Se afișează postările cu eticheta 5-6 septembrie 2026. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 5-6 septembrie 2026. Afișați toate postările

luni, 7 septembrie 2026

Țara Codrului, în straie de sărbătoare: „Târgul Cepelor” a ajuns la ediția cu numărul 55!

 

Cântec, joc, port popular, produse tradiționale și voie bună. Asuaju de Sus a devenit, în acest weekend, locul de întâlnire al iubitorilor de folclor și tradiții, la cea de-a 55-a ediție a Festivalului Interjudețean al Cântecului și Dansului Popular din Țara Codrului „Târgul Cepelor”. Un eveniment cu o istorie de peste jumătate de secol, care continuă să aducă împreună comunitatea, artiștii și generații întregi.

Sărbătoarea a început sâmbătă, 5 septembrie 2026, cu o zi dedicată celor mici. Personajele îndrăgite din lumea copilăriei, Mickey și Minnie, dar și Marshall și Chase, au dat startul distracției și au transformat spațiul festivalului într-un loc al jocului și al bunei dispoziții.

Copiii au dansat, s-au întâlnit cu personajele preferate și au intrat rapid în atmosfera de sărbătoare. Pentru organizatori, prima zi a fost și o invitație adresată celor mai tineri membri ai comunității de a descoperi, într-un cadru relaxat, farmecul unui eveniment care face parte deja din identitatea locului.

Seara de sâmbătă a continuat pe ritmuri de muzică ușoară. Pe scenă au urcat elevii clasei Canto Muzică Ușoară din cadrul Școlii Populare de Arte „Liviu Borlan” Baia Mare, coordonați de prof. Codruța Lupșe, iar programul a fost completat de Melisa Covaci & Hideaway.

Duminică, 6 septembrie, însă, „Târgul Cepelor” și-a îmbracăt straiele tradiționale și a pus folclorul autentic românesc în centrul atenției.



Programul artistic folcloric a început la ora 10:30, iar la 12:00 a fost programată deschiderea oficială a festivalului, moment în care au avut loc luările de cuvânt ale oficialităților.

De la ora 13:00, scena a devenit punctul central al manifestării. Publicul a putut urmări recitaluri și momente folclorice susținute de artiști și ansambluri cunoscute.


Printre invitații ediției din acest an s-au aflat: Nicolae și Nicușor Mureșan, Grupul Iza, Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Ionuț Uivaroși și Grupul Codrenii, Malvina Madar Iederan, Dănțăușii Codrului din Soconzel, Crina Horincar, Ansamblul Folcloric Cununița Satu Mare, Leontina Dorca și Maria Carmen Sas.

A fost un program care a adus pe aceeași scenă artiști și formații reprezentative pentru Maramureș, Țara Codrului și zonele învecinate, într-o adevărată demonstrație de cântec și dans popular.


„Târgul Cepelor” nu înseamnă însă doar spectacole. De-a lungul celor două zile, producătorii locali și-au prezentat produsele, meșterii populari și-au expus obiectele lucrate manual, iar vizitatorii au descoperit preparatele tradiționale și produsele specifice zonei.

Pentru cei care au venit împreună cu familia, organizatorii au pregătit jocuri și atracții pentru copii.

Într-o perioadă în care multe dintre obiceiurile și meșteșugurile tradiționale riscă să rămână doar amintiri, „Târgul Cepelor” continuă să ofere un spațiu în care acestea pot fi văzute, ascultate și trăite.

Ajuns la ediția cu numărul 55, festivalul de la Asuaju de Sus confirmă, încă o dată, că tradiția poate rămâne relevantă atunci când este transmisă din generație în generație.

De mai bine de cinci decenii, „Târgul Cepelor” aduce oamenii împreună și transformă satul într-o veritabilă scenă a culturii populare. Cântecul și dansul, portul popular, meșteșugurile și bucatele tradiționale se întâlnesc aici într-o sărbătoare care vorbește despre identitatea și continuitatea Țării Codrului.

La Asuaju de Sus, tradiția nu este doar privită, ea este cântată, dansată și dusă mai departe. Iar după 55 de ediții, „Târgul Cepelor” dovedește că încă are public cunoscător, energie și, mai ales, un loc bine definit în sufletul comunității din Țara Codrului.

GDL



marți, 1 septembrie 2026

Invitație - Zilele comunei Suciu de Sus - 5-6 septembrie 2026

 


-GALA RECUNOȘTINȚEI la SUCIU DE SUS-

Suciu de Sus își onorează oamenii care scriu istorie în comunitate.
📅 5 septembrie 2026
🕚 Ora 11:00
📍 Platoul din fața Primăriei Suciu de Sus
O zi dedicată celor care, prin iubire, dăruire, implicare și fapte, au contribuit și contribuie la povestea comunității.
💛 Recunoștință pentru Cuplurile de Aur;
🏅 Acordarea titlului de Cetățean de Onoare;
🏛️ Gala Aleșilor Locali din Suciu de Sus .
Pentru că o comunitate își construiește viitorul cunoscându-și și respectându-și oamenii care au scris și scriu istorie.
Respect pentru oameni!
Recunoștință pentru fapte!
Să petrecem împreună o zi dedicată RECUNOȘTINȚEI SI RESPECTULUI la Suciu de Sus!