Moara lui Gelu: gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Se afișează postările cu eticheta gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Afișați toate postările

duminică, 21 iunie 2026

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026), nr. 564(1 –15 Iunie)

Dragii mei enoriași!

Mihai Eminescu. Ziua de 15 iunie ne amintește de un moment important din biografia poetului național: plecarea în veșnicie. În amintirea acestui moment i-am dedicat câteva rânduri. Sperăm că și ele vor contribui la readucerea lui în centrul atenției publice. Iată-le:

Mihai Eminescu s-a născut la cumpăna veacului al nouăsprezecelea nu ca un accident, ca o întâmplare, ci ca o necesitate. Sute de ani înainte proroci știuți și neștiuți îl vestiseră, nu cu îndoiala speranței, ci cu tăria certitudinii. Atunci, în orice așezare românească, ori chiar în pulberea pământului, Eminescu trebuia să se nască. Întâmplător a fost numai faptul că s-a numit Eminescu, că s-a numit Mihai. Tot așa de bine putea să-l cheme Ion, Gheorghe, Nicolae, Manole…

El a fost binevestit dintru început din încleștarea tulburătoare a primului sărut dat de acel arhanghel al sufletului românesc, pe care l-am numit doar simplu, Doină, munților, câmpiilor și apelor noastre.

Anonimi fără număr, ctitori ai acestei limbi, acei ce-au pus drept piatră de temelie cel dintâi cuvânt îl vor fi văzut pe El ca o stea polară călăuzitoare prin veacuri, sau, poate, de ce nu, ca un izbăvitor. Și dacă nu mai rămâne loc îndoielii că marea ștafetă a plecat de la acel ,,torna, torna, fratre, torna!” cu nimic n-ar fi păcătuit, dacă l-ar fi numit pe el frate, căci, așa cum avea s-o dovedească, a fost frate bun, dintru începuturi, pentru cei trecuți și pentru cei viitori.

Eminescu s-a înrădăcinat continuu, ca un mesaj mesianic, în sufletul și conștiința milioanelor de obidiți, care, trăitori pe aceste locuri, își clădeau o țară. Dar ei, mari în cuget și în fapte, înmulțindu-se ca frunza și ca iarba, haturile le-au devenit prea neîncăpătoare. Erau prea mândri însă ca să cerșească, ori ca să răpească vreo bucată de glie altora. Atunci au pornit spre ceruri, căci văzduhul era al lor, iar meșterii au zidit fără încetare, zi și noapte, măreață catedrală. Așa au vrut s-o facă dintru început, iar acolo sus, pe vârf de turlă, în loc de cruce sau de steag, să-i așeze leagăn lui Eminescu.

Năruirea acoperea izbânda strădaniilor, când ,,Hoarde negre, hoarde mari,/Când de turci, când de tătari”, făceau ca să rămână în urmă pământul presărat cu ,,scrum, tăciuni în loc de case,/Iar în loc de vite – oase”.

Atunci, călăuziți de stelele cerului, căutat-au oamenii duhurile pământului și ale pădurilor și, ca la un străvechi oracol, cerutu-le-au sfat.

Din genunea adâncurilor mării, din creierul munților, ori din înălțimile văzduhului, - nu știu -, s-a auzit un glas care a zis: ,,-Binecuvântată ești tu, seminție, între toate semințiile pământului și binecuvântarea nu se va lua de la tine! Prin fiii tăi, care se vor înmulți ca nisipul mării și ca stelele cerului, vei dăinui din veac în veac pe acest pământ al laptelui, al vinului, al mierii și al făgăduinței, iar numele tău nu va avea sfârșit. Căci fiecare sfârșit va fi la tine un nou început și astfel plămădi-vei coloana ce va străbate eternitatea!” ,,

,,- Spune-ne nouă când se va naște El?” au întrebat oamenii aceia și se gândeau la Eminescu.

,,- La plinirea vremii!” le-a răspuns glasul. ,,Și El se va naște ori va renaște din îngemănarea unui sfârșit cu un nou început, spre a vă povesti trecutul și a vă arăta viitorul!”

Glasul a tăcut, iar oamenii s-au apucat de lucru mai dârzi și mai hotărâți. Din când în când venea câte un profet și le vorbea oamenilor despre Eminescu. Iar mărturiile lor se scriau pe cronici și letopiseți, pe pieile de bour, pe coajă de mesteacăn, sau, de multe ori, spre a nu fi ușor date uitării, pe piepturile oamenilor. Profeții au fost mulți, dar pulberea vremii a acoperit numele unora dintre ei. Citim ca-ntr-un pomelnic din vechi așezăminte: Basarab Voievod, Mircea Voievod, Ștefan Voievod, Coresi ierodiacon, Mihai Voievod, Antim Mitropolitul, Constantin Voievod, Varlaam Mitropolitul, Dosoftei Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Gheorghe, Horea, Crișan, Tudor, Nicolae cu tot neamul lor.

Oamenii aceia, cu inimile pline de necazuri, au început să pregătească, în sărăcia lor, leagăn pentru împăratul împăraților, ce avea să se nască. Din zdrențele trupului lor i-au croit scutece și în bordeiul luminat de feștile pâlpâitoare i-au pregătit sălaș. Neamurile din jur știau și așteptau și ele să vadă minunea.

Și, iată, că marea zi sosi!

Eminescu putea să nu se nască din femeie, ci din fior de cântec, din suspin, din țărnă, din ape ori văzduh, din orice, fiindcă el, mai întâi de toate, era suflet; sufletul cel mai curat zămislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea însă legilor nescrise ale firii, pentru a le înțelege mai bine și, când zodia Capricornului încă mai umbrea pe lume, iată că pe pământul nostru a văzut lumina zilei Eminescu.

Trupul lui fremăta de vârtutea oaselor ce ninseseră câmpurile, ochii ca noaptea scânteiau aidoma focurilor de pe înălțimi la ceasuri de primejdii, suflarea îi era ca viforul mistuitor de vrăjmași, iar glasul… devenea când urlet de durere pe câmpul de bătaie, când șoaptă de dragoste și dor.

Oamenii s-au adunat în jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un părinte al lor!

Eminescu le-a vorbit despre începuturile, luptele, durerile și bucuriile lor. Le-a povestit despre faptele lor de vitejie, despre truda muncii lor nedreptățite, despre dragostea și gândurile lor.

Frații îl ascultau vorbindu-le frumos despre lucruri pe care și ei le știau, dar, spuse de gura lui Eminescu, ele păreau altfel. Atunci a luat Eminescu un brăzdar de plug și a scris pe mantia pământului țării sale speranțele neamului. Și ele se întruchipau într-un tot unic, ca un fascicul de lumină. Acel ceva începea să capete contururi tot mai precise prin propria devenire. Un edificiu grandios, ce străpungea cerul cu măreția sa creștea văzând cu ochii și neamurile pământului priveau înmărmurite, neînțelegând minunea. Eminescu lucra de zor și ceea ce făcea el părea că seamănă cu ce făcuseră frații lui, deși, scriind cu inima slovele, un nou fior se-ntrezărea. Oamenii îl înțelegeau și-l iubeau, fiindcă el făcea tocmai ceea ce ar fi vrut ei să facă.

Oamenii așteptară cât așteptară, dar Eminescu lucra mai departe și atunci ei, ca unul singur, i se alăturară. Se urcară pe schele tot mai sus și lucrul creștea.

Târziu, când au băgat de seamă, Eminescu dispăruse. Deasupra zidirii lor scria însă cu litere de foc ce se zăreau până la capătul pământului: ,,ROMÂNIA!”

Glas peste vreme. Răposatul Mitropolit Bartolomeu Anania scria în ultima vreme, la cei aproape 90 de ani ai săi, următoarele: ,,Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.

Despre Căsătorie(I). O predică excepțională despre căsătorie am găsit pe internet. Ea aparține unui părinte de la Muntele Athos, Arhimandritul Emilian Simonopetritul, și o redăm în câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”, tocmai datorită învățăturilor pline de înțelepciune, pe care autorul le dă atât celor ce se căsătoresc, cât și celor căsătoriți. În această vreme în care instituția căsătoriei este atât de amenințată, asemenea învățături sunt precum alifia vindecătoare aplicată pe rană. Așadar, iat-o:

,,Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei şi sfintei taine a Cununiei. Pentru mulţi, căsătoria este doar un prilej de plăceri şi distracţii. Viaţa, însă, este un lucru serios. E o luptă duhovnicească, un urcuş înspre un ţel – cerul. Punctul cel mai crucial şi mijlocul cel mai însemnat al acestui urcuş este căsătoria. Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu [în monahism], fie că va face o nuntă de sfinţire (sacramentală) cu un partener de viaţă.

Astăzi ne vom ocupa îndeosebi cu nunta de sfinţire. Vom vorbi despre cum poate contribui căsătoria la viaţa noastră duhovnicească, urmând tema cuvântului de dinainte. Ştim că nunta este un aşezământ rânduit de Dumnezeu. Este „cinstită” (Evr. 13:4). Este o „taină mare” (Efes. 5:32). Cel necăsătorit trece prin viaţă şi apoi o părăseşte; cel căsătorit, însă, trăieşte şi experiază pe deplin viaţa.

Unii s-ar putea întreba ce cred oamenii de astăzi despre sfântul aşezământ al nunţii, această „taină mare”, binecuvântată de Biserică. Ei se căsătoresc ca şi cum ar fuziona două firme sau două conturi bancare. Doi oameni se unesc fără să aibă un ideal – două zerouri, s-ar putea zice, fiindcă oamenii fără idealuri, fără căutări, nu sânt nimic altceva decât un zero. „M-am căsătorit ca să-mi trăiesc viaţa!” îi auzi spunând pe unii, „nu ca să stau închis între patru pereţi!” zic alții. „M-am căsătorit ca să mă bucur de viaţă”, spun ei, şi apoi îşi lasă copiii – dacă au copii – în grija unei străine, ca să poată fugi la teatru, la film sau la vreo altă adunare lumească.

Şi astfel, casele lor ajung nişte hoteluri în care se întorc seara sau, mai degrabă, noaptea, după ce s-au distrat şi le trebuie odihnă. Oameni ca aceştia sunt goi pe dinlăuntru şi simt un gol adevărat în casele lor. Nu găsesc acolo nici o mulţumire, aşa că se grăbesc să alerge încolo și-ncoace, în căutarea fericirii. Ei se căsătoresc fără să se cunoască, fără un simţ al răspunderii, pur şi simplu fiindcă vor să se căsătorească sau cred că trebuie să o facă pentru a fi nişte buni membri ai societăţii. Însă care sânt urmările? Le vedem în fiecare zi. Căsătoriile eşuate ne sânt cunoscute tuturor. O căsătorie lumească, aşa cum e înţeleasă astăzi, nu are decât o singură caracteristică – uciderea vieţii duhovniceşti a unei persoane.

Trebuie să conştientizăm că dacă dăm greş în căsătorie, am dat greş mai mult sau mai puţin şi în viaţa duhovnicească. Dacă reuşim în căsătorie, am reuşit şi în viaţa duhovnicească. Reuşita sau eşecul, sporirea sau năruirea, încep în viaţa duhovnicească cu căsătoria. Pentru că este o problemă atât de serioasă, să trecem în revistă câteva condiţii necesare pentru o căsătorie fericită şi cu adevărat creştină.

Pentru a avea o căsătorie izbutită, e nevoie încă din copilărie de o educaţie potrivită. Aşa cum un copil trebuie să studieze, aşa cum învaţă el să gândească şi să se preocupe de părinţi sau de sănătatea sa, la fel trebuie şi să fie pregătit pentru o căsătorie izbutită. În veacul de acum, însă, nimeni nu mai este interesat să-şi pregătească copiii pentru această taină mare, o taină care va juca un rol crucial în viaţa lor. Părinţii nu sânt interesaţi de aşa ceva, în afară de zestre sau de ale probleme băneşti, care îi preocupă adânc. Copilul trebuie să înveţe încă din pruncie să iubească, să dăruiască, să sufere lipsuri, să asculte. Trebuie învăţat să simtă că curăţia sufletului şi a trupului său este o comoară de mare preţ, care trebuie păzită ca lumina ochilor. Firea copilului trebuie modelată corespunzător, pentru a ajunge un om cinstit, curajos, hotărât, deschis, vesel, iar nu o făptură care-şi plânge de milă şi se vaită de soarta sa, un lucru slab şi neputincios, fără putere de a gândi. Încă din pruncie, copilul trebuie învăţat să se preocupe de un subiect anume sau să se îndeletnicească cu ceva anume, pentru ca în viitor să-şi poată întreţine familia sau, în cazul unei fete, să ajute dacă e nevoie. O femeie trebuie să înveţe să fie gospodină, chiar dacă are studii superioare. Trebuie să înveţe să gătească, să coase, să brodeze. Dar, veţi spune: părinte dragă, toate astea sânt de la sine înţelese. Întrebaţi-i, însă, pe cei căsătoriţi, şi veţi vedea cât de multe femei gata să se căsătorească nu ştiu nimic despre gospodărit”(Continuare în numărul viitor).

Sfinții Părinți despre Post(II). Continuăm să redăm alte afirmații ale Sfinților Părinți despre post: ,,Nici un folos nu are facerea de bine, care se trâmbițează și nici un câștig postul care se dă în vileag, pentru că cele care se fac cu arătare nu-și întind rodul către veacul ce va să fie, ci se întorc spre lauda oamenilor... Bărbatul, când vede că femeia sa postește, nu bănuiește credincioșia căsătoriei. Nu încolțește gelozia în sufletul femeii, când vede că bărbatul ei îmbrățișează postul... Este lămurit, că postul ar fi învățat pe toți nu numai înfrânarea la mâncări, ci și înfrânarea de la iubirea de argint și lăcomie, fuga și îndepărtarea desăvârșită de orice răutate…. Bunătatea și folosul postului nu-l fixa însă numai la oprirea de la mâncări. Adevăratul post este înstrăinarea de răutăți. ,,Dezleagă toată legătura nedreptății”(Isaia, LVIII, 6). ,,Iartă aproapelui supărarea, iartă-i greșelile. Nu postiți în judecăți și lupte”(Isaia, LVIII, 4). Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele. Te îndepărtezi de vin, dar nu te înfrânezi de la insulte. Aștepți seara ca să mănânci, dar îți cheltuiești ziua în judecată”; ,,Nu putem veghea, când pântecele este încărcat cu cele de la ospețe abundente, întrucât ne cuprinde somnul și astfel alungăm roadele vegherii și ne agonisim mare pagubă sufletului. Deci, străduiește-te să unești postul cu vegherea, ca să poată înflori toate virtuțile sufletului tău, ca trupul să-ți fie supus sufletului, așa cum slujbașul se supune stăpânului său… Postul moderat face bine sufletului și trupului”; ,,Când vrei să practici postul și când te înfrânezi de la hrană să-ți oprești și limba de la vorbe rele. Orice blasfemie să fugă departe de tine. Cuvinte deșarte să nu iasă din gura ta, fiindcă pentru orice cuvânt rău vom da seamă înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”(Sf. VASILE CEL MARE).

Paradisul birocrației. Alergăm disperați de la un birou la altul, de la un ghișeu la altul, de la o instituție la alta să ne rezolvăm o problemă. Hârtii, hârtii și iar hârtii, munți de dosare, fluvii de cerneală, timpi morți, care ne decupează bucăți masive din viață, nervi, înjurături, nemulțumiri. În loc să mai avem timp să citim o carte, să ne mai plimbăm în aer liber, să mai vedem un film sau, de ce nu, să ne mai odihnim pentru a scăpa de stres, trebuie să ne blindăm cu acte, cu documente, cu hârtii.

Desigur, veți zice, toate sunt necesare, toate trebuie făcute, rezolvate. De acord, dar foarte ușor alunecăm în ridicol și absurd, fiindcă așa sunt legile croite, regulile interne ale unor instituții. Trei exemple în acest sens vă voi relata și, cu siguranță, dumneavoastră veți adăuga multe altele.

S-a desființat ferma de la Bârda. În perimetrul ei înglobase în 1949, la înființare, și o parte din pământul bisericii de la Bârda. Am depus, cum era firesc, cerere de retrocedare a terenului bisericii. Doi ani m-am judecat. Am câștigat. Zece ani am fost dus cu vorba de primărie: ba că se apropie alegerile și nu vor să facă zarvă, ba că nu știu ce și nu știu cum. După zece ani, hotărârea a expirat, nefiind aplicată. Am luat-o de la capăt. Proces cu primăria, cu comisia locală de fond funciar și cu comisia județeană de fond funciar. Eu eram singur, ei aveau juriști angajați. Și, totuși! Am câștigat iarăși, după încă doi ani! Au trecut apoi de atunci doi ani și jumătate și nu i s-a mai dat parohiei titlul de proprietate. Motivul? Nu mai calcă întru totul slogurile terenului bisericii cu ale vecinilor. Patruzeci de ani pământul acela a fost muncit de fermă. A cultivat acolo cereale, lucernă și pomi fructiferi. Utilajele agricole au lucrat terenul an de an, ca un tot unitar, fără a ține seamă de fostele sloguri dintre terenurile foștilor proprietari. Au mai trecut treizeci de ani de la desființarea fermei și an de an binevoitorii au dat foc plantației respective. Au ars pomi, au ars mărăcini, iarbă și ce-a mai fost. Dacă de pe terenul acela, înainte de 1989, se recoltau mere, care plecau la export pentru multe țări europene, de treizeci de ani pe acolo e pustiu, scrum, tăciuni și speranțe risipite. Nici statul n-a folosit ceva, nici la foștii proprietari nu a dat terenul, fiindcă... nu cad slogurile perfect!

Mama mea a murit în 2005. Dumnezeu s-o ierte! Prin 2015 am primit somație de la Casa de Asigurări de Sănătate, ca să plătesc câteva milioane bune. De fapt, somația era pe numele mamei. Nu plătise cota de asigurări de sănătate pentru perioada 2005-2010. Medicul de familie raportase lunar situația deceselor din circumscripție, dar cineva nu făcuse operațiile de rigoare în evidențele centrale. Bine, mi-am zis! O vom rezolva repede! Am luat certificatul de deces al mamei, am făcut copie după el și m-am dus să clarific situația: ,,- Vă mai trebuie o adeverință de la Administrația Financiară, din care să reiese că din 2005 n-a desfășurat activități economice și de la medicul de familie că n-a beneficiat în această perioadă de asistență medicală!” Am simțit că ceva în creier mi se blochează. Parcă n-am mai avut nici aer suficient în momentul acela. Am reușit, totuși, să zic: ,, - Doamnă, mama a murit, conform certificatului de deces. Aveți cuvântul meu de onoare, că, după ce a murit, nu a desfășurat activități economice și nici n-a beneficiat de asistență medicală!” Replica a venit brusc: ,, - Eu vă înțeleg, dar astea sunt ordinele! Vă trebuie și actele astea, altfel facem executare silită!” Am făcut demersurile necesare pe la Administrația Financiară, ca să scot hârtia cu pricina, am luat adeverință de la medicul de familie…, ca să dovedesc că… mortu-i mort!

Altă situație de-a dreptul ridicolă se întâlnește des și mulți v-ați confruntat cu ea. Au existat și există și în parohia noastră oameni peste care s-au abătut nenorociri mari. Fie că au avut accidente grave, fie că au avut anumite boli, în urma cărora li s-au extirpat anumite organe ale corpului. Ei au primit, cu chiu cu vai, un ajutor social. Pentru ca să li se mențină acest ajutor bănesc, acești oameni sunt chemați periodic, mai bine-zis la câteva luni, în fața unei comisii medicale, ca să fie consultați și onorata comisie să vadă dacă acei oameni mai au sau nu handicapul pentru care au primit ajutorul. Nu este ușor să transporți un bolnav grav dintr-un sat îndepărtat, să-l ții la coadă ore în șir. Cunosc cazuri când astfel de oameni nu au unul sau ambele picioare. Le-au fost amputate. Și, totuși, ei sunt chemați ,,la verificare”. Nu cred că există cineva pe lume, care să fi văzut niște picioare tăiate cu ferestrăul crescând și redevenind iarăși cum au fost la vremea când omul era sănătos. Sunt oameni orbi din cauza unor boli incurabile. Și aceștia sunt chemați și alții la fel ca ei.

Ni se pare absurd, dar este legislația noastră, formată din ,,pachete de legi”.

Mă întreb, dacă azi un Noe ar mai putea să ducă la bun sfârșit un proiect ca cel din Vechiul Testament, adică să mai construiască o corabie, cu care să salveze lumea de la pieire. Mă îndoiesc. Numai câte acte întrevăd eu că i-ar trebui, iar în final ar constata că, de fapt, nu are voie s-o construiască. Gândiți-vă numai de cât spațiu are nevoie o găină, conform normelor europene, dar să îngrămădești atâtea animale într-o biată corăbioară?! Autorizații, adeverințe, avize, aprobări etc., etc. Ar trebui să aibă autorizație de mediu, autorizație antiincendiu, de la protecția animalelor, de la electrica, de la protecția civilă, de la silvic, de la primărie certificat de urbanism, de la asigurări sociale pentru angajarea lucrătorilor și plata impozitelor cuvenite, de la o școală de specialitate că a absolvit studii de constructor de corăbii, de la protecția muncii, de la…., de la…., dar de unde nu? Până la urmă, ori puhoaiele ne-ar înghiți pe toți și n-ar mai rămâne urmă de pământean, ori Dumnezeu ar renunța la proiectul Lui de a mai distruge cea mai mare parte din lume. La urma-urmei, cine I-ar da aprobare să facă acest lucru?! De ce s-o mai distrugă El, când o putem distruge noi singuri! Cu acte în regulă!

Un lung tren ne pare viața! O poezie cu acest titlu a scris poetul Traian Dorz. E răscolitoare de gânduri și trăiri. Iat-o:

,,Un lung tren ne pare viaţa.

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm cât un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarne VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut.”

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg: 258 lei; Domnul Zaharia Drăghici-Liviu din Cujmir(MH): 100 lei.

Dumnezeu să le răsplătească!

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 563, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 6 iun. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 7 iun. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 iun. 2026, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 iun. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală, vol. XIV, 582 pag. Cuprinde ,,scrisorile pastorale”, pe care vi le-am trimis Dvs. în ultima vreme, având numerele 521-560. Am considerat că în felul acesta se păstrează mai bine și pot fi de folos nu numai celor prezenți, ci și celor viitori.

,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase, cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. În paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a deranjat pe mulți.

Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră a organizat o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Firma cu care organizăm în mod obișnuit excursii-pelerinaje ne-a pus la dispoziție un autocar în mod gratuit. Participanții au asistat la slujba oficiată de patru ierarhi. După slujbă, toți participanții(cca. 1.000 persoane) au servit masa oferită de Episcopia Severinului și Strehaei.

Anunțăm pe cei interesați, că excursia de la Izbuc va avea loc joi, 2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

Zâmbete. ☺La spovedanie: ,,-Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!” ,,-– Din ce partid faci parte, fiule?” ☺,,- Poți să-mi dai niște bani?” ,,- Pentru ce?” ,,- Așa, ca amintire!” ☺ ,,- Cum se numește puiul unui râs?” ,,- Zâmbet!” ☺ Nu știu ce are lumea împotriva guvernului! Doar n-a făcut nimic! ☺ Această criză a venit ca să-ți demonstreze că erai fericit și nu știai! ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara! ☺Până nu conduci tu singur mașina, n-o să înveți niciodată să înjuri corect!

⁕

Cununii. În ziua de 7 Iunie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Bazavan Gheorghe din Malovăț și Domnișoara Răulescu Elena din Jidoștița. Dumnezeu să le ajute!

Program. În luna iulie avem următorul program de slujbe: 4 Iul. (Malovăț-Bârda); 5 Iul.(Bârda); 11 Iul.(Malovăț-Bârda); 12 Iul.(Malovăț); 18 Iul. (Malovăț-Bârda); 19 Iul. (Bârda); 20 Iul.(Malovăț); 25 Iul. (Malovăț-Bârda); 26 Iul.(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

duminică, 7 iunie 2026

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026), nr. 563(16 –31 Mai)

Dragii mei enoriași!

Duhul Libertății. De câtva timp asistăm uimiți la zvârcolirile dureroase și sângeroase ce se derulează în Africa și în Asia. Popoare după popoare, în general de religie musulmană, se opintesc din răsputeri să răstoarne jugurile grele ale unor dictaturi, care păreau instaurate acolo pentru o veșnicie. Până mai ieri abia dacă auzise omul de rând de anumite țări, azi află câte ceva de la fiecare buletin de știri difuzat de televiziune sau radio. Aflăm, de exemplu de milioane de oameni care ies în stradă și, cu un curaj extraordinar, înfruntă moartea și suferința, gloanțele, grenadele, tunurile de apă, loviturile și mijloacele de tortură ale poliției, ale puterii. Vedem tablouri de zei ai zilei arse ori călcate în picioare, însemne ale puterii dictatoriale distruse în mod ostentativ, pancarte în care populația cere sfârșitul unei epoci de dictatură și teroare și instaurarea unei epoci noi, de libertate și progres. Aflăm, de asemenea, de la fiecare buletin de știri de un număr tot mai mare de morți și de răniți. Este aproape de necrezut ca acele popoare să se ridice cu atâta îndârjire la luptă pe viață și pe moarte pentru câștigarea libertății și schimbarea regimurilor politice în propriile lor țări. O populație foarte săracă, adusă în pragul deznădejdii, caută soluții cu prețul vieții.

Privind ce se întâmplă în unele țări nu prea depărtate, gândul ne duce cu ușurință la anul 1989, la acel decembrie sângeros și luminos din propria noastră istorie. Desigur, că fiecare popor își are revendicările lui proprii, specifice, dar toate au idealuri comune: răsturnarea regimurilor dictatoriale, instaurarea unor state de drept, în care legea adevărată să troneze, ci nu legea bunului plac, crearea unui climat de pace, de libertate, de prosperitate, descătușarea gândului și a cuvântului. Asemenea idealuri au avut românii în 1989, asemenea idealuri au făcut să se prăbușească imperiul sovietic, regimurile totalitare din statele comuniste europene. Parcă o scânteie a declanșat o explozie în lanț, care n-a mai putut fi oprită de nimeni și de nimic. Duhul Libertății bântuia atunci în Europa, astăzi în Europa, în Africa și în Asia. Poate este același duh, care a inflamat spiritele în Europa în urmă cu câteva decenii. Acestea înseamnă mult pentru viața unui om, dar nu înseamnă mare lucru în istorie, în viața unor popoare.

Privind cele ce se întâmplă în lume de câteva decenii încoace, gândul mă duce cu mai bine de două sute de ani în urmă. La 1789 izbucnea Revoluția Franceză la Paris. Ea răsturna un regim, o orânduire, o lume învechită și punea bazele unui nou mod de gândire și de simțire. Scânteia declanșată de poporul francez a bântuit multă vreme prin Europa, ridicând popoarele la luptă unul câte unul, fie sub formă de revoluții, fie sub formă de răscoale. Însăși Revoluția de la 1848 din țările europene nu este decât fiica Revoluției franceze. Ce-i drept, la vremea aceea valurile se propagau cu greutate, de-a lungul multor decenii, fiindcă mijloacele de propagare a informației era incomparabil mai greoaie față de cele de azi. Atunci era vremea când informația se propaga prin poștalionul cu cai, azi se propagă cu iuțeala gândului prin radio, televiziune, telefonie, internet. Și atunci tinerii din țările sud-est europene studiau în Apus și acolo s-au intoxicat de ideile noi, reformatoare ale vremii; și azi tinerii musulmani au împânzit Europa, America, la studii sau la muncă, au văzut și au înțeles că se poate trăi și altfel decât robind orbește pe domeniul feudal. Astăzi se ridică la luptă cu un entuziasm greu de descris și de înțeles. Tinerii noștri strigau în decembrie 1989, sub ploaia de gloanțe: ,,Vom muri și vom fi liberi!” Astăzi tinerii din unele țări mai de departe sau mai de aproape și, alături de ei populația disperată de foamete și teroare a țărilor lor, strigă la fel.

Revoluțiile sunt fenomene istorice extraordinare, asemănătoare unor avalanșe din munți, care mătură în calea lor totul, nivelând terenul pentru a răsări o lume nouă, mai plină de speranțe, mai liberă, mai fericită, mai descătușată. Revoluțiile se nasc greu, după o perioadă îndelungată de gestație, se hrănesc cu mult sânge și cu multe vieți, dar marchează răscruci în istorie, în viața popoarelor. Revoluțiile sunt adevărate operații chirurgicale, pe care istoria le face pe trupurile popoarelor, pentru a elimina cangrenele și a reda speranța de viață acelor națiuni.

Fericiți cei ce nu fac nimic! Este o concluzie la care am ajuns după Revoluție, cunoscând mai bine realitățile sociale, economice și, cât de cât, politice. Câteva exemple și situații pot susține cu prisosință această afirmație.

Au fost puși pe liber sau, altfel spus, au fost dați afară din servicii milioane de muncitori, funcționari și militari. Cei mai mulți erau oameni tineri, cu experiență și competență în domeniul lor de activitate. Li s-au dat acele ,,salarii compensatorii”, pentru a se retrage din producție și a se duce acasă, ca să nu mai facă nimic. Am pierdut astfel un tezaur uman inestimabil. Meseriași cu înaltă pregătire profesională au început să împingă vântul pe stradă, să încerce să deschidă câte o mică afacere, să se reprofileze, să-și caute locul peste mări și țări, pur și simplu, să existe și să aibă iluzia că nu ruginesc. Rezultatele se văd azi, după mai bine de treizeci de ani. Mâna de lucru calificată este greu de găsit. Meseriașii adevărați sunt pe cale de dispariție, ca să nu-i numesc adevărate ,,monumente istorico-umane”. Cârpaci și meseriași de trei parale, care se pricep la toate și la nimic, întâlnești pe toate drumurile. Unul dintre ei îmi spunea: ,,-Știu să fac orice în lume, doar grijanie nu știu să fac!” Ca să vezi! Bine că mai avea atâta brumă de bună – cuviință! Când i-am văzut niște lucrări, puțin a lipsit să nu o iau la fugă.

Au fost distruse nenumărate unități de producție, respectiv combinate, uzine, fabrici, abatoare, sere, mine, sonde, rafinării, bănci și multe altele. S-a justificat că s-a schimbat modul de producție, de la cel centralizat-comunist la cel capitalist, la economia de piață. Unități de valoare europeană au fost vândute pe nimic unor oameni puși pe căpătuială, care s-au opintit din greu să le distrugă și să le ducă la fier vechi. Nouă nu ne mai trebuiau. Noi nu mai aveam nevoie de nimic! Azi cumpărăm totul de la străini. Până și capse de prins foi de hârtie luăm din Germania, iar agrafe folosite în același scop din Taiwan. Noi nu mai putem să facem nici atâta lucru! Cândva produceam de la ace cu gămălie până la avioane, azi nu mai facem nimic, cumpărăm totul!

Au fost distruse fermele de stat și ceapeurile și lumea a răsuflat ușurată. S-a împărțit pământul, dar repede ne-am dat seamă că agricultura este foarte păguboasă, că între agricultură și contabilitate trebuie clădit un zid cât fostul zid al Berlinului, ca să nu se vadă între ele și să se ia la bătaie. Această convingere s-au grăbit să ne-o inoculeze și frații noștri de la cârma țării și prietenii din afară. Subvenționarea masivă a agriculturii în alte țări a permis străinilor să aducă produse agricole și preparate diverse la prețuri foarte mici și astfel au pus pe butuci pe orice întreprinzător român. Astăzi mâncăm castraveți din Vietnam, mere din Italia, struguri din Africa de Sud, roșii din Turcia, fasole din Egipt și lista ar putea continua. Vedem bine că nu sunt bune, că au doar aspect, dar nu au gust, nu au miros, nu au ceea ce aveau fructele și legumele noastre, carnea păsărilor, porcilor și celorlalte animale ale noastre. De ani de zile, când se apropie Crăciunul, la noi apare și pesta porcină. De ani de zile porcii noștri nu mai au voie în târg. De la alții ne vin cantități imense de carne. Aceea e bună! Astăzi se dau subvenții și la noi pentru agricultură. Culmea, că cel care nu face nimic este subvenționat de câteva ori mai mult decât cel ce muncește pe aceeași unitate de teren. Vreau să spun că cel care nu lucrează terenul, ci declară că l-a lăsat pentru ,,pășune” primește de câteva ori mai mulți bani față de cel care ară, discuiește, cumpără sămânță, seamănă, pune îngrășăminte, întreține cultura, recoltează. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

Au apărut ca ciupercile după ploaie niște jocuri piramidale de tip ,,Caritas” ori ,,FNI”, care au stors bruma de economii a multora dintre români, ori i-au lăsat fără case pe alții. Ne amintim deviza organizatorilor acelor megaexcrocherii, deviză care trona pe pancarte uriașe prin orașe: ,,Dormiți liniștiți! Avem noi grijă de banii voștri!” Și au avut!

Sutele de taxe și impozite, birocrația și abuzurile unor organe de inspecție și control au descurajat micii și marii întreprinzători, aducându-i în pragul falimentului. Mai fericit ești dacă stai în banca ta și te mulțumești ,,cu ce este”, decât să te chinui să pui pe picioare o afacere, indiferent de domeniu.

Am alungat din posturi de conducere, din posturi cheie, oameni competenți și am cultivat tot într-o veselie nepotismul, favoritismul, incompetența. Legea bunului – plac a fost principalul criteriu de selecție al oricărui șef de instituție. A fost suficient să intri într-o gașcă de interese, ca să fii propulsat, promovat; ai încercat să te ridici pe brânci, pe forțe proprii, prin muncă cinstită, ai fost marginalizat, sfidat, eliminat din viața publică. Te crucești când vezi oameni care abia știu să citească în funcții centrale, dispunând de viața și destinele a mii de oameni, cărora le-a cântat cioara. Ne mirăm acum și ne dăm cu pumnii în cap, când auzim de datoriile uriașe ale țării, datorii pe care nici nepoții noștri nu vor fi în stare să le plătească, de greutățile asemănătoare cu cele din vreme de război prin care trece țara, de lipsurile și neajunsurile de zi cu zi, de teama zilei de mâine, de buimăceala copiilor noștri, de lipsa de orizont și de viitorul tot mai neclar al fiecăruia în parte și al tuturor laolaltă.

S-a stins entuziasmul post-revoluționar, când societatea românească era în stare să mute și Carpații de la locul lor. Unii s-au apucat de afaceri murdare, de trafic de droguri, de țigări și carne vie, de mituit și de corupt pe oricine și pentru orice. Și le-a mers! Palatele și mașinile, conturile și funcțiile învârtiților zilei i-au făcut pe mulți să intre într-o stare de apatie, de indiferență, convinși fiind că cei mai fericiți sunt cei ce nu fac nimic! Păi, nu?

Negocierea. Nu știu exact ce vârstă aveam. Oricum, nu eram la școală. Atunci am avut ocazia să fac prima mea negociere cu cineva. Am făcut-o cu mama. De prânz am fost cu dânsa cu vitele pe la Bucium. Tăticu era la cosit pe undeva pe la fermă. La vremea cuvenită am venit cu vitele acasă. Pe drum am găsit un cerc și niște bucăți de fier. Mare bucurie! Aveam cu ce să mă joc, mai ales că jucării propriu-zise nu aveam. Mămica a muls vaca, pe Stela, o vacă albă, bună de lapte, pe care i-o dăduseră părinții de zestre. A făcut apoi mâncare. Între timp, eu mă retrăsesem între polată și cuptor, la rădăcina unui iagud și acolo construiam câte toate din fiarele pe care le adunasem acolo ca o comoară de mare preț. Eram atât de absorbit de jocul meu, că puteam foarte bine să stau până seara nemâncat. Când totul a fost gata, mămica mi-a spus: ,,-Gelule, hai la masă, că-i gata!” ,,- Vin acu!” i-am răspuns eu, continuându-mi jocul. Mama se grăbea. Trebuia să mă culce pe mine și apoi să ducă mâncare lui tăticu la cosit. Între ei relațiile erau tensionate. Bunicul de pe tată avea grijă să alimenteze această stare conflictuală. De câte ori avea prilejul, îi spunea lui tăticu: ,,- Vezi, mă, nenorocitule? Dacă ai fi luat-o pe aia, care ți-am spus eu, acu ai fi boier! O luași pe sărăntoaca asta! Acu muncește, fire-al dracului, până oi da cu capul sub tine!” Trei ani cât fusese tăticu în armată, mămica șezuse cu socrii. O trimiteau noaptea cu vitele în Bremăna, o băteau și de multe ori o alungau, să se ducă la tată-său la Colibași, ,,-Că nu ești tu de nasul copilului meu!” O scoteau pe poartă cu bocceaua de haine și cu Stela de funie și o ocărau, ori o zburătureau cu pietre. Doar când Lilica lui Titu Bobaru, vecina, își lua inima în dinți și striga în gura mare ,,- Lăsați, mă, femeia în pace, fireți ai dracului de nenorociți!” atunci se calmau, de teamă să nu audă satul.

Cu cât mă striga de mai multe ori, cu atât răbdarea mamei ajungea la limită. Eu continuam să mondănesc acolo sub iagud la ,,jucăriile” mele. Parcă niciodată nu fusesem mai absorbit ca atunci de preocuparea mea. La un moment dat, mama s-a slobozit spre mine. Nu mă bătuseră niciodată, dar le știam de frică. Parcă un arc m-a propulsat, căci am țâșnit dintre fierotenii și pe-aici ți-e drumul. Am reușit să ies pe poartă. Mama după mine! Am coborât pe uliță. Eram desculț și bolocrac, adică numai într-o cămășuță lungă, fără pantaloni. Mi se vedeau doar picioarele cum aleargă. Nu-mi mai era teamă de mărăcini, de cioburi de sticlă. Tot credeam că doar mă sperie așa, puțin. Mama însă era prea supărată. Am luat-o pe Portiță, o altă uliță ce dădea în Vârtoape. Mama după mine. Era înaltă și mare în pas, dar nici picioarele mele nu se lăsau mai prejos. Scăpărau, nu alta! Atâta cât ieșeau de sub cămașă, păreau o rotiță, care se învârtea la turație maximă. Am trecut pe Vârtoape ca glonțul și am ajuns la Nuci. Aici era un șanț în locul Licurei. Azi e ogaș. Acolo am găsit prilejul să-i arăt ce știu. Săream dintr-o parte în alta ca un ied, o ,,fentam”, cum văzusem că făceau copiii mai mari, când se jucau ,,de-a prinselea” pe drum. Mama obosise, transpirase. Din când în când îmi spunea cu glas rugător: ,,- Gelule, stai numai un pic, să-ți dau o palmă, să mă răcoresc! Nu-ți dau mai mult!” O palmă nu ar fi fost cine știe ce, dar dacă puteam să mă feresc, de ce să nu vrea face-o! Cu cât încercările de a mă prinde dădeau greș și oboseala își spunea cuvântul, mama se ruga de mine tot mai insistent.

La un moment dat a izbucnit în plâns, parcă toate necazurile ei se revărsau atunci peste marginile paharului. ,,-Gelule, te rog frumos, stai să-ți dau o palmă, că simt că plesnesc de supărare. Hai, că mâine mă duc la oraș și ți-aduc bomboane!” He - hee! Mărise prețul! Și, totuși, bomboane-bomboane, dar să te lași să-ți dea o palmă, nu era așa simplu. Nu, nu puteam accepta.

La un moment dat, mama a renunțat să mă mai fugărească, s-a întors și a plecat plângând spre casă. Îmi părea rău că o făcusem să plângă. O iubeam mult și n-aș fi vrut să se ajungă acolo. Nu puteam înțelege nici eu de ce n-o ascultasem, de ce fugisem atâta. Am luat-o pe potecă după dânsa, m-am apropiat ușor-ușor, fără să mă simtă. Am ajuns-o și am luat-o de mână. Plângea și dânsa, plângeam și eu. Nimeni nu putea să spună cine este învingătorul și cine este învinsul. M-a luat în brațe și m-a sărutat. Mi-a șters lacrimile și mi-a spus: ,,-Hai, nu mai plânge! Când mă vezi supărată, nu mai mă necăji și tu, că sunt eu destul de otrăvită! Hai să-ți dau mâncare, că-i târziu! Mă așteaptă și amărâtul ăla, n-o mai putea să tragă cu coasa!”

Așa s-a terminat prima mea negociere!

Sfinții Părinți despre Post(I). ,,Toți câți sunteți școlari ai filosofiei, iubitori de cele înalte și ucenici ai cuvântului, iubiți timpul ce ne stă în față, primiți cu bucurie Sfântul Post de patruzeci de zile ca pe un dascăl al castității, mamă a virtuții, îngrijitor al fiilor lui Dumnezeu, pedagog al celor fără rânduială în viață, ca pe o liniștire a sufletului, ca pe un echilibru al vieții și ca pe o pace bine încheiată și netulburată... Postul este tovarășul sfinților, postul este începutul oricărei fapte bune. După cum meșterii nu pot fără unelte să-și împlinească meseria lor, tot așa și sfinții, chiar dacă sunt ajutați de haruri duhovnicești, nu pot fără post să săvârșească minuni și semne”(ASTERIE AL AMASIEI); ,,Postul caută să fie măsurat, ca nu cumva, fiind prea excesiv, să-ți slăbească prea mult organismul și pe urmă, pentru a-l antrena, să fii nevoit a alerga la carne, care este izvorul poftelor. O hrană potrivită folosește și trupului și sufletului”; ,,Postul ține-l cât îți îngăduie puterile, să fie însă curat, smerit și fără superstiții”(Fericitul IERONIM); ,,Înainte de a posti, trebuie să rupeți trufia și să practicați virtutea, mila, blândețea, iubirea aproapelui”; ,,Cel care unește postul cu rugăciunea dispune de două aripi mai repezi ca vântul, așa că, diavolii văd în el un adversar de temut. Nu este putere comparabilă cu aceea a omului care se roagă, așa cum dorește Dumnezeu”; ,,Dacă nu pot nădăjdui nici o recompensă pentru că au practicat abținerea și postul, ei nu au a se teme de pedeapsă”; ,,Vreau să vă atrag luarea aminte asupra a trei porunci, ca să le păziți în timpul postului: 1. Să nu vorbiți de rău pe nimeni, 2. Să nu aveți nici un dușman, 3. Să lepădați din gura voastră răul obicei de a jura”; ,,Postul nu stă în a ne lipsi de mâncare, ci de a fugi de păcate. Așa că cei ce înțeleg prin post numai lipsa de mâncare, îl ponegresc foarte. Postești? Atunci dovedește-mi prin fapte! Ce fel de fapte mă întrebi. Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un dușman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pismui; dacă vezi o femeie frumoasă, ocolește-o. Să nu postească numai gura, ci și ochiul, și auzul, și mâna, să postească toate mădularele trupului nostru. Să postească mâinile, rămânând neprihănire de jaf și hrăpire; să postească picioarele, împiedecându-și pașii spre priveliști neîngăduite; să postească ochii, învățându-se să nu se repeadă niciodată la priveliști frumoase, nici privind cu luare aminte la mândrețile lumii acesteia. Căci privirea e hrana ochilor, dacă e nelegiuită și oprită strică postului și clatină toată mântuirea sufletului, dacă însă e legiuită și îngăduită, împodobește postul. Căci ar fi un lucru foarte nesăbuit , ca, în timpul mâncării, să te ferești din pricina postului, chiar de hrana îngăduită, iar când te slujești de ochi, să atingi chiar lucruri oprite. Nu mănânci carne? Atunci să nu sorbi nici desfrâul cu ochii. Să postească și urechea, iar postul urechii înseamnă să nu asculți ponegririle și bârfirile. Să nu asculți cuvântul deșert, se zice. Să postească și gura, ferindu-se de cuvinte rușinoase și de ocări. Căci, ce folos ar fi să postim de păsări și pește și să mușcăm și să mâncăm pe frații noștri? Cel ce bârfește mănâncă carne frățească, mușcă trupul aproapelui”; ,,Postul este o silire a firii, lepădarea de pofte, stingerea aprinderii trupești, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de amintirile spurcate, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, ușa smereniei, oprirea de vorbire multă, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, dezlegare de păcate, ușa raiului…”(Sf. IOAN GURĂ DE AUR).

Rugă pentru cai! Mulți dintre Dumneavoastră aveți cai. Îi creșteți și-i îngrijiți nu numai pentru a vă fi animale de povară și unelte de muncă, ci și pentru că îi iubiți. Ca și câinele, calul este un prieten adevărat și sincer al omului dintotdeauna. Am găsit pe internet o poezie foarte frumoasă a poetului Simion Popescu dedicată calului. Iat-o:

,,Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum te lauzi la toţi sfinţii,

Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-Ți tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul!”

Învață de la toate! Redăm o poezie cu acest titlu. Unii zic că este creația poetului Rudyard Kipling, alții că este a lui Traian Dorz. Indiferent cine e autorul, poezia este superbă! Iat-o:

Învaţă de la ape să ai statornic drum,

învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,

învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,

învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,

învaţă de la piatră cât trebuie să spui,

învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,

cum trebuie prin lume de liniştit să treci!

Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori

cum treci frumos prin viaţă,

cum poţi frumos să mori.

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,

învaţă de la nufăr să fii mereu curat,

învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,

învaţă de la ape să nu dai înapoi!

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,

învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea,

învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,

învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti!

Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi,

învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,

învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei,

şi du-te la furnică să vezi povara ei!

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea

şi mielul să te-nveţe să ai blândeţea sa,

învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,

învaţă de la toate că totu-i trecător!

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci

să-nveţi din tot ce piere,

cum să trăieşti în veci!

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Domnul Olteanu Paul-Iulian din București, fiu al satului Bârda: 2.000 lei; Doamna Fulga Silvia din Timișoara, fiică a satului Bârda: 600 lei; Domnul Dinu Gheorghe-Lucian din Piatra-Neamț: 400 lei; Domnul Vișan Alexandru din Tr. Severin: 300 lei; Doamna Sfetcu Florentina-Glicheria din București, fiică a satului Bârda, Domnul Jurj Cătălin-Alin din Cugir(AB) și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 200 lei; Doamna Radu Ramona din Bucovăț(TM): 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

Luni, 25 mai, am dus la Azilul de bătrâni de la Cujmir 30 cearșafuri de pat, 30 perne și 30 fețe de pernă. Mai au nevoie de 15 icoane. Vom rezolva și această problemă.

În luna mai am donat pâine participanților la slujbe astfel: 3 Mai(Malovăț): 135 pâini; 10 Mai(Bârda): 117 pâini; 17 Mai(Malovăț): 167 pâini; 21 Mai(Malovăț): 200 pâini; 24 Mai (Bârda): 140 pâini; 31 Mai(Malovăț): 200 pâini. Așadar, în luna mai s-au donat 959 pâini. Totodată, s-a vândut pâine, la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc., astfel: 3 Mai(Malovăț): 265 pâini; 10 Mai(Bârda): 583 pâini; 17 Mai(Malovăț): 333 pâini; 24 Mai (Bârda): 460 pâini; 31 Mai(Malovăț): 300 pâini. Așadar, în luna mai s-au vândut 1.941 pâini.

Plăți. În luna mai s-au efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 4.060 lei brutăriei pentru cele 2.900 pâini donate și vândute în luna mai; 1.922 lei tipografiei pentru cărți; 1.723 lei pentru cearșafurile, pernele și fețele de pernă donate Azilului de la Cujmir; 392 lei impozit; 363 lei poștei pentru colete; 173 lei pentru curentul electric consumat; 140 lei pentru toner; 121 lei internetul și altele mai mici.

Publicații. În luna mai, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Puterea rugăciunii, în ,,Națiunea”, București, 17 mai 2026, ediție și on-line(https:// ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 562, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 23 mai 2026, ediție și o-line (https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 25 mai, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto, 25 mai 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 mai 2026, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării..., în ,,Națiunea”, București, 28 mai 2026, ediție și on-line (https:// ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);

Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Parohia suportă costul transportului. Participanții vor asista la slujba oficiată de mai mulți ierarhi. Rugăm pe cei care vor să meargă să se înscrie cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai. Este nevoie să comunicăm la episcopie numărul de participanți, deoarece după slujbă sunt invitați la masă și trebuie să se știe pentru câți meseni se face pregătirea. Anul trecut s-au înscris 800, iar la masă au fost 1.000. Puneți-vă în situația organizatorilor!

Anunțăm pe cei interesați, că excursia de la Izbuc, nu va mai avea loc joi, 11 iunie, din lipsă de participanți suficienți. Excursia se amână pentru joi, 2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

Zâmbete. ,,Poate că trenul pe care îl așteptăm nici nu există. L-am născocit noi, ca să avem ce aștepta”(O. Paler); ,,Toată lumea vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!”(Robert Kiyosaki); ,,Glumind, putem spune orice, chiar și adevărul!”(S. Freud); ,,Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva, în viața ta!”(W. Churchill); ,,Spune adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic!”(M. Twain); ,,Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur!”(I. Kant); ,,Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”(M. Twain).

Botezuri. Cununii. În ziua de 23 mai am oficiat Taina Sf. Botez pentru Olteanu Paul-Ioan, fiul Domnului Olteanu Paul-Iulian și al Doamnei Olteanu Doina-Ruxandra din București și pentru Martin Ioana-Anastasia, fiica Domnului Martin Petrică-Rafael și a Doamnei Crăciun Ana-Maria din Tr. Severin. Să le trăiască! În ziua de 25 mai am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Goța Mihai din Cugir(AB) și Domnișoara Bazavan Andra-Ioana din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!

Program. În luna iunie avem următorul program de slujbe: 1 Iun.(Bârda); 6 Iun. (Malovăț-Bârda); 7 Iun.(Bârda); 13 Iun.(Malovăț-Bârda); 14 Iun.(Malovăț); 20 Iun. (Malovăț-Bârda); 21 Iun. (Bârda); 24 Iun.(Malovăț); 27 Iun. (Malovăț-Bârda); 28 Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Hristos S-a înălțat! Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

duminică, 15 februarie 2026

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026), nr. 556(1 –15 Ianuarie)

Dragi mei enoriași! La mulți și fericiți ani!

Sănătate, bucurii, belşug şi bunăstare să fie în casa şi în viaţa Dumneavoastră! Fericirea să poposească în sufletul fiecăruia!

Mulţumim tuturor celor care ne-au primit cu colindul, după datina străbună, ca nişte adevărate familii de creştini! Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici înainte!

Prin voia lui Dumnezeu, iată că am păşit şi în anul 2026! Îi mulţumim pentru tot şi pentru toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim! Dumnezeu să ne ajute fiecăruia în parte și tuturor laolaltă! Să fie pace pe pământ și bună înțelegere între oameni și popoare! Să fie sănătate, belșug și bucurie, iar credința creștină să triumfe în lumea întreagă. La mulți și fericiți ani, dragii mei!

Mihai Eminescu. Mihai Eminescu s-a născut la cumpăna veacului al nouăsprezecelea nu ca un accident, ca o întâmplare, ci ca o necesitate. Sute de ani înainte proroci știuți și neștiuți îl vestiseră, nu cu îndoiala speranței, ci cu tăria certitudinii. Atunci, în orice așezare românească, ori chiar în pulberea pământului, Eminescu trebuia să se nască. Întâmplător a fost numai faptul că s-a numit Eminescu, că s-a numit Mihai. Tot așa de bine putea să-l cheme Ion, Gheorghe, Nicolae, Manole…

El a fost binevestit dintru început din încleștarea tulburătoare a primului sărut dat de acel arhanghel al sufletului românesc, pe care l-am numit doar simplu, Doină, munților, câmpiilor și apelor noastre.

Anonimi fără număr, ctitori ai acestei limbi, acei ce-au pus drept piatră de temelie cel dintâi cuvânt îl vor fi văzut pe El ca o stea polară călăuzitoare prin veacuri, sau, poate, de ce nu, ca un izbăvitor. Și dacă nu mai rămâne loc îndoielii că marea ștafetă a plecat de la acel ,,torna, torna, fratre, torna!” cu nimic n-ar fi păcătuit, dacă l-ar fi numit pe el frate, căci, așa cum avea s-o dovedească, a fost frate bun, dintru începuturi, pentru cei trecuți și pentru cei viitori.

Năruirea acoperea izbânda strădaniilor, când ,,Hoarde negre, hoarde mari,/Când de turci, când de tătari”, făceau ca să rămână în urmă pământul presărat cu ,,scrum, tăciuni în loc de case,/Iar în loc de vite – oase”.

Atunci, călăuziți de stelele cerului, căutat-au oamenii duhurile pământului și ale pădurilor și, ca la un străvechi oracol, cerutu-le-au sfat.

,,- Spune-ne nouă când se va naște El?” au întrebat oamenii aceia și se gândeau la Eminescu.

,,- La plinirea vremii!” le-a răspuns glasul. ,,Și El se va naște ori va renaște din îngemănarea unui sfârșit cu un nou început, spre a vă povesti trecutul și a vă arăta viitorul!”

Și, iată, că marea zi sosi!

Oamenii s-au adunat în jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un părinte al lor!

Frații îl ascultau vorbindu-le frumos despre lucruri pe care și ei le știau, dar, spuse de gura lui Eminescu, ele păreau altfel. Atunci a luat Eminescu un brăzdar de plug și a scris pe mantia pământului țării sale speranțele neamului. Și ele se întruchipau într-un tot unic, ca un fascicul de lumină. Acel ceva începea să capete contururi tot mai precise prin propria devenire. Un edificiu grandios, ce străpungea cerul cu măreția sa creștea văzând cu ochii și neamurile pământului priveau înmărmurite, neînțelegând minunea. Eminescu lucra de zor și ceea ce făcea el părea că seamănă cu ce făcuseră frații lui, deși, scriind cu inima slovele, un nou fior se-ntrezărea. Oamenii îl înțelegeau și-l iubeau, fiindcă el făcea tocmai ceea ce ar fi vrut ei să facă.

Oamenii așteptară cât așteptară, dar Eminescu lucra mai departe și atunci ei, ca unul singur, i se alăturară. Se urcară pe schele tot mai sus și lucrul creștea.

Târziu, când au băgat de seamă, Eminescu dispăruse. Deasupra zidirii lor scria însă cu litere de foc ce se zăreau până la capătul pământului: ,,ROMÂNIA!”

Rugăciune. De ziua lui Mihai Eminescu redăm mai jos o frumoasă poezie-rugăciune, pe care ne-a lăsat-o să e mângâiem sufletul cu ea la vreme de vreme de restriște și de bucurie:

,,Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie:

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară,

O, maică prea curată,

Și pururea fecioară,

Marie!

Noi, ce din mila sfântului

Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Ascultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce clară,

O, maică prea curată

Și pururea fecioară,

Marie!

Colindul de Crăciun și Bobotează. Vă mulţumim cordial pentru felul cum ne-aţi primit cu colindul de Crăciun și Bobotează. O atmosferă cu adevărat creştinească şi românească. Cei mai mulţi aţi înţeles din anii trecuţi şi aţi legat câinii, aşa că nu au fost incidente în acest sens. Vă mulţumim pentru darul făcut sub forma contribuţiei de cult. Fiecare a dat dacă a vrut şi cât a vrut. Cu astfel de creştini avem curajul să spunem că parohia noastră va putea să supravieţuiască şi în viitor. Şi celor care au dat un leu şi celor care au dat mai mult, le mulţumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

Vă mulțumim cordial și pentru înțelegerea de care ați dat dovadă cu prilejul colindului cu Boboteaza. În perioada 2-5 ianuarie în parohia au avut loc două înmormântări. Din cauza aceasta exista situația nedorită de a nu putea parcurge toată parohia cu colindul, timpul fiind foarte limitat. Am fost plăcut surprins, când cei mai mulți dintre Dvs. nu ne-ați mai solicitat să vă botezăm toate camerele, etajele, bucătăriile, depozitele, altădată și unele cotețe pentru animale. Credem că acesta a fost adevăratul motivul, ci nu că preotul a îmbătrânit! Numai datorită acestui fapt, am reușit să ajungem în toate gospodăriile, cu excepția acelora în care proprietarii n-au fost acasă, ori nu ne-au auzit și, totodată, am oficiat și cele două înmormântări și alte servicii ce ne-au mai fost solicitate.

Sperăm că anul viitor va fi mai bine!

Oglinda parohiei. Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului și Bobotezei să vă găsească sănătoşi, voioşi, plini de speranţe de mai bine şi în mijlocul tuturor celor dragi ai Dumneavoastră! Să se resimtă în casele Dumneavoastră duhul păcii, liniştii, bucuriei, dragostei şi al comuniunii! Dacă mai există pe undeva duh de vrajbă, de ură, de răutate, ducă-se pe pustii, unde picior de om n-a umblat, numai dracul ţâncii şi-a-nţărcat!

Să dea Dumnezeu, ca măcar în vremea Sfintelor Sărbători durerile sufleteşti şi trupeşti să vă fie mai puţine şi mai blânde şi-n locul lor speranţa să-şi facă sălaş! Cei plecaţi departe, în patru zări ale lumii, să-şi caute norocul şi câştigul, să se întoarcă sănătoşi, ca să mai simtă încă o dată căldura căminului părăsit, să adulmece mirosul aerului de acasă, să mai guste iarăşi vinul de pe masă!

Am vizitat casă de casă cu prilejul colindului. Am făcut un program destul de lejer în vremea colindului de Crăciun, ca să fie câte o picătură de timp pentru fiecare familie, ca să schimbăm o vorbă. Destulă grabă în timpul anului, căci nu le mai ajungem, măcar la Sfintele Sărbători să avem un răgaz să mai schimbăm o vorbă. Nu mai erau toţi cei din anii trecuţi! Unii plecaseră între timp pe drumul cel fără de întoarcere, alţii erau duşi cu treburi care-ncotro. Unii mai crescuseră, alţii mai albiseră, dar peste tot am fost primiţi cu căldură, dragoste şi respect, care ne-a impresionat profund.

Ca preot, m-am simţit încă o dată în mijlocul Dumneavoastră ca-ntr-o adevărată familie unită. Fiecare mi-aţi arătat ce-aţi construit, cu ce v-aţi mai înfrumuseţat casa şi viaţa între timp. Mi-aţi povestit din bucuriile şi necazurile Dumneavoastră. Simţeaţi nevoia să vă descărcaţi sufletul, ca unuia dintre ai lor. În peste 95% din familii am simţit că acolo este armonie, înţelegere, dragoste, aşa cum îi stă bine unei adevărate familii de creştini. Am găsit porţi în cadrul gardurilor, care în anii trecuţi despărţeau curţile copiilor de părinţi, ori ale fraţilor de fraţi şi mi-a crescut sufletul de bucurie, fiindcă poarta dintre ei era semn de pace şi de bună înţelegere. Dumnezeu să binecuvânteze asemenea familii şi ele ar trebui să fie modele pentru familiile tinere!

Am întâlnit, din păcate, şi aspecte dureroase. Am găsit soţi învrăjbiţi, fraţi în procese, veri la cuţite, vecini certaţi. Am găsit în sufletul multora teama de ziua de mâine! Am găsit la alţii durerea că membrii ai familiilor lor sunt prin puşcării, în ţară sau în străinătate! Dumnezeu să aducă pacea, liniştea şi speranţa de care avem nevoie toţi!

Eu însumi, ca preot al Dumneavoastră, în urma acestui dublu colind, acestor întâlniri cu Dumneavoastră, am ieşit mai întărit sufleteşte. Parcă toate nedreptăţile, micimile şi răutăţile lumii, care mă loviseră fără cruţare până atunci, despre care v-am relatat în bună parte în ,,scrisorile” de până acum, le-am uitat. În mijlocul Dumneavoastră m-am simţit acasă, m-am simţit suficient de puternic, ca să nu mai mă las copleşit de scârbă şi lehamite. Dumneavoastră mi-aţi întărit convingerea mai veche că, dacă aş mai fi tânăr şi aş mai lua-o de la început, tot preot m-aş face, tot în satul meu m-aş întoarce şi tot parohia noastră aş sluji-o! Nu minţeau cei ce spuneau cândva, că în bordeie găseşti mai mult aur decât în palate. Se refereau, bineînţeles, la aurul sufletelor. Vă mulţumesc cordial pentru tot şi pentru toate!

Bilanțuri și proiecte. La cumpănă de ani, se cuvine să facem un scurt bilanţ fiecare dintre noi cu privire la viaţa noastră, la familiile noastre, la speranţele ce le avem de viitor. Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi Dumnezeu. Ia, gândiţi-vă, că aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o Cel de Sus! Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră! E o grea încercare!

Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de Dumneavoastră, ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii, socrii, cumnaţii Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună. Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi, mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi că în clipa următoare aţi fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare, bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie? Aveţi suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele săvârşite în această viaţă? Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani.

Faceţi planuri pentru familia Dumneavoastră, dar ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei. Vedeţi dacă şi lor le place şi dacă sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Numai aşa va fi armonie şi unitate în casa Dumneavoastră şi nimănui lehamite nu-i va fi, că staţi sub acelaşi acoperiş! Dumnezeu să vă ajute şi să fie bine!

A mai trecut un an şi în viaţa parohiei noastre. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost împreună şi că am mai reuşit să realizăm câte ceva. Au fost şi momente fericite şi mai puţin prielnice, dar le-am depăşit cu bine. Neuitată rămâne pentru mine, pentru tot restul vieții, ziua de 5 februarie 2025, când m-ați apărat cum nu s-a mai întâmplat în altă parohie. Ați dovedit că și membrii unei parohii trebuie să aibă un cuvânt de spus, cuvânt de care să se țină seamă, atunci când se face numirea sau schimbarea unui preot. Datorită poziției ferme de care ați dat atunci dovadă suntem și azi împreună. Vă mulțumesc cordial!

Am reușit să publicăm ,,Scrisoarea pastorală” din două în două săptămâni, să v-o dăm Dvs., tuturor familiilor din parohie, gratuit, cât și la alte câteva sute de cititori din țară și din străinătate. Publicația a fost postată și pe internet, a fost preluată, de asemenea, parțial sau în întregime, de mai multe periodice din țară și din străinătate, precum ,,Armonii culturale”(Adjud), ,,Bibliotheca Septentrionalis” (Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada) și altele. Au fost și publicații, precum ,,Națiunea” din București sau ,,Obiectiv mehedințean” din Tr. Severin, care au publicat articole din ,,Scrisoarea pastorală”.

S-au donat câte trei pâini la slujbele de duminică și câte patru la slujbele de peste săptămână, astfel: Ianuarie: 807 pâini; Febr.: 789 pâini; Martie: 902 pâini; Aprilie: 1.098 pâini; Mai: 743 pâini; Iunie: 943 pâini; Iulie: 618 pâini; August: 2.128 pâini, Sept.: 830 pâini; Oct.: 929 pâini; Nov.: 1.028 pâini; Dec.: 747 pâini. Așadar, s-au donat 11.562 pâini în 2025. Nu s-a dat pâine la Bobotează.

Totodată, s-a vândut pâine enoriașilor parohiei noastre la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel: Ianuarie: 1.343 pâini; Februarie: 1.361 pâini; Martie: 2.198 pâini; Aprilie: 1.052 pâini; Mai: 2.008 pâini; Iunie: 2.257 pâini; Iulie: 1.982 pâini; August: 1.522 pâini; Sept.: 1.720 pâini; Oct.: 2.321 pâini; Nov.: 2.322 pâini; Dec.: 2.003 pâini. Așadar, s-au vândut la prețul de achiziție 22.089 pâini.

Ne-am propus şi am reuşit să acordăm ajutoare în bani unor enoriaşi ai parohiei noastre aflaţi în situaţii dificile, fie din cauza stării de sănătate, fie din alte cauze nenorocite ce s-au abătut peste ei. Am reușit să strângem și să dăm ajutoare celor sinistrați. Adăugând la acestea ajutoarele date unor oameni aflați în dificultate din azilele mehedințene sub forma unor bunuri materiale și mâncare, cât și donația pentru Fondul Central Misionar, însumăm 118.840 lei.

Am efectuat aproape lunar vizite la azilele mehedințene, donând acolo mâncare pregătită la firmă de catering și diferite obiecte de care acele instituții au avut nevoie. Am cita din aceste donații câteva: 13 febr. - Azilul de la Șimian: 50 pulovere de trening, 50 pantaloni de trening, 50 cearșafuri de pat, 50 perechi de teniși și 25 prosoape; 8 apr. - Azilul de la Cujmir: 30 perechi de pantaloni de trening, 30 pijamale, 30 cearșafuri de pat și 20 prosoape; Apr.: Azilul de la Vânjuleț: suportat reparația a trei aparate de aerisire; 14 iul. - Azilul de la Ciovârnășani: șapte uși, 50 m furtun; 3 dulapuri cu rafturi și 6 neoane cu corp, de tavan, aparat de uscat rufe; 11 sept. - Azilul de la Cireșu: le-am dus o ,,Dacia” combi și o remorcă auto cu haine și lenjerie de corp, cât și 40 cearșafuri-husă noi pentru saltele de latex; Azilul de la Gura Văii: un cuptor electric cu plite și un nou aragaz cu cuptor și patru ochiuri. Pentru Fondul Central misionar am donat 1.500 lei. Am achitat de Paști 2.650 lei, iar de Crăciun 2.600 lei unor credincioși din parohie și din afara parohiei.

Am organizat și efectuat excursii în țară cu credincioși din Malovăț și Bârda, la care s-au adăugat mulți alții din Tr. Severin, Dudașul Cernețiului, Balotești, Colibași, Cocorova, Căzănești, Negrești, Breznița, Laz din Jud. Mehedinți, Godinești și Tălpășești din jud. Gorj.

Am spovedit și împărtășit, la cerere, credincioși în duminici și sărbători. În afară de aceasta, am spovedit și împărtășit de Paști, de Adormirea Maicii Domnului și de Crăciun, la biserică și la domiciliu 275+126+108= 509 enoriași. Dintre aceștia 230 au fost copii.

La 18 octombrie, preotul Dvs. a participat la un simpozion la Vidin cu comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab în contextul politic și cultural al sud-estului european medieval, iar la 20-21 oct. la Tr. Severin, cu comunicarea Aspecte politico-sociale și bisericești din România(1983).

Ne-am propus să menţinem serviciile gratuite şi am reuşit, iar contribuţia de cult să fie ca şi în anii trecuţi după principiul: fiecare dacă poate şi cât poate, preotul fiind la dispoziţie tuturor, indiferent dacă au achitat ceva sau nu 24 de ore din 24, şapte zile din săptămână şi 365 de zile din an. În rest a fost liber!

Cu toate că nu este obligatorie, contribuția de cult pe 2026 a fost achitată astfel: în Malovăț au achitat 84,48% din credincioși; în Bârda au achitat 85,97%. La nivel de parohie au achitat 84,95%. În Malovăț s-au remarcat următorii enoriași: I. Marina Sofia: 800 lei; II. Ilinca Alexandru: 500 lei; III. Michescu Andrei, Almichi Ion și Mănescu Vasile: câte 400 lei; în Bârda s-au remarcat: I. Curea Gigi: 455 lei; II. Olteanu Virgil: 400 lei; III. Luca Jana: 320 lei. Acestora și tuturor celorlalți le mulțumim!

Am vândut anul acesta 530 calendare(de perete și agende), 298 kg. lumânări și am predat la fabrică 210 kg ceară topită.

Am oficiat slujbele cuvenite în duminici și sărbători, cât și în celelalte zile, la dispoziția credincioșilor. Sperăm că ați fost mulțumiți în această privință.

În cursul anului, în parohia noastră au fost 13 botezuri(1 extern), 6 cununii și 26 înmormântări. Dintre botezuri, unul a fost din Tr. Severin, altul din Bârda; dintre cununii, una a fost din Bârda. Adăugăm și o ,,cununie de aur”.

Am încheiat anul 2025 fără nici o datorie, cu toate plățile la zi și cu un sold de 58.083 lei, cu care am trecut în 2026.

Făcând un scurt bilanţ, putem spune că ne-am propus la începutul anului trecut, conform ,,Scrisorii pastorale”, să continuăm să publicăm sau să republicăm şi să difuzăm cărţi pretutindeni, unde va fi fost nevoie de ele. Dintre cărțile publicate menționăm: Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisori către Eminescu(172 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Teologia morală. Contribuții bibliografice(262 pag.); D. Bălașa, Țara Soarelui(320 pag.); Norica Ion, Evadarea din iad(60 pag.); Pr. Stelică Zoican, Graiuri și fapte pe firul vieții(160 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Monografia satului Malovăț. Contribuții (670 pag.); Dr. Aritina-Mihaela Ionescu, Frunze pe cărare(137 pag); Prof. Sofia Dobrescu, Însemnări(126 pag.); Eugenia Bordeiașu, Viața trece....(210 pag.); C. C. Popian, Poezii(692 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Drept canonic. Contribuții bibliografice(176 pag.); Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Zbor frânt(150 pag.), Prof. Sofia Dobrescu, Justiția supremă(230 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab(350 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal(1989), vol. VIII, 433 pag.; Noul Testament (793 pag.); Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Imne japoneze(200 pag.).

Așadar, cincisprezece titluri în douăsprezece luni. E ceva, dar nu mare lucru!

Începând de la Nașterea Domnului-2024 am donat 300 exemplare din volumul preotului Dvs. Monografia satului Bârda - Jud. Mehedinți enoriașilor parohiei noastre. Primăria Malovăț a suportat costul cărții. De Sfintele Paști, tot cu sprijinul Primăriei Malovăț, am publicat cartea preotului Dvs., Monografia satului Malovăț – Jud. Mehedinți, din care am donat iarăși peste 300 exemplare enoriașilor parohiei noastre. De Nașterea Domnului – 2025, tot cu sprijinul material al primăriei Malovăț, am republicat Noul Testament(814 pag.), din care continuăm să donăm celor ce vor să-l primească.

Dorim să dăm cât mai multe filme cu conţinut religios; să fim prezenţi în presa scrisă şi pe internet cu cât mai multe contribuţii; să văruim exteriorul bisericilor din parohie; să vopsim acoperișurile bisericilor noastre; să organizăm mai multe excursii cu caracter religios; să continuăm cu donarea pâinii în duminici şi sărbători; să menţinem serviciile gratuite şi contribuţia de cult la aprecierea fiecăruia; să putem să acordăm ajutoare celor bolnavi, neputincioşi şi tuturor celor loviţi de nenorociri; să facem mai multe vizite la azile și orfelinate; să intensificăm activitatea pastorală şi misionară; să mărim numărul participanţilor la slujbe şi multe, multe altele, despre care vom vorbi pe parcurs. Doamne ajută!

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: P. C. Prot. Dr. Ioan Dură(Bruxelles-Belgia), Dl. Rochian Tudor(Tr. Severin), fiu al satului Bârda, Dl. Zgarcea Cornel(Tr. Severin), Dl. Roată Ion (Colibași-MH): câte 300 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Germania): 250 lei; Boncioc Mircea(Italia), fiu al satului Malovăț, Tărăbâc Gheorghe(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Doamna Mierluș Maria(Rm. Vâlcea), Dl. Predescu Lucian(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț: câte 200 lei; P. C. Arhim Ioachim Pârvulescu(Mănăstirea Lainici): 160 lei; Boroancă Petrișor(Tr. Severin), fiu al satului Bârda, Luca Violeta(Tr. Severin), fiică a satului Bârda; Ciobanu Ionuț(Timișoara), fiu al satului Malovăț, Popescu Mihai(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Diaconu Mădălin(Italia), fiu al satului Malovăț, Căprioru Viorel(Italia), fiu al satului Malovăț, Dl. Zaharia-Drăghici Liviu(Tr. Severin), Dl. Milcu Florin(Tr. Severin) : câte 100 lei; Dl. Muntean Camil(Întorsura Buzăului-CV): 80 lei; Neagoe Daniela(Tr. Severin), fiică a satului Malovăț: 60 lei; Grecu Grigore(Tr.. Severin) fiu al satului Malovăț): 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

Alegeri parohiale. Conform ordinului Episcopiei Severinului și Strehaei, la 1 Ianuarie am ținut alegerile parohiale pentru Consiliul Parohial și Comitetul parohial. Rezultatul a fost:

- Pentru Consiliul Parohial: Dima Vasile, Nistor Petre, Crumpei Vasile, Tătucu Grigore, Mănescu Vasile, Bogdan Gabriel, Luca Mihai, Baltac Alexandru și Popescu Angelu.

- Pentru Comitetul Parohial: a) din Malovăț: Manolea Elisabeta, Bazavan Georgeta, Crumpei Elisabeta, Borcilă Elena, Ștefu Ioana, Mănescu Vasilica, Nistor Elena, Baltac Maria, Crumpei Georgeta, Cotea Dorina, Sava Elisabeta, Baltac Mariana, Popescu Nicoleta și Borcilă Ionela; b) din Bârda: Urdă Violeta, Stănciulescu Petronela, Boroancă Ilie, Stănciulescu Tănase, Stănciulescu Nela, Curea Liliana, Stănciulescu Emilia-Dorina, Pâlșu Maria, Luca Maria, Luca Gheorghița, Morjan Gheorghița, Sfetcu Sabina, Gheran Aurel, Cola Emilia, Mema Mărioara, Tănase Maria, Gârbovan Dorina și Ivașcu Domnica.

Am înaintat documentele la episcopie și după 1 Februarie vom ști dacă cei aleși au fost aprobați. Din acel moment cele două organe executive ale parohiei își vor intra în drepturi pentru o perioadă de patru ani.

Zâmbete. ☺,,- Domnule Doctor, aș vrea să ies la pensie!” ,,- Nu se poate! Încă ți se mai aude inima bătând!” ☺Doi amici, aflați la pensie, se întâlnesc pe stradă: ,,– Ce faci, bătrâne!! Cum îţi merge?” ,,– Ce să fac...! Încerc şi eu să supravieţuiesc…!” ,,– O să regreţi amarnic…!” ☺ Întotdeauna ești sfătuit de cei din jur să nu vorbești cu gura plină, dar niciodată cu capul gol! ☺ ,,-De ce îți place așa de mult iarna?” ,,- Pentru că mai văd și oameni de zăpadă, fiindcă oameni de nimic am văzut destui!” ☺Iarna asta a fost atât de frig în Romania, încât un politician a fost prins cu... mâinile în propriile sale buzunare!! ☺Dacă ai voinţă poţi muta şi munţii; dacă ai şi un pic de creier îi lași acolo, că nu te deranjează. ☺Diavolul către femeie: ,,- Vin după tine....!” Femeia: ,,- Cred că ți s-a urât cu binele!”

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 10 Ian. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Bazavan George-Adam, fiul Domnului Bazavan Gheorghe și al Doamnei Bazavan Elena din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 3 ianuarie am oficiat slujba înmormântării pentru Băleanu Virgil(70 ani) din Malovăț, iar în ziua de 4 Ianuarie pentru Mema Ion(72 ani) din Bârda. Dumnezeu să-i ierte!

Program. În luna februarie avem următorul program de slujbe: 1 Febr.(Bârda); 2 Febr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 7 Febr. (Malovăț-Bârda); 8 Febr.(Malovăț); 10 Febr.(Malovăț-Bârda); 14 Febr.(Malovăț-Bârda); 15 Febr.(Bârda); 21 Febr.(Malovăț-Bârda); 22 Febr.(Malovăț); 23 Febr.(Pavecerniță la Bârda); 24 Febr.(Pavecerniță la Malovăț); 25 Febr.(spovedit și grijit dimineața la Bârda, la biserică și în sat; Pavecerniță la Malovăț); 26 Febr. (spovedit și împărtășit dimineața la Malovăț, la biserică și în sat; Pavecerniță la Bârda); 27 Febr. (Acatist seara la Malovăț); 28 Febr. (Malovăț-Bârda). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul 0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți și fericiți ani!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda