Se afișează postările cu eticheta „e-Bibliotheca septentrionalis”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta „e-Bibliotheca septentrionalis”. Afișați toate postările

vineri, 18 noiembrie 2022

FELICITARE!

 

Bună ziua,
Cu respect vă anunțăm că, am primit la redacție antologia Galaxy, volumul 3, din partea distinșilor colaboratori Mihaela CD și Johnny Ciatloș-Deak și am semnalat în cronica bibliotecii apariția Dumneavoastră în acest volum. Vă trimit mai jos linkul publicării: 
Vă dorim mult succes mai departe cu cât mai multe realizări și vă invităm să ne fiți viitori colaboratori, așteptându-vă cu materiale spre publicare pe această adresă de email. 

Cu deosebit respect și prețuire,
Angela Simionca Emoji
Coordonator: 
„e-Bibliotheca septentrionalis”
Bibliotecar - Sala de Lecturã
Biblioteca Judeteanã „Petre Dulfu"
Bd. Independentei, nr. 4B
Cod 430123 Baia Mare
Tel./Fax 0262/275899

http://www.bibliotecamm.ro

luni, 27 decembrie 2021

Sărbători binecuvântate!


Cuprinși în dragostea infinită a lui Dumnezeu care a binevoit ca Fiul Său să ia chip de rob, purtând în Sine nașterea noastră din nou, binecuvântați fiind de cununa darurilor Sale – a Luminii călăuzitoare de Viață și a Speranței venite prin nașterea Pruncului Iisus, se cuvine ca acum, în prag de Crăciun, să ne îndreptăm atenția spre toți colaboratorii revistei e-Bibliotheca Septentrionalis.

Cu siguranță, emoția, sinceritatea și bucuria au fost atributele care au definit împreuna noastră lucrare, iar materialele transmise au fost adevărate mărgăritare ale procesului de culturalizare necesar societății în care trăim. Fiecare articol a reprezentat o ieșire din matca rutinei, o deschidere spre nou, un îndemn spre fenomene axiologice încununate de virtute, motiv pentru care Vă mulțumim și Vă invităm, ca și în anul care urmează, să ne socotiți vrednici conlucrători ai instruirii culturale, științifice, sociale.

Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos să ne fie tuturor prilej de bucurii incomensurabile, pace, sănătate, mântuire, întru mulți și fericiți ani!

 

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

luni, 17 august 2015

„e-Bibliotheca septentrionalis” a împlinit patru ani !

Revista culturală şi site-ul „e-Bibliotheca septentrionalis” şi-a început apariţia la 17 august 2011, ora 13.11.
Mulţumim tuturor colaboratorilor – celor activi, ca şi celor care şi-au întrerupt participarea la realizarea revistei –, aşteptăm cu interes noi materiale. Îi aşteptăm şi pe cei care încă nu au trimis nimic. Culoarea, calitatea, cuprinderea tematică a revistei, diversitatea speciilor literare şi publicistice, mulţimea textelor, atractivitatea pentru cititori se datorează exclusiv colaboratorilor.
Mulţumim cititorilor obişnuiţi şi ocazionali, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru că ne frecventează. Le mulţumim pentru că dau rost acestei publicaţii, pentru că fac rentabilitatea ei (nematerială, desigur). Le mulţumim pentru comunicarea, uneori, cu autorii prin comentarii şi like-uri, oferindu-le acestora, astfel, un suport moral.
Mulţumim publicaţiilor care ne promovează – mai ales „Izvoare codrene” şi „Carte şi arte”.
Mulţumim webmasterului – ing. Marcel Ţura – care a creat blogul şi îi aduce continuu îmbunătăţiri.
Mulţumim colegilor care ne pun la dispoziţie fotografii pentru ilustrarea textelor (Delia Florea, Adrian Pop, Alexandru Ioan Roman) sau ne ajută cu prelucrări de fotografii (Alexandru Ioan Roman, Gabriel Stan). Mulţumim altor persoane care ne trimit material ilustrativ.
Mulţumim tuturor pentru bunăvoinţă şi pentru îngăduinţă. Doritorii de cultură pot accesa fără frică https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2015/08/17/e-bibliotheca-septentrionalis-implineste-patru-ani/

                                                                                                    REDACŢIA

joi, 2 iulie 2015

„e-Bibliotheca septentrionalis” în vacanţă

Stimaţi cititori,
Stimaţi colaboratori,

Astăzi, 1 iulie 2015, „e-Bibliotheca septentrionalis” a intrat în vacanţă (prima, din patru ani de activitate).
Ne revedem peste trei săptămâni.

Bune doriri tuturor,


                                                                     Redacţia