Se afișează postările cu eticheta Șomcuta Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Șomcuta Mare. Afișați toate postările

vineri, 4 iulie 2025

Invitație - „FestivALU Lavandei”, 3-6 iulie, Ediția a IV-a, Șomcuta Mare

 

Program acces festival:
Joi: 17.00 - 22.00
Vineri: 17.00 - 23.00
Sâmbătă: 10.00 - 23.00
Duminică: 10.00 - 22.00
📍Locația:
Șomcuta Mare, Maramureș, Str.Horea colț cu str.Aleea Teilor
(Alu Lavanda pe waze și google maps)
🔹Parcare:
Pe str.Horea, nr.5, sau oriunde ]n zona de centru a orașului, fiindcă lanul nostru este la 5minute în plimbare de Centru
Vă așteptăm cu drag 🥳
🔹Bilete:
20 lei /pers (copiii până în 12 ani au accesul gratuit)
🔹Cățelușii sunt bine primiți, dar vă rugăm să veniți cu ei în lesă
🔹Aveți o mulțime de servicii de care să vă bucurați și decoruri de care să profitați pentru cele mai frumoase fotografii🤩🌟 Dacă vedeți că unele zone din lan încă sunt mai verzi și nu au un mov intens, să nu vă supărați pe florile noastre dragi, însă, așa cum toate lanurile din țară au fost afectate, frigul din lunile aprilie-mai și vremea foarte schimbătoare au afectat plantația noastră. Însă lavanda Alu💜 e puternică și s-a recuperat foarte bine, arătând că vă așteaptă cu drag 🌟

ORGANIZATORII

sâmbătă, 27 mai 2023

INVITAȚIE - CONCERT EXTRAORDINAR DE FOLCLOR ÎN INTERPRETARE CORAL-INSTRUMENTALĂ la ȘOMCUTA MARE


 SC #TIMARA SRL în colaborare cu Primăria și Consiliul Local #Șomcuta Mare, vă invită la un concert extraordinar de folclor susținut de Corala Bărbătească #ARMONIA de la Constanța, acompaniați de orchestra folclorică Muzica Divertis.

În deschiderea evenimentului, ne bucurăm de prezența CORULUI BĂRBĂTESC din Vălenii Șomcutei.
Concertul se va desfășura la Centrul Cultural "Chioarul" din localitatea Șomcuta Mare, în data de 9 iunie 2023, începând cu ora 18:00.
Intrarea este liberă!

sâmbătă, 12 noiembrie 2022

ȘOMCUTA MARE, MARAMUREȘ... ultima repetiție înaintea concertului omagial...Elie POP

Tumult de frunze și culoare la ceas de mare sărbătoare a cântecului coral, sub semnul toamnei, sub semnul amintirilor atât de prezente care mai foșnesc în sufletul nostru și ne leagă de activitatea corală. Anii au trecut cu repeziciune la fel ca iuțeala cântecului. Aniversarea aduce, de fiecare dată, nostalgia discretă a împlinirilor trecute și este cu atât mai intensă, cu cât ele au fost presărate de-a lungul a multe decenii. Sărbătoarea este însoțită de nelipsita și binemotivata mândrie a celor care au dat viață corului și a celor care i-au determinat reușitele și cărora le mulțumim astăzi cu stimă și prețuire. Unul dintre cei mai sus pomeniți este profesorul Iustin Podareanu. Din 1978 corul și-a luat denumirea de ,,GLASUL CHIOARULUI", atunci când la pupitrul acestuia a poposit profesorul Iustin Podăreanu, absolvent al Conservatorului ,,Gheorghe Dima,, din Cluj Napoca. Maestrul Iustin Podăreanu este un hăruit al înălțimilor pline de cântec, în dânsul, frumosul de viață este ardent...și ce superbă damnație!

Pe drumul lung ce la parcurs alături de corul nostru, a construit în câmpul muzicii corale strămoșești o fântână binecuvântată de apă sfințită a tradiției cântecului coral. Ambiția și priceperea profesorului Podăreanu a făcut posibil etalarea calităților corului la un nivel cu totul deosebit. Sub bagheta maestrului, corul participă la zeci de competiții artistice.Tot sub bagheta maestrului, se realizează schimburi de concerte cu corurile din Săliștea Sibiului și Curtea de Argeș. În 7 mai 2010 corului,,Glasul Chioarului" i se înmânează Ordinul ,,Meritul Cultural" în grad de ofițer, categoria B , muzică...iar în anul 2019 ,corul sărbătorește 130 de ani de activitate corală la Șomcuta Mare.
Astăzi, la ceas de sărbătoare, îi mulțumim distinsului profesor Iustin Podăreanu, din toată inima, pentru felul în care i-a determinat reușita corului nostru, dăruind propria viață muzicii corale și îi dorim viață îndelungată cu multă sănătate, să se bucure de zile binecuvântate alături de familie. Asociației noastre corale îi dorim viață lungă sub bagheta dirijorului Gelu Hotea și un viitor plin de succes!

Autor: Ana Dorina IONAC



marți, 21 iunie 2022

Sărbătoare armenească în orașul Șomcuta Mare, 25-26 iunie 2022

 


Manifestarea va fi organizată în perioada 25-26 iunie 2022, de către Uniunea Armenilor din România cu sprijinul Primăriei Șomcuta Mare, primar Gheorghe Buda și sub patronajul Excelenței sale, Serghei Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România.

PROGRAM: 
  •  Sâmbătă, 25 iunie, ora 14,oo la Casa de Cultură din Șomcuta Mare, va avea loc vernisajul de pictură „Repere Armene în Maramureș” și expoziția de pictură „Biserici Armene în România”;  ora 16.30 – lansarea cărții „Minuni Trăite” a Corinei Chiriac, urmată de un micro-recital al îndrăgitei soliste (de la ora 17.30), în deschiderea căruia Diana Vascul va susține un recital. 
  • Duminică, 26 iunie, de la ora 16.00, organizatorii lansează o invitație la „Provocări colocviale” cu scriitorul și omul politic Varujan Vosganian, după care, în Parcul orășenesc de lângă Casa de Cultură, Corul bărbătesc din Vălenii Șomcutei va susține un recital, iar apoi va urma un spectacol de dansuri armene și dans sportiv.
                                                                                                                     GDL

luni, 19 aprilie 2021

Două evenimente religioase penticostale au fost întrerupte de polițiști în Șomcuta Mare!

 
Polițiștii maramureșeni continuă verificările în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Duminică seara, 18 aprilie 2021, oamenii legii au întrerupt în Șomcuta Mare două evenimente religioase penticostale.

Atât organizatorii cât și participanții la aceste evenimente au fost sancționați conform legii.

”Aseară, 18 aprilie, în jurul orei 20.00, polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit la două evenimente religioase penticostale desfășurate pe raza orașului.  La fața locului, în cele două locații au fost identificate 54 de persoane, din care două persoane aveau calitatea de organizator.  Polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 în valoare totală de 9.500 de lei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

luni, 11 noiembrie 2019

Opt podiumuri și trei finale pentru sportivii Prodance 2000 la Șomcuta Mare


 Sportivii școlii de dans Prodance 2000 Baia Mare au urcat pe podium la aproape toate categoriile la care au participat, obținând 4 medalii de aur, 3 medalii de argint, o medalie de bronz și încă 3 clasări în finale la Concursul Zonal ”Cupa Shall We Dance”, desfășurat la Șomcuta Mare sâmbătă, 2 noiembrie.
Competiția aflată la cea de a doua ediție a avut loc la Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Ioan Buteanu” din localitate și  a strâns pe ringul de dans în jur de 300 de sportivi din regiune, care au concurat în cadrul a 36 de categorii de concurs.
Clubul de dans băimărean a fost reprezentat de 13 perechi, dintre care 8 au urcat pe podium.

Locul 1: Adrian Pop și Anca Dunca (Basic 16-34 ani Latino), David Soponar și Izabella Bartha (E 6-9 ani), Bogdan Gănescu și Ștefania Ardelean (Hobby 10-11 ani) - trecând la clasa E, David Silaghi și Julia Suket (Hobby 6-9 ani).

Locul 2: Tudor Belous și Emma Ilinca Pop (Hobby 10-11 ani), Matteo Haidu și Ioana Iura (Precompetițional 2 dansuri 10-11 ani), Patrik Lukacs și Mira Levay (Debutanți 10-11 ani Vals lent).

Locul 3 a fost obținut de David Indrecan și Antonia Mare la Precompetițional 2 dansuri 8-9 ani.

În finalele competiției s-au clasat sportivii: Erik Nagy și Erika Keresztesi (locul 4 la Hobby 6-9 ani), David Indrecan și Antonia Mare (locul 4 la Precompetițional 3 dansuri 8-9 ani) și Andrei Tătăran cu Patricia Ghițiu (locul 6 la Hobby 6-9 ani).

Clasări în semifinale au obținut perechile: Răzvan Iuhas și Teodora Bizubac (locul 7 la Hobby 6-9 ani) și
Andrei Târnăveanu cu Alessia Costescu (locul 10 la Hobby 10-11 ani).

Sportivii sunt pregătiți de antrenorii de performanță ai clubului Prodance 2000: Lorand Ilyes și Dorina Fărcaș.

Următoarea competiție de dans sportiv va avea loc în 9 noiembrie la Turda (județul Cluj).

                                                                          PRODANCE



sâmbătă, 18 mai 2019

Ministrul Carmen Dan în vizită de lucru la viitoarea stație SMURD din Șomcuta Mare


Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a ajuns în Maramureș în dimineața zilei de vineri, 17 mai 2019, la prima oră fiind prezentă în orașul Săliștea de Sus, localitate lovită de calamitățile recente. De la Săliștea, ministrul Afacerilor Interne, însoțită de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea și de prefectul Vasile Moldovan au ajuns la Palatul Administrativ din Baia Mare, acolo unde a avut loc primirea delegațiilor străine la cea de-a V-a ediții a ”Zilelor Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”. Apoi, în paradă, s-au îndreptat spre Teatrul de Vară, acolo unde a adresat un cuvânt de bun-găsit tuturor celor prezenți la deschiderea oficială a manifestării. De pe scena Teatrului de Vară, ministrul Carmen Dan s-a deplasat la stația de pompieri din Șomcuta Mare, pentru a vedea locul unde va fi înființată viitoarea stație SMURD. Aici lucrările avansează cu repeziciune, iar administrația locală dă asigurări că, până în luna august 2019, tot ce ține de construcția și dotarea clădirii va fi finalizat.
”În măsură în care voi putea identifica mai repede o resursă umană am să vă ajut cu drag, pentru că este nevoie de personal care să activeze aici.
Este de apreciat faptul că doriți să faceți un sistem integrat și consider că așa este cel mai bine, ca Jandarmeria, Ambulanța și SMURD-ul să se regăsească în aceeași locație. Mai știu că această substație urmează să deservească aproximativ 24.000 de locuitori și atunci se justifică. Mai mult, solicitarea primarului din Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, este întărită și de susținerea președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și acest lucru atârnă mult mai greu în balanță. Această solicitare urmează să intre în comisia mixtă formată din reprezentanți ai Ministerului de Interne și ai Ministerului Sănătății, se va analiza de către specialiști și abia apoi vom putea da un răspuns ferm”, a arătat ministrul Carmen Dan.
Până în 2020, obiectivul Ministerului Afacerilor Interne este acela de a acoperi deficitul de personal peste tot în țară, pentru a putea interveni acolo unde se solicită ajutorul oamenilor legii. ”Anul acesta nu mai facem admitere, deoarece suntem deja la capacitate normală. Am și scurtat timpul de pregătire, pentru a putea avea personalul necesar în cel mai scurt timp. Nu trebuie să uităm că unii au tăiat posturi și au dat oameni afară, iar apoi le-au oferit pensii mai mari decât salariile, ceea ce a făcut ca, într-un singur an, să părăsească sistemul peste 27.000 de oameni. Din fericire, este o concurență foarte mare la școlile noastre și asta ne bucură”, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
”Fiind aproape de drumul național înființarea acestei substații se justifică și mai mult, traficul fiind aglomerat și, din păcate, fiind înregistrate suficient de multe accidente pe zona Mesteacăn – Baia Mare. Noi sperăm ca, până în luna august 2019, să finalizăm tot ce ține de Primăria Șomcuta Mare, pentru ca spațiul să fie potrivit desfășurării acestor activități”, a precizat primarul din Șomcuta Mare, Gheorghe Buda.

Gabriel Zetea: ”Este posibil să convocăm un referendum local în zona Chioar – Codru pentru viitoarea substație de ambulanță din Ariniș sau Ulmeni”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a vorbit și despre necesitatea înființării unei substații de ambulanță la Ariniș, amintind și de protestul inițiat de primarul din Ulmeni, Lucian Morar. Șeful administrației județene a declarat că administrația din zona Chioar nu a avut timp să pregătească un referendum local în același timp cu referendumul care are loc în 26 mai 2019, dar sau Consiliul Județean, sau fiecare Consiliu Local în parte poate să convoace un referendum în zona Chioar – Codru și să decidă unde doresc să facă această substație: la Ulmeni sau la Ariniș. Toți suntem temporari în funcțiile de conducere, însă un referendum va decide ce doresc oamenii pentru viitorul lor. Ceea ce m-a deranjat foarte mult la primarul Morar a fost că a încercat să pună presiune pe comisia care urmează să analizeze unde este mai bine să se înființeze această substație, la Ariniș sau la Ulmeni”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Ministrul Carmen Dan este de părere că dorința oamenilor este extrem de importantă, dat fiind că Ministerul Afacerilor Interne își dorește ca serviciul medical de urgență să fie adus cât mai aproape de oameni. ”Pe toți ne interesează timpul de reacție și intervenție în astfel de cazuri, pentru că acesta timp este cel care face diferența dintre viață și moarte și salvează viața oamenilor. Iar astfel de situații nu au fost deloc puține. Sunt convinsă că cei care au pregătirea necesară vor decide unde este necesară înființarea acestei substații, la Ulmeni sau la Ariniș. Însă mi-a părut rău că primarul din Ulmeni a susținut că documentele prin care a solicitat înființarea substației în localitatea sa au fost trimise la Ministerul de Interne, iar eu pot să vă spun că acolo nu s-au regăsit. Se știa despre acea situația, a existat o solicitare, dar formalitățile oficiale nu au fost îndeplinite. Tot ce am putut să fac a fost să îi promit primarului din Ulmeni că se va analiza situația. Noi trebuie să le explicăm oamenilor ce dorim să facem, pentru că românii au bun simț și discern foarte bine adevărul de minciună”, a conchis ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.


                                                                                              CJMM

vineri, 8 martie 2019

Propunere pentru desfășurarea olimpiadelor județene de Limba și Literatura romani și Istoria și Tradițiile Romilor la Șomcuta Mare


 Frecvența elevilor de etnie romă la Școala Gimnazială ”Petofi Sandor” din Coltău a fost analizată de inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Cristina Moldovan, împreună cu inspectorul școlar pentru minorități problemele din cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Maramureş, Edith Lapşanszki. La discuțiile referitoare la prezența la cursurile școlare, respectiv situația abandonului școlar au participat directorul Robert Mezei, directorul adjunct Crina Petruș, mediatorul școlar, cadre didactice și elevi. S-a pus accent pe importanța conștientizării elevilor de etnie romă cu privire la frecventarea orelor de curs, dar și la semnificația accesului la educație, respectiv locurile special alocate pentru romi în învățământul liceal și gimnazial. Pentru anul școlar 2018-2019 sunt înscriși 330 elevi romi, din care 95 sunt preșcolari, 169 sunt înscriși în clasele 0-IV, iar 66 elevi în clasele V-VIII.
În cadrul proiectului ”Incluziune socială prin intervenţii integrate inovativ şi eficient” implementat de Primăria Comunei Coltău prin programul de finanţare POCU 4.1. sunt incluși 92 elevi romi, care după finalizarea orelor de curs au asigurată masa de prânz și beneficiază de sprijin pentru realizarea temelor școlare. Tot în cadrul acestui proiect au fost incluse 18 persoane adulte care sunt cuprinse în programul ”A doua șansă” pentru ciclul primar de învățământ. Inspectorul pentru problemele romilor Cristina Moldovan a propus ca în acest an locaţia pentru desfăşurarea olimpiadelor județene de limba şi literatura romani şi istoria şi tradiţiile romilor să se desfășoare la Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare.

                                                           Prefectura Maramureş


vineri, 23 februarie 2018

Peste 4 milioane de lei alocați de Guvernul României în Șomcuta Mare, pentru reabilitarea școlilor și construirea unei creșe


 Vineri, 16 februarie 2018, în cadrul ședinței de Consiliu Local al orașului Șomcuta Mare, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a senatorului Liviu Marian Pop, dar și a altor cetățeni, primarul Gheorghe Ioan Buda a semnat cinci contracte de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua. Proiectele finanțate sunt pentru realizarea, extinderea, reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ preuniversitar, fiind cuprinse pentru finanțare următoarele obiective: extinderea Școlii Gimnaziale Nr 2, în orașul Șomcuta Mare, în valoare de 524.646,00 lei; reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale din localitatea Codru Butesii, în valoare de 949.840,50 lei; reabilitarea și modernizarea Școlii Primare din Buciumi, în valoare de 1.015.007,50 lei; reabilitarea și modernizarea Școlii Primare din Ciolt, în valoare de 601.555,50 lei; construirea creșei cu două grupe în orașul Șomcuta Mare, în valoare de 1.152.146,82 lei.
    Gheorghe Buda, primarul din Șomcuta Mare a precizat că, în ceea ce privește proiectele finanțate în sistemul de învățământ, orașul pe care îl conduce mai are două astfel de contracte aflate în derulare, încă din anul 2016.
”Este vorba despre extinderea Liceului ”Ioan Buteanu” și extinderea Grădiniței cu Program Prelungit din Șomcuta Mare, astfel că, odată finalizate și noile proiecte pentru care am semnat contractele de finanțare, unitățile școlare Șomcuta Mare vor asigura condiții deosebite pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Pe lângă proiectele finanțate pe PNDL, din bugetul local al orașului, în anul financiar 2018, vom finaliza Căminul cultural din Finteușu Mare și Baza sportivă din Șomcuta Mare”, a declarat primarul orașului Șomcuta, Gheorghe Buda.
       Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea le-a vorbit aleșilor locali despre proiectele finanțate pe Programul Național de Dezvoltare Locală care se desfășoară în întreg județul și i-a felicitat pentru finanțările obținute în Șomcuta Mare. Șeful administrației județene a amintit despre proiectele europene care au fost obținute de Consiliul Județean și a subliniat faptul că este extrem de important să fie atrase cât mai multe fonduri în județ, atât bani guvernamentali, cât și europeni. ”M-am bucurat să mă regăsesc în mijlocul celor din Șomcuta Mare, aici unde primarul Gheorghe Buda a dovedit, încă din vremea în care era viceprimar, că știe să facă o bună administrație. L-am asigurat pe edilul din Șomcuta, dar și întregul Consiliu Local de faptul că, instituția Consiliului Județean și eu, personal, le vom acorda tot sprijinul pentru implementarea altor proiecte extrem de importante în comunitate: aducțiunea de apă, reabilitarea străzilor etc. Am felicitat Consiliul Local pentru votul acordat în unanimitate proiectelor importante pentru locuitorii orașului Șomcuta Mare, respectiv obținerea unei sume care depășește 4 milioane de lei pentru reabilitarea școlilor și construirea unei creșe cu două grupe și așteptăm semnarea altor proiecte, în cel mai scurt timp”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
    Și senatorul Liviu Marian Pop, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României a declarat faptul că, majoritatea școlilor din Maramureș au fost prinse la finanțare pe PNDL, autorizarea acestora și investițiile în infrastructura de educație fiind o prioritate pentru Guvernului României.


                                                                                              CJMM

vineri, 3 noiembrie 2017

Contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ182B a fost semnat în prezența primarilor din Șomcuta Mare și Mireșu Mare


 Joi, 2 noiembrie 2017, în cabinetul președintelui Consiliului Județean Maramureș a fost semnat, și de către șeful administrației județene, Gabriel Zetea, contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 182B, legătura între Mireșu Mare, Șomcuta Mare și Remeți pe Someș. La întâlnire a participat, alături de aparatul tehnic al Consiliului Județean Maramureș, de primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda și primarul din Mireșu Mare, Ioan Mătieș și noul vicepreședinte de CJ, George Moldovan.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a subliniat faptul că este un nou moment important pentru instituția județeană, semnarea unui contract de finanțare pentru reabilitarea unui nou drum județean. ”Este vorba despre finanțarea DJ 182B de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care reprezintă unul dintre multele contracte pe care le avem semnate în Maramureș pentru reabilitarea infrastructurii rutiere județene.
În anul 2016, în cadrul campaniei electorale în care am prezentat programul de guvernare locală pe care l-am propus maramureșenilor am vorbit despre reabilitarea drumurilor județene ca prioritate zero a viitorului executiv al CJ.
Din păcate, dintr-o rețea de 850 de km de de drum județean, doar 56 sunt reabilitați în adevăratul sens al cuvântului, respectiv tronsonul dintre Baia Sprie și Bârsana. Și nu vorbim aici de plombări sau covoare asfaltice, ci de o reabilitare de la 0 a drumului. Am depus foarte multe proiecte în această perioadă și putem spune că, într-un singur an de zile am finalizat documentația, am depus-o spre finanțare, iar acum semnăm contracte în valoare de peste 100 de milioane de euro pentru reabilitarea a peste 200 de kilometri de drum județean. Săptămâna trecută am semnat un alt contract important, Drumul Nordului, un tronson de 78 de kilometri și o finanțare europeană de 50 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional (POR). Pentru județul Maramureș sunt foarte importante și finanțările naționale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), atât cele din prima etapă, cât și din cea de-a doua. Avem, de asemenea, cele mai importante tronsoane de drum aprobate spre finanțare, unele dintre ele având deja contractele semnate, iar până la sfârșitul anului vor fi semnate toate acestea. În ceea ce privește contractul de finanțare pentru cei 14 kilometri de drum prevăzuți pentru reabilitare pe DJ 182B, vorbim despre aproximativ 7,5 milioane de euro (peste 34 de milioane de lei). Sper ca luna viitoare să urcăm documentația pentru licitație pe SEAP, iar până în primăvara anului 2018 să avem un contractor serios, care să se și apuce de treabă. Există deja gândită la nivelul Consiliului Județean o legătură vizibilă între est și vest, între nord și sud pentru reabilitarea drumurilor județene din Maramureș. În perioada următoare vom depune la finanțare, pe PNDL2, proiectele care au fost deja aprobate în Maramureș, respectiv Valea Izei și Valea Ruscovei și sper că luna viitoare vom semna și aceste contracte. În ceea ce privește lucrările care vor avea loc în Șomcuta Mare și Mireșu Mare, am rugat primarii acestor două comunități să vină la discuții pentru a corela lucrările edilitare (canalizare, aducțiuni de apă) cu reabilitarea drumului județean care va implica lucrări la fundația drumului, apoi straturile de asfalt, rigolele, podețele, accesele la proprietăți pentru oameni, semnalizarea rutieră etc. Trebuie să avem un program clar de lucrări și cu siguranță vom reuși să ne punem în acord”, a declarat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
Primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda a declarat că acest proiect este foarte important pentru legătura între zona Chioarului și zona Codrului, iar administrația locală din Șomcuta deja a gândit modul în care vor fi corelate lucrările locale care se execută în oraș cu reabilitarea drumului județean.
În ceea ce-l privește pe primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș, acesta a amintit și de finanțările foarte importante obținute de comunitate pentru canalizare și apă, respectiv o investiție nouă de 32 de milioane de lei pentru canalizare și alte 18 milioane de lei pentru apă, finanțare obținută pe POIM. Edilul din Mireșu Mare speră ca aceste lucrări vor fi realizate înainte de a începe efectiv reabilitarea DJ 182B.
Cei doi primari au precizat că își vor da întregul concurs pentru ca toate lucrările, atât județene cât și locale să fie executate în acord, iar la final cei câștigați să fie locuitorii Maramureșului.


                                                                      CJ MM