Pe 23 aprilie, când natura își înveșmântează colinele cu verdele speranței, iar cerul pare mai aproape de pământ, Biserica își pleacă fruntea și își înalță cântul în cinstea unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai lumii creștine: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.
Născut în Capadocia, din părinți creștini și de neam ales, Gheorghe a primit de tânăr o educație aleasă și a crescut sub semnul curajului și al credinței. Tatăl său, un martir al lui Hristos, a semănat în inima copilului sămânța statorniciei, iar mama, o femeie de o blândețe rară, l-a învățat să iubească fără frică și să slujească fără mândrie.
Ajuns în slujba împăratului Dioclețian, Gheorghe s-a făcut remarcat prin vitejie și noblețe. Dar curând, dincolo de arme și biruințe lumești, a fost chemat la o luptă mai adâncă: aceea a credinței în fața persecuției.
Când împăratul a poruncit prigoana creștinilor, Gheorghe a avut de ales - să se salveze în tăcere sau să se ridice în apărarea lui Hristos. Și a ales crucea.
Cu seninătate, și-a mărturisit credința. Nu a fost un strigăt de revoltă, ci o declarație de iubire. A fost arestat, torturat cu o cruzime greu de descris - roata cu cuie, gropile cu var nestins, otrava, fierul înroșit - toate au trecut peste trupul lui, dar niciuna nu i-a înfrânt sufletul.
În mijlocul suferinței, el făcea minuni: învia morți, vindeca bolnavi, aducea la credință pe cei pierduți. O întreagă lume, văzând statornicia și puterea sa, se cutremura și începea să creadă. Chiar și soția împăratului, împărăteasa Alexandra, l-a urmat pe calea martiriului, fiind condamnată alături de el. În cele din urmă, Gheorghe a primit cununa muceniciei prin sabie, în anul 303.
Dar sfântul nu a murit. Sufletul său a devenit pavăza celor slabi, sabia celor drepți și nădejdea celor prigoniți. Iar în inimile credincioșilor, el a rămas un cavaler al luminii.
Simbolul său, biruința asupra balaurului, nu este doar o legendă. Este imaginea eternă a luptei dintre bine și rău, dintre credință și întuneric, dintre iubirea de Dumnezeu și ademenirile unei lumi nedrepte. Balaurul poate fi un persecutor, o frică, un păcat. Gheorghe este cel ce învinge prin har și statornicie.
Astăzi, în ziua de 23 aprilie, mii de biserici îi poartă numele, mii de oameni își serbează onomastica sub semnul luminii și al curajului. Icoana sa, cu chip senin și coif de cavaler, străbate veacurile și culturile: de la Bizanț până la Anglia, de la Georgia (țară ce-i poartă numele) până în satele românești unde băieții sunt botezați „Gheorghe” în speranța unei vieți viteze și curate.
În tradiția românească, această zi marchează începutul simbolic al verii pastorale. Se împart ramuri verzi, se stropesc animalele cu apă sfințită, iar casele se împodobesc cu crengi de stejar sau leuștean, pentru a păzi gospodăria de rău, așa cum Sfântul păzește sufletul de rătăcire.
El nu este doar un sfânt, ci un ecou al verticalității într-o lume înclinată, un purtător de biruință nu asupra oamenilor, ci asupra fricii și a morții...
C.L.
