Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,
Sinodul al VII-lea Ecumenic, convocat de Sfânta
Împărăteasă Irina (752-803) în anul 787 și prezidat de Sfântul Patriarh Tarasie
al Constantinopolului, având drept temei tradiția biblică și patristică a celor
șase sinoade ecumenice, a stabilit că, după cum este cinstită Sfânta Cruce,
trebuie cinstite și sfintele icoane: „Ca asemenea modelului cinstitei și de
viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înălțate cinstitele și sfintele icoane,
fie din culori sau din mozaic, sau din orice alt material potrivit, în sfintele
lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veșminte, pe ziduri și pe
lemn, în case și lângă drumuri; și anume icoana Domnului și Dumnezeului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei
Născătoare de Dumnezeu, cinstiților îngeri și tuturor sfinților și cuvioșilor
bărbați”1.
Însă biruința de la Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a
însemnat sfârșitul luptei de apărare a dreptei credințe. Nori grei de furtună
s-au ridicat pe cerul senin al creștinismului prin urcarea pe tronul Bizanțului
a altui împărat iconoclast (potrivnic icoanelor) – Leon Armeanul (813-820). Dar
nici de această dată Dumnezeu nu a lăsat Biserica Sa fără puternică apărare.
Rezistența teologică în acest nou război a fost
arătată de către un alt mare apărător al Ortodoxiei, Sfântul Teodor Studitul
(759-826), care, la un secol după Sfântul Ioan Damaschin (†749), și-a ridicat
glasul și a așternut pe hârtie temeiul reînnoit al cinstirii icoanelor, în
cuvinte simple, dar de mare profunzime duhovnicească. Iată argumentul său:
„Știm că Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om cu adevărat, a fost asemenea nouă în
toate. Și fiindcă omul poate fi zugrăvit, asta înseamnă că și Hristos poate fi
zugrăvit. Iar icoana zugrăvită ne este lumină sfântă, amintire mântuitoare nouă
celor ce Îl vedem născându-Se, botezându-Se, săvârșind minuni,
răstignindu-Se, îngropându-Se, înviind și înălțându-Se la cer, nerătăcind că
acestea nu ar fi așa, conlucrând cu privirea la contemplarea minții și
susținând prin amândouă credința în taina mântuirii”2.
Victoria definitivă a cinstirii sfintelor icoane a
fost proclamată de Sinodul din anul 843, convocat de Sfânta Împărăteasă
Teodora, o altă împărăteasă ortodoxă care, împreună cu Patriarhul Metodie al
Constantinopolului (843-847), în sâmbăta din 11 martie 843, în Biserica
Vlahernelor din Constantinopol, a reafirmat hotărârile Sinodului al VII-lea
Ecumenic, întărindu-le și statornicindu-le în hotărâri definitive și valabile
pentru întreaga Biserică.
A doua zi, duminică, a fost citit, în mod solemn, de
pe soleea Bisericii „Sfânta Sofia” din Constantinopol, la sfârșitul Sfintei
Liturghii, Sinodiconul Ortodoxiei, în auzul poporului dreptcredincios, prezent
în număr impresionant. Astfel, începând din acel an, 843, prima duminică a
Postului Mare a devenit, pentru întreaga lume ortodoxă, Duminica Ortodoxiei, zi
de mare și sfântă sărbătoare, în care se sărbătorește biruința dreptei credințe
asupra tuturor ereziilor și rătăcirilor.
Dreptmăritori creștini,
Duminica Ortodoxiei, sărbătorită începând din anul
843 în întreaga creștinătate ortodoxă, ne dezvăluie purtarea de grijă
neîncetată a lui Dumnezeu față de Biserica Ortodoxă.
Când cinstim, ne închinăm și sărutăm cu evlavie
sfintele icoane, noi ne întâlnim cu Hristos, cu Maica Domnului și cu sfinții
lui Dumnezeu. Sfântul Teodor Studitul precizează foarte clar că cinstirea
icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos: „Icoana lui
Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferența de
substanță, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea și închinarea ei este
o închinare la Hristos, întrucât nu este închinat ceva din materia icoanei, ci
numai Hristos, Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au și o
singură închinare”3.
Așadar, noi credem și mărturisim precum au crezut și
mărturisit de Dumnezeu purtătorii Părinți că, în sfintele biserici, atunci când
participăm la Sfânta Liturghie, ne împărtășim de harul dumnezeiesc sfințitor
prin ascultarea Sfintei Evanghelii, prin rugăciunile rostite în fața sfintelor
icoane, iar în modul cel mai deplin prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui
Hristos din Sfânta Euharistie. Când cinstim icoana lui Hristos, Domnul Iisus
Hristos Se află în fața noastră, iar când ne împărtășim cu Trupul și Sângele
lui Hristos, Domnul Iisus Hristos devine interior nouă, adică devine Viața
vieții noastre (cf. Ioan 6, 53-54).
Iubiți credincioși,
A devenit o tradiție în Biserica Ortodoxă Română ca
în prima duminică a Postului Mare să se organizeze colectă de bani în toate
bisericile de parohie și în bisericile din mănăstiri, pentru a susține
activitatea misionară a Bisericii.
În acest sens, Fondul Central Misionar este destinat
lucrării misionare și sociale a Bisericii și sprijinirii parohiilor sărace din
țară și din străinătate. Înființarea Fondului Central Misionar a fost hotărâtă
în timpul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, în cadrul şedinței
Sfântului Sinod din 18 septembrie 1956, când s-a decis ca în Duminica
Ortodoxiei să se realizeze o colectă în toate parohiile și mănăstirile din
Patriarhia Română.
În urma organizării diasporei românești, prin
înființarea de noi eparhii, parohii și mănăstiri, în anul 2011 s-a hotărât de
către Sfântul Sinod ca această colectă să fie extinsă la nivelul tuturor
eparhiilor din Patriarhia Română, atât din țară, cât și din străinătate.
Temeiul pentru astfel de colecte îl găsim în Sfânta
Scriptură, care ne spune, în cartea Faptele Apostolilor, că „toți cei ce
credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. Și își vindeau bunurile și
averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare” (Faptele
Apostolilor 2, 44-45). La rândul său, Sfântul Apostol Pavel a fost preocupat de
nevoile creștinilor din Ierusalim, care se aflau în dificultate, și a inițiat
„strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim” (Romani
15, 26).
Tradiția noastră românească a dărniciei este foarte
bogată în acte de binefacere și în purtarea de grijă față de Biserica lui
Hristos și față de poporul dreptcredincios. Poporul român este un popor harnic
și darnic, iubitor de Dumnezeu și de semeni. Din munca și agoniseala lor,
credincioșii ortodocși au dăruit cu suflet mare pentru construirea și
întreținerea lăcașurilor de cult, dar și pentru susținerea tuturor
activităților Bisericii.
Este încă vie, în memoria recentă, solidaritatea
arătată de credincioșii ortodocși români la începutul pandemiei, în anul 2020,
și pe tot parcursul ei, când Biserica a sprijinit spitalele cu cele necesare
pentru a trece mai ușor printr-o perioadă foarte grea. Astfel, bisericile,
mănăstirile și catedralele au ajutat spitalele. Atunci s-a creat o adevărată
comuniune de iubire creștină între doctorii de trupuri și păstorii de suflete,
fapt care ne-a ajutat să trecem mai ușor prin marea încercare a pandemiei.
Prin urmare, vă îndemnăm ca și în anul acesta să vă
deschideți inima și să-i ajutați pe cei pe care viața i-a adus în situații
grele. Astfel, „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău,
sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni
9, 7), sprijinind cu darul vostru lucrarea misionară și social-filantropică a
Sfintei noastre Biserici din țară și din străinătate.
Să folosim perioada Postului Mare ca prilej de
rugăciune smerită, pocăință sinceră și fapte de milostenie, să ne spovedim mai
des și să ne împărtășim mai des cu Sfânta Euharistie, ca pregătire pentru marea
sărbătoare a Sfintelor Paști.
Încredințându-Vă de dragostea noastră părintească,
Vă binecuvântăm cu binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus
Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie
cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!
NOTE
1 Pr. Sorin Șelaru (coord.), Hotărârile dogmatice
ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, București, 2018, p. 553.
2 Sf. Teodor Studitul, Refutatio peom. Iconom., în
PG 99, col. 456, apud Pr. Dumitru Stăniloae, Hristologie și iconologie în
disputa din secolele VIII-IX, în vol. Învățătura despre sfintele icoane,
reflectată în teologia ortodoxă românească. Studii și articole (I), Ed.
Basilica, București, 2017, p. 244.
3 Sf. Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane.
Dosarul unei rezistențe teologice, Antireticul III (14), trad. de diac. Ioan I.
Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2017, p. 291.
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române
†
DANIEL
Arhiepiscopul
Bucureştilor,
Mitropolitul
Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei,
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor de Episcop al Daciei Felix
