Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 573(16 –31 Octombrie)

 

Dragii mei enoriași!

Fericiți cei ce nu fac nimic! Este o concluzie la care am ajuns după Revoluție, cunoscând mai bine realitățile  sociale, economice și, cât de cât, politice. Câteva exemple și situații pot susține cu prisosință această afirmație.

 Au fost puși pe  liber sau, altfel spus, au fost dați afară din servicii milioane de muncitori, funcționari și militari. Cei mai mulți erau oameni tineri, cu experiență și competență în domeniul lor de activitate. Li s-au dat acele ,,salarii compensatorii”, pentru a se retrage din producție și a se duce acasă, ca să nu mai facă nimic. Am pierdut astfel un tezaur uman inestimabil. Meseriași cu  înaltă pregătire profesională au început să împingă vântul pe stradă, să încerce să deschidă câte o mică afacere, să se reprofileze, să-și caute locul peste mări și țări, pur și simplu, să existe și să aibă iluzia că nu ruginesc. Rezultatele se văd azi, după douăzeci de ani. Mâna de lucru calificată este greu de găsit. Meseriașii adevărați sunt pe cale de dispariție, ca să nu-i numesc adevărate ,,monumente istorico-umane”. Cârpaci și meseriași de trei parale, care se pricep la toate și la nimic, întâlnești pe toate drumurile.  Unul dintre ei îmi spunea de curând: ,, - Știu să fac orice în lume, doar grijanie nu știu să fac!”  Ca să vezi! Bine că mai avea atâta brumă de bună – cuviință! Când i-am văzut niște lucrări, puțin a lipsit să nu o iau la fugă.

 Au fost distruse nenumărate unități de producție, respectiv combinate, uzine, fabrici, abatoare, sere, mine, sonde, rafinării, bănci și multe altele. S-a justificat că s-a schimbat modul de producție, de la cel centralizat-comunist la cel capitalist, la economia de piață. Unități de valoare europeană au fost vândute pe nimic unor oameni puși pe căpătuială, care s-au opintit din greu să le distrugă și să le ducă la fier vechi. Nouă nu ne mai trebuiau. Noi nu mai aveam nevoie de nimic! Azi cumpărăm totul de la străini. Până și capse de prins foi de hârtie luăm din Germania, iar agrafe folosite în același scop din Taiwan. Noi nu mai putem să facem nici atâta lucru! Cândva produceam de la ace cu gămălie până la avioane, azi nu mai facem nimic, cumpărăm totul!

 Au fost distruse fermele de stat și ce-a-pe-urile și lumea a răsuflat ușurată. S-a împărțit pământul, dar repede ne-am dat seamă că agricultura este foarte păguboasă, că între agricultură și contabilitate trebuie clădit un zid cât fostul zid al Berlinului, ca să nu se vadă între ele și să se ia la bătaie. Această convingere s-au grăbit să ne-o inoculeze și frații noștri de la cârma țării și prietenii din afară. Subvenționarea masivă a agriculturii în alte țări a permis străinilor  să aducă produse agricole și preparate diverse la prețuri foarte mici și astfel au pus pe butuci pe orice întreprinzător român. Astăzi mâncăm castraveți din Vietnam, mere din Italia, struguri din Africa de Sud, roșii din Turcia, fasole din Egipt și lista ar putea continua. Vedem bine că nu sunt bune, că au doar aspect, dar nu au gust, nu au miros, nu au ceea ce aveau fructele și legumele noastre, carnea păsărilor, porcilor și celorlalte animale ale noastre. Astăzi se dau subvenții și la noi pentru agricultură. Culmea, că cel care nu face nimic este subvenționat de câteva ori mai mult decât cel ce muncește pe aceeași unitate de teren. Vreau să spun că cel care nu lucrează terenul, ci declară că l-a lăsat pentru ,,pășune” primește de câteva ori mai mulți bani față de cel care ară, discuiește, cumpără sămânță, seamănă, pune îngrășăminte, întreține cultura, recoltează. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

 Au apărut ca ciupercile după ploaie niște jocuri piramidale de tip ,,Caritas” ori ,,FNI”, care au stors bruma de economii a multora dintre români, ori i-au lăsat fără case pe alții. Ne amintim deviza organizatorilor acelor megaexcrocherii, deviză care trona pe pancarte uriașe prin orașe: ,,Dormiți liniștiți! Avem noi grijă de banii voștri!” Și au avut!

 Sutele de taxe și impozite, birocrația și abuzurile unor organe de inspecție și control au descurajat  micii și marii întreprinzători, aducându-i în pragul falimentului. Mai fericit ești dacă stai în banca ta și te mulțumești ,,cu ce este”, decât să te chinui să pui pe picioare o afacere, indiferent de domeniu.

 Am alungat din posturi de conducere, din posturi cheie, oameni competenți și am cultivat tot într-o veselie nepotismul, favoritismul, incompetența. Legea bunului – plac a fost principalul criteriu de selecție al oricărui șef de instituție. A fost suficient să intri într-o gașcă de interese, ca să fii propulsat, promovat; ai încercat să te ridici pe brânci, pe forțe proprii, prin muncă cinstită, ai fost marginalizat, sfidat,  eliminat din viața publică. Te crucești când vezi oameni care abia știu să citească în funcții centrale, dispunând de viața și destinele a mii de oameni, cărora le-a cântat cioara. Ne mirăm acum și ne dăm cu pumnii în cap, când auzim de datoriile uriașe ale țării, datorii pe care nici nepoții noștri nu vor fi în stare să le plătească, de greutățile asemănătoare cu cele din vreme de război prin care trece țara,  de lipsurile și neajunsurile de zi cu zi, de teama zilei de mâine, de buimăceala copiilor noștri, de lipsa de orizont și de viitorul tot mai neclar al fiecăruia în parte și al tuturor laolaltă.

 S-a stins entuziasmul post-revoluționar, când societatea românească era în stare să mute și Carpații de la locul lor. Unii s-au apucat de afaceri murdare, de trafic de droguri, de țigări și carne vie, de mituit și de corupt pe oricine și pentru orice. Și le-a mers! Palatele și mașinile, conturile și funcțiile învârtiților zilei i-au făcut pe mulți să intre într-o stare de apatie, de indiferență, convinși fiind că cei mai fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

*

Procesul lui Dumnezeu. Departe de a avea nostalgia presei comuniste, dar de multe ori îi simt lipsa! Erau niște site ale cenzurii și ale bunului – simț, care țineau departe de pagina scrisă și de ecran bălegarul și puroiul social. Lăsând de-o parte paginile confiscate de puterea politică, știrile obișnuite, faptul divers, îți inoculau o notă de optimism, de încredere că nu-i totul pierdut, că mai este o rază de speranță.

După Revoluție am fost invadați pe toate canalele, reviste, ziare, posturi de televiziune, radio etc., de tot ce a fost mai urât în subteranele sociale. O cloacă de infractori ordinari au ieșit la suprafață și s-au răspândit în toată lumea, mânjindu-ne imaginea de țară și de popor civilizat. Toate aceste canale de informație s-au întrecut să pescuiască ce a fost mai rău și mai urât în societate pentru a-și vinde produsul, pentru a avea audiență la public. Și publicul a înghițit asemenea gunoi tot într-o veselie. Și o mai face încă. De câteva săptămâni, spre exemplu,  în prim-planul emisiunilor noastre de televiziune se situează procesele de divorț ale unor ,,vedete” de doi bani. Vor cu orice preț să ne vâre pe gât termenele de proces, ce a zis unul, ce a răspuns altul, ce s-a hotărât, ce se bănuiește. Nenorocirile din Japonia și războaiele din Libia, Irak, Afganistan au trecut pe loc secund în fața unor ,,evenimente” de acest gen.

Mai mult, într-una din serile trecute, un pușcăriaș condamnat la ani grei pentru omor, după ce mai înainte făcuse alți ani de închisoare pentru furt și tâlhării, dăduse în judecată pe…. Dumnezeu! Cazul făcuse deliciul presei românești și străine, înconjurând lumea. Era chiar celebru! Nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibil un asemenea proces. Cu excepția românului în cauză. Acesta Îl dăduse în judecată pe Dumnezeu, făcând plângere penală la parchet, că Dumnezeu nu a respectat … contractul de la botez. Individul spunea că e botezat ortodox și că la botez, în rugăciunile care s-au citit  atunci,  a fost chemat în ajutor Dumnezeu, ca să-l ocrotească de-a lungul vieții de ispite  diavolești, de păcate și de rele. Dumnezeu nu-l apărase și tocmai de aceea el își petrecuse viața până la cei 45 de ani ai săi mai mult prin pușcării. Am putea zice că individul este bolnav psihic, dar aceasta nu era posibil, fiindcă atunci n-ar mai fi fost în penitenciar, ci într-un spital de psihiatrie. Parchetul din Timișoara, primind o petiție de acest gen, dăduse NUP, adică ,,neînceperea urmăririi penale”, pe motiv că ,,adresa pârâtului nu este cunoscută”. La așa plângere, așa sentință! Mă gândesc, însă, cum a fost comentată această bazaconie în străinătate? Ce zic străinii de noi, de poporul român?

Îmi amintesc de o știre transmisă de presa sovietică. Fusese un concurs de automobile, la care participase și un echipaj sovietic. În presă a apărut știrea că ,,echipajul sovietic s-a clasat pe locul al doilea în lume, ceea ce denotă nivelul tehnicii noastre și performanțele sportivilor noștri”. În final, o propoziție scurtă menționa că ,,echipajul Statelor Unite s-a situat pe penultimul loc”. Ziarul cu pricina nu mințea, dar felul cum transmitea informația avea rolul de a induce în eroare în mod benefic. În realitate, la concurs participaseră două echipaje, cel sovietic și cel american. Echipajul american se situase pe primul loc, iar cel sovietic pe locul al doilea. Important era că cititorul era ajutat să vadă partea plină a paharului.

*

Rugăciuni pentru copii(III).  Mai redăm câteva rugăciuni atât de necesare:

I. ,,Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om și ai suflat în fața lui suflarea de viață și, binecuvântându-l, ai zis: ,,Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i pe ei de înțelepciune și pricepere. Îndreaptă pașii lor pe căile omeniei, ale dreptății, ale dragostei de oameni și ale bunei-cuviințe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea și a-i face folositori loruși și obștii în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cerești ale virtuții, care nu pier niciodată.

Nu cer pentru ei, Doamne, bogății pământești, ci Te rog: dă-le un trup sănătos și iubitor de osteneală, precum și suflet luminat și râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici și vrednici cetățeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecuvânteze numele Tău. Amin!

II. Atotputernice Stăpâne, Ziditorul și Părintele nostru cel Ceresc, care din bunătatea și prin binecuvântarea Ta mi-ai dăruit copii: Însuți primește mulțumita și lauda inimii mele pentru acest dar și mă învrednicește de harul și ajutorul Tău, ca să-mi pot îndruma copiii pe căile credinței, ale evlaviei și dragostei Tale, ca odată cu vârsta să crească și în har și înțelepciune și să se învrednicească de moștenirea vieții veșnice. Amin.

III. Dumnezeule, Care ești înțelepciunea și bunătatea nesfârșită, trimite-L pe Duhul adevărului asupra copilului/copiilor nostru/noștri ca să îi (le) lumineze mintea și inima cu lumina Sa. Te rugăm ca învățătura să nu-l (-i) îndepărteze de Tine, ci să fie mereu pentru el (ei) o căutare a adevărului și o dobândire a cunoștințelor necesare spre a-și împlini rolul în societate, pentru a-și câștiga cinstit existența și pentru a-și ajuta mai bine semenii. Amin.”

*

Cuvinte duhovicești. ,,Mai bună este bătrâneţea prudentă decât tinereţea lipsită de experienţă, mai bună este întârzierea cu socoteală decât graba pripită; mai bună este o domnie scurtă decât o tiranie de lungă durată, după cum o mică avuţie, câştigată cu cinste, este mai de folos decât o avuţie mare, dar nesigură. Puţin aur valorează mai mult decât mulţi talanţi de plumb şi puţină lumină este mai folositoare decât mult întuneric”; ,,Fii mai nobil decât aproapele tău, prin faptul că te arăţi mai bun, fii pentru cel nenorocit dumnezeu, imitând mila lui Dumnezeu”; ,,Frumos lucru este bunătatea şi mila de cei săraci, precum şi ajutorarea semenilor în vreme de necazuri”(SF. GRIGORE DE NAZIANZ);  ,,Să ne facem buni şi folositori şi nouă şi altora, să scoatem din sufletul nostru toată răutatea şi să ne învrednicim de fapte bune, căci numai aşa ne vom învrednici de bunătăţile viitoare;” ,,Cel ce voieşte a fi bun, nimic nu-l poate împiedica, chiar dacă ar fi fost până atunci cel mai rău om de pe pământ”; ,,Cu toţii lăudăm şi admirăm pe cei care săvârşesc cele bune, chiar dacă noi nu le săvârşim”; ,,Cele bune aproapelui nostru mai întâi mulţumesc şi înveselesc pe cel ce le face”; ,,Nimeni nu va deveni mai bun prin constrângere... A fi bun în chip forţat înseamnă a nu fi bun”(SF. IOAN GURĂ DE AUR).

*

Batjocorirea lui Iisus. Mereu apar emisiuni, mereu se reiau emisiuni, în care se batjocoresc cele sfinte. Mântuitorul, Maica Domnului, sfinții, icoanele, Biserica, Sfintele Taine, Sfintele Moaște, sărbătorile, Sfânta Cruce și orice reprezintă creștinismul este pus la zid și  batjocorit. Oameni fără conștiință, fără frică de Dumnezeu și fără rușine de oameni, fără respect de  tradiția neamului românesc se grăbesc să-și facă audiență la posturile respective, împroșcând cu noroi tot ce-i sfânt.

Am mai luat atitudine față de aceste aberații și în paginile ,,Scrisorii pastorale” și în alte organe de presă. Un îndemn vă adresez, ca preot: nu vă lăsați amăgiți de aceste glasuri de sirene. Păstrați-vă credința Dumneavoastră moștenită din moși-strămoși. Sunt interese mari  la nivel mondial, care urmăresc distrugerea creștinismului și înlocuirea lui cu alte religii. Pe de altă parte, nu uitați că e sfârșit de veac și vreme de cernere. Cel rău lovește mai crunt ca oricând creația lui Dumnezeu, în primul rând omul și sufletul lui. Nu vă lăsați ademeniți. Prima formă de luptă a Dumneavoastră este schimbarea postului de televiziune, care vă otrăvește sufletul cu astfel de defăimări. În al doilea rând, întăriți-vă propria Dumneavoastră credință, prin post, prin rugăciune, prin fapte bune, prin participare la slujbe, prin spovedire, prin împărtășire.  La această vreme de cernere, Dumnezeu nu ne vrea căldicei, ci doar fierbinți în credință. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Planeta. Cu prilejul colindului cu Botezul, o tânără enoriașă mi-a prezentat o carte veche, terfelită de prea multă folosință, întrebându-mă ce carte ar putea să fie, mai ales că nu mai avea coperți. Mai mult, enoriașa respectivă mă îndemna s-o public, ,,fiindcă ar fi foarte căutată”. Am răsfoit-o și mi-am dat seamă că e vorba de așa-numita Planetă, care a avut mare circulație în societatea românească până la al doilea Război Mondial. În ea erau preziceri privind viitorul fiecărei categorii de oameni născuți în cele douăsprezece zodii, preziceri privind vremea, calamitățile naturale și multe altele.

Am spus atunci enoriașei respective și o repet acum, socotind că este bine să fie cunoscute aceste lucruri de cât mai mulți credincioși ai noștri și nu numai. Până pe la începutul veacului al XIX-lea au circulat în manuscris sau chiar tipărite trei cărți de preziceri ale viitorului. Ele erau traduceri din literatura slavă, care, la rândul ei, le împrumutase din cea bizantină. Cea  dintâi era Rojdanicul. Ea prezicea viitorul omului pe baza zilei de naștere, respectiv a zodiei. Era un fel de horoscop de azi, dar mai dezvoltat. A doua carte de preziceri era Trepednicul. Ea prezicea viitorul pe baza tremurăturilor unor mușchi ai corpului uman. Spre exemplu, dacă ți se bătea ochiul stâng, era de rău, dacă ți se bătea cel drept, era de bine. Aceste superstiții se mai întâlnesc și azi mai ales în satele noastre. Cea de-a treia carte de preziceri era Gromovnicul. Ea prezicea viitorul pe baza fenomenelor meteorologice. Dacă tuna (dudăia) întâi primăvara la apus, era război în anul acela; dacă tuna în anumită zi, anul avea să fie rodnic și așa mai departe.

Planeta prelua cele trei cărți de care am făcut vorbire mai sus, mai adăuga alte credințe și superstiții care erau foarte căutate de cititori și astfel devenea o carte foarte căutată. Mărturisesc că în copilărie, când învățasem să citesc, mămica mi-a adus o Planetă de la cineva din Severin. Am citit-o pe nerăsuflate și mare mâhnire mi s-a așternut în suflet, mâhnire împărtășită și de părinții mei. La zodia mea scria că nu am parte de ,,haină neagră”. Gândul ne-a dus imediat la haina preoțească. Tocmai începusem de câțiva ani buni să frecventez biserica, să spun la slujbă Tatăl nostru și Crezul și să-mi construiesc vise de viitor privind misiunea preoțească. Iată că azi pot constata că a fost mincinoasă acea prezicere.

Eu, preot fiind, nu pot să public Planeta. Ea nu este în ton cu învățătura creștină ortodoxă. Ea se bazează pe credința, – străină creștinismului ortodox –, că omul este predestinat, ursit, sortit, la venirea sa în lume să facă sau să nu facă anumite fapte, să meargă pe calea păcatului sau a virtuții, să ajungă în rai sau în iad. Nimic mai fals! Este o superstiție rămasă în mentalitatea românească și nu numai din religiile precreștine. Învățătura creștină propoveduiește că omul are libertatea absolută de a alege între bine și rău. Tocmai de aceea este justificată judecata particulară de după moarte și cea universală de la sfârșitul lumii. Tot așa este justificată răsplata divină pentru faptele noastre bune și pedeapsa pentru cele rele. Dacă am fi ursiți să facem sau să nu facem anumite fapte, am fi ca niște mașinuțe teleghidate, nu am fi responsabili  pentru faptele noastre. Nu este vinovată mașina că face accidentul, ci șoferul care a condus-o. În cazul predestinației, ursitei, destinului, sorții, noi am fi mașinile conduse de cineva din umbră. În realitate, și Dumnezeu respectă libertatea noastră de a alege binele sau răul, viața sau moartea, virtutea sau păcatul.

*

Amărăciuni. De câțiva ani cetățenii comunei noastre și nu numai ei achită o taxă anuală, prin care se asigură colectarea gunoiului. Din două în două săptămâni trece prin satele comunei o mașină specială, care colectează de la fiecare gospodărie gunoiul menajer. Este o măsură excepțională, care ne pune și pe noi în rândul țărilor civilizate. Aproape au dispărut grămezile de gunoaie, focurile menite să mistuie aceste grămezi. Are de câștigat natura, dar mai ales noi, locuitorii.

Nu toți înțeleg însă lucrurile cum ar trebui. Invit pe cine nu crede la Govăra, unde drumul care vine de la Bârda se unește cu cel ce trece spre Dealul Mare și Negară. Îi invit, de asemenea, în Ciochiță, să vadă câteva ogașe din spatele satului Bârda. Asta ca să citez doar câteva puncte, dar ele sunt mult mai multe. Vor vedea acolo grămezi imense de gunoaie mai vechi și mai noi. La Govăra, în punctele Movilă și Valea Bârzii, sunt grămezi de gunoaie, pe care nu le poți încărca într-o rabă. Aproape în fiecare săptămână vin alte și alte mașini și descarcă gunoaiele acolo. Mă întreb și eu! Din moment ce oamenii aceia plătesc dările oficiale ce li se impun de către primăriile de care aparțin pentru colectarea gunoiului,  de ce mai este necesar să încarce acel gunoi în propriile mașini și să-l transporte până la Bârda sau în altă parte ca să-l arunce? Nu ar fi mai normal și mai comod să-l scoată la propria poartă și să vină mașina să-l încarce? Nu ar fi normal și ecologic să rămână nepoluate și locurile acestea pe care se depozitează tone de mizerii?  

Oricum, din păcate, e mult până departe!

*

Crovul Neamțului. În nordul mahalalei Țigăreni a satului Malovăț este o vale seacă, pe care pășunează vitele. La cca. un kilometru de sat, valea respectivă se oprește în punctul numit Crovul Neamțului. Punctul acesta definește o suprafață de cca. un hectar de teren, aproape rotundă, care pare ca un fund de căldare. Suprafața respectivă este împrejmuită de o margine de câțiva metri  înălțime. După toate probabilitățile, acolo a fost vorba de o scufundare de teren. Crovul Neamțului a fost, după 1949, proprietate a fermei de stat din Bârda. A fost folosit ca teren pentru fân sau pășunat.

Îmi amintesc că părinții mei îmi povesteau că în Crovul Neamțului s-a prăbușit un avion german în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu-mi amintesc dacă mi-au spus vreodată ceva și de pilotul sau ocupanții avionului, dacă au supraviețuit prăbușirii. Este știut însă că asupra Severinului au fost bombardamente cumplite în vremea acelui război mondial. Este știut, de asemenea, că, datorită pericolului ce-l reprezentau acele bombardamente, pentru protecție, ministrul de externe de atunci, Mihai Antonescu,  a ținut o ședință cu mărimurile politice și militare ale județului în biserica satului Malovăț.

Așadar, toponimul ,,Crovul Neamțului” ar putea fi legat de acea prăbușire a avionului german   în vremea celui de-al doilea război mondial.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Cazacu Ion din Galați, Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 200 lei; Domnul Popescu Dumitru-Adelin din Italia, fiu al satului Malovăț, Dpmnul Zgarcea Corel din Tr. Severin, Domnul Diaconu Mădălin-Iulian din Italia, fiu al satului Malovăț, Domnul Voican Nicușor-Marian din Italia, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei.

Dumnezeu să le răsplătească!

*

În luna octombrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 4 Oct. (Malovăț): 200 pâini; 11 Oct.(Bârda): 148 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 167 pâini; 18 Oct. (Malovăț): 160 pâini; 25 Oct.(Bârda): 105 pâini; 26 Oct.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au donat 905 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/ buc. astfel:  4 Oct. (Malovăț): 200 pâini; 11 Oct.(Bârda): 502 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 33 pâini; 18 Oct. (Malovăț): 340 pâini; 25 Oct.(Bârda): 265 pâini; 26 Oct.(Bârda): 90 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au vândut 1.430 pâini.

*

În ziua de 19 octombrie am dus la Azilul de la Strehaia parchetul cu toate anexele  necesare pentru parchetarea unui salon.

*

Excursii-pelerinaj. Joi, 12 noiembrie, vom face o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la mormântul Sf. Arsenie Boca. Până acolo vom vizita mănăstirile Vișina și Lainici, iar în drumul de întoarcere Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă. Prețul e de 80 lei/persoană.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 572, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 26 oct. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 29 oct. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3 oct. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro).

*

Parohia noastră a republicat cartea Sofiei Dobrescu, Un louer d'espoir(150 pag.).   Întreg tirajul a fost cumpărat de Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina de la Curtea de Argeș. Cărțile vor fi donate cu prilejul diferitelor simpozioane și întruniri culturale la care va participa Doamna Dr. Ionescu, fiica regretatei autoare.

*

Simpozioane. În zilele de 2-3 noiembrie va avea loc la Tr. Severin un simpozion organizat de Episcopia Severinului și Strehaei cu tema  Țara Severinului- Oameni, fapte, locuri. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Personalități de seamă în trecutul comunei Malovăț.

*

Zâmbete.☺Dacă tu crezi că un profesionist te costă scump, e din cauză că nu știi cât te costă la sfârșit un incompetent! ☺Frizerul îl întreabă pe client: ,,-Cum să vă tund ca să fiți mulțumit?” ,,-Gratis!” răspunde clientul grăbit.☺Dorel vine acasă, amărât, după prima zi de şcoală şi maică-sa îl întreabă: ,,-Ce aţi învăţat astăzi la şcoală?” ,,-N-am învăţat tot! spune Dorel. Ne-au spus că... trebuie să ne întoarcem şi mâine!” ☺În clasa întâi, la o lună după începerea școlii: ,,-Spune, Dorele, cunoști această literă?” ,,-Da!” răspunde cel întrebat. ,,-Dacă o cunoști, cum o cheamă?” ,,-Nu-i știu numele, o cunosc doar din vedere, domnule învățător!”☺ ,,-Fiule, lasă-te de fumurile astea cu pictura şi apucă-te serios de medicină...!”  ,,-De ce, tată?...”  ,,-Simplu: în pictură toate greşalele rămân expuse vederii, în timp ce în medicină ele sunt îngropate odată cu bolnavul...!”

*

Lucrări în Bârda. Drumurile din mahalaua Dealul Corbului din Bârda a fost asfaltat. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Acum se lucrează în acea mahala, precum și în întregul sat Bârda la pavarea șanțurilor. Mulțumim Domului Primar Ion Michescu!

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 25 oct.  am oficiat Taina Sf. Botez pentru Diaconu Anais-Teodora, fiica Domnului Diaconu Mădălin-Iulian și a Doamnei Diaconu Andreea-Gabriela din Italia, fii ai satului Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 31 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Mema   Dorinel(56 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov. (Malovăț); 7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda); 28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail  stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 571(16 –30 Septembrie)

Dragii mei enoriași!

Septembrie.  De câte ori vine septembrie auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine septembrie se varsă o picătură de copilărie şi de nostalgie în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am fost şi noi cândva pui de oameni, că am avut aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi poticniri.

Trec pruncii iar la şcoală şi înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil, septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem. Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile, temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.

O clipă măcar de s-ar simţi iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor, cu sinceritatea pe buze, fără ură în privire, cu casa sufletului măturată şi înnoită, septembrie ar fi, într-adevăr, sub zodia Fecioarei, a renaşterilor, a copilăriei umanului din noi.

Nu lăsaţi septembrie să treacă, fără să vă limpeziţi sufletul cu reînvierea copilăriei din voi. Scoateţi-o dintre amintiri, dintre rufe aruncate, spălaţi-o, curăţiţi-o şi îmbrăcaţi-vă sufletul cu ea măcar o clipă. Dacă nu veţi reuşi, înseamnă că aţi murit demult, că sufletul vi s-a pietrificat, că nici o bucurie adevărată nu o mai puteţi trăi. Din energiile benefice ale Cosmosului, lăsaţi-o pe cea mai frumoasă să se reverse în  sufletul vostru. E cea mai de preţ comoară din câte sunt pe pământ şi cel care nu o are e sărac, e prea sărac pentru a mai fi Om.

*

Glasul din pustie. Comemorăm la 29 August Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mai avem și alte zile dedicate marelui proroc  în timpul anului, dar aceasta este cea mai zguduitoare. Și e pusă tocmai la sfârșitul anului bisericesc! S-ar părea că rămânem cu gustul amar, că binele, adevărul, dreptatea sunt condamnate la decapitare, în timp ce imoralitatea, dictatura, bunul plac, crima și criminalii trec în anul următor triumfători!

        Ioan  nu era un oarecare. Ioan era un intelectual al vremii sale, un om ancorat în realitate, care vedea nedreptățile la tot pasul și nu se sfia să le demaște, cu orice preț și cu orice risc. Ioan striga în mijlocul orașului, la porțile palatelor, în fața mulțimilor, că dezmățul și corupția mai marilor au depășit limitele, că birurile puse pe umerii muritorilor de rând au devenit insuportabile, strivitoare, că dreptatea umblă cu capul spart, iar nedreptățile strigătoare la cer se întâlnesc la tot pasul. Auziți-i glasul: ,,pui de năpârci otrăvitoare, voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care voi nu voiţi să le atingeţi nici măcar cu degetul cel mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen şi mărar, dar foarte puţin vă interesaţi de îndeplinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!”

 Ioan era un om învățat. În pustia Kumranului, în peșterile de acolo citise în bibliotecile esenienilor, cele mai bogate după biblioteca din Alexandria, mii de pagini ale scrierilor de tot felul ale oamenilor învățați ai lumii vechi. Se retrăsese acolo, renunțând la confortul lumii. Prefera să mănânce rădăcini și lăcuste decât delicatesele din palatele mai marilor zilei. Prefera să suporte arșița soarelui și a nisipurilor decât  să se lăfăie în răcoarea piscinelor și umbra grădinilor. Ioan ar fi făcut o carieră politică strălucită, dacă ar fi cântat în strune stăpânilor zilei, dacă ar fi devenit lup asemenea lor. El a vrut și a reușit să rămână oaie până la ultima suflare, în sensul că nu a făcut nici un compromis, nu a învățat limba lupilor și nici n-a urlat ca ei. Nu-i era frică de stăpânii zilei, nu-i era frică nici chiar de rege, ci, riscându-și libertatea, sănătatea și viața, spunea adevărul despre tot și despre toate.

Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Ioan ar fi fost un ziarist de înaltă clasă. Putea să aibă avere, putere, funcții, dar a preferat sărăcia și curățenia, credința și simplitatea, convins fiind că acestea sunt cele mai trainice podoabe ale sufletului, că toate celelalte sunt ceață și umbră amăgitoare. Ioan a devenit glasul lui Dumnezeu în lume, condeiul cu care dumnezeirea și-a exprimat dezaprobarea, revolta și scârba față de decăderea mai marilor zilei. Ioan a fost vocea miilor de oprimați și de nedreptățiți ai vremii sale și dintotdeauna. Sărbătoarea lui încheie anul bisericesc, dar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului deschide noul an bisericesc, dând astfel și speranța că idealul lui Ioan nu a murit odată cu el. Idealul lui Ioan avea să fie continuat de Însuși Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hristos.

Ioan poate fi propria noastră conștiință, care strigă cu toate puterile ei și protestează de câte ori noi încălcăm voia lui Dumnezeu. Din păcate, îi aud glasul puțini, foarte puțini și tot mai puțini dau urmare îndemnurilor ei. Ioan nu a murit. Ioan continuă să trăiască prin fiecare dintre noi, care avem curajul să ne apărăm adevărul, dreptatea, credința, limba, tradițiile și Țara.

*

           Vițica viorie. Era prin 1962. Colectivizarea era în toi. Primar la Malovăț era din Bârda. Puțini se treceau la colectiv ,,de bunăvoie și nesiliți de nimeni”, așa cum erau puși să scrie în cerere. Pe mulți îi constrângeau în fel și chip, îi amenințau, îi șantajau, până îi determinau să se treacă. Pe bunicul de pe mamă îl arestaseră, fiindcă își luase grâul din Copaina. Îl semănase în toamna  anului precedent. Primăvara s-a comasat terenul respectiv și a fost trecut în proprietatea ceapeului, urmând ca  proprietarilor încă neînscriși să li se dea în schimb terenuri în locuri accidentate, neproductive. I s-a pus în vedere bunicului meu că nu mai are voie să-și secere  grâul. Bunicul și-a luat cei doi fii mai mari, ginerele, adică pe tăticu, și au plecat la Copaina. Când cosiseră jumătate locul, a venit primarul cu alți funcționari ai primăriei și cu milițienii. Au vrut să-i alunge din loc. Bunicul a ridicat coasa și le-a spus: ,,- Care intră pe locul meu, astăzi i se știu anii! Eu am semănat grâul, eu mi-l iau! De aici încolo faceți ce vreți!” S-au retras, dar la câteva zile au venit să-l aresteze. O lună a stat fugar prin oraș, după care s-a predat. A fost condamnat un an muncă silnică pentru ,,tulburare de perimetru”. A făcut închisoarea la Pitești, împreună cu Sabin Ploștinaru din Bârda.

        Într-o zi, la poarta noastră a oprit trăsura dispensarului veterinar. În trăsură era doctorul Hogea, un om gras de peste 100 kg. și asistentul său, Popescu Vasile din Malovăț. Pe capră era vizitiu Mănescu Ulis din Malovăț. A ieșit tata. Acolo, în uliță, aduna iagude(dude) vecinul Gheorghe Luca. Asistentul a coborât din trăsură, l-a strigat pe tăticu și i-a spus în auzul tuturor: ,,- Nicolae, am venit să-ți vedem vitele și să le constatăm starea de sănătate!” ,,-Bine ați venit!” le-a răspuns tăticu, fără prea multă tragere de inimă. De la poartă până la grajd era oarecare distanță. Domnul Popescu l-a luat pe tăticu de braț și a început să-i vorbească încet, dar grăbit. Se cunoșteau demult, erau chiar prieteni, deși tăticu era mult mai tânăr. ,,- Mă, Nicolae, ia spune-mi tu mie, ce tot ai tu cu cocoana primarului, mă?” ,,- Dă-o dracului, nea Vasile, că n-am nimic cu ea!” ,, - Atunci ce are ea cu tine, mă?” ,,- E supărată că am concurat-o duminică la biserică. S-a strigat la licitație fânul din curtea bisericii și m-am înscris și eu la licitație”. ,,-Și care l-ați luat?” ,,- Eu l-am luat, dar a ajuns prea scump!” ,,- Bravo, mă! Nu contează cât a ajuns! Contează să știe că mai poate să și piardă! Lasă asta, însă! Mă, Nicolae, ăștia vreau să te bage în pușcărie!” ,,-Se poate, mă, nea Vasile!” ,,-Se poate! Zice că cocoana a aflat de la unu Țușu, cine-i ăla?”  ,,-Vecinul care vorbește cu domnul doctor!” ,,-Mda! A aflat că ai tăiat vițelul. Îl chemă primarul azi-dimineață pe doctor la primărie și-l trimise să constate și să-ți facă acte. Tu spune-mi adevărul: ai sau nu vițelul?” ,,- Nea Vasile, l-am tăiat! Am greutăți, nevoi și l-am tăiat!” ,,-Gata, Nicolae, te-am înțeles. Să știi că eu vorbii pe drum cu domnul doctor. Nu vrea să-ți facă rău. Îi faci și tu o masă mâine!” ,,-Da, nea Vasile, spune-mi ce să aduc?” ,,- Aduci vreo 30-40 de ouă fierte, o pâine coaptă în țest, o găină friptă, iei de la soacră-ta de la Colibași cinci kile de vin altoit și dimineață, când se crapă de ziuă, vii la dispensar. Eu te aștept acolo!” ,,- Gata, nea Vasile, fac cum zici dumneata!” ,,-Acum lasă-mă pe mine!” 

          Între timp, ajunseseră în grajd. După ei venea Ulis, vizitiul. Vasile Popescu s-a uitat în grajd și a strigat cu voce tare, să-l audă și vecinii: ,,- Domnule doctor, veniți să vedeți ce vițică are Nicolae! Parcă-i de pe carte! Extraordinar de frumoasă. E viorică în păr, cu pinteni albi și țintă în frunte! Veniți, domnule doctor, s-o vedeți!” ,,-Păi, dacă ești dumneata cu nea Ulis acolo, nu mai e nevoie să vin și eu!” a zis doctorul și a continuat discuția cu vecinul. ,,- Măi, Nicolae, mă, bată-te norocul, frumoasă vițică mai ai, mă! Din asta faci vacă pentru douăzeci de ani!”

          Cu astfel de vorbe, Vasile Popescu și Ulis Mănescu s-au întors la trăsură, au urcat și au plecat. A doua zi, cu noaptea-n cap, tăticu a fost la dispensar și a rezolvat problema, așa cum primise indicațiile. Greu i-a fost primarului și mai ales coanei sale să înțeleagă că l-au scăpat din mână de data aceea pe tăticu.  Când mai venea Vasile Popescu prin sat și se întâlnea cu tăticu, discutau ca buni prieteni. De fiecare dată îi mulțumea tăticu. Vasile Popescu îi spunea: ,, - Măi, Nicolae, trebuie să  ne ajutăm între noi, că altfel ne ia valul, mă! Apa trece, pietrele trebuie să rămână!”

*

Cuvinte duhovnicești. Din scrierile Sf. Tihon de Zadonsk am selectat rândurile de mai jos, fiindcă sunt pline de învățătură, o adevărată școală duhovnicească. Iată-le:

,,Vezi că aceia care sunt doritori de a învăţa artele, ştiinţele şi înţelepciunea lumească intră în şcoli şi studiază la dascăli iscusiţi, ascultă îndrumările acestora şi iau aminte la reguli, călăuzindu-se de ele în faptele lor, căci altfel nu pot învăţa, dacă nu le săvârşesc pe toate după povăţuirile şi legile date de către dascăli. Asemenea şi creştinilor – ucenicilor lui Hristos – li se cuvine să se înveţe de la Dânsul dacă vor să capete înţelepciunea duhovnicească şi cerească, aşa după cum Însuşi El ne zice: „Învăţaţi-vă de la Mine” (Matei 11, 29), întrucât El este Înţelepciunea Ipostatică a lui Dumnezeu, „Cel Ce de la Dumnezeu S-a făcut pentru noi înţelepciune” (1 Corinteni 1, 30), şi trebuie ca ei să fie cu luare-aminte la preasfintele şi preaadevăratele Sale dogme, învăţături şi legi care ne sunt date în sfânta Sa Evanghelie – dumnezeiasca şi cereasca şcoală. Din acestea învăţăm adevărata pocăinţă, credinţă, smerenie, dragoste, răbdare, blândeţe şi multe altele, căci tocmai în ele stă înţelepciunea creştinească a duhului, care este dispreţuită şi umilită înaintea lumii, însă preamărită înaintea lui Dumnezeu. Învăţătorii cei iscusiţi, când ne vorbesc despre legile ştiinţelor, ne arată şi chipul în care se pot înfăptui acestea, căci legea în sine, fără o pildă grăitoare, puţin folos aduce, sau aproape nici unul. Dorind să-i înveţe pe ucenicii lor, dascălii le şi arată în faptă învăţătura legii, pentru ca ei, privind la regulă şi totodată la lucrare, mai bine să deprindă a săvârşi acele lucruri. Asemenea, creştine, a făcut şi Hristos, Cerescul şi Preaînţeleptul nostru Învăţător. El nu ne-a înfăţişat doar dogmele învăţăturii Sale cereşti, ci ne-a pus dinainte şi chipurile ei, după cum ne şi zice: „Pildă v-am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi” (Ioan 13, 15). Ne-a învăţat smerenia, răbdarea, dragostea, blândeţea şi toate celelalte virtuţi şi a binevoit să ni le arate prin fapte pe acestea, atunci când S-a smerit pentru noi chiar şi până la spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13, 5); a răbdat şi a fost „ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8); i-a iubit pe vrăjmaşii Lui şi s-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor!” (Luca 23, 34); şi astfel ne-a înfăţişat un chip viu şi neprihănit al unei vieţi bineplăcute lui Dumnezeu, în care stă adevărata înţelepciune. Aceasta este marea învăţătură pe care ni se cuvine să o deprindem de la Dascălul nostru Hristos, dacă voim a fi învăţăceii Lui, adică a fi creştini. Căci un creştin nu este altceva decât ucenicul lui Hristos.

*

De ziua mea. Cu puțin timp în urmă, fostul cântăreț al parohiei noastre, Domnul Cristian Stănciulescu, ne-a trimis o poezie personală cu acest titlu. Degajă multă emoție!

 

,,Urează-mi, Doamne, „la mulți ani!”

Măcar o dată în cuvinte,

Căci de mic eu tot Îți cânt

„Iubi-Te-voi” pe Tine, Sfinte!

 

Te mai rog cu plecăciune,

Căci lacrimile-mi sunt în temniți,

Dă-mi ce vrei, dar nu-mi lua taina

Cântului din pavecerniți!

 

Într-o zi-mi vei da să văd

Lumina ultimului răsărit!

Ia-mă, Doamne, sus la Tine

Și dă-mi o strană ca să-Ți cânt smerit!

 

Iar de-o fi să mor de dor

De tată, frate, țară, ori de mumă,

Dă-mi, Doamne, în piept să port

Măcar atât: inimă bună!

 

Și-n urma mea de nu va plânge

Vreun ochi de rudă la morminte,

Te rog, Doamne, să-mi răcorești

Sufletul, cu rouri sfinte!

 

Iar de-o fi ca-n astă viață

Noroc în dragoste să n-am,

Sfințește-mi, Doamne, măcar dorul,

Să-l poarte inima de hram!

 

Hotărât-ai să n-am parte

De vreo iubire pământească?

Te rog, Doamne, în dar s-o dai

Celor ce m-au rănit, pe toată!

 

Dar cu o clipă înainte,

Binecuvântează-i și îi iartă!

*

Sinceritatea. La seminar, regretatul meu profesor de greacă și latină, Părintele Pr. Prof. Nicolae Petrescu, care era o adevărată enciclopedie ambulantă, ținea întotdeauna să zăbovească asupra cuvintelor, expresiilor. Ne spunea despre fiecare ,,câte o poveste”, după cum zicea dânsul. Datorită acelor povești învățam câte ceva din tainele limbilor clasice cu plăcere. Îmi amintesc, spre exemplu, ce spunea despre cuvântul sinceritate. Nu am mai găsit nicăieri această explicație și tocmai de aceea o menționez aici. Părintele Petrescu spunea că ,,sinceritate” provine din cuvintele latinești ,,sine” + ,,cera”. În traducere înseamnă ,,fără ceară”. La romani exista următorul obicei. Din cauza căldurii foarte mari, trupurile celor morți se desfigurau foarte repede, intrând în putrefacție. Din cauza aceasta, familia decedatului, imediat după moarte, făcea o mască. Aplica ceară moale pe fața mortului, o presa ușor, până când această peliculă de ceară lua forma feței defunctului. Lăsau această mască pe fața mortului. Între timp, fața se deforma, dar deasupra rămânea masca. Toți cei care veneau să-i aducă ultimul omagiu vedeau masca și-și aminteau de cel decedat. Numai rudele și prietenii apropiați doreau să vadă adevărata față a mortului și atunci spuneau: ,,- Sine cera!” Cineva lua masca de pe față și astfel se vedea adevărata față a mortului. De aici a rămas termenul ,,sinceritate”, care înseamnă tot un fel de  arătare a adevăratei fețe, fără ascunzișuri, fără minciună, fără joc de teatru, fără falsitate în relațiile cu semenii. Așa-i că nu-i grea limba latină? Cu un profesor ca Părintele Petrescu cred și eu!

*

Bunul simț pe cale de dispariție! Cu oarecare timp în urmă, am participat la o înmormântare în Patagonia. Numai acolo putea să se întâmple cele ce vă relatez mai jos. Aici în nici un caz, fiindcă ai noștri sunt oameni serioși!

         Așadar, la cea înmormântare mi-a fost dat să văd o bunică venind cu nepoțeii de mână. Nimic neobișnuit, numai că bunica era îmbrăcată doar în … chiloți! Da, ați citit bine! Un crac era negru și un altul multicolor. Privită de la distanță, părea a avea ceva între codobatură și coțofană. Bieții oameni aflați de față, s-au șters bine la ochi și de mai multe ori, nevenindu-le să creadă. Și, totuși, bunica era doar în chiloți. Veți zice că era săracă. Exclus acest motiv. O cunoșteam  și știu că provenea dintr-o casă înstărită. Veți zice că era cald. E adevărat, dar nimeni dintre ceilalți nu depășiseră limitele bunului-simț privind îmbrăcămintea, conștienți fiind că ei au venit la o înmormântare, nu la o baie publică.

         Bunica respectivă a mers liniștită cu convoiul mortuar până la biserică. Fiindcă tot ajunsese până acolo, a intrat și în biserică. Nu se putea să nu o vadă și sfinții! A mers până la cimitir și apoi la pomană. Nu a fost de ajuns, ci a trecut să ajute și la împărțirea bucatelor, făcând pe chelnerița.

         Cu ani în urmă mi s-a mai întâmplat să vină la o înmormântare nepoata moartei, parfumată cu mirosuri stridente, încât nepoata puțea mai tare decât moarta. Mai avea acea nepoată mai bine de un kilogram de bijuterii și mărgele atârnate de gât, de urechi, de păr, de mâini și nu știu pe unde. Parcă era un manechin la un magazin de bijuterii!

Din motive obiective, mă opresc aici. Orice asemănări cu cazuri și persoane de pe la noi sunt pur întâmplătoare. Vă rog pe Dvs. să faceți comentariile cuvenite cu privire la cele două  femei de mai sus. Credeți că bunul-simț e pe cale de dispariție? Credeți că vârstnicii de acest gen mai au credibilitate în fața tinerilor și copiilor de a le fi modele de comportament? Asta ca temă pentru acasă!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Olteanu Paul-Lucian(București), fiu al satului Bârda și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg-Germania): 263 lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin): 200 lei; Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): 100 lei și altele mai mici.

Le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!

*

În luna septembrie s-a donat pâine credincioșilor participanți la biserică, astfel: 6 Sept.(Malovăț): 210 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 120 pâini; 13 Sept.(Bârda): 160 pâini; 14 Sept.(Bârda): 58 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 180 pâini; 27 Sept.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 853 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel:  6 Sept.(Malovăț): 260 pâini; 13 Sept.(Bârda): 540 pâini; 14 Sept.(Bârda): 41 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 270 pâini; 27 Sept.(Bârda): 506 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 1.617 pâini.

*

Contribuția de cult. La sfârșitul trim. III al anului constatăm că în parohia noastră contribuția de cult s-a achitat astfel: în Malovăț au achitat 87,60% din familii; în Bârda au achitat 92,20% din familii. La nivel de parohie au achitat contribuția de cult 89%. Cele 11% din familiile restante nu sunt toate sărace. Unele au, săracele, 2-3 autoturisme, tractor, vilă, servicii onorabile și multe altele. Astfel de familii au oficiat la bisericile noastre 1-2 botezuri în ultimul an, salută și vorbesc cu preotul, dar.... au uitat să-și achite contribuția. Se mai întâmplă! Precizăm că în parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, impusă. Fiecare dă cât vrea și dacă vrea. Indiferent dacă achită sau nu ceva pentru contribuția de cult, preotul îi stă la dispoziție 365 zile pe an, 24 ore pe zi. Serviciile religioase în parohia noastră sunt gratuite, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Dacă i se pare cuiva că sunt condiții prea grele, negociem și mai scădem!

*

Plăți. În cursul lunii august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel:  3.458 lei cele 2.470 pâini donate și vândute în luna septembrie; 2.520 lei tipografiei pentru cartea lui C. Popian (plată suportată de nepotul autorului); 1.493 lei parchetul donat Azilului Strehaia; 704 lei Direcției Agricole(sumă virată eronat); 397 lei  impozit; 363 lei hârtie de scris; 326 lei poștei pentru colete;  86 lei două drapele pentru biserica de la Bârda; 50 lei curentul electric;  

*

Excursii-pelerinaj. Joi, 5 noiembrie, vom face o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la mormântul Sf. Arsenie Boca. Până acolo vom vizita mănăstirile Vișina și Lainici, iar în drumul de întoarcere Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă. Încă nu știm prețul.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 570, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3 oct. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);

*

Parohia noastră a publicat cartea Prof. Constantin Popian, Proze, traduceri, dialoguri, mărturii(390 pag.). Costul lucrării a fost suportat de nepotul autorului, P. C. Pr. Cătălin Dragu de la Roma, fost coleg al subsemnatului la Seminarul Teologic din Craiova, care a preluat întregul tiraj, cartea urmând a fi donată participanților la simpozionul de la Rm. Vâlcea, ce se organizează vineri, 16 octombrie, la Muzeul Județean de acolo.

Profesorul Constantin C. Popian urmează în toată activitatea sa directivele ministrului Spiru Haret privitoare la ridicarea nivelului cultural al maselor. Folosește  elevii săi de la Seminarul Teologic din Bistrița,  persoanele cu talent din zonă, iar în timpul prizonieratului din Germania prizonieri din lagăr și pregătește piese de teatru. Se deplasează cu formațiile sale prin orașele și satele Olteniei, în școli, în instituții; în Germania face din lagăr un adevărat locaș de cultură.  Alcătuiește și traduce el însuși piese de teatru din limba germană și nu numai. Culege folclor și-l prelucrează,  colaborează cu articole la diferite publicații locale. În ciuda tuturor greutăților și nenorocirilor ce s-au abătut asupra vieții și casei sale, a continuat să muncească asemenea unui rob în ogorul înțelenit al culturii românești. Putem spune că toată viața lui a fost ca o făclie, care a ars necontenit și a luminat în jur  semenii și sufletele lor însetate de cultură.  Rezultatul acestor strădanii a fost șirul lung de intelectuali, ce s-au impus mai târziu în peisajul cultural al Olteniei și nenumărații beneficiari mărunți ai acestor nestemate acte de cultură.  

*

Simpozioane. Muzeul Județean din Rm. Vâlcea organizează în ziua de 16 oct. un simpozion dedicat Prof. Constantin Popian. Acesta a funcționat ca profesor la Seminarul Teologic de la Rm. Vâlcea în prima jumătate a veacului trecut. Părintele Ionică Sfetcu de la Bârda a fost elevul dumnealui. A fost invitat la simpozion și preotul Dvs. Tocmai a tipărit încă o carte a Prof. Constantin Popian, PROZE, TRADUCERI, DIALOGURI, MĂRTURII.  

*

Zâmbete.☺Prima zi de școală. Profesorul spune: ,,-Dacă aveți o întrebare, vă rog să ridicați mâna!” Unul dintre elevii din ultimele bănci ridică imediat mâna și așteaptă. ,,-Ai vreo întrebare?” ,,-Nu!! Doar verificam dacă sistemul funcționează!” ☺Prima zi de școală... Profesoara: ,,-Dorele, cum îţi imaginezi tu şcoala ideală?”  ,,-Închisă, doamnă, închisă!” ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺Pe vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să ajungi doctor! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara.☺ Când femeia tace, să n-o întrerupi! ☺Lângă zidul unei facultăți ședea un țăran cu un vițel de funie. ,,-Ce faci, bade, cu dobitocul aici?” ,,-Dobitocul e la examen! Ăsta-i doar șpaga!” ☺ Zâmbește azi! Mâine poate e prea târziu! ☺ Trăim într-o țară bogată! De două mii de ani se fură din ea și tot mai este!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov.(Malovăț); 7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda); 28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda   

Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 566(1 –15 Iulie)

         Dragii mei enoriași!

Școala muncii. Titlul acesta a fost cândva, înainte de războiul din 1944, titlul unei cărți scrisă de un mare savant român, Simion  Mehedinți. Acolo se vorbea de o metodă extraordinară folosită din vechime de familia română pentru creșterea și educația propriilor copii. Metoda era pe cât de simplă, pe atât la îndemâna fiecărei familii. Au folosit-o cu bune rezultate sute de ani familiile române. Rezultatul acestei metode se poate socoti în sutele de savanți și artiști de tot felul pe care i-a dat poporul român, în milioanele de oameni puternici, care au făcut față tuturor greutăților vieții și vitregiilor istoriei, de la coarnele plugului până la reduta de pe linia întâia a frontului. Oamenii rezultați din această ,,școală a muncii” au avut tăria sufletească și trupească să supraviețuiască vremurilor de criză, de lipsuri și de secete, de război și de ,,eliberare”, de canal și de ,,reeducare”, de pușcării și de ocne. Mulți dintre ei și-au lăsat osemintele în morminte știute sau neștiute, dar au fost foarte mulți care au supraviețuit. Cei ce au beneficiat de această educație au avut un ideal în viață și au luptat pentru el. Toate celelalte trebuințe materiale și spirituale s-au subordonat acelui ideal.

Copiii erau obișnuiți de mici  cu munca și cu greul. E adevărat, că de multe ori se făceau și excese, de multe ori se sărea peste cal, ajungându-se la adevărată  exploatare a  copilului, dar nu despre astfel de cazuri vorbim aici și acum. Vorbim despre acei părinți care împărțeau munca cu copii lor. Ei luau partea cea mai mare și cea mai grea, dar știau întotdeauna să lase și copiilor o părticică, fie ea cât de mică. Întotdeauna se găseau astfel de munci și pentru copii: pășunatul vitelor era pe primul plan. Nenumărați vârstnici își amintesc cum au crescut după oi, ,,la coada vacii”, cu cartea în mână. Nu era o rușine să mergi cu vitele, ci dimpotrivă. Nu era o rușine ca o fetiță să învețe să mulgă o vacă sau niște oi, să strecoare laptele, să închege și să facă brânză. Nu era rușine pentru un copil sau fată să-și  ajute mama să înăvădească și să oardă, să dea prin spată și prin ițe, ca să țese apoi pături, covoare, oprege, dimie și multe altele. Nu era rușine pentru un copil să meargă la fântână cu ulciorul și să aducă apă rece pentru toți ai casei. Nu era rușine să plivească la porumbi sau la grâu, să pună pologi pe legături la secerat, să adune spice. Nu era rușine să ducă boii de funie la arat ori la rarițat, ori să facă cine știe ce alte munci ușoare, potrivite vârstei. Doar la prânz și seara, până pregătea mama cele cuvenite pentru masă, copiii ieșeau în drum, la joacă….

Activitățile de care am vorbit și altele asemănătoare ajutau copilul să se dezvolte fizic. Devenea un om puternic, robust, capabil apoi să facă și munci grele, așa cum era nevoie în viață. Activitățile acestea îl întăreau însă sufletește pe copil. Îl obișnuiau cu o anumită ordine sau rânduială, o anumită disciplină. Dacă le plăceau muncile respective, copiii aceia deveneau buni gospodari, ori meseriași neîntrecuți în lumea satelor. Dacă nu le plăceau muncile de la țară, învățau ,,pe rupte” carte, ca să fugă de ele, să se pregătească pentru munci intelectuale, de funcționari. De multe ori am întâlnit bărbați și femei, care-mi spuneau că în copilărie, de câte ori se rugau, nu uitau să adauge și vorbe ca acestea: ,,Ajută-mă, Doamne, și pe mine să învăț carte și să pot să-mi câștig și eu pâinea în viață fără sapă!” Munca îl solidariza pe copil cu familia, cu părinții, cu frații, cu consătenii, îl lega de sat și de locurile natale. Copilul se înfrățea cu satul, cu localnicii, cu câmpul, cu codrul, cu potecile, cu fiecare pom și cu fiecare moviliță. Le iubea pe acestea, fiindcă în ele sădea o părticică din sufletul lui de copil și astfel începea să-și iubească țara.

Mulți dintre bârdenii noștri își amintesc de Domnul Gheorghe Trocan, pe vremea când era muncitor necalificat la combinatul de prelucrarea lemnului din Severin, cum, în pauza de masă, cu o mână ducea mâncarea la gură, iar cu alta ținea cartea și învăța. A ajuns ministru…! Îmi amintesc de o poveste de Andersen sau Frații Grimm. Era vorba de un împărat, care-și obligase copilul încă din pruncie să învețe o meserie. Copilul învățase meșteșugul împletirii de rogojini. Împrejurările au făcut ca la vremea tinereții, fiul de împărat să fie răpit de dușmani în vremea unui război și să fie băgat în temniță. Acolo s-a cerut fiecărui deținut să lucreze ceea ce știe mai bine. Fiul de împărat a cerut să i se dea material ca să împletească rogojini. A făcut multă vreme rogojini atât de frumoase, încât toți erau uimiți. Rogojinile confecționate de el au ajuns să fie vândute la curtea tatălui său. Când tatăl celui întemnițat, împăratul, a văzut o astfel de rogojină, a putut citi în ornamentele ei un mesaj de la fiul său, în care acesta îi spunea unde se află. Împăratul a organizat un atac-surpriză asupra închisorii și astfel fiul său a fost eliberat. O meserie neînsemnată, învățată din copilărie, i-a scăpat fiului viața și i-a redat libertatea. Mde!

Mai ales după 1989, educația copiilor în familie s-a îndepărtat mult de cea tradițională, strămoșească. Majoritatea familiilor au mers pe principiul: am pătimit noi, să nu mai pătimească copiii. Să aibă ei de toate, să fie fericiți. E frumos, e lăudabil, dar nu întotdeauna este de folos copiilor. După mai bine de treizeci  de ani de ,,educație” prin odihnă, vedem copii și tineri foarte piperniciți trupește. Unii parcă ar fi scăluși. Munca te fortifică, odihna fără măsură te fleșcăiește, te ofilește. Organul folosit intens se învârtoșează; cel nefolosit se atrofiază, se usucă. Așa se întâmplă cu mușchii organismului nostru. Copiii noștri fac prea puțin sport la școală și prea puțină mișcare acasă. Sunt luați cu mașina la școală și aduși cu mașina acasă. Mersul pe jos era un medicament de înaltă clasă. Vin acasă, mănâncă, unii se culcă, alții trec în fața televizorului sau al calculatorului. Este strigător la cer, spre exemplu, când, în vacanțe, vezi bunici de 75-80 de ani ducându-se cu vitele, iar nepoțeii stau la televizor, ori trag mâța de coadă acasă. Și nepoțeii sunt elevi de liceu sau la gimnaziu în ultimele clase…! Vine seara, când îi vezi împingând vântul pe uliță până noaptea târziu, în alte sate îi vezi la discoteci, baruri etc. Copiii aceștia vor fi peste câțiva ani oameni maturi. Sunt ei pregătiți pentru viață? Oare, tot așa de trandafirie va fi viața și după ce vor zbura din cuibul părintesc capitonat cu puf? Societatea va fi tot așa de indulgentă, de grijulie, de drăgăstoasă, ca mami, ca tati, ca tataie sau mamaie? Mă îndoiesc. Mulți dintre copiii noștri nu au învățat nimic din activitățile părinților lor în gospodărie. Meseria de țăran este subapreciată, dar adevăratul țăran este un adevărat savant. Despre aceasta vom mai vorbi curând. Revenim la copii. Școala nu-i mai învață meserii, mulți nu reușesc la facultăți, iar cei care termină o facultate nu câștigă mai mult decât o hârtie. Ce vor face?  E greu să iei viața de la capăt la 25-30 de ani și să recuperezi ceea ce n-ai făcut în copilărie. În primul rând e greu să-ți recapeți respectul pentru muncă, să recapeți cultul muncii. Unii se vor duce în străinătate. Acolo se muncește cu adevărat. Nefiind obișnuiți cu munca, nu vor rezita. Unii vor cădea în disperare. Nu e de mirare că se aude tot mai des de sinucideri. Sunt tineri care dau piept cu viața și cad înfrânți, fiindcă nu sunt pregătiți. Viața e o luptă și trebuie să ne luptăm cu ea. Pentru asta trebuie să ne pregătim încă din copilărie. Școala muncii era cea mai înaltă universitate, care forma oameni. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Rugăciuni pentru copii(I). Redăm mai jos câteva rugăciuni foarte necesare părinților:

Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor

Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Amin.

 

Rugăciune mai înainte de a începe să-i învățăm pe copii

Doamne Dumnezeule și Ziditorule al nostru, al Cărui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai înfrumusețat și ne-ai ales și pe care ne-ai învățat Legea Ta cea mântuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon și tuturor celor care Te caută pe Tine, Dătătorule – deschide inima, mintea și gura robilor Tăi aceștia, ca să se înțelepțească prin puterea legii Tale și să cunoască învățătura care le este lor de folos pentru slava sfântului Tău nume, pentru folosul și zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru înțelegerea binelui și săvârșirea voii Tale. Izbăvește-i pe ei de toate răutățile vrăjmașilor, ocrotește-i pe ei în credința cea creștină și în curăție, în toată vremea vieții lor – ca să se întărească cu înțelepciunea și să împlinească poruncile Tale și astfel înțelepțiți să preaslăvească preasfânt numele Tău și să se facă moștenitori ai împărăției Tale, căci Tu ești Dumnezeu întru tot milostiv și întru tot bun, și Ție se cuvin toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

 

Rugăciune pentru copii

Dumnezeule, Părinte Ceresc Multîndurat, miluiește pe copiii noștri (numele) pentru care Te rugam cu smerenie și pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Așează întru ei credință tare, învață-i pe ei cucernicia înaintea Ta și învrednicește-i pe ei să Te iubească cu putere pe Tine, Ziditorul și Mântuitorul nostru. Îndreaptă-i pe ei, Doamne, pe calea adevărului și a binelui, ca să săvârșească toate spre slava numelui Tău. Învață-i pe ei evlavia și viața cea virtuoasă, ca să fie buni creștini și folositori oamenilor. Dă-le lor sănătate sufletească și trupească și spor în lucrările lor. Izbăvește-i pe ei de vicleniile diavolului celui întunecat, de mulțimea smintelilor, de patimile cele scârnave, de toate necurățiile și de oamenii cei fără de rânduială. Pentru numele cel sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacinstitei Sale Maici și ale tuturor sfinților, îndrumă-i pe ei către limanul liniștit al veșnicei Tale împărății, ca ei împreună cu toți drepții pururea să-Ți mulțumească Ție, împreună cu Fiul Tău cel Unul-Născut și cu Duhul Sfânt, Domnul de Viață făcătorul. Amin.

*

Postul(I). Pentru că mai avem puțin și începe Postul Sf. Marii, redăm câteva observații despre post ale unui om de știință,  Dr. Paul C. Gragg:

,,Postul ştiinţific explicat cu indicaţii complete

Postul a fost practicat de om şi de animale încă de la începuturi. Omul primitiv nu avea altă metodă de vindecare decât postul. Cu secole mai înainte, omul postea atunci când era rănit sau bolnav, întrucât postul era o parte din instinctul său de autoconservare. Pe lângă post el utiliza plante medicinale de pe câmp sau din pădure, ca tonice şi antiseptice.

Eu cred că postul este remediul cel mai bun dat de Mama Natură. Pentru că, după cum vom vedea, postul condus corespunzător purifică corpul, restaurându-l la starea de sănătate atunci când toate celelalte remedii dau greş.

În cei peste 70 de ani cât am supravegheat persoane postind, eu am putut vedea întâmplându-se miracole cu oameni aparent terminaţi.

Postul nu este numai metoda cea mai veche pentru a lupta împotriva problemelor fizice, ci şi cea mai bună metodă pentru că nu are efecte secundare. Este cel mai natural şi original proces de purificare a corpului.

Instinctul care ne conduce la post atunci când corpul este bolnav sau rănit se află în celulele oricărei fiinţe vii. Motivul pentru care animalele bolnave sau rănite refuză să mănânce este instinctul de autoconservare care anulează senzaţia de foame. Astfel energia vitală (care altfel va fi utilizată în digestia hranei) este concentrată la rădăcina problemei pentru a îndepărta produsele reziduale purificând astfel corpul.

Instinctul de post este atât de puternic şi de o importanţă vitală, încât chiar şi omul semicivilizat este încă influenţat de minunatele acţiuni ale naturii. Dacă acest om ascultă de instinctul natural şi nu mănâncă atunci când dispare foamea, el se va însănătoşi repede şi nu se va mai îmbolnăvi dacă mănâncă alimente naturale şi locuieşte într-un mediu sănătos.

 

Postul este la fel de vechi ca şi omul

Întrucât inteligenţa infailibilă a organismului înlătură senzaţia de foame atunci când există un exces de hrană si când corpul a fost rănit, dorinţa de a posti începe atunci când există una din situaţiile de mai sus.

În istoria veche citim că postul a fost practicat din vremuri străbune de către oamenii religioşi, de civilizaţiile vechi. Ei practicau postul nu numai pentru recăpătarea sănătăţii şi pentru conservarea tinereţii, ci şi pentru iluminare spirituală. Astfel îl vedem pe marele Pitagora, cerând ucenicilor săi de a posti 40 de zile înainte de a putea fi iniţiaţi în secretele învăţăturilor sale filozofice oculte. Pitagora susţinea că minţile ucenicilor săi puteau fi purificate şi limpezite numai prin post pentru a putea înţelege profundele învăţături legate de secretele vieţii.

Ca şi în vremurile vechi, postul nu va purifica numai corpul şi va reface starea de sănătate, ci va avea un mare efect asupra minţii şi spiritului uman.

*

In memoriam: Prof. Titu Dinuț(1951-2026). Am aflat cu profundă tristețe că prietenul meu, Prof. Titu Dinuț, ne-a părăsit! Am crezut întotdeauna că vom găsi timpul necesar să stăm la taclale zile întregi, că avem ce ne spune, dar n-a fost așa!

Nu știu bine în ce an l-am cunoscut. Eram la un simpozion, la Tr. Severin. Se ținea la Biblioteca Județeană, în sala mare. Deschiderea a fost făcută de prim-secretarul județului, Virgil Marcoșan. Acesta a venit însoțit de mai mulți baroni de partid. S-a așezat la masa de prezidiu. Sala era arhiplină. Pe lângă participanții la simpozion veniți din țară, autoritățile aduseseră acolo un număr mare de profesori din județ, în special cei de istorie și limba română. Masa de prezidiu era lângă biroul directorului, iar ușa de intrare în partea opusă. Vorbea Domnul Marcoșan, un om serios, aspru, milităros. În sală era liniște de mormânt. La un moment dat, undeva, în primele rânduri, a început să sune un ceas deșteptător. Sunetul lui se auzea în toată sala. Vorbitorul s-a oprit, neștiind ce se întâmplă. Deodată a țâșnit de pe scaun un tânăr cu o sacoșă în mână, s-a strecurat cocoșat până la intervalul dintre rânduri și a pornit-o într-o goană nebună spre fundul sălii, unde era ușa de intrare. A ieșit și dus a fost. Prim-secretarul și-a continuat discursul, ca și când nimic nu s-a întâmplat. Toți și-au dat seama că a fost un banal incident. Această primă parte a simpozionului a durat mai bine de două ore. Erau mulți oficiali și toți voiau să se facă auziți.

Când s-a dat o pauză de zece minute, am ieșit din sală. Am ajuns în fața clădirii și am pornit prin parcul de alături, fără țintă, așteptând să treacă timpul să mă întorc la simpozion. La un moment dat, aud pe cineva strigându-mă. De după un boschet, am văzut un cap  ridicându-se atent, temător, parcă ar fi fost un vânător, care își urmărește vânatul. ,,- Alo, alo, spune-mi și mie, te rog, ce ziseră de mine după ce plecai din sală?” Era Domnul Titu Dinuț. Așteptase cu teamă. L-am liniștit, spunându-i că toți ne-am dat seama că a fost un simplu incident. ,,- Domnule, ce porcărie! Am avut ceasul la reparație și azi-dimineață îl luai. Nu știui că e pus să sune! Mă făcui de râs! Mă cunoaște și pe mine lumea! Se putea interpreta, că am sabotat întrunirea!” Am mai discutat câteva minute, l-am liniștit. N-a mai vrut să revină în sală. Am rămas prieteni din momentul acela.

Ne întâlneam când și când și nu ne mai săturam de vorbă. Am venit de câteva ori dinspre Ilovăț. La intrarea în Șișești i-am dat telefon. A ieșit la poartă. M-a așteptat. N-am intrat, deși m-a invitat insistent.  Era o bucurie să stai de vorbă cu dânsul. Știa multe și vorbea frumos. Viața nu-l scutise de nenorociri. Îi murise unicul fiu, ofițer aviator, într-un accident aviatic; îi murise soția. Ani mulți a rămas singur. Venea nora săptămânal de la Severin și mai deretica prin casă, îi mai aducea cele necesare.

În mai 1983, Nichita Stănescu, împreună cu un număr imens de mehedințeni care aveau sau nu de-a face cu literatura, l-au vizitat pe Titu Dinuț acasă. ,,Domnule, am întins mese, parcă era la nuntă! Gata-gata să nu fac față, fiindcă numărul celor prezenți a fost cu mult peste așteptări!” îmi spunea dânsul mai târziu.

Titu Dinuț era un împătimit al scrisului. Era membru al Uniunii Scriitorilor. Dintre toți scriitorii mehedințeni, cred că scrierile sale vor reuși să străbată viitorul, fiindcă au în ele mult suflet, multă istorie locală, talent  de elită și o solidă știință de carte. Titu Dinuț a cules legendele și istoria nescrisă a oamenilor și locurilor sale natale, le-a redat cu măiestria artistului și le-a dăruit cu nemurire din prea plinul sufletului său. Cităm câteva dintre cărțile sale, fără a avea pretenția de a le fi menționat pe toate: Comandirul, Capcanele, Comoara lui Tudor, Fiul luminii, Lăcrimașii, Năpârci albastre, Poteca din pendul, Șișești, repere monografice, Urciorul din Șișești, Estacada, Castelanii, Viața sărind la gâtul întâmplării, Cronica școlii din Șișești, Baia de arlechinul, Coliba cu vampiri, Dalbul de pribeag, Anotimpuri morgane și Patimile lui Rembrandt și multe altele.

A primit premii de la Uniunea Scriitorilor, de la diferite foruri de cultură, a fost invitat la numeroase întruniri culturale, simpozioane, a colaborat la reviste culturale locale și naționale, precum: ,,Luceafărul”, ,,Orizont”, ,,Familia”, ,,Ramuri”, ,,Argeș”, ,,Datina”, ,,Lumină lină” (New York), ,,Autograf M.J.M.”, ,,Jurnalul Național” și multe altele.

S-a stins un om de valoare, un suflet mare, o conștiință de român, care a lăsat în urmă nu numai un maldăr de cărți, nu numai zeci de generații de copii, care au învățat de la dânsul frumusețile limbii române, dar și nenumărați prieteni și admiratori, un om care n-a precupețit nici bani, nici osteneală ca să-și facă datoria. Dumnezeu să te ierte, prieten drag!         

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Domnul Mema Irinel din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 500 lei; Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: 200 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 190 lei și Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Luni, 13 iulie, împreună cu epitropul parohiei, Domnul Vasile Dima,  ne-am deplasat la Azilul de bătrâni de la Cireșu și le-am dus o remorcă și o ,,Dacia”-combi cu haine  de toate felurile. Hainele au provenit din donațiile enoriașilor noștri. Mare bucurie am făcut celor 35 de bătrâni de acolo, dar și personalului. Mulțumim cordial celor ce au donat hainele respective. Dumnezeu să le răsplătească!

*

La începutul lunii august vom face o deplasare la Azilul de bătrâni de la Strehaia. Au nevoie de haine și lenjerie pentru cei 70 de internați. Avem deja un stoc important pregătit. Cu ce se mai adună, rezolvăm!  

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să zugrăvim exteriorul bisericii de la Malovăț. Am folosit vopsea lavabilă siliconată,  de cea mai bună calitate, cu speranța că abia peste 5-6 ani va avea nevoie din nou de zugrăveli exterioare. Meșter a fost Domnul Popescu Iulian, fiu al satului Malovăț, împreună cu ortacii săi. Nimeni nu are obligația să plătească ceva pentru această lucrare. Dacă cineva vrea, totuși,  să doneze, este binevenit.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 565, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 6 iul. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 7 iul. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);  în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 6 iul. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com);

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. Omiletică și Catehetică. Contribuții bibliografice(1874-2018)(218 pag.).

         Lucrarea adună în paginile ei materialele cu profil omiletic și catehetic, selectat din reviste precum: ,,Biserica Ortodoxă Română” (1874-2014), ,,Ortodoxia” (1949-2008), ,,Studii Teologice”(1927-2018) și ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008). Cele ca. 1.800 de materiale care privesc Omiletica și Catehetica au fost organizate pe reviste, pe teme și probleme. Sperăm să fie de folos utilizatorilor, fiindcă, de fapt, acesta este și scopul realizării și publicării lucrării de față. În același timp, lucrarea noastră devine un instrument de mare utilitate tuturor celor ce studiază disciplinele teologice.  Cercetarea continuă și, poate, cu voia Domnului, vom ajunge într-o zi să avem bibliografii complete pentru fiecare secțiune a studiului teologic. Oricum, truda noastră face un început. Sperăm să fie de folos. Am împărțit materialul pe revistele consultate, iar în cadrul fiecărei reviste am organizat materialul după programa analitică a învățământului teologic, pentru ca lucrarea noastră să devină cât mai utilă celor ce o vor folosi. La multe dintre materialele conspectate am adăugat și un scurt rezumat. Am realizat un indice de autori la sfârșitul cărții, astfel încât lucrarea noastră să devină un instrument cât mai practic.  Sperăm ca truda noastră să fie de bun augur tuturor celor ce se vor nevoi să studieze Omiletica și Catehetica. Le dorim succes! Dumnezeu să le ajute!

*

Excursii-pelerinaj. În ziua de joi, 2 Iulie, am efectuat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc-Mănăstirea Lainici-Tg. Jiu-Malovăț-Bârda.

A fost o excursie foarte obositoare, dar minunată. Traseul splendid. Munții Apuseni păstrau în ei frumusețe naturală și istorie. Obiective care mai de care mai interesante și mai pline de semnificații. Am vizitat mănăstirile Izbuc, Lainici și altele. Remarcăm câteva aspecte:

În Transilvania întâlnim foarte puține mănăstiri vechi, de dinainte de 1918. Până atunci, Transilvania a fost sub stăpânire austro-maghiară. Stăpânii au interzis în mod sistematic românilor să-și construiască biserici și mănăstiri durabile, din piatră. Mai mult, împărăteasa Maria Tereza(1740-1780) a Austriei l-a trimis pe generalul Bucow să meargă din sat în sat, din cetate în cetate, din mănăstire în mănăstire și tot ce-i ortodox să dărâme. Asta în speranța că doar-doar îi va determina pe români să treacă la catolicism sau la protestantism. Oricum să nu mai rămână ortodocși. Cu mare greutate li s-a permis până la urmă să-și construiască biserici de lemn. Românii și-au construit și din lemn și astfel au ieșit la lumină capodoperele maramureșene inegalabile, pe care le admiră azi o lume întreagă.

  Am fost la Țebea, la gorunul de sub care Horea, Cloșca și Crișan au pornit răscoala de la 1784, sub care se află mormântul lui Avram Iancu. În cimitirul de la Țebea își au locul de veci mulți capi ai redeșteptării naționale românești din Transilvania. Când eram elev la seminar, am mai vizitat Țebea cu prilejul unei excursii organizate de școală. Lângă gorunul lui Horea era un copăcel mic, frumos îngrijit. Ni s-a spus atunci  că acel gorun fusese plantat de Nicolae Ceaușescu. Acum nu l-am mai văzut!

*

Anunțăm pe cei interesați că joi, 30 iulie, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț - Tr. Severin – Craiova - Drăgănești (Mănăstirea Pantocrator) - București(catedrala patriarhală, palatul parlamentului, orașul) - Mănăstirea Cernica - Mănăstirea Pasărea – București – Pitești - Mănăstirea Brâncoveni – Craiova - Tr. Severin - Bârda. Costul e de 150 lei/pers.

*

Anunțăm pe cei interesați că joi, 27 august, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Cladova - Negotin(două mănăstiri și orașul) – Vidin(biserica lui Matei Basarab, muzeul, cetatea, orașul)-mormântul Cuv. Teofana Basarab din munții din nordul Vidinului – Calafat - Maglavit (mănăstirea) - Vânju Mare - Tr. Severin – Malovăț - Bârda. Costul este (deocamdată!) de 100 lei/pers.

*

Anunțăm pe cei interesați că sâmbătă, 29 august, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Schitul Topolnița, cu participare la slujba arhierească, ce se va desfășura acolo, cu prilejul hramului. Transportul va fi suportat de parohie.

     *

Zâmbete. ☺ ,,- Iubito, zodia ta, Fecioara, nu ți se potrivește deloc!” ,,- Lasă, iubitule, că și a ta, Taur, e doar numele de ea!” ☺ Majoritatea spuneți că găina bătrână face zeama bună. Întrebarea este: cocoșul bătrân la ce-i bun? ☺Un canibal merge la șeful tribului și îi spune: ,,-Șefule, am arsuri la stomac! Ce să fac?” ,,- Mănâncă și tu un pompier!” ☺,,-Ești atât de drăguță când ești supărată!” ,,-Continuă să mă enervezi și am să devin superbă!” ☺ ,,- Știți de ce au oltenii cămășile în pătrățele?” ,,- Ca să zică: ,,Mario, scarpină-mă la C7 !!!” ☺ ,,- De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu?” ,,- Fiindcă sunt simpli și perfecți!” ☺,,- De ce au oltenii steag în fața casei?” ,, -Fiindcă li se fâlfâie de ăia care spun bancuri despre ei!” ☺,,- De ce își iau oltenii două pietre când merg la culcare?” ,, -Cu una sting becul, iar cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra”. ☺,,-De ce sunt oltenii muzicieni?” ,,- Pentru că dorm pe ,,sol” și vorbesc cu ,,fa”!

*

Botezuri. Nunți. În ziua de 4 Iulie am oficiat Taina Sf. Botez pentru Rolea Liviu-Marian, fiul Domnului Rolea Gheorghe și al Doamnei Rolea Maria din Bârda. Să le trăiască! Tot în ziua de 4 Iulie am oficiat  Taina Sf. Cununii pentru Domnul Rolea Gheorghe și Doamna Rolea Maria din Bârda. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna august avem următorul program de slujbe: 1 Aug. (Malovăț-Bârda); 2 Aug.(Bârda); 6 Aug.(Malovăț); 8 Aug.(Malovăț-Bârda); 9 Aug.(Malovăț); 12 Aug.(spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 13 Aug.(spovedit și grijit adulții la Malovăț, la biserică și în sat); 14 Aug. (spovedit și grijit copiii în Malovăț); 15 Aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 16 Aug. (Bârda); 22 Aug.(Malovăț-Bârda); 23 Aug. (Malovăț); 29 Aug.(Schitul Topolnița); 30 Aug.(Bârda). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda