Cu 60 de ani în
urmă, la Roma au fost puse bazele Europei așa cum o știm astăzi, eveniment care
a marcat începutul celei mai lungi perioade de pace din istoria scrisă a
Europei. Tratatele de la Roma au
instituit o piață comună în care persoanele, bunurile, serviciile și capitalul
pot circula liber și au creat condițiile pentru asigurarea prosperității și
stabilității tuturor cetățenilor europeni.
La ceas aniversar,
Europa privește spre trecut cu mândrie, iar spre viitor cu speranță. Timp de 60
ani, am construit o Uniune care promovează cooperarea pașnică, respectarea
demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea și solidaritatea între
națiunile și popoarele europene.
O SCURTĂ ISTORIE A UNIUNII EUROPENE
·
Către Comunitatea
Economică Europeană (1941-1957)
După
Al Doilea Război Mondial, ideea unei Europe
unite s-a transformat în realitate concretă. Ideea lui Jean Monnet de a folosi integrarea
economică drept instrument de reconciliere politică a constituit baza deciziei
luate de Belgia, Republica Federală Germania, Franța, Țările de Jos, Italia și
Luxemburg de a crea, în 1950, Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Conceptul care stă la baza
acestui proiect nu era de natură pur economică, ci și politică și simbolică.
Acesta a pregătit terenul pentru reconcilierea franco-germană, instituind un
nou sistem de relații între statele europene. Apeluri pentru o Europă unită au
fost lansate și de intelectuali și grupuri sociale.
Deosebit de active au fost mișcările federaliste,
susținătoare ale unei autentice federații europene, Altiero Spinelli fiind una
dintre principalele figuri care le-au inspirat. Prima încercare de a extinde
integrarea europeană, prin crearea unei Comunități Europene de Apărare, care
includea proiectul lui Alcide De Gasperi de instituire a unei Comunități Politice Europene, a generat un moment
de criză, dar a reprezentat, mai târziu, o oportunitate. Eșecul Comunității
Europene a Apărării (1954) a fost urmat de o relansare a proiectului de
integrare europeană.
Reuniunea din iunie 1955 de la Messina a miniștrilor
afacerilor externe din țările membre ale CECO, organizată de Paul-Henri Spaak,
a dus la inițierea discuțiilor care au culminat cu semnarea Tratatului de la Roma, la 25 martie 1957, prin care au
fost instituite Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice (EURATOM).
·
De la Roma la
Maastricht (1958 - 1992)
La 1
ianuarie 1958, și-au început activitatea oficială CEE și EURATOM și
instituțiile lor principale, Comisia, Consiliul de Miniștri, Adunarea
Parlamentară și Curtea de Justiție.
În primul deceniu
al integrării europene s-a înregistrat o creștere puternică a pieței și
instituțiilor Comunității, odată cu lansarea politicii agricole comune și finalizarea uniunii vamale, în 1968. În același timp, în cadrul EURATOM, au
fost lansate primele proiecte de cooperare în domeniul cercetării nucleare. CEE
și-a confirmat rolul în domeniul comerțului internațional și, prin Convenția de
la Yaoundé (1963), a pus bazele introducerii unei politici comunitare în
domeniul cooperării pentru dezvoltare. La nivel politic, anii 1960 au fost
caracterizați de vetoul francez la cererea Marii Britanii de aderare la CEE și
de diferențele de opinie între viziunea interguvernamentală promovată de Paris
și vocația supranațională a Comisiei Europene.
Succesul economic al Comunității și schimbările politice și
sociale radicale de la sfârșitul anilor 1960 i-au încurajat pe liderii grupului
celor șase să se reunească la Haga în decembrie 1969 pentru a iniția discuții
privind extinderea și introducerea
de noi politici în domeniile monetar,
social, regional și al mediului. Parlamentul European și-a consolidat
legitimitatea democratică prin intermediul primelor alegeri directe, în 1979.
Finalizarea pieței unice și
relansarea conceptului de integrare
monetară au fost principalele realizări ale CEE în anii 1980. Adoptarea Actului Unic European în 1986 a constituit baza unei Europe mai
integrate din punct de vedere atât politic, cât și economic. Astfel a fost
deschisă calea către crearea Uniunii Europene, eveniment care a avut loc după
perioada Războiului Rece, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht la 1 noiembrie 1993.
·
Uniunea Europeană după Maastricht (1993 - 2017)
Piața
unică și Uniunea economică și monetară au fost principalele acțiuni
finalizate de UE în deceniul care a urmat semnării Tratatului de la Maastricht.
După Maastricht, procesul de integrare europeană a fost
caracterizat de valuri succesive de extindere,
care, din 1995 până în prezent, au mărit numărul țărilor membre de la 12 la 28.
Acest proces a consolidat unificarea continentului european în contextul
diviziunilor politice și ideologice manifestate în timpul și ca urmare a
Războiului Rece.
Evoluția UE după 1992 a impus un nou set de reforme ale
tratatelor fondatoare, menite să îmbunătățească modul de funcționare al
instituțiilor și procesul decizional. Tratatul de la Maastricht a fost, prin
urmare, reformat prin Tratatele de la Amsterdam
(1997) și Nisa (2001), care au fost
urmate de propunerea privind un Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa (2004). Deși
acest tratat nu a fost ratificat niciodată, ca urmare a respingerii sale prin
referendumurile organizate în Franța și în Olanda în 2005, a reprezentat baza Tratatului de la Lisabona (2007).
Printre principalele inovații introduse de acest tratat, care a intrat în
vigoare la 1 decembrie 2009, s-au numărat consolidarea rolului Parlamentului European,
o cooperare mai aprofundată în domeniul relațiilor externe și al securității
comune și competențe comunitare extinse în ceea ce privește controalele la
frontierele externe, imigrația, cooperarea judiciară și polițienească.
PROVOCĂRILE 2017
CARTEA ALBĂ PRIVIND VIITORUL EUROPEI: REFLECȚII ȘI SCENARII
PENTRU UE-27
Cartea albă prezentată de Comisia Europeană la 1 martie 2017,
definește diverse căi posibile pentru viitorul Europei. Ne confruntăm cu
numeroase provocări, de la globalizare și impactul noilor tehnologii asupra
societății și a ocupării forței de muncă, până la amenințările la adresa
securității sau ascensiunea populismului. Trebuie să ne asigurăm că nu ne vom
lăsa copleșiți de aceste tendințe și că, dimpotrivă, vom ști să profităm de
oportunitățile pe care ni le oferă. Iată de ce cartea albă propune cinci scenarii pentru evoluția Uniunii:
1.
Continuăm pe același drum:
UE-27 se axează pe realizarea agendei sale de reforme pozitive
2.
Accent exclusiv pe piața unică: UE-27 se reaxează treptat pe piața unică
3.
Cei care doresc mai mult realizează mai mult: UE-27 permite cooperarea mea strânsă între statele membre
care doresc să realizeze mai mult în anumite domenii
4.
Mai puțin, dar mai eficient: UE-27 se axează pe obținerea de rezultate mai multe și mai
rapide în anumite domenii de politică, acționând mai puțin în celelalte
5.
Mult mai mult, împreună:
statele membre decid să realizeze mai mult, colaborând în toate domeniile de
acțiune
Calea de urmat
Cartea albă este contribuția
Comisiei Europene la summitul de la Roma din 25 martie, ocazie cu care liderii
UE vor discuta despre realizările ultimilor 60 de ani și despre viitorul UE-27.
Pentru a încuraja dezbaterea,
Comisia Europeană, în colaborare cu Parlamentul European și cu statele membre
interesate, va găzdui o serie de „Dezbateri pe marginea viitorului Europei” în
orașe și regiuni din toată Europa, va iniția dialoguri cu parlamentele
naționale, cu autoritățile locale și regionale
și cu societatea civilă în general. Comisia va contribui la dezbatere și
cu o serie de documente tematice de reflecție care prezintă diferite opțiuni
pentru evoluția Europei. Acțiunile concrete se vor derula pentru a le putea
prezenta cetățenilor un plan, o viziune și o cale de urmat până la alegerile
pentru Parlamentul European din iunie 2019.
Avem cu toții un cuvânt de spus:
viitorul Europei este în mâinile noastre.
Margareta Căpîlnean
Coordonator,
Centrul Europe Direct Maramureș
