Se afișează postările cu eticheta 5 milioane de lei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 5 milioane de lei. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 martie 2018

Peste 3,5 milioane de lei acordați pe PNDL2, comunității din Groși, pentru modernizarea DC 47


Pentru obiectivul de investiții ”Modernizare DC 47 Groși – Ocoliș, comuna Groși, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a alocat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, suma de 3.585.901 lei, valoarea totală a investiției fiind de 3.816.116 lei. La semnarea contractului de finanțare, eveniment care a avut loc în cadrul ședinței de Consiliu Local din Groși, a fost invitat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Șeful administrației județene a fost însoțit de vicepreședintele George Moldovan, dar și de consilierul județean Anton Rohian.
Florin Boltea, primarul comunei Groși a ținut să mulțumească administrației județene pentru prezență și pentru deschiderea pe care a găsit-o mereu la nivelul executivului Consiliului Județean Maramureș, precizând faptul că, prin bună înțelegere și cooperare, viața locuitorilor din Groși poate fi permanent îmbunătățită.
”De la preluarea mandatului de primar am avut mereu o bună relație de colaborare cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și toate proiectele pe care le-am propus pentru comunitatea din Groși au găsit susținere la nivelul executivului instituției județene. Mai avem depus un proiect pe PNDL2, respectiv modernizarea Școlii Gimnaziale din Satu Nou de Jos, o investiție în sumă de aproximativ 1,5 milioane de lei. Chiar în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 22 martie, am aprobat o modificare la indicatorii tehnici, iar noua documentație a fost transmisă către MDRAP. Acum așteptăm doar să semnăm și acest contract de finanțare. Administrația locală din Groși mai are un proiect depus și aprobat pe AFIR, respectiv extinderea canalizării în Satu Nou de Jos, o investiție în sumă de 800.000 de euro pentru care se desfășoară, în această perioadă, licitația pentru proiectul tehnic. Un alt proiect depus pe AFIR, în sumă de 250.000 de euro privește modernizarea căminului cultural din Groși, în timp ce pe GAL-ul Mara – Natur am depus un proiect în sumă de 42.000 de euro, pentru realizarea unei baze sportive. Din bugetul local ne-am propus să asfaltăm două străzi în anul 2018, respectiv străzile Joseni și Cărbunăreasa. În cursul anului 2017 am realizat modernizarea iluminatului public, în satul Ocoliș fiind finalizat în proporție de peste 95%, în timp ce la Satu Nou de Jos așteptăm încheierea lucrărilor de modernizare la rețeaua electrică”, a declarat primarul din Groși, Florin Boltea.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a felicitat tânăra administrație din Groși pentru modul în care se implică în viața comunității, dar și pentru toate proiectele care au fost demarate. ”Comuna Groși are o administrație tânără și determinată să facă lucruri bune pentru locuitori. Îl felicit atât pe primarul Florin Boltea, cât și pe viceprimarul Gavril Ardusătan pentru buna colaborare de care dau dovadă și pentru felul în care luptă, împreună, să implementeze proiecte de care să beneficieze întreaga comunitate. M-am bucurat să văd că lucrurile merg bine și la nivelul Consiliului Local Groși, iar între executivul și legislativul administrației locale există înțelegere. Voi menționa și ajutorul acordat de comuna Groși în proiectul SMID, dar și colaborarea evidentă și cu rezultate bune care există între administrația locală și Consiliul Județean Maramureș”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.


                                                                                              CJMM

miercuri, 7 februarie 2018

Finanțări de peste 18,5 milioane de lei de la MDRAP, pentru două proiecte ale administrației locale din Recea


 Omul gospodar nu se dezminte, iar în comuna Recea, edilul Pavel Octavian a dovedit, de-a lungul mandatelor sale ca primar, că este un om harnic, preocupat de problemele comunității pe care o păstorește. Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost invitat în comuna Recea, la ședința Consiliului Local, pentru a fi prezent la semnarea celor două contracte extrem de importante pentru care comunitatea locală a obținut finanțare de la MDRAPFE. Este vorba despre o finanțare de 5.291.716,00 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Construire străzi, inclusiv rețea de apă și canalizare în satul Săsar, comuna Recea, județul Maramureș”, în baza Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate pentru finanțarea Programului national de dezvoltare locală, pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020. Valoarea totală a investiției este de 5.510.216,87 lei.
Un al doilea proiect finanțat cu suma de 13.434.223,00 lei privește obiectivul de investiții ”Extindere rețea de canalizare în localitatea Lăpușel, comuna Recea, județul Maramureș”, valoarea totală a investiției fiind de 13.901.613,00 lei.
Primarul Pavel Octavian a arătat că, pe lângă aceste proiecte ale căror contracte de finanțare au fost semnate zilele trecute în prezența șefului administrației județene, Gabriel Zetea, comuna Recea a mai obținut o finanțare de 320.000 de lei, în luna octombrie 2017, tot pe PNDL2, pentru modernizarea celor patru cabinete medicale care vor fi dotate și cu un microlaborator de analize medicale. ”Noi avem însă depuse proiecte și pe fonduri europene, respectiv pe AFIR, iar în Recea ne pregătim să deschidem noi șantiere. Am obținut, astfel, finanțări de 1 milion de euro pentru modernizarea străzilor din Săsar și Mocira, un alt milion de euro pentru proiectul privind realizarea canalizării și a unei stații de epurare în satul Lăpușel, 450.000 de euro pentru construcția unui cămin cultural în Bozânta Mică, 400.000 de euro pentru construcția unei grădinițe în satul Săsar. Avem depuse încă două proiecte, tot pe fonduri europene, respectiv un after school în satul Lăpușel, pentru care așteptăm aprobare, dar și amenajarea parcului din satul Mocira, care deja a fost declarat eligibil. În prezent, în sondare publică avem un alt proiect gândit pentru tinerii din comună, unde încercăm depunerea a 10 proiecte de 100.000 de euro, care să vină în sprijinul antreprenorilor”, a declarat Pavel Octavian, primarul comunei Recea.
Prezent la ședința Consiliului Local Recea, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a arătat că participă, de câte ori este invitat, la toate momentele importante ale comunității, iar semnarea unor astfel de proiecte cu o finanațare care se apropie de 19 milioane de lei este, cu adevărat, un moment special. ”Primarul comunei Recea, Pavel Octavian a dovedit, în repetate rânduri, că este un om care cunoaște problematica administrației locale și că știe să lupte pentru interesele lucuitorilor pe care îi reprezintă. Nu pot decât să îl felicit pentru activitatea meritorie, însă felicitările mele se adresează și întreg Consiliului Local și aparatului propriu al Primăriei Recea pentru implicarea de care dau dovadă mereu. I-am asigurat, încă o dată, de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș pentru implementarea cât mai rapidă a acestor proiecte generoase și le-am dorit mult spor în activitatea viitoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.


                                                                                      CJMM

vineri, 17 noiembrie 2017

Un proiect de 3,5 milioane de lei a fost semnat la Dragomirești, pe PNDL


 Un proiect de peste 3,5 milioane a fost semnat, zilele trecute, în comuna Dragomirești, în cadrul ședinței de Consiliu Local. La acest moment extrem de important pentru comunitate a fost prezent și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în sumă totală de 3.547.032,00 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Suplimentare sursă de alimentară cu apă la sistemul de alimentare cu apă existent, extindere rețea de alimentare cu apă în orașul Dragomirești, județul Maramureș”. Contractul a fost semnat în baza Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare locală, pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020, cu modificările și completările ulterioare.Valoarea totală a investiției este de 3.742.401,00 lei, iar cheltuielile aferente contribuției de la bugetul de stat sunt cele prevăzute în O.U.G. nr. 28/2013, aprobată prin Legea 89/2015 și în Normele Metodologice. Pe lângă acest proiect care a fost deja semnat, în Dragomirești se așteaptă semnarea unui noi proiect pentru extindere canalizare, în sumă de aproximativ nouă milioane de lei.
Vasile Țiplea, primar Dragomirești: ”Pentru prima dată în 17 ani un președinte de Consiliu Județean participă la o ședință de Consiliu Local”
Prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, la ședința Consiliului Local al orașul Dragomirești a fost catalogată ca ”o vizită istorică” de primarul orașului Dragomirești, Vasile Țiplea. ”A fost o ședință extraordinară de Consiliu Local la care, cu puține excepții, au participat majoritatea aleșilor locali, dar și preoții din sat. Pot spune că a fost o vizită de lucru foarte utilă, pe parcursul mai multor ore discutând despre proiectele orașului, despre modificările la Codului Fiscal, despre finanțările care le-am primit sau cele pe care urmează să le primim. Și pot spune că a fost o vizită istorică, deoarece este pentru prima dată, în 17 ani, când un președinte de Consiliu Județean participă la o ședință a Consiliului Local din Dragomirești. Doresc să îi mulțumesc președintelui Gabriel Zetea și Consiliului Județean Maramureș pentru ajutorul pe care l-au acordat orașului Dragomirești în anul 2017, atât pentru finanțările pentru proiectelor depuse pe ghidul de cultură, cât și pentru suportul financiar oferit construcției mănăstirii din Dragomirești sau pentru reabilitarea bisericii greco-catolice. Totodată, am arătat că așteptăm să semnăm contractul cu MDRAPFE și pentru proiectul de extindere a rețelei de canalizare, proiect în sumă de 9,2 milioane de lei. Am prezentat și proiectul de 3,7 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Liviu Rebreanu”, corpul A, care a fost semnat pe PNDL1 și acum este în faza de licitație. Un alt proiect aflat în faza de aprobare la Compania Națională de Investiții (CNI) este realizarea unei case de cultură”, a arătat Vasile Țiplea, primarul orașului Dragomirești.

Gabriel Zetea: ”Sumele aprobate de MDRAPFE pentru Dragomirești în anul 2017 depășesc 12 milioane de lei”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că, în Dragomirești, schimbarea produsă după alegerile locale din iunie 2016 este una de bun-augur. ”Am observat, în ultimul an, o intensificare accentuată a eforturilor Primăriei Dragomirești pentru obținerea de finanțări în ceea ce privește proiectele de dezvoltare locală. Având în vedere că orașele sub 10.000 de locuitori beneficiază de puține șanse de finanțare prin fonduri europene, miza finanțelor guvernamentale este cu atât mai mare. Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) este pentru orașul Dragomirești o gură de oxigen, iar sumele aprobate în acest an depășesc 12 milioane de lei, o finanțare frumoasă și absolut necesară. Am discutat și am prezentat consilierilor locali proiectele pentru infrastructură în Maramureșul Voievodal, respectiv investițiile obținute de către Consiliul Județean. Reabilitarea drumului județean pe Valea Izei între Bârsana și Săcel, un proiect în valoare de 116 milioane de lei a fost principalul subiect abordat, dar am reușit să discutăm și despre corelarea lucrărilor de infrastructură locală edilitară cu lucrările pe care le va demara Consiliul Județean, în primăvara anului 2018. Am făcut și o prezentare a intenției Ministerului Economiei, și implicit a ministrului Gheorghe Șimon, pentru proiectul privind prelungirea magistralei de gaz dinspre Sighet, pe Valea Izei, până în Borșa. Am vorbit și despre finanțările efectuate în acest an pentru acumularea de la Runcu și termenele asumate de Administrația Bazinală Someș-Tisa. Am discutat, în cadrul ședinței, despre finanțarea unor aducțiuni de apă necesare pentru a completa deficitul de apă curentă de pe Valea Izei. Doresc să le mulțumesc consilierilor locali pentru discuția care s-a întins pe parcursul a mai multe ore și care a fost una extrem de constructivă”, a conchis șeful administrației județene.


                                                                                        CJ MM