31 AUGUST – ZIUA LIMBII ROMÂNE
“Dialectul istroromân se vorbeşte astăzi în provincia italiană Istria în două grupuri despărţite prin Monte Maggiore (croaţeşte Ucka Gora). Centrele de gravitaţie fiind diferite şi căile de comunicaţie grele, un contact între grupul de nord şi cel de sud nu există de multă vreme.
Grupul de nord e reprezentat de satul Jeiani (it. Seiani). Odinioară grupul acesta de istroromâni se extindea departe spre vest. Mărturii istorice din a doua jumătate a secolului al XVII-lea vorbesc lămurit despre vlahii care ajungeau până aproape de Triest în comunele Opchiena (Obcina), Trebiciano (Trebic) şi Padiciano (Padic); până nu demult se mai vorbea româneşte şi în Mune. Se pare că românii locuiau, amestecaţi cu slavi, pe o mare parte din “pământul cicilor”.
Grupul de sud, numit nu tocmai exact şi al românilor din Valdarsa, cuprinde azi următoarele şapte sate şi cătune cu populaţie românească: Letai (it. Letana), Gradine (it. Gradigne), Susneviţa (it. Frascati), Noselo (it. Villanova), Sucodru sau Senovic (it. Frassineto), Brdo (it. Colle San-Giorgio) – cu cătunele Costerciani şi Sancovici – şi Grobnic (it. Avellino). Dintre acestea numai patru (Susneviţa, Noselo, Brdo şi Grobnic) şi-au mai păstrat naţionalitatea, deşi şi în ele locuitorii sunt bilingvi sau chiar trilingvi. În celelalte trei ei abia mai cunosc dialectul şi le e ruşine să-l vorbească sau îl vorbesc numai cu cei din alte sate româneşti. Pe la mijlocul veacului trecut, I. Maiorescu mai găsise români în punctul extrem sud-estic al Peninsulei (Punta Nera), la Schitazza.
La începutul secolului al XIX-lea mai exista o colonie de istroromâni şi pe insula Veglia. (Aceştia nu trebuie confundaţi cu “veglioţii”, care vorbeau o limbă romanică deosebită, limba dalmată.) Şi în alte sate din Istria se vorbea odinioară româneşte, precum dovedesc mărturii mai vechi şi numiri de localităţi ca Vlahi (Vlahova, Vlaska), Cherbuna, Catun, Faraguna (=fără gună, adică “fără suman”) ş.a. Slavizarea lor treptată a fost favorizată de religia lor catolică şi de politica Austriei, care proteja pe slavi în dauna italienilor.
La începutul veacului nostru istroromânii erau vreo 3000; în 1921 statistica oficială italiană dădea numai 1644 de suflete.
Istroromânii sunt urmaşii românilor apuseni, răspândiţi odinioară în nord-vestul Peninsulei Balcanice, unde au lăsat numeroase urme în toponimie, în limba şi onomastica iugoslavă. Ei s-au întins treptat, cu turmele lor, până în Istria, sau s-au refugiat în această provincie despopulată dinaintea turcilor.”
LIMBA ROMÂNĂ
I
PRIVIRE GENERALĂ
Sextil Puşcariu
Editura Minerva, Bucureşti, 1976
(Fundaţia pentru literatură şi artă, 1940)
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
