luni, 11 noiembrie 2024
luni, 31 iulie 2023
Sondaj World Vision: 45,8% dintre adolescenți cred că profesorii lor nu sunt pregătiţi să le vorbească despre cum se pot feri de abuzurile sexuale
Aproape unu din doi adolescenţi (45,8%) crede că profesorii lui nu sunt deloc pregătiţi să-i vorbească despre cum se poate feri de abuzurile sexuale sau crede că sunt pregătiţi doar într-o mică măsură. Acesta este doar unul dintre rezultatele îngrijorătoare ale unui sondaj realizat recent de către fundaţia World Vision România lansat în cadrul conferinţei ,,Cum protejăm copiii împotriva abuzurilor sexuale?”.
În acelaşi eveniment, care a avut loc pe 28 iulie
2023, au fost lansate ghidurile pentru copii, părinţi şi profesori care au ca
scop prevenirea violenţei sexuală, dar şi a altor tipuri de violenţă precum cea
din mediul online.
Sondajul World Vision România arată şi că nivelul de
încredere la adresa părinţilor este scăzut. Unu din trei elevi (33%) crede că
părinţii săi nu sunt deloc pregătiţi să-l informeze despre cum se poate feri de
abuzurile sexuale sau crede că sunt pregătiţi doar într-o mică măsură.
Totodată, mai mult de unu din zece adolescenţi (13%)
se consideră deloc informat sau doar puţin informat despre cum se poate feri de
potenţiale abuzuri sexuale.
În acest context al lipsei de informare în rândul
copiilor, adolescenţilor şi adulţilor care sunt cel mai aproape de cei mici,
World Vision România a desfăşurat proiectul JUSTinACT, un proiect prin care
fundaţia, în parteneriat cu VeDem Just, şi-a propus să crească gradul de
conştientizare referitor la abuzurile la adresa copiilor, în special cele de tip
sexual sau petrecute în spaţiul online.
La chestionarul aplicat online au răspuns 181 de
elevi din ciclul gimnazial şi liceal, dintre care 73% sunt din mediul rural.
„Scopul proiectului a fost, pe de o parte, să ajute
copiii şi adolescenţii să înţeleagă ce drepturi au, cum să se protejeze şi cum
să raporteze un abuz. Fie că sunt ei victime sau prietenii ori colegii lor. În
acelaşi timp, proiectul s-a concentrat pe formarea celor care fac parte din
cercul restrâns al copiilor – părinţi şi profesori – adulţii de încredere care
pot acţiona dacă ceva este în neregulă. Datele noastre arată că 42% dintre
adulţi nu ar şti ce să facă în cazul unui abuz sau neglijare a unui copil în
comunitatea lor, iar 30% dintre profesori nu ar raporta un abuz, în majoritatea
cazurilor pentru că nu au dovezi. Este foarte clar că adulţii se simt singuri
şi neputincioşi, nu ştiu cum să procedeze când se confruntă cu situaţii de
abuzuri care implică copii”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World
Vision România.
Proiectul JUSTinACT s-a defăşurat din luna mai 2022
până în iulie 2023.
joi, 23 martie 2023
Comunicat de presă: Seminar business „Oportunități de digitalizare”
Au început înscrierile pentru seminarul „Oportunități de digitalizare”,
organizat de One-IT
One-IT
vă invită miercuri, 29 martie 2023, la seminarul „Oportunități de
digitalizare”, care va avea loc la Hotel Magus (Baia Mare), începând cu ora
13:45. Acest eveniment este dedicat companiilor locale ce doresc să își
eficientizeze activitatea prin digitalizare din resurse proprii, leasing
operațional sau din fonduri nerambursabile.
Afacerile
care vor să rămână competitive într-un mediu de afaceri în continuă schimbare
trebuie să țină pasul cu noile tehnologii și să găsească soluții de
eficientizare a activității. Una dintre aceste soluții este digitalizarea.
În
acest context, seminarul este deschis tuturor antreprenorilor interesați de modalități
de accelerare a dezvoltării companiei prin digitalizare. Aceasta este o oportunitate
unică de a înțelege beneficiile și implicațiile digitalizării în business,
precum și de a obține sfaturi și recomandări de la experți în domeniu.
La
seminarul „Oportunități
de digitalizare”, antreprenorii prezenți vor avea ocazia de a afla
tendințele tehnologice și posibilitățile de sprijin pentru implementarea
digitalizării în afaceri, chiar de la speakerii pregătiți să le răspundă la
cele mai importante întrebări:
Răzvan
Gălățan (Goodwill Consulting) – Expert în consultanță pentru accesarea de fonduri
nerambursabile;
Ionuţ
Pop (Grenke Renting) – Specialist în finanțare B2B prin leasing operațional;
Nicolae
Onțiu (One-IT) – Specialist în tehnologii IT și Digitalizare.
Evenimentul
are scopul de a aduce informații relevante despre identificarea și
implementarea de tehnologii digitale care sporesc productivitatea,
automatizează procesele și eficientizează activitatea angajaților în mod real.
În plus, vor fi abordate și alternativele de finanțare pe care le pot lua în
considerare firmele pentru a-și gestiona mai ușor resursele dedicate
digitalizării.
Iată
câteva dintre subiectele principale care vor fi abordate în cadrul
evenimentului:
- noutăți
legate de transformarea digitală în mediul de afaceri;
- know-how
necesar pentru identificarea soluțiilor de digitalizare potrivite specificului
companiei;
- posibilități
de implementare a tehnologiilor digitale, realizate din fonduri proprii sau
din surse externe (leasing operațional sau fonduri nerambursabile).
Deoarece
există în piață un interes crescut pentru digitalizare, One-IT își propune să
ofere o nouă perspectivă companiilor din regiune care au nevoie de răspunsuri
concrete ce pot ajuta firmele să ia decizii informate în procesul de dezvoltare
prin intermediul tehnologiei.
Fiecare
antreprenor interesat să afle informații valoroase pe care le poate pune în
practică în propria afacere, este invitat să participe la acest eveniment.
Pentru că numărul de locuri este limitat, vă puteți confirma din timp prezența
la eveniment, accesând pagina dedicată seminarului „Oportunități
de digitalizare”.
Despre ONE-IT SRL
One-IT
este furnizor de echipamente, soluții și servicii personalizate IT. De peste 19
ani prezent pe piață, One-IT s-a afirmat pe piața regională și nu numai, prin
calitatea produselor și serviciilor oferite, precum și ale soluțiilor IT
personalizate pentru mediul de afaceri. În timp, a devenit lider pe piața IT
din nordul țării și continuă să ofere inovație tehnologică, pentru dezvoltarea
companiilor și implicit a comunității de business din regiune.
Compania
și-a propus să ajute firmele private și instituțiile publice prin intermediul
tehnologiei. Astfel, oferă o gamă completă de echipamente hardware și software
pentru sectorul business, însoțite de analiză IT specializată și service autorizat.
Colaborarea
cu liderii internaționali din domeniul IT, precum: Microsoft, Xerox, Intel, HP,
Dell, Cisco, Fortinet și alții la fel de valoroși, a consolidat și a crescut
garanția unei oferte complete de produse și servicii IT competitive, bazate pe
competențe profesionale și tehnologii cu adevărat utile mediului de afaceri și
domeniului public.
Pentru
că este ancorată în prezent și mereu țintită către viitor, compania își propune
să asigure produse de ultimă generație, să dezvolte și să implementeze soluții
IT eficiente, care să contribuie la dezvoltarea și succesul clienților.
One-IT, Mai mult decât un expert, un prieten!
Pentru detalii suplimentare despre digitalizare, vă rugăm
să vizitați pagina oficială www.one-it.ro
marți, 11 ianuarie 2022
Donează sânge. Campanie la care participă şi Federaţia Română de Rugby!
Federația Română de Rugby și Centrul de Transfuzie Sanguină București organizează vineri, 14 ianuarie, prima campanie de donare de sânge din 2022. Acțiunea va avea loc la sediul FRR, lângă Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, între 8:15 - 11:45.
joi, 25 martie 2021
România - Macedonia de Nord. Start în campania pentru Mondial!
România - Macedonia de Nord, meciul de debut în preliminariile Campionatului Mondial 2022 pentru „tricolori”, se joacă azi, 25.03.2021 de la ora 21:45, pe Arena Națională. Confruntarea poate fi urmărită în direct pe ProTV.
România face parte din Grupa J în preliminariile CM,
alături de: Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein.
La turneul final din Qatar se califică direct primul
loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.
„Tricolorii” vor juca în tricoul galben, șorțul alb
și jambierele galbene în această seară. FRF anunță că acoperișul Arenei
Naționale nu va fi tras, întrucât prognoza meteo nu impune acest lucru. Echipa
României va ajunge la stadion în jurul orei 20:10, cu aproximativ o oră și
jumătate înainte de fluierul de start al partidei.
Echipa posibilă a României la primul meci din preliminariile CM 2022, contra Macedoniei de Nord:
Niță - Mogoș, Burcă, Chiricheș, Camora - Răzvan Marin, Stanciu – Denis Man,
Ianis Hagi, Mihăilă - Pușcaș.
Succes deplin tricolori! Hai România!
Cristi SOMEŞAN









