Fermierii români nu mai sunt ascultați de diriguitori!

 

Știți că aproape 200 de fermieri români au plecat la Bruxelles? Nu în excursie, nu la poze, nu la cafele. Au plecat pentru că acasă nu-i mai ascultă nimeni. Au lăsat câmpul, animalele, familiile și au mers sute de kilometri ca să spună un lucru simplu: agricultura românească nu mai o duce mult, e în moarte clinică.

Ieri au primit gaze lacrimogene. Asta a hotărât Ursulica, Uniunea Europeană care vorbește despre dialog. Oameni care trăiesc din pământ au fost tratați ca un pericol public. Nu pentru că au cerut privilegii, ci pentru că au îndrăznit să spună că un acord semnat din pix, Mercosur, le poate îngropa munca de-o viață.

Agricultura e singurul lucru care ne-a mai rămas. Industria s-a dus, fabrici închise, orașe moarte, oameni plecați. Din ce mai trăiește România? Din pământ. Din agricultură. Din munca unor oameni care încă ies pe câmp dimineața și se întorc seara obosiți. Așa am fost numiți cândva: grânarul Europei. Nu din vorbe, din producție.

România oricum are tot mai puțini fermieri. Sate goale, pământ lăsat pârloagă, tineri plecați. Agricultura mai stă în picioare din încăpățânarea unor oameni care n-au vrut să renunțe. Iar acum li se spune, cu zâmbet tehnocrat, că „așa cere economia globală”. Se distruge prin hârtii, prin acorduri, prin semnături puse de oameni care n-au pus mâna pe o sapă în viața lor. Acorduri care aduc mâncare plină de otrăvuri din afară, mai ieftină, fără aceleași reguli, fără aceleași costuri. Pentru fermierul român asta înseamnă faliment.

La Bruxelles, fermierii au venit și cu copiii. Ca să nu mai dea Ursulica cu gaze. Au făcut o omletă din 200 de ouă, simbolic, din ce produc ei. În timp ce alții decid că e mai bine să mâncăm importuri.

Dacă se distruge și agricultura, ce ne mai rămâne? Să cerșim din poartă-n poartă și să mâncăm mâncare adusă de la mii de kilometri, plină de chimicale, peste care n-avem niciun control. Asta e direcția.

Fermierii români nu cer privilegii. Cer să fie lăsați să muncească. Cer respect. Pentru că fără agricultură, România nu mai are nimic. Doar corporații străine care fac profit pentru țările lor.

Când vezi tractoare pe străzile Bruxelles-ului și copii aduși ca scut împotriva gazelor, ar trebui să fie limpede: nu e protest, e ultimul strigăt. Dacă UE își distruge fermierii, nu mai rămâne nimic de „salvat”. Luați atitudine și salvați ce a mai rămas!

Angelica Alexe

Am și eu o curiozitate...

 Am și eu o curiozitate sinceră, aproape medicală, pentru geniile care au inventat sistemul ăsta. Dacă am salariu si mi se oprește CASS pentru sănătate, mai am și dividende, pac, încă o tură de CASS. Și dacă mai câștig ceva din alte surse, intelectuale, neintelectuale, cosmice, mai punem un strat de CASS peste CASS.

Întrebarea mea e simplă: eu am un singur corp sau mai multe? Că după cum plătesc, ar părea că am trei plămâni, doi ficați de rezervă și o inimă bonus, ediție limitată.

Și acum partea practică. Dacă, Doamne ferește, mă îmbolnăvesc și ajung la spital de stat, cum funcționează? Mă tratează de trei ori mai bine? Sau am trei medici pentru aceiași boală? Îmi dau două perfuzii în plus pentru că am contribuit și din dividende? Vine medicul și zice: „Aaa, dumneavoastră sunteți cu sănătate premium, poftiți direct în față”?

Sau toți banii ăștia se adună frumos într-un sertar imaginar, iar eu primesc aceeași experiență clasică: stai pe hol, vino mâine, n-avem fonduri, dar aveți răbdare și credință.

Apropo, nu mai bine mă lăsați în pace și nu îmi mai opriți nimic? Ca să nu mai opriți voi, șmecherilor, mai bine strâng eu banii și când am nevoie merg la privat,măcar acolo știu că sunt tratată omenește și cu respect. Că la voi deși plătesc de ani de zile, atunci când am nevoie de un RMN, nu sunt locuri,aștepți un an ca să apuci un loc când deja nu mai e nevoie..

Că sincer, până acum n-am făcut nicio analiză, n-am făcut nimic, nici măcar n-am dat pe la spitale. Sunt client model: plătesc, tac și nu cer. Și când am nevoie, ce fac? Mă duc tot la privat, scot alți bani din buzunar și sper măcar acolo să mă trateze și pe mine omenește, dacă tot vă plătesc de trei ori.

Așa că întreb, simplu: dacă tot plătesc CASS de trei ori, eu sunt pacient sau sponsor?

Angelica Alexe

P.S. Și să fim serioși: când ajungi să ai nevoie de un RMN, un CT sau analize mai complicate, nu ți se spune „poftiți, ați contribuit, haideți imediat”. Ți se spune că nu sunt locuri, că lista e plină până la anul, că aparatul e stricat sau că „mai bine mergeți la privat, dacă vă permiteți”. Iar dacă, Doamne ferește, e ceva grav, gen cancer, afli rapid că tratamentul e „gratuit”, dar medicamentele lipsesc, perfuziile le cumperi singur și rudele fac naveta între farmacie și spital. Asta e sănătatea pentru care plătesc eu de trei ori.

Angelica ALEXE

Mi-am numărat azi bănuții din portofel...

Puțini. Atât de puțini încât păreau aliniați la ajutor social.

I-am numărat de două ori, că m-am gândit că poate joacă v-ați ascunselea cu mine.

N-au jucat. Atât erau.

Am înțeles atunci că nu mai merge cu improvizații.

Era nevoie de măsuri ferme.

De un plan.

Așa că am convocat o conferință de presă.

În sufragerie.

Cu toți actorii principali prezenți.

Am început sobru:

-Contextul economic este complicat.

Bugetul nu mai suportă derapaje. Urmează un pachet de ajustări necesare.

Prima vizată: fata mea cea mare.

I-am spus calmă, dar hotărâtă:

-De astăzi, se suspendă Netflix și Disney.

A întrebat de ce.

I-am explicat că sunt măsuri temporare, dar pe termen nedeterminat.

Că nu sunt populare, dar sunt inevitabile.

Și că și alții au trecut prin asta și încă mai respiră. A.. și i-am mai spus că la fiecare înghețată pe care o mănâncă trebuie să-mi dea o taxă de 21%.

A doua a venit fata cea mijlocie.

Am anunțat restructurări în zona cafelelor, ieșirilor și nopților târzii.

Am introdus contribuția de solidaritate pe cappuccino

și o taxă specială pentru dans intens după ora 22. I-am mai spus că pe camera ei trebuie să-mi dea o taxă de 170%.

A spus că nu e corect.

I-am spus că nici realitatea nu e.

Băiatul a fost informat ulterior.

Trotineta lui a fost reclasificată drept bun opțional cu impact bugetar.

S-au introdus taxe pe roți, pe frână și pe entuziasm.

La tentativele de fugă i-am atras atenția că deplasarea neautorizată se sancționează. I-am spus că pe căsuța cățelului trebuie să-mi dea impozit că altfel o dărâm.

Soțul a primit comunicatul separat.

Am tăiat berea, micii și pop-cornul.

A invocat interesul național.

I-am răspuns că trecem printr-o perioadă de austeritate domestică și că sacrificiul începe din interior.

La final, am anunțat și extinderea măsurilor.

Vizitele la părinți vor fi mai rare.

Benzina e scumpă, emoțiile sunt în recalibrare, iar sprijinul financiar extern va fi reevaluat

cu tendință clară spre zero.

Trebuie să strângem toți cureaua ca să pot să-mi ajut vecinii să aibă de toate. Să aibă și benzină pentru Audi, „curent" ieftin și tot ce vor mușchii lor.

După anunț, familia a intrat în grevă.

Un afiș scris cu carioca, un hol ocupat simbolic.

Am intervenit prompt:

-Protestul nu este autorizat. Deci se suspendă.

Am închis conferința.

Pachetul de măsuri a fost adoptat cu majoritate largă.

Un vot pentru. Restul s-au abținut.

M-am întors la portofel.

Gol.

Se taie.

Se ajustează.

Se explică frumos.

Și, cu toate astea, banii nu apar!

Autor: Angelica Alexe