Se afișează postările cu eticheta 95 de ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 95 de ani. Afișați toate postările

duminică, 4 ianuarie 2026

La mulți ani, doamnă Nora Iuga!

Poeta Nora Iuga împlinește astăzi nouăzeci și cinci de ani. Acum cincisprezece ani am avut plăcerea să o am musafiră. Prezență spirituală și fermecătoare mi-a lăsat amintire aceste rânduri pe „Peretele meu cu autografe”. Îi mulțumesc și îi doresc sănătate și un an bun. Desigur, am organizat, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, o intalnire de suflet cu cititorii si scriitorii maramureșeni. „Mulțumim!” și „Mulțumesc!”, minunată doamnă Nora Iuga!

În fotografie: poeta Nora Iuga, „un cristian”, Florica Bud.
Biblioteca Județeana „Petre Dulfu" , Baia Mare, 2011.

FLORICA BUD

joi, 8 noiembrie 2018

Acad. Dan Berindei la 95 de ani: ”Sper că România nouă se va afirma și își va arăta chiar veșnicia, pentru că are totuși o putere de rezistență incredibilă!”

Mărturisesc că la capătul acestei zile sunt copleșit, nu numai fizic, dar mai ales sufletește. Nu mă așteptam să am de la colegii din vârful academiei atâta dragoste și nu îmi revine decât să le mulțumesc foarte, foarte mult tuturor, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus cununa peste buchetul academiei, Preafericirea Sa fiind, de altfel, membru al academiei. Vă mulțumesc mult! Trebuie să vă răspund, să spun niște cuvinte la încheierea acestei zile care m-a copleșit, dar mai ales niște cuvinte la încheierea, aș putea să spun, aproape a unui Centenar.


 Îmi mai lipsesc cinci ani, poate faceți rabat pentru acești cinci ani. Nu știu dacă îi voi străbate, cum îi voi străbate, cum vrea Cel de Sus. Dar, în orice caz, am avut o viață aproape de nedescris. M-am născut sub un rege și am avut încă un rege, și încă un rege; ultimul a fost o ființă fără noroc și poate nu am avut nici noi norocul de a-l avea. Nu ne-ar fi stricat un conducător de genul acela, nu pentru că era monarh, ci pentru că a fost un om pe care nu poți decât să îl elogiezi, mai ales astăzi, când nu mai e. După aceea, a urmat o tranziție înlăuntrul unui regim, apoi, din ’44, am intrat într-o altă eră, care a durat aproape o jumătate de veac, dar care s-a sfârșit, ca orice lucru pe lumea aceasta. Nimic nu e veșnic! Și s-a sfârșit și iată că de atunci au mai trecut atâtea decenii și suntem într-o nouă eră, nu pot să spun că este cea mai fericită, mai ales a acestei țări. Am avut o țară minunată. Eu o țin minte, pentru că țin minte și Marea Unire. Sărbătorirea Centenarului este parte din mine. Nu vă puteți închipui atmosfera care era atunci. Greutățile erau foarte mari, dar pe vremea aceea ne mai descurcam și noi singuri, nu așteptam numai să ne vină din alte părți. Din nefericire, timpurile acelea au trecut. Dar, oricum, sper că România nouă se va afirma și își va arăta chiar veșnicia, pentru că are totuși o putere de rezistență incredibilă. Este o realitate, și acest lucru trebuie să îl acceptăm.
Au trecut 95 de ani, e imens, pentru că în timpul acesta toate lucrurile s-au schimbat, ca și lumea largă. Eu am fost chiar la începutul marii schimbări, pentru că după Primul Război Mondial a fost o cotitură mare de tot. Dar am trăit toate aceste perioade cu oameni buni, cu oameni răi, cu tot felul de probleme, dar care s-au dezlegat, pentru că totul se dezleagă în viață, într-un fel sau altul. Nimic nu este veșnic, veșnicia e a Celui de Sus, noi suntem niște furnicuțe. Și eu m-am considerat toată viața o furnică cu o datorie primordială, aceea a muncii. Nu e înșelătoare fabula cu greierul și furnica. Din fericire, furnica există și este esențială, chiar dacă nu este însemnată, dar, uneori, contribuția ei este hotărâtoare. Dacă mă duc așa cu reflectorul interior spre un an sau altul, am imaginile lui în inimă și e foarte interesant. Mărturisesc că am trăit clipe foarte grele în cursul vieții, dar nu pot să spun că îmi pare rău de ceva. Nu! Totul a fost în felul său firesc și s-a însăilat și până la urmă rezultatul îl aveți în față. Mai trăiesc! Cât oi mai trăi, Dumnezeu de sus va hotărî, dar încă mai trăiesc.
Mărturisesc că munca mi-a fost ca un motor, când aveam și eu putere mai mare. Din păcate, astăzi, simt că nu mai merg toate rotițele cum mergeau odată, nu mai merge să încep dimineața și să închei la miezul nopții. S-a terminat așa ceva! Pe undeva îmi pare rău. Mi-a plăcut să muncesc, nu a fost nicicând o pedeapsă. Dimpotrivă, mi-a fost baza vieții și baza din toate punctele de vedere, pentru că, grație muncii, iată-mă aici, în fața dumneavoastră, în această postură pe care v-o urez și dumneavoastră să o aveți la un moment dat, dar care e plăcută, când vezi că la un bilanț din acesta final ai o sală plină și colegi dragi, și vârfurile academiei noastre, care au știut să spună niște cuvinte atât de frumoase, de la actualul președinte la fostul președinte și foarte eficientul nostru președinte, și la prietenul Răzvan […]. E foarte plăcută această mare familie a noastră, pentru mine îndeosebi, pentru că, dacă sunt lovit de ceva, sunt lovit de singurătate. Am rămas, într-adevăr, singur pe lume. Am pierdut jumătatea, a trecut aproape un deceniu, și am pierdut și cei doi copii la vârstă matură, aproape că nici nu poți să spui că la vârsta de 60 și ceva de ani este un copil, dar pentru mine rămân niște copii și speram să fie cu mine până la sfârșit, însă, din păcate, nu mai sunt și nu mai e cu mine decât un cățel, care și el are însemnătatea lui, dar nu este un copil […].
Mărturisesc că această omagiere pe care mi-ați dăruit-o mi-a făcut o mare plăcere și s-au spus aici multe cuvinte, unele care mă copleșesc și sunt dincolo de realități, dar în general sunt niște cuvinte care trezesc nu numai amintirile mele, bănuiesc că și ale altora. Pentru mine a fost o zi memorabilă. Din păcate, nu cred că o să mai aveți ocazia să mă sărbătoriți la centenarul veritabil, în cinci ani, dar mă voi strădui pe cât pot să mai fiu câțiva ani viabil. Dar este din ce în ce mai greu. Bătrânețea, mai ales bătrânețea singură, nu este un lucru de acceptat, dar vrând, nevrând, trebuie să o ducem la capăt și să ne facem datoria. Mi-a plăcut să îmi fac datoria toată viața, dar am avut un reper pe care tinerii din ziua de astăzi l-au pierdut: România veșnică. Pentru mine acest lucru a contat înainte de orice. România! Și i-am urmărit ascensiunea, îi urmăresc, mi-e greu să spun salvarea, dar am speranțe că totul se va reechilibra și că vom intra într-o normalitate tare necesară tuturor. Oricum, m-am simțit bine astăzi. A fost o zi deosebită și țin să vă mulțumesc foarte, foarte mult, în primul rând Preafericirii Voastre și domnilor președinți. Mi-ați făcut un dar foarte frumos și vă mulțumesc. Mulțumesc tuturor! Mulțumesc fostului președinte, domnului Haiduc, cu care am colaborat foarte bine în timpul domniei sale și îmi pare bine că îl văd aici.
Sper să mai am ocazia să vă reîntâlnesc anul acesta, în zilele acestea festive, dar și peste câțiva ani, dacă voi ajunge la record. Nu știu, voi vedea. Mă mai gândesc. Vă mulțumesc mult de tot!

Autor: Dan Berindei
Sursa: Art-emis

marți, 25 februarie 2014

95 de ani de la moartea lui George Pop, comemoraţi la Băseşti

Oameni de cultură, reprezentanţi ai administraţiei şi politicieni au comemorat, duminică, la Băseşti, 95 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Pop de Băseşti, cel care a fost memorandist, preşedintele Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) şi preşedinte al Partidului Naţional Român din Transilvania (1902 - 1918). Manifestările au inclus: depuneri de coroane de flori la bustul lui George Pop din faţa Primăriei Băseşti, vizitarea casei memoriale, liturghie şi parastas la mănăstirea greco-catolică din localitate, alocuţiuni ale oficialităţilor, un simpozion dedicat personalităţii lui George Pop, lansarea a două cărţi, un program artistic, precum şi o pomană.
Locuri pline de semnificaţii
Programul a început după ora 9, când oficialităţile, oamenii de cultură şi alte entităţi au depus coroane de flori la bustul din centrul localităţii. Întregul alai a purces, apoi, spre casa memorială George Pop de Băseşti, căreia recent i-a fost înlocuit acoperişul, dar care, în interior, arată la fel de jalnic, cu pereţii crăpaţi şi pătaţi din cauza ploilor. A urmat popasul la mănăstirea greco-catolică din localitate, construită, simbolic, pe locul unde trupele lui Bela Kun au deschis focul asupra cortegiului funerar al lui George Pop de Băseşti, în urmă cu 95 de ani. Aici, invitaţii au trecut pe la Teiul Unirii, arbore ocrotit în vârstă de aproximativ 200 de ani, monument al naturii. Sub acest copac, fruntaşii români, conduşi de George Pop de Băseşti, au pus la cale tactica şi strategia luptei de emancipare naţională şi de unire a Transilvaniei cu România. Slujba şi parastasul au fost oficiate de un sobor de preoţi, în frunte cu PS Vasile Bizău, episcop Eparhia de Maramureş a Bisericii Române unite cu Roma, Greco-catolică. De aici, întreaga adunare s-a strămutat la Căminul Cultural din centrul comunei, renovat de curând.
Oaspeţi numeroşi la Băseşti
Moderatorul activităţii şi organizatorul manifestărilor comemorative a fost primarul Ioan Călăuz. Pentru început, soborul de preoţi a sfinţit Căminul Cultural, după care Ioan Călăuz a făcut o trecere în revistă a personalităţilor prezente. Printre acestea s-au numărat: subprefectul Alexandru Bondrea; Emil Marinescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean; secretarul judeţului, Dumitru Dumuţa; senatorul Sorin Bota; deputatul Călin Matei; primarii de Bicaz, Oarţa, Ulmeni, Băiţa de sub Codru, Ardusat; dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu"; dr. Ioan Marchiş, directorul Direcţiei pentru Cultură Maramureş; muzeograful Lucia Pop, reprezentantă a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş; col. (r.) Ion Pop "Rapidu", director general URBIS; col. Ioan Mureşan, comandantul ISU Maramureş; Alexandru Cosma, fost subprefect şi preşedinte de Consiliu Judeţean; col. (r.) Mihai Cozma, preşedintele Academiei OJT (care a venit însoţit de o seamă de scriitori); editorul Alexandru Peterliceanu; prof. Traian Rus; scriitorul Milian Oros; Iuliana Dăncuş, directorul Ansamblului Folcloric Naţional "Transilvania"; prof. dc. Ioan Lazar, preşedintele Fundaţiei "Dr. Ilie Lazar" Cehu Silvaniei; reprezentanţi ai partidelor politice; delegaţi de la Ulmeni, Şişeşti, Zalău şi Cehu Silvaniei ş.a.m.d.
Noi cetăţeni de onoare ai comunei Băseşti
Despre discursurile politicienilor, cei care ştiu istorie au comentat că George Pop de Băseşti nu a fost nici maramureşean, şi nici om de stat, aşa cum declaraseră câţiva pe scenă. Senatorul Sorin Bota a spus, printre altele: "Recent am identificat o soluţie să putem renova casa lui George Pop de Băseşti"; ceva mai târziu, Emil Marinescu a afirmat: "Vom sprijini acest demers". Ar fi şi cazul, având în vedere starea deplorabilă a casei memoriale, care trenează de ani buni. Prof. Marieta Dragoş a prezentat, pe scurt, câteva faţete ale personalităţii celui comemorat, în timp ce muzeograful Lucia Pop a arătat câteva aspecte interesante ale ultimelor 4 luni ale lui George Pop de Băseşti, aşa cum sunt ele povestite în memoriile locotenentului Alexandru Kiş, cel care, în această perioadă, i-a fost apropiat ca un fiu. Despre această pagină de istorie aţi putut citi într-un material semnat de prof. Traian Rus şi publicat în ziarul nostru de sâmbătă. În continuare, Ioan Călăuz a acordat titlul de cetăţean de onoare la doi foşti primari ai Băseştiului: Ambroziu Mărieş Vaida, care nu mai este în viaţă şi a cărui diplomă a fost primită de nepoata sa, respectiv Mihai Pop. Au primit, de asemenea, titlul de cetăţean de onoare: prof. Aurora Puşcaş, "pentru promovarea memoriei lui George Pop de Băseşti prin înfiinţarea liceului din Ulmeni"; dr. Ioan Marchiş, pentru realizarea sculpturilor reprezentându-l pe George Pop de Băseşti (artistul a mărturisit: "Am acasă un metru cub de diplome, dar cred că niciuna nu e atât de importantă ca aceasta!"); dr. Teodor Ardelean, pentru atribuirea numelui lui George Pop de Băseşti sălii de lectură a Bibliotecii judeţene (şi care s-a angrenat într-un schimb de replici delicios cu primarul Călăuz, declarând, printre altele, că "astăzi nu mai există niciunul (niciun om politic, n.r.) ca el (ca George Pop de Băseşti, n.r.)); col. (r.) Ion Pop, pentru promovarea memoriei lui George Pop de Băseşti prin atribuirea numelui său Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş ("Nimeni, de la Revoluţie încoace, nu a făcut atât de mult pentru George Pop de Băseşti (precum Ion Pop, n.r.)" - a declarat primarul).
Două cărţi despre George Pop şi Elena Pop, lansate la eveniment
Următorul punct pe ordinea de zi a fost lansarea a două cărţi. Cea dintâi este intitulată "George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni", de preot prof. dr. Ioan Georgescu, Ediţia a II-a, apărută la Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş "Dragoş Vodă", Cluj-Napoca, şi a fost prezentată foarte pe scurt de Vasile Iuga de Sălişte, preşedintele acestei societăţi. Al doilea volum este "Elena Pop Hossu-Longin (1862-1940). Personalitate marcantă a Ţării Silvaniei. Viaţa şi opera", autor Marin Pop, Zalău, 2012, Editura Caiete Silvane, Colecţia Memoria. Cartea a fost prezentată de Marin Pop, dar la eveniment a fost prezent şi Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. Cartea a apărut în 2012, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea Elenei Pop, fiica lui George Pop de Băseşti, şi a pornit de la câteva studii scrise de regretatul băimărean prof. dr. Valeriu Achim în anii '70. Din păcate, cercetările prof. dr. Achim se opreau la anul 1918, din motive care ţineau de ideologia vremurilor; Marin Pop le-a continuat, rezultând o primă monografie dedicată Elenei Pop. Acesta a declarat volumul "o carte de ucenicie în aspra şi dârza muncă de cercetare".
Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic susţinut de elevi ai şcolilor din Şişeşti şi Băseşti, precum şi cu un moment al Căluşarilor din Băseşti. Aceştia sunt singurii căluşari din această parte de ţară, dansul fiind adus în Băseşti chiar de George Pop, care i-a luat pe dansatori cu el la toate manifestările culturale ale Astrei din acele vremuri.

                                                                                           Anca GOJA

                                                                (Articol publicat în Graiul Maramureşului)