murit la câteva săptămâni după sosirea la Londra. Medicul care i-a făcut
autopsia a concluzionat că, dacă Parr nu și-ar fi părăsit locul natal,
continuând să trăiască cu dieta sa simplă, cu munca sa și în aerul său curat și
liniștit, ar fi trăit mai mult.
*
Schimbarea radicală și bruscă a regimului
alimentar produce un șoc alimentar atât de puternic asupra organismului,
încât poate cauza chiar și moartea.
„Șocul alimentar fatal” se produce
atunci când un om trece, radical și brusc, 1) de la un regim
alimentar sărăcăcios, însoțit de multă muncă și mișcare, 2) la îmbuibare și
sedentarism, pe care un asemenea organism nu le poate suporta.
Medicina modernă cunoaște un fenomen înrudit,
numit „sindromul de realimentare”: atunci când un organism
obișnuit cu foarte puțină hrană primește brusc cantități mari de alimente, se
pot produce dezechilibre grave ale sărurilor minerale din sânge, care afectează
inima și plămânii și pot duce chiar la deces.
Fără prea multă teorie (care se găsește din plin
pe Internet), voi prezenta unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie,
care ilustrează cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unui
om i-a cauzat moartea.
Thomas
Parr a fost un englez despre care
se spunea că s-a născut în jurul lunii octombrie a anului 1482 sau 1483, că a
trăit 152 de ani și că a decedat la 13 noiembrie 1635.
A locuit în micul cătun Winnington, din comitatul
Shropshire, în casa cunoscută astăzi drept „Old Parr's Cottage”.
Nu există informații precise privind modul de
alimentație al lui Thomas Parr înainte de sosirea sa la Londra, dar medicul
William Harvey a consemnat că acesta a trăit cu o dietă de „brânză verde
și lapte subrânced sub orice formă, ceapă, pâine aspră și tare și băuturi
slabe, în general zer acru, iar cidru la ocazii speciale”.
„Cu această mâncare jalnică, dar trăind în casa
sa, fără griji, a atins acest om sărac o asemenea lungime a vieții.”
Viața lui simplă confirmă cuvintele lui Arthur Schopenhauer: „un cerșetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav”, iar sănătatea, spunea filosoful, reprezintă „nouă zecimi din orice fericire”.
Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și
istorisirile sale amuzante și fără de sfârșit au făcut ca prezența „Bătrânului
Parr” să fie dorită pretutindeni.
Pe măsură ce vestea despre vârsta înaintată și
sănătatea bună a „Bătrânului Parr” s-a răspândit, acesta a devenit o
celebritate națională, iar portrete ale sale au fost atribuite lui Peter Paul
Rubens[1] și lui Anthony van Dyck[2].
Un portret al lui Parr este expus la Muzeul și
Galeria de Artă din Shrewsbury, iar o copie se află la Galeria Națională de
Portrete din Londra.
Acesta îl înfățișează cu ochi căprui închis,
sprâncene albe și ciufulite, mustață și favoriți.
Așa se face că, în 1635, Thomas Howard, al 21-lea
conte de Arundel, l-a vizitat pe Parr și l-a dus la Londra pentru a-l prezenta
regelui Carol I[3] ca pe o adevărată curiozitate a naturii.
Trăsura și escorta au atras mulțimi mari în drum
spre Londra, oamenii sufocându-l pe bătrân în încercarea de a-l atinge și de
a-l auzi vorbind.
Ajuns la Londra, Parr a fost găzduit în reședința
contelui de Arundel, a fost prezentat regelui și a devenit vedeta înaltei
societăți.[4]
Greu de crezut că ar fi existat cineva care să
refuze o asemenea onoare, pe care nici acest țăran nu a refuzat-o, acceptând-o
cu mare bucurie și părăsind viața sa simplă de la țară.
Dar mai bine n-ar fi acceptat să-și părăsească
sărăcia pentru belșugul Londrei, unde „a dus o viață regească”, căci această
hotărâre și, respectiv, noua sa dietă i-au fost fatale.
Biblia îl avertizase de mult: „Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne” (Proverbele 23:20). Iar umoristul francez Coluche avea să spună, peste secole, că „Dumnezeu a împărțit: a dat mâncarea bogaților și pofta săracilor”. Thomas Parr a avut nenorocirea să le primească pe amândouă deodată: pofta săracului și mâncarea bogatului.
Fiind acum o celebritate răsfățată, primea o hrană
îmbelșugată, asemenea celei de la mesele nobililor, și vinuri dintre cele mai
alese.
Stimulat și de anturajul din jurul său, „Bătrânul
Parr”, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult încât
organismul său, neobișnuit cu asemenea excese (îmbuibare), n-a mai rezistat.
Cu peste 1.600 de ani înainte, poetul roman Horațiu (65–8 î.Hr.) descria parcă exact ce avea să i se întâmple lui Thomas Parr:
„Aduceți-vă aminte, ce bine vă simțiți
Pe când stăteați la masă hrăniți, nu îndopați.
Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,
Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghițite,
Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin
În fiere le preschimbă și scurgeri de venin.”
Și tot Horațiu adaugă: „Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului și țintuiește la pământ scânteia divină a minții” (Satire, II, 2, 79).
La câteva săptămâni după sosirea la Londra, Thomas
Parr s-a îmbolnăvit grav: respira cu greu, iar fața îi devenise
vineție.
A murit la 13 noiembrie 1635.
Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata
cauza exactă a decesului.
Autopsia a fost făcută, în prezența altor medici,
de eminentul medic William Harvey (1578–1657), cel care a descoperit circulația
sângelui.
Potrivit unor relatări ale vremii, moartea ar
fi fost pusă pe seama „alimentelor prea bogate, cu care organismul
său nu era obișnuit”.
Regele a hotărât ca Parr să fie înmormântat în
celebra catedrală Westminster Abbey din Londra, unde se află mormintele regilor
și reginelor Angliei, precum și ale unor mari poeți și savanți.
Înmormântarea a avut loc la 15 noiembrie 1635,
după calendarul vremii (25 noiembrie, după calendarul actual), iar mormântul
său a fost arătat vizitatorilor multă vreme după aceea.
Inscripția de pe mica sa piatră funerară din
marmură albă spune ceva aproape incredibil:
„Thomas Parr din comitatul Sallop [Shropshire],
născut în anul Domnului 1483. A trăit în timpul domniei a zece monarhi: regele
Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele
Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina
Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol. A trăit 152 de ani și a
fost înmormântat aici, la 15 noiembrie 1635.”
Rezultatele autopsiei efectuate de William Harvey
au fost publicate în 1669, ca anexă, în cartea „De ortu et natura sanguinis”
(„Despre originea și natura sângelui”) a medicului John Betts. Potrivit acestora:
1) toate organele sale interne erau sănătoase, cu
excepția unor semne de pneumonie în plămâni și a unor semne ale unei suferințe
a inimii (interpretate astăzi drept insuficiență cardiacă stângă), iar moartea
s-a produs prin sufocare;
2) schimbarea bruscă a dietei – de la o mâncare
puțină și sărăcăcioasă, la una bogată, de îmbuibare, cu vinuri alese –, la care
s-au adăugat aerul poluat al orașului și lipsa de mișcare, a fost prea
puternică pentru bătrânul Parr;
3) dacă Parr nu și-ar fi părăsit niciodată
locul natal (Shropshire), continuând să trăiască cu dieta sa simplă, foarte
sărăcăcioasă, și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult.
Deci, schimbarea radicală și bruscă a regimului
alimentar a cauzat moartea, în numai câteva săptămâni, a celui considerat
de unii drept cel mai longeviv om din lume.
Trebuie spus că cercetătorii de astăzi pun la
îndoială vârsta de 152 de ani: unii consideră că ar fi putut avea peste 100 de
ani, alții doar 70–80 de ani.
Însă, indiferent de vârsta sa reală, învățătura
rămâne aceeași.
Este ușor de înțeles că, la o vârstă atât de
înaintată, „Bătrânul Parr” putea muri și din alte cauze.
Trebuie însă ținut cont de faptul că la Londra n-a
fost adus un om ramolit sau unul care abia își mai trăgea sufletul, ci un
bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o
alimentație puțină și sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de
hrană (îmbuibare), pe care organismul său nu l-a putut suporta.
Desigur că și despre Thomas Parr circulă multe
povești și legende, dar esențială este învățătura pe care trebuie să
o reținem: schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar poate
cauza chiar și moartea.
*
Concluzii
O schimbare radicală și bruscă a regimului
alimentar poate duce la complicații grave, inclusiv la deces, în ambele
sensuri:
1) fie prin trecerea bruscă de la foarte puțină
hrană la îmbuibare (cum a fost cazul lui Thomas Parr),
2) fie prin restricții alimentare extreme, cu
aport insuficient de nutrienți esențiali, decompensarea unor boli preexistente
sau dezechilibre electrolitice severe.
Riscul unor asemenea schimbări este deosebit de
mare pentru persoanele cu boli cronice, pentru vârstnici, pentru copii și
pentru persoanele cu tulburări de alimentație.
De aceea, orice schimbare importantă a
alimentației trebuie făcută treptat și, la nevoie, sub supravegherea medicului.
Să nu uităm îndemnul lui Molière: „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”, și nici avertismentul Mântuitorului: „Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții” (Luca 21:34).
Bibliografie
Dr. Emil Rădulescu, „Alimentația inteligentă. Ești
responsabil pentru propria sănătate”, Casa de Editură „Viață și Sănătate”,
ediția a 2-a, București, 2005, pp. 49–50.
Numeroase surse în limba engleză, accesibile prin
căutarea „Thomas Parr, 152 years”.
„Ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:
https://uzpr.ro/19/05/2019/ne-sapam-mormantul-cu-dintii-mancand/
„Îmbuibarea ne îmbolnăvește și ne întunecă
mintea”, pe:
https://uzpr.ro/24/01/2022/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea/
https://www.art-emis.ro/analize/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea
„Strategii pentru o viață sănătoasă. Cum renunțăm
să ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:
„Autofagia și rolul ei în prevenirea bolilor, în
încetinirea îmbătrânirii și în prelungirea vieții”, pe:
„Dilema cu privire la consumul de carne. Cât de
dăunătoare este friptura la grătar”, pe:
„Suntem ceea ce mâncăm, când mâncăm și cum
mâncăm”, pe:
https://uzpr.ro/03/02/2022/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/
https://www.pro-oltenia.ro/articol/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/
[1]Peter Paul Rubens (1577–1640),
cel mai renumit pictor flamand, cu faimă internațională încă din timpul vieții.
În decurs de patruzeci de ani a pictat circa 1.400 de tablouri și a executat
sute de desene.
[2]Anthony van Dyck (n. 22.03.1599 –
d. 9.12.1641), unul dintre cei mai mari pictori și gravori flamanzi,
reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în gravura
„acquaforte”. A devenit celebru ca pictor al curții regelui Carol I al Angliei.
[3]Carol I (n. 19.11.1600 – d.
30.01.1649), rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la
execuția sa, în ianuarie 1649. A adus la Londra mai mulți artiști cu faimă
internațională, precum Anthony van Dyck, care i-a devenit pictorul preferat.
[4]A se vedea și cartea „Alimentația
inteligentă. Ești responsabil pentru propria sănătate”, autor Dr. Emil
Rădulescu, Casa de Editură „Viață și Sănătate”, ediția a 2-a, București, 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu