Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 573(16 –31 Octombrie)

 

Dragii mei enoriași!

Fericiți cei ce nu fac nimic! Este o concluzie la care am ajuns după Revoluție, cunoscând mai bine realitățile  sociale, economice și, cât de cât, politice. Câteva exemple și situații pot susține cu prisosință această afirmație.

 Au fost puși pe  liber sau, altfel spus, au fost dați afară din servicii milioane de muncitori, funcționari și militari. Cei mai mulți erau oameni tineri, cu experiență și competență în domeniul lor de activitate. Li s-au dat acele ,,salarii compensatorii”, pentru a se retrage din producție și a se duce acasă, ca să nu mai facă nimic. Am pierdut astfel un tezaur uman inestimabil. Meseriași cu  înaltă pregătire profesională au început să împingă vântul pe stradă, să încerce să deschidă câte o mică afacere, să se reprofileze, să-și caute locul peste mări și țări, pur și simplu, să existe și să aibă iluzia că nu ruginesc. Rezultatele se văd azi, după douăzeci de ani. Mâna de lucru calificată este greu de găsit. Meseriașii adevărați sunt pe cale de dispariție, ca să nu-i numesc adevărate ,,monumente istorico-umane”. Cârpaci și meseriași de trei parale, care se pricep la toate și la nimic, întâlnești pe toate drumurile.  Unul dintre ei îmi spunea de curând: ,, - Știu să fac orice în lume, doar grijanie nu știu să fac!”  Ca să vezi! Bine că mai avea atâta brumă de bună – cuviință! Când i-am văzut niște lucrări, puțin a lipsit să nu o iau la fugă.

 Au fost distruse nenumărate unități de producție, respectiv combinate, uzine, fabrici, abatoare, sere, mine, sonde, rafinării, bănci și multe altele. S-a justificat că s-a schimbat modul de producție, de la cel centralizat-comunist la cel capitalist, la economia de piață. Unități de valoare europeană au fost vândute pe nimic unor oameni puși pe căpătuială, care s-au opintit din greu să le distrugă și să le ducă la fier vechi. Nouă nu ne mai trebuiau. Noi nu mai aveam nevoie de nimic! Azi cumpărăm totul de la străini. Până și capse de prins foi de hârtie luăm din Germania, iar agrafe folosite în același scop din Taiwan. Noi nu mai putem să facem nici atâta lucru! Cândva produceam de la ace cu gămălie până la avioane, azi nu mai facem nimic, cumpărăm totul!

 Au fost distruse fermele de stat și ce-a-pe-urile și lumea a răsuflat ușurată. S-a împărțit pământul, dar repede ne-am dat seamă că agricultura este foarte păguboasă, că între agricultură și contabilitate trebuie clădit un zid cât fostul zid al Berlinului, ca să nu se vadă între ele și să se ia la bătaie. Această convingere s-au grăbit să ne-o inoculeze și frații noștri de la cârma țării și prietenii din afară. Subvenționarea masivă a agriculturii în alte țări a permis străinilor  să aducă produse agricole și preparate diverse la prețuri foarte mici și astfel au pus pe butuci pe orice întreprinzător român. Astăzi mâncăm castraveți din Vietnam, mere din Italia, struguri din Africa de Sud, roșii din Turcia, fasole din Egipt și lista ar putea continua. Vedem bine că nu sunt bune, că au doar aspect, dar nu au gust, nu au miros, nu au ceea ce aveau fructele și legumele noastre, carnea păsărilor, porcilor și celorlalte animale ale noastre. Astăzi se dau subvenții și la noi pentru agricultură. Culmea, că cel care nu face nimic este subvenționat de câteva ori mai mult decât cel ce muncește pe aceeași unitate de teren. Vreau să spun că cel care nu lucrează terenul, ci declară că l-a lăsat pentru ,,pășune” primește de câteva ori mai mulți bani față de cel care ară, discuiește, cumpără sămânță, seamănă, pune îngrășăminte, întreține cultura, recoltează. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

 Au apărut ca ciupercile după ploaie niște jocuri piramidale de tip ,,Caritas” ori ,,FNI”, care au stors bruma de economii a multora dintre români, ori i-au lăsat fără case pe alții. Ne amintim deviza organizatorilor acelor megaexcrocherii, deviză care trona pe pancarte uriașe prin orașe: ,,Dormiți liniștiți! Avem noi grijă de banii voștri!” Și au avut!

 Sutele de taxe și impozite, birocrația și abuzurile unor organe de inspecție și control au descurajat  micii și marii întreprinzători, aducându-i în pragul falimentului. Mai fericit ești dacă stai în banca ta și te mulțumești ,,cu ce este”, decât să te chinui să pui pe picioare o afacere, indiferent de domeniu.

 Am alungat din posturi de conducere, din posturi cheie, oameni competenți și am cultivat tot într-o veselie nepotismul, favoritismul, incompetența. Legea bunului – plac a fost principalul criteriu de selecție al oricărui șef de instituție. A fost suficient să intri într-o gașcă de interese, ca să fii propulsat, promovat; ai încercat să te ridici pe brânci, pe forțe proprii, prin muncă cinstită, ai fost marginalizat, sfidat,  eliminat din viața publică. Te crucești când vezi oameni care abia știu să citească în funcții centrale, dispunând de viața și destinele a mii de oameni, cărora le-a cântat cioara. Ne mirăm acum și ne dăm cu pumnii în cap, când auzim de datoriile uriașe ale țării, datorii pe care nici nepoții noștri nu vor fi în stare să le plătească, de greutățile asemănătoare cu cele din vreme de război prin care trece țara,  de lipsurile și neajunsurile de zi cu zi, de teama zilei de mâine, de buimăceala copiilor noștri, de lipsa de orizont și de viitorul tot mai neclar al fiecăruia în parte și al tuturor laolaltă.

 S-a stins entuziasmul post-revoluționar, când societatea românească era în stare să mute și Carpații de la locul lor. Unii s-au apucat de afaceri murdare, de trafic de droguri, de țigări și carne vie, de mituit și de corupt pe oricine și pentru orice. Și le-a mers! Palatele și mașinile, conturile și funcțiile învârtiților zilei i-au făcut pe mulți să intre într-o stare de apatie, de indiferență, convinși fiind că cei mai fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

*

Procesul lui Dumnezeu. Departe de a avea nostalgia presei comuniste, dar de multe ori îi simt lipsa! Erau niște site ale cenzurii și ale bunului – simț, care țineau departe de pagina scrisă și de ecran bălegarul și puroiul social. Lăsând de-o parte paginile confiscate de puterea politică, știrile obișnuite, faptul divers, îți inoculau o notă de optimism, de încredere că nu-i totul pierdut, că mai este o rază de speranță.

După Revoluție am fost invadați pe toate canalele, reviste, ziare, posturi de televiziune, radio etc., de tot ce a fost mai urât în subteranele sociale. O cloacă de infractori ordinari au ieșit la suprafață și s-au răspândit în toată lumea, mânjindu-ne imaginea de țară și de popor civilizat. Toate aceste canale de informație s-au întrecut să pescuiască ce a fost mai rău și mai urât în societate pentru a-și vinde produsul, pentru a avea audiență la public. Și publicul a înghițit asemenea gunoi tot într-o veselie. Și o mai face încă. De câteva săptămâni, spre exemplu,  în prim-planul emisiunilor noastre de televiziune se situează procesele de divorț ale unor ,,vedete” de doi bani. Vor cu orice preț să ne vâre pe gât termenele de proces, ce a zis unul, ce a răspuns altul, ce s-a hotărât, ce se bănuiește. Nenorocirile din Japonia și războaiele din Libia, Irak, Afganistan au trecut pe loc secund în fața unor ,,evenimente” de acest gen.

Mai mult, într-una din serile trecute, un pușcăriaș condamnat la ani grei pentru omor, după ce mai înainte făcuse alți ani de închisoare pentru furt și tâlhării, dăduse în judecată pe…. Dumnezeu! Cazul făcuse deliciul presei românești și străine, înconjurând lumea. Era chiar celebru! Nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibil un asemenea proces. Cu excepția românului în cauză. Acesta Îl dăduse în judecată pe Dumnezeu, făcând plângere penală la parchet, că Dumnezeu nu a respectat … contractul de la botez. Individul spunea că e botezat ortodox și că la botez, în rugăciunile care s-au citit  atunci,  a fost chemat în ajutor Dumnezeu, ca să-l ocrotească de-a lungul vieții de ispite  diavolești, de păcate și de rele. Dumnezeu nu-l apărase și tocmai de aceea el își petrecuse viața până la cei 45 de ani ai săi mai mult prin pușcării. Am putea zice că individul este bolnav psihic, dar aceasta nu era posibil, fiindcă atunci n-ar mai fi fost în penitenciar, ci într-un spital de psihiatrie. Parchetul din Timișoara, primind o petiție de acest gen, dăduse NUP, adică ,,neînceperea urmăririi penale”, pe motiv că ,,adresa pârâtului nu este cunoscută”. La așa plângere, așa sentință! Mă gândesc, însă, cum a fost comentată această bazaconie în străinătate? Ce zic străinii de noi, de poporul român?

Îmi amintesc de o știre transmisă de presa sovietică. Fusese un concurs de automobile, la care participase și un echipaj sovietic. În presă a apărut știrea că ,,echipajul sovietic s-a clasat pe locul al doilea în lume, ceea ce denotă nivelul tehnicii noastre și performanțele sportivilor noștri”. În final, o propoziție scurtă menționa că ,,echipajul Statelor Unite s-a situat pe penultimul loc”. Ziarul cu pricina nu mințea, dar felul cum transmitea informația avea rolul de a induce în eroare în mod benefic. În realitate, la concurs participaseră două echipaje, cel sovietic și cel american. Echipajul american se situase pe primul loc, iar cel sovietic pe locul al doilea. Important era că cititorul era ajutat să vadă partea plină a paharului.

*

Rugăciuni pentru copii(III).  Mai redăm câteva rugăciuni atât de necesare:

I. ,,Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om și ai suflat în fața lui suflarea de viață și, binecuvântându-l, ai zis: ,,Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i pe ei de înțelepciune și pricepere. Îndreaptă pașii lor pe căile omeniei, ale dreptății, ale dragostei de oameni și ale bunei-cuviințe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea și a-i face folositori loruși și obștii în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cerești ale virtuții, care nu pier niciodată.

Nu cer pentru ei, Doamne, bogății pământești, ci Te rog: dă-le un trup sănătos și iubitor de osteneală, precum și suflet luminat și râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici și vrednici cetățeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecuvânteze numele Tău. Amin!

II. Atotputernice Stăpâne, Ziditorul și Părintele nostru cel Ceresc, care din bunătatea și prin binecuvântarea Ta mi-ai dăruit copii: Însuți primește mulțumita și lauda inimii mele pentru acest dar și mă învrednicește de harul și ajutorul Tău, ca să-mi pot îndruma copiii pe căile credinței, ale evlaviei și dragostei Tale, ca odată cu vârsta să crească și în har și înțelepciune și să se învrednicească de moștenirea vieții veșnice. Amin.

III. Dumnezeule, Care ești înțelepciunea și bunătatea nesfârșită, trimite-L pe Duhul adevărului asupra copilului/copiilor nostru/noștri ca să îi (le) lumineze mintea și inima cu lumina Sa. Te rugăm ca învățătura să nu-l (-i) îndepărteze de Tine, ci să fie mereu pentru el (ei) o căutare a adevărului și o dobândire a cunoștințelor necesare spre a-și împlini rolul în societate, pentru a-și câștiga cinstit existența și pentru a-și ajuta mai bine semenii. Amin.”

*

Cuvinte duhovicești. ,,Mai bună este bătrâneţea prudentă decât tinereţea lipsită de experienţă, mai bună este întârzierea cu socoteală decât graba pripită; mai bună este o domnie scurtă decât o tiranie de lungă durată, după cum o mică avuţie, câştigată cu cinste, este mai de folos decât o avuţie mare, dar nesigură. Puţin aur valorează mai mult decât mulţi talanţi de plumb şi puţină lumină este mai folositoare decât mult întuneric”; ,,Fii mai nobil decât aproapele tău, prin faptul că te arăţi mai bun, fii pentru cel nenorocit dumnezeu, imitând mila lui Dumnezeu”; ,,Frumos lucru este bunătatea şi mila de cei săraci, precum şi ajutorarea semenilor în vreme de necazuri”(SF. GRIGORE DE NAZIANZ);  ,,Să ne facem buni şi folositori şi nouă şi altora, să scoatem din sufletul nostru toată răutatea şi să ne învrednicim de fapte bune, căci numai aşa ne vom învrednici de bunătăţile viitoare;” ,,Cel ce voieşte a fi bun, nimic nu-l poate împiedica, chiar dacă ar fi fost până atunci cel mai rău om de pe pământ”; ,,Cu toţii lăudăm şi admirăm pe cei care săvârşesc cele bune, chiar dacă noi nu le săvârşim”; ,,Cele bune aproapelui nostru mai întâi mulţumesc şi înveselesc pe cel ce le face”; ,,Nimeni nu va deveni mai bun prin constrângere... A fi bun în chip forţat înseamnă a nu fi bun”(SF. IOAN GURĂ DE AUR).

*

Batjocorirea lui Iisus. Mereu apar emisiuni, mereu se reiau emisiuni, în care se batjocoresc cele sfinte. Mântuitorul, Maica Domnului, sfinții, icoanele, Biserica, Sfintele Taine, Sfintele Moaște, sărbătorile, Sfânta Cruce și orice reprezintă creștinismul este pus la zid și  batjocorit. Oameni fără conștiință, fără frică de Dumnezeu și fără rușine de oameni, fără respect de  tradiția neamului românesc se grăbesc să-și facă audiență la posturile respective, împroșcând cu noroi tot ce-i sfânt.

Am mai luat atitudine față de aceste aberații și în paginile ,,Scrisorii pastorale” și în alte organe de presă. Un îndemn vă adresez, ca preot: nu vă lăsați amăgiți de aceste glasuri de sirene. Păstrați-vă credința Dumneavoastră moștenită din moși-strămoși. Sunt interese mari  la nivel mondial, care urmăresc distrugerea creștinismului și înlocuirea lui cu alte religii. Pe de altă parte, nu uitați că e sfârșit de veac și vreme de cernere. Cel rău lovește mai crunt ca oricând creația lui Dumnezeu, în primul rând omul și sufletul lui. Nu vă lăsați ademeniți. Prima formă de luptă a Dumneavoastră este schimbarea postului de televiziune, care vă otrăvește sufletul cu astfel de defăimări. În al doilea rând, întăriți-vă propria Dumneavoastră credință, prin post, prin rugăciune, prin fapte bune, prin participare la slujbe, prin spovedire, prin împărtășire.  La această vreme de cernere, Dumnezeu nu ne vrea căldicei, ci doar fierbinți în credință. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Planeta. Cu prilejul colindului cu Botezul, o tânără enoriașă mi-a prezentat o carte veche, terfelită de prea multă folosință, întrebându-mă ce carte ar putea să fie, mai ales că nu mai avea coperți. Mai mult, enoriașa respectivă mă îndemna s-o public, ,,fiindcă ar fi foarte căutată”. Am răsfoit-o și mi-am dat seamă că e vorba de așa-numita Planetă, care a avut mare circulație în societatea românească până la al doilea Război Mondial. În ea erau preziceri privind viitorul fiecărei categorii de oameni născuți în cele douăsprezece zodii, preziceri privind vremea, calamitățile naturale și multe altele.

Am spus atunci enoriașei respective și o repet acum, socotind că este bine să fie cunoscute aceste lucruri de cât mai mulți credincioși ai noștri și nu numai. Până pe la începutul veacului al XIX-lea au circulat în manuscris sau chiar tipărite trei cărți de preziceri ale viitorului. Ele erau traduceri din literatura slavă, care, la rândul ei, le împrumutase din cea bizantină. Cea  dintâi era Rojdanicul. Ea prezicea viitorul omului pe baza zilei de naștere, respectiv a zodiei. Era un fel de horoscop de azi, dar mai dezvoltat. A doua carte de preziceri era Trepednicul. Ea prezicea viitorul pe baza tremurăturilor unor mușchi ai corpului uman. Spre exemplu, dacă ți se bătea ochiul stâng, era de rău, dacă ți se bătea cel drept, era de bine. Aceste superstiții se mai întâlnesc și azi mai ales în satele noastre. Cea de-a treia carte de preziceri era Gromovnicul. Ea prezicea viitorul pe baza fenomenelor meteorologice. Dacă tuna (dudăia) întâi primăvara la apus, era război în anul acela; dacă tuna în anumită zi, anul avea să fie rodnic și așa mai departe.

Planeta prelua cele trei cărți de care am făcut vorbire mai sus, mai adăuga alte credințe și superstiții care erau foarte căutate de cititori și astfel devenea o carte foarte căutată. Mărturisesc că în copilărie, când învățasem să citesc, mămica mi-a adus o Planetă de la cineva din Severin. Am citit-o pe nerăsuflate și mare mâhnire mi s-a așternut în suflet, mâhnire împărtășită și de părinții mei. La zodia mea scria că nu am parte de ,,haină neagră”. Gândul ne-a dus imediat la haina preoțească. Tocmai începusem de câțiva ani buni să frecventez biserica, să spun la slujbă Tatăl nostru și Crezul și să-mi construiesc vise de viitor privind misiunea preoțească. Iată că azi pot constata că a fost mincinoasă acea prezicere.

Eu, preot fiind, nu pot să public Planeta. Ea nu este în ton cu învățătura creștină ortodoxă. Ea se bazează pe credința, – străină creștinismului ortodox –, că omul este predestinat, ursit, sortit, la venirea sa în lume să facă sau să nu facă anumite fapte, să meargă pe calea păcatului sau a virtuții, să ajungă în rai sau în iad. Nimic mai fals! Este o superstiție rămasă în mentalitatea românească și nu numai din religiile precreștine. Învățătura creștină propoveduiește că omul are libertatea absolută de a alege între bine și rău. Tocmai de aceea este justificată judecata particulară de după moarte și cea universală de la sfârșitul lumii. Tot așa este justificată răsplata divină pentru faptele noastre bune și pedeapsa pentru cele rele. Dacă am fi ursiți să facem sau să nu facem anumite fapte, am fi ca niște mașinuțe teleghidate, nu am fi responsabili  pentru faptele noastre. Nu este vinovată mașina că face accidentul, ci șoferul care a condus-o. În cazul predestinației, ursitei, destinului, sorții, noi am fi mașinile conduse de cineva din umbră. În realitate, și Dumnezeu respectă libertatea noastră de a alege binele sau răul, viața sau moartea, virtutea sau păcatul.

*

Amărăciuni. De câțiva ani cetățenii comunei noastre și nu numai ei achită o taxă anuală, prin care se asigură colectarea gunoiului. Din două în două săptămâni trece prin satele comunei o mașină specială, care colectează de la fiecare gospodărie gunoiul menajer. Este o măsură excepțională, care ne pune și pe noi în rândul țărilor civilizate. Aproape au dispărut grămezile de gunoaie, focurile menite să mistuie aceste grămezi. Are de câștigat natura, dar mai ales noi, locuitorii.

Nu toți înțeleg însă lucrurile cum ar trebui. Invit pe cine nu crede la Govăra, unde drumul care vine de la Bârda se unește cu cel ce trece spre Dealul Mare și Negară. Îi invit, de asemenea, în Ciochiță, să vadă câteva ogașe din spatele satului Bârda. Asta ca să citez doar câteva puncte, dar ele sunt mult mai multe. Vor vedea acolo grămezi imense de gunoaie mai vechi și mai noi. La Govăra, în punctele Movilă și Valea Bârzii, sunt grămezi de gunoaie, pe care nu le poți încărca într-o rabă. Aproape în fiecare săptămână vin alte și alte mașini și descarcă gunoaiele acolo. Mă întreb și eu! Din moment ce oamenii aceia plătesc dările oficiale ce li se impun de către primăriile de care aparțin pentru colectarea gunoiului,  de ce mai este necesar să încarce acel gunoi în propriile mașini și să-l transporte până la Bârda sau în altă parte ca să-l arunce? Nu ar fi mai normal și mai comod să-l scoată la propria poartă și să vină mașina să-l încarce? Nu ar fi normal și ecologic să rămână nepoluate și locurile acestea pe care se depozitează tone de mizerii?  

Oricum, din păcate, e mult până departe!

*

Crovul Neamțului. În nordul mahalalei Țigăreni a satului Malovăț este o vale seacă, pe care pășunează vitele. La cca. un kilometru de sat, valea respectivă se oprește în punctul numit Crovul Neamțului. Punctul acesta definește o suprafață de cca. un hectar de teren, aproape rotundă, care pare ca un fund de căldare. Suprafața respectivă este împrejmuită de o margine de câțiva metri  înălțime. După toate probabilitățile, acolo a fost vorba de o scufundare de teren. Crovul Neamțului a fost, după 1949, proprietate a fermei de stat din Bârda. A fost folosit ca teren pentru fân sau pășunat.

Îmi amintesc că părinții mei îmi povesteau că în Crovul Neamțului s-a prăbușit un avion german în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu-mi amintesc dacă mi-au spus vreodată ceva și de pilotul sau ocupanții avionului, dacă au supraviețuit prăbușirii. Este știut însă că asupra Severinului au fost bombardamente cumplite în vremea acelui război mondial. Este știut, de asemenea, că, datorită pericolului ce-l reprezentau acele bombardamente, pentru protecție, ministrul de externe de atunci, Mihai Antonescu,  a ținut o ședință cu mărimurile politice și militare ale județului în biserica satului Malovăț.

Așadar, toponimul ,,Crovul Neamțului” ar putea fi legat de acea prăbușire a avionului german   în vremea celui de-al doilea război mondial.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Cazacu Ion din Galați, Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 200 lei; Domnul Popescu Dumitru-Adelin din Italia, fiu al satului Malovăț, Dpmnul Zgarcea Corel din Tr. Severin, Domnul Diaconu Mădălin-Iulian din Italia, fiu al satului Malovăț, Domnul Voican Nicușor-Marian din Italia, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei.

Dumnezeu să le răsplătească!

*

În luna octombrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 4 Oct. (Malovăț): 200 pâini; 11 Oct.(Bârda): 148 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 167 pâini; 18 Oct. (Malovăț): 160 pâini; 25 Oct.(Bârda): 105 pâini; 26 Oct.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au donat 905 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/ buc. astfel:  4 Oct. (Malovăț): 200 pâini; 11 Oct.(Bârda): 502 pâini; 14 Oct.(Malovăț): 33 pâini; 18 Oct. (Malovăț): 340 pâini; 25 Oct.(Bârda): 265 pâini; 26 Oct.(Bârda): 90 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au vândut 1.430 pâini.

*

În ziua de 19 octombrie am dus la Azilul de la Strehaia parchetul cu toate anexele  necesare pentru parchetarea unui salon.

*

Excursii-pelerinaj. Joi, 12 noiembrie, vom face o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la mormântul Sf. Arsenie Boca. Până acolo vom vizita mănăstirile Vișina și Lainici, iar în drumul de întoarcere Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă. Prețul e de 80 lei/persoană.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 572, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 26 oct. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 29 oct. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3 oct. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro).

*

Parohia noastră a republicat cartea Sofiei Dobrescu, Un louer d'espoir(150 pag.).   Întreg tirajul a fost cumpărat de Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina de la Curtea de Argeș. Cărțile vor fi donate cu prilejul diferitelor simpozioane și întruniri culturale la care va participa Doamna Dr. Ionescu, fiica regretatei autoare.

*

Simpozioane. În zilele de 2-3 noiembrie va avea loc la Tr. Severin un simpozion organizat de Episcopia Severinului și Strehaei cu tema  Țara Severinului- Oameni, fapte, locuri. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Personalități de seamă în trecutul comunei Malovăț.

*

Zâmbete.☺Dacă tu crezi că un profesionist te costă scump, e din cauză că nu știi cât te costă la sfârșit un incompetent! ☺Frizerul îl întreabă pe client: ,,-Cum să vă tund ca să fiți mulțumit?” ,,-Gratis!” răspunde clientul grăbit.☺Dorel vine acasă, amărât, după prima zi de şcoală şi maică-sa îl întreabă: ,,-Ce aţi învăţat astăzi la şcoală?” ,,-N-am învăţat tot! spune Dorel. Ne-au spus că... trebuie să ne întoarcem şi mâine!” ☺În clasa întâi, la o lună după începerea școlii: ,,-Spune, Dorele, cunoști această literă?” ,,-Da!” răspunde cel întrebat. ,,-Dacă o cunoști, cum o cheamă?” ,,-Nu-i știu numele, o cunosc doar din vedere, domnule învățător!”☺ ,,-Fiule, lasă-te de fumurile astea cu pictura şi apucă-te serios de medicină...!”  ,,-De ce, tată?...”  ,,-Simplu: în pictură toate greşalele rămân expuse vederii, în timp ce în medicină ele sunt îngropate odată cu bolnavul...!”

*

Lucrări în Bârda. Drumurile din mahalaua Dealul Corbului din Bârda a fost asfaltat. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Acum se lucrează în acea mahala, precum și în întregul sat Bârda la pavarea șanțurilor. Mulțumim Domului Primar Ion Michescu!

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 25 oct.  am oficiat Taina Sf. Botez pentru Diaconu Anais-Teodora, fiica Domnului Diaconu Mădălin-Iulian și a Doamnei Diaconu Andreea-Gabriela din Italia, fii ai satului Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 31 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Mema   Dorinel(56 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov. (Malovăț); 7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda); 28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail  stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 571(16 –30 Septembrie)

Dragii mei enoriași!

Septembrie.  De câte ori vine septembrie auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine septembrie se varsă o picătură de copilărie şi de nostalgie în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am fost şi noi cândva pui de oameni, că am avut aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi poticniri.

Trec pruncii iar la şcoală şi înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil, septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem. Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile, temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.

O clipă măcar de s-ar simţi iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor, cu sinceritatea pe buze, fără ură în privire, cu casa sufletului măturată şi înnoită, septembrie ar fi, într-adevăr, sub zodia Fecioarei, a renaşterilor, a copilăriei umanului din noi.

Nu lăsaţi septembrie să treacă, fără să vă limpeziţi sufletul cu reînvierea copilăriei din voi. Scoateţi-o dintre amintiri, dintre rufe aruncate, spălaţi-o, curăţiţi-o şi îmbrăcaţi-vă sufletul cu ea măcar o clipă. Dacă nu veţi reuşi, înseamnă că aţi murit demult, că sufletul vi s-a pietrificat, că nici o bucurie adevărată nu o mai puteţi trăi. Din energiile benefice ale Cosmosului, lăsaţi-o pe cea mai frumoasă să se reverse în  sufletul vostru. E cea mai de preţ comoară din câte sunt pe pământ şi cel care nu o are e sărac, e prea sărac pentru a mai fi Om.

*

Glasul din pustie. Comemorăm la 29 August Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mai avem și alte zile dedicate marelui proroc  în timpul anului, dar aceasta este cea mai zguduitoare. Și e pusă tocmai la sfârșitul anului bisericesc! S-ar părea că rămânem cu gustul amar, că binele, adevărul, dreptatea sunt condamnate la decapitare, în timp ce imoralitatea, dictatura, bunul plac, crima și criminalii trec în anul următor triumfători!

        Ioan  nu era un oarecare. Ioan era un intelectual al vremii sale, un om ancorat în realitate, care vedea nedreptățile la tot pasul și nu se sfia să le demaște, cu orice preț și cu orice risc. Ioan striga în mijlocul orașului, la porțile palatelor, în fața mulțimilor, că dezmățul și corupția mai marilor au depășit limitele, că birurile puse pe umerii muritorilor de rând au devenit insuportabile, strivitoare, că dreptatea umblă cu capul spart, iar nedreptățile strigătoare la cer se întâlnesc la tot pasul. Auziți-i glasul: ,,pui de năpârci otrăvitoare, voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care voi nu voiţi să le atingeţi nici măcar cu degetul cel mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen şi mărar, dar foarte puţin vă interesaţi de îndeplinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!”

 Ioan era un om învățat. În pustia Kumranului, în peșterile de acolo citise în bibliotecile esenienilor, cele mai bogate după biblioteca din Alexandria, mii de pagini ale scrierilor de tot felul ale oamenilor învățați ai lumii vechi. Se retrăsese acolo, renunțând la confortul lumii. Prefera să mănânce rădăcini și lăcuste decât delicatesele din palatele mai marilor zilei. Prefera să suporte arșița soarelui și a nisipurilor decât  să se lăfăie în răcoarea piscinelor și umbra grădinilor. Ioan ar fi făcut o carieră politică strălucită, dacă ar fi cântat în strune stăpânilor zilei, dacă ar fi devenit lup asemenea lor. El a vrut și a reușit să rămână oaie până la ultima suflare, în sensul că nu a făcut nici un compromis, nu a învățat limba lupilor și nici n-a urlat ca ei. Nu-i era frică de stăpânii zilei, nu-i era frică nici chiar de rege, ci, riscându-și libertatea, sănătatea și viața, spunea adevărul despre tot și despre toate.

Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Ioan ar fi fost un ziarist de înaltă clasă. Putea să aibă avere, putere, funcții, dar a preferat sărăcia și curățenia, credința și simplitatea, convins fiind că acestea sunt cele mai trainice podoabe ale sufletului, că toate celelalte sunt ceață și umbră amăgitoare. Ioan a devenit glasul lui Dumnezeu în lume, condeiul cu care dumnezeirea și-a exprimat dezaprobarea, revolta și scârba față de decăderea mai marilor zilei. Ioan a fost vocea miilor de oprimați și de nedreptățiți ai vremii sale și dintotdeauna. Sărbătoarea lui încheie anul bisericesc, dar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului deschide noul an bisericesc, dând astfel și speranța că idealul lui Ioan nu a murit odată cu el. Idealul lui Ioan avea să fie continuat de Însuși Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hristos.

Ioan poate fi propria noastră conștiință, care strigă cu toate puterile ei și protestează de câte ori noi încălcăm voia lui Dumnezeu. Din păcate, îi aud glasul puțini, foarte puțini și tot mai puțini dau urmare îndemnurilor ei. Ioan nu a murit. Ioan continuă să trăiască prin fiecare dintre noi, care avem curajul să ne apărăm adevărul, dreptatea, credința, limba, tradițiile și Țara.

*

           Vițica viorie. Era prin 1962. Colectivizarea era în toi. Primar la Malovăț era din Bârda. Puțini se treceau la colectiv ,,de bunăvoie și nesiliți de nimeni”, așa cum erau puși să scrie în cerere. Pe mulți îi constrângeau în fel și chip, îi amenințau, îi șantajau, până îi determinau să se treacă. Pe bunicul de pe mamă îl arestaseră, fiindcă își luase grâul din Copaina. Îl semănase în toamna  anului precedent. Primăvara s-a comasat terenul respectiv și a fost trecut în proprietatea ceapeului, urmând ca  proprietarilor încă neînscriși să li se dea în schimb terenuri în locuri accidentate, neproductive. I s-a pus în vedere bunicului meu că nu mai are voie să-și secere  grâul. Bunicul și-a luat cei doi fii mai mari, ginerele, adică pe tăticu, și au plecat la Copaina. Când cosiseră jumătate locul, a venit primarul cu alți funcționari ai primăriei și cu milițienii. Au vrut să-i alunge din loc. Bunicul a ridicat coasa și le-a spus: ,,- Care intră pe locul meu, astăzi i se știu anii! Eu am semănat grâul, eu mi-l iau! De aici încolo faceți ce vreți!” S-au retras, dar la câteva zile au venit să-l aresteze. O lună a stat fugar prin oraș, după care s-a predat. A fost condamnat un an muncă silnică pentru ,,tulburare de perimetru”. A făcut închisoarea la Pitești, împreună cu Sabin Ploștinaru din Bârda.

        Într-o zi, la poarta noastră a oprit trăsura dispensarului veterinar. În trăsură era doctorul Hogea, un om gras de peste 100 kg. și asistentul său, Popescu Vasile din Malovăț. Pe capră era vizitiu Mănescu Ulis din Malovăț. A ieșit tata. Acolo, în uliță, aduna iagude(dude) vecinul Gheorghe Luca. Asistentul a coborât din trăsură, l-a strigat pe tăticu și i-a spus în auzul tuturor: ,,- Nicolae, am venit să-ți vedem vitele și să le constatăm starea de sănătate!” ,,-Bine ați venit!” le-a răspuns tăticu, fără prea multă tragere de inimă. De la poartă până la grajd era oarecare distanță. Domnul Popescu l-a luat pe tăticu de braț și a început să-i vorbească încet, dar grăbit. Se cunoșteau demult, erau chiar prieteni, deși tăticu era mult mai tânăr. ,,- Mă, Nicolae, ia spune-mi tu mie, ce tot ai tu cu cocoana primarului, mă?” ,,- Dă-o dracului, nea Vasile, că n-am nimic cu ea!” ,, - Atunci ce are ea cu tine, mă?” ,,- E supărată că am concurat-o duminică la biserică. S-a strigat la licitație fânul din curtea bisericii și m-am înscris și eu la licitație”. ,,-Și care l-ați luat?” ,,- Eu l-am luat, dar a ajuns prea scump!” ,,- Bravo, mă! Nu contează cât a ajuns! Contează să știe că mai poate să și piardă! Lasă asta, însă! Mă, Nicolae, ăștia vreau să te bage în pușcărie!” ,,-Se poate, mă, nea Vasile!” ,,-Se poate! Zice că cocoana a aflat de la unu Țușu, cine-i ăla?”  ,,-Vecinul care vorbește cu domnul doctor!” ,,-Mda! A aflat că ai tăiat vițelul. Îl chemă primarul azi-dimineață pe doctor la primărie și-l trimise să constate și să-ți facă acte. Tu spune-mi adevărul: ai sau nu vițelul?” ,,- Nea Vasile, l-am tăiat! Am greutăți, nevoi și l-am tăiat!” ,,-Gata, Nicolae, te-am înțeles. Să știi că eu vorbii pe drum cu domnul doctor. Nu vrea să-ți facă rău. Îi faci și tu o masă mâine!” ,,-Da, nea Vasile, spune-mi ce să aduc?” ,,- Aduci vreo 30-40 de ouă fierte, o pâine coaptă în țest, o găină friptă, iei de la soacră-ta de la Colibași cinci kile de vin altoit și dimineață, când se crapă de ziuă, vii la dispensar. Eu te aștept acolo!” ,,- Gata, nea Vasile, fac cum zici dumneata!” ,,-Acum lasă-mă pe mine!” 

          Între timp, ajunseseră în grajd. După ei venea Ulis, vizitiul. Vasile Popescu s-a uitat în grajd și a strigat cu voce tare, să-l audă și vecinii: ,,- Domnule doctor, veniți să vedeți ce vițică are Nicolae! Parcă-i de pe carte! Extraordinar de frumoasă. E viorică în păr, cu pinteni albi și țintă în frunte! Veniți, domnule doctor, s-o vedeți!” ,,-Păi, dacă ești dumneata cu nea Ulis acolo, nu mai e nevoie să vin și eu!” a zis doctorul și a continuat discuția cu vecinul. ,,- Măi, Nicolae, mă, bată-te norocul, frumoasă vițică mai ai, mă! Din asta faci vacă pentru douăzeci de ani!”

          Cu astfel de vorbe, Vasile Popescu și Ulis Mănescu s-au întors la trăsură, au urcat și au plecat. A doua zi, cu noaptea-n cap, tăticu a fost la dispensar și a rezolvat problema, așa cum primise indicațiile. Greu i-a fost primarului și mai ales coanei sale să înțeleagă că l-au scăpat din mână de data aceea pe tăticu.  Când mai venea Vasile Popescu prin sat și se întâlnea cu tăticu, discutau ca buni prieteni. De fiecare dată îi mulțumea tăticu. Vasile Popescu îi spunea: ,, - Măi, Nicolae, trebuie să  ne ajutăm între noi, că altfel ne ia valul, mă! Apa trece, pietrele trebuie să rămână!”

*

Cuvinte duhovnicești. Din scrierile Sf. Tihon de Zadonsk am selectat rândurile de mai jos, fiindcă sunt pline de învățătură, o adevărată școală duhovnicească. Iată-le:

,,Vezi că aceia care sunt doritori de a învăţa artele, ştiinţele şi înţelepciunea lumească intră în şcoli şi studiază la dascăli iscusiţi, ascultă îndrumările acestora şi iau aminte la reguli, călăuzindu-se de ele în faptele lor, căci altfel nu pot învăţa, dacă nu le săvârşesc pe toate după povăţuirile şi legile date de către dascăli. Asemenea şi creştinilor – ucenicilor lui Hristos – li se cuvine să se înveţe de la Dânsul dacă vor să capete înţelepciunea duhovnicească şi cerească, aşa după cum Însuşi El ne zice: „Învăţaţi-vă de la Mine” (Matei 11, 29), întrucât El este Înţelepciunea Ipostatică a lui Dumnezeu, „Cel Ce de la Dumnezeu S-a făcut pentru noi înţelepciune” (1 Corinteni 1, 30), şi trebuie ca ei să fie cu luare-aminte la preasfintele şi preaadevăratele Sale dogme, învăţături şi legi care ne sunt date în sfânta Sa Evanghelie – dumnezeiasca şi cereasca şcoală. Din acestea învăţăm adevărata pocăinţă, credinţă, smerenie, dragoste, răbdare, blândeţe şi multe altele, căci tocmai în ele stă înţelepciunea creştinească a duhului, care este dispreţuită şi umilită înaintea lumii, însă preamărită înaintea lui Dumnezeu. Învăţătorii cei iscusiţi, când ne vorbesc despre legile ştiinţelor, ne arată şi chipul în care se pot înfăptui acestea, căci legea în sine, fără o pildă grăitoare, puţin folos aduce, sau aproape nici unul. Dorind să-i înveţe pe ucenicii lor, dascălii le şi arată în faptă învăţătura legii, pentru ca ei, privind la regulă şi totodată la lucrare, mai bine să deprindă a săvârşi acele lucruri. Asemenea, creştine, a făcut şi Hristos, Cerescul şi Preaînţeleptul nostru Învăţător. El nu ne-a înfăţişat doar dogmele învăţăturii Sale cereşti, ci ne-a pus dinainte şi chipurile ei, după cum ne şi zice: „Pildă v-am dat, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi” (Ioan 13, 15). Ne-a învăţat smerenia, răbdarea, dragostea, blândeţea şi toate celelalte virtuţi şi a binevoit să ni le arate prin fapte pe acestea, atunci când S-a smerit pentru noi chiar şi până la spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13, 5); a răbdat şi a fost „ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8); i-a iubit pe vrăjmaşii Lui şi s-a rugat pentru ei: „Părinte, iartă-le lor!” (Luca 23, 34); şi astfel ne-a înfăţişat un chip viu şi neprihănit al unei vieţi bineplăcute lui Dumnezeu, în care stă adevărata înţelepciune. Aceasta este marea învăţătură pe care ni se cuvine să o deprindem de la Dascălul nostru Hristos, dacă voim a fi învăţăceii Lui, adică a fi creştini. Căci un creştin nu este altceva decât ucenicul lui Hristos.

*

De ziua mea. Cu puțin timp în urmă, fostul cântăreț al parohiei noastre, Domnul Cristian Stănciulescu, ne-a trimis o poezie personală cu acest titlu. Degajă multă emoție!

 

,,Urează-mi, Doamne, „la mulți ani!”

Măcar o dată în cuvinte,

Căci de mic eu tot Îți cânt

„Iubi-Te-voi” pe Tine, Sfinte!

 

Te mai rog cu plecăciune,

Căci lacrimile-mi sunt în temniți,

Dă-mi ce vrei, dar nu-mi lua taina

Cântului din pavecerniți!

 

Într-o zi-mi vei da să văd

Lumina ultimului răsărit!

Ia-mă, Doamne, sus la Tine

Și dă-mi o strană ca să-Ți cânt smerit!

 

Iar de-o fi să mor de dor

De tată, frate, țară, ori de mumă,

Dă-mi, Doamne, în piept să port

Măcar atât: inimă bună!

 

Și-n urma mea de nu va plânge

Vreun ochi de rudă la morminte,

Te rog, Doamne, să-mi răcorești

Sufletul, cu rouri sfinte!

 

Iar de-o fi ca-n astă viață

Noroc în dragoste să n-am,

Sfințește-mi, Doamne, măcar dorul,

Să-l poarte inima de hram!

 

Hotărât-ai să n-am parte

De vreo iubire pământească?

Te rog, Doamne, în dar s-o dai

Celor ce m-au rănit, pe toată!

 

Dar cu o clipă înainte,

Binecuvântează-i și îi iartă!

*

Sinceritatea. La seminar, regretatul meu profesor de greacă și latină, Părintele Pr. Prof. Nicolae Petrescu, care era o adevărată enciclopedie ambulantă, ținea întotdeauna să zăbovească asupra cuvintelor, expresiilor. Ne spunea despre fiecare ,,câte o poveste”, după cum zicea dânsul. Datorită acelor povești învățam câte ceva din tainele limbilor clasice cu plăcere. Îmi amintesc, spre exemplu, ce spunea despre cuvântul sinceritate. Nu am mai găsit nicăieri această explicație și tocmai de aceea o menționez aici. Părintele Petrescu spunea că ,,sinceritate” provine din cuvintele latinești ,,sine” + ,,cera”. În traducere înseamnă ,,fără ceară”. La romani exista următorul obicei. Din cauza căldurii foarte mari, trupurile celor morți se desfigurau foarte repede, intrând în putrefacție. Din cauza aceasta, familia decedatului, imediat după moarte, făcea o mască. Aplica ceară moale pe fața mortului, o presa ușor, până când această peliculă de ceară lua forma feței defunctului. Lăsau această mască pe fața mortului. Între timp, fața se deforma, dar deasupra rămânea masca. Toți cei care veneau să-i aducă ultimul omagiu vedeau masca și-și aminteau de cel decedat. Numai rudele și prietenii apropiați doreau să vadă adevărata față a mortului și atunci spuneau: ,,- Sine cera!” Cineva lua masca de pe față și astfel se vedea adevărata față a mortului. De aici a rămas termenul ,,sinceritate”, care înseamnă tot un fel de  arătare a adevăratei fețe, fără ascunzișuri, fără minciună, fără joc de teatru, fără falsitate în relațiile cu semenii. Așa-i că nu-i grea limba latină? Cu un profesor ca Părintele Petrescu cred și eu!

*

Bunul simț pe cale de dispariție! Cu oarecare timp în urmă, am participat la o înmormântare în Patagonia. Numai acolo putea să se întâmple cele ce vă relatez mai jos. Aici în nici un caz, fiindcă ai noștri sunt oameni serioși!

         Așadar, la cea înmormântare mi-a fost dat să văd o bunică venind cu nepoțeii de mână. Nimic neobișnuit, numai că bunica era îmbrăcată doar în … chiloți! Da, ați citit bine! Un crac era negru și un altul multicolor. Privită de la distanță, părea a avea ceva între codobatură și coțofană. Bieții oameni aflați de față, s-au șters bine la ochi și de mai multe ori, nevenindu-le să creadă. Și, totuși, bunica era doar în chiloți. Veți zice că era săracă. Exclus acest motiv. O cunoșteam  și știu că provenea dintr-o casă înstărită. Veți zice că era cald. E adevărat, dar nimeni dintre ceilalți nu depășiseră limitele bunului-simț privind îmbrăcămintea, conștienți fiind că ei au venit la o înmormântare, nu la o baie publică.

         Bunica respectivă a mers liniștită cu convoiul mortuar până la biserică. Fiindcă tot ajunsese până acolo, a intrat și în biserică. Nu se putea să nu o vadă și sfinții! A mers până la cimitir și apoi la pomană. Nu a fost de ajuns, ci a trecut să ajute și la împărțirea bucatelor, făcând pe chelnerița.

         Cu ani în urmă mi s-a mai întâmplat să vină la o înmormântare nepoata moartei, parfumată cu mirosuri stridente, încât nepoata puțea mai tare decât moarta. Mai avea acea nepoată mai bine de un kilogram de bijuterii și mărgele atârnate de gât, de urechi, de păr, de mâini și nu știu pe unde. Parcă era un manechin la un magazin de bijuterii!

Din motive obiective, mă opresc aici. Orice asemănări cu cazuri și persoane de pe la noi sunt pur întâmplătoare. Vă rog pe Dvs. să faceți comentariile cuvenite cu privire la cele două  femei de mai sus. Credeți că bunul-simț e pe cale de dispariție? Credeți că vârstnicii de acest gen mai au credibilitate în fața tinerilor și copiilor de a le fi modele de comportament? Asta ca temă pentru acasă!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Olteanu Paul-Lucian(București), fiu al satului Bârda și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 400 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg-Germania): 263 lei; Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin): 200 lei; Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): 100 lei și altele mai mici.

Le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!

*

În luna septembrie s-a donat pâine credincioșilor participanți la biserică, astfel: 6 Sept.(Malovăț): 210 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 120 pâini; 13 Sept.(Bârda): 160 pâini; 14 Sept.(Bârda): 58 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 180 pâini; 27 Sept.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 853 pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc. astfel:  6 Sept.(Malovăț): 260 pâini; 13 Sept.(Bârda): 540 pâini; 14 Sept.(Bârda): 41 pâini; 20 Sept.(Malovăț): 270 pâini; 27 Sept.(Bârda): 506 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 1.617 pâini.

*

Contribuția de cult. La sfârșitul trim. III al anului constatăm că în parohia noastră contribuția de cult s-a achitat astfel: în Malovăț au achitat 87,60% din familii; în Bârda au achitat 92,20% din familii. La nivel de parohie au achitat contribuția de cult 89%. Cele 11% din familiile restante nu sunt toate sărace. Unele au, săracele, 2-3 autoturisme, tractor, vilă, servicii onorabile și multe altele. Astfel de familii au oficiat la bisericile noastre 1-2 botezuri în ultimul an, salută și vorbesc cu preotul, dar.... au uitat să-și achite contribuția. Se mai întâmplă! Precizăm că în parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, impusă. Fiecare dă cât vrea și dacă vrea. Indiferent dacă achită sau nu ceva pentru contribuția de cult, preotul îi stă la dispoziție 365 zile pe an, 24 ore pe zi. Serviciile religioase în parohia noastră sunt gratuite, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Dacă i se pare cuiva că sunt condiții prea grele, negociem și mai scădem!

*

Plăți. În cursul lunii august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel:  3.458 lei cele 2.470 pâini donate și vândute în luna septembrie; 2.520 lei tipografiei pentru cartea lui C. Popian (plată suportată de nepotul autorului); 1.493 lei parchetul donat Azilului Strehaia; 704 lei Direcției Agricole(sumă virată eronat); 397 lei  impozit; 363 lei hârtie de scris; 326 lei poștei pentru colete;  86 lei două drapele pentru biserica de la Bârda; 50 lei curentul electric;  

*

Excursii-pelerinaj. Joi, 5 noiembrie, vom face o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Prislop și la mormântul Sf. Arsenie Boca. Până acolo vom vizita mănăstirile Vișina și Lainici, iar în drumul de întoarcere Mănăstirile Caransebeș și Piatra Scrisă. Încă nu știm prețul.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 570, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 28 sept. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Casa părintească, în ,,Națiunea”, București, 3 oct. 2026, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);

*

Parohia noastră a publicat cartea Prof. Constantin Popian, Proze, traduceri, dialoguri, mărturii(390 pag.). Costul lucrării a fost suportat de nepotul autorului, P. C. Pr. Cătălin Dragu de la Roma, fost coleg al subsemnatului la Seminarul Teologic din Craiova, care a preluat întregul tiraj, cartea urmând a fi donată participanților la simpozionul de la Rm. Vâlcea, ce se organizează vineri, 16 octombrie, la Muzeul Județean de acolo.

Profesorul Constantin C. Popian urmează în toată activitatea sa directivele ministrului Spiru Haret privitoare la ridicarea nivelului cultural al maselor. Folosește  elevii săi de la Seminarul Teologic din Bistrița,  persoanele cu talent din zonă, iar în timpul prizonieratului din Germania prizonieri din lagăr și pregătește piese de teatru. Se deplasează cu formațiile sale prin orașele și satele Olteniei, în școli, în instituții; în Germania face din lagăr un adevărat locaș de cultură.  Alcătuiește și traduce el însuși piese de teatru din limba germană și nu numai. Culege folclor și-l prelucrează,  colaborează cu articole la diferite publicații locale. În ciuda tuturor greutăților și nenorocirilor ce s-au abătut asupra vieții și casei sale, a continuat să muncească asemenea unui rob în ogorul înțelenit al culturii românești. Putem spune că toată viața lui a fost ca o făclie, care a ars necontenit și a luminat în jur  semenii și sufletele lor însetate de cultură.  Rezultatul acestor strădanii a fost șirul lung de intelectuali, ce s-au impus mai târziu în peisajul cultural al Olteniei și nenumărații beneficiari mărunți ai acestor nestemate acte de cultură.  

*

Simpozioane. Muzeul Județean din Rm. Vâlcea organizează în ziua de 16 oct. un simpozion dedicat Prof. Constantin Popian. Acesta a funcționat ca profesor la Seminarul Teologic de la Rm. Vâlcea în prima jumătate a veacului trecut. Părintele Ionică Sfetcu de la Bârda a fost elevul dumnealui. A fost invitat la simpozion și preotul Dvs. Tocmai a tipărit încă o carte a Prof. Constantin Popian, PROZE, TRADUCERI, DIALOGURI, MĂRTURII.  

*

Zâmbete.☺Prima zi de școală. Profesorul spune: ,,-Dacă aveți o întrebare, vă rog să ridicați mâna!” Unul dintre elevii din ultimele bănci ridică imediat mâna și așteaptă. ,,-Ai vreo întrebare?” ,,-Nu!! Doar verificam dacă sistemul funcționează!” ☺Prima zi de școală... Profesoara: ,,-Dorele, cum îţi imaginezi tu şcoala ideală?”  ,,-Închisă, doamnă, închisă!” ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺Pe vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să ajungi doctor! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara.☺ Când femeia tace, să n-o întrerupi! ☺Lângă zidul unei facultăți ședea un țăran cu un vițel de funie. ,,-Ce faci, bade, cu dobitocul aici?” ,,-Dobitocul e la examen! Ăsta-i doar șpaga!” ☺ Zâmbește azi! Mâine poate e prea târziu! ☺ Trăim într-o țară bogată! De două mii de ani se fură din ea și tot mai este!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov.(Malovăț); 7 Nov.(Malovăț-Bârda); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 14 Nov.(Malovăț-Bârda); 15 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(Bârda, pomeniri la ora 8; slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Bârda); 28 Nov.(Malovăț-Bârda); 30 Nov.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda   

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 564(1 –15 Iunie)

 Dragii mei enoriași!

Mihai Eminescu. Ziua de 15 iunie ne amintește de un moment important din biografia poetului național: plecarea în veșnicie.  În amintirea acestui moment i-am dedicat câteva rânduri. Sperăm că și ele vor contribui la readucerea lui în centrul atenției publice. Iată-le:   

Mihai Eminescu s-a născut la cumpăna veacului al nouăsprezecelea nu ca un accident, ca o întâmplare, ci ca o necesitate. Sute de ani înainte proroci știuți și neștiuți îl vestiseră, nu cu îndoiala speranței, ci cu tăria certitudinii. Atunci, în orice așezare românească, ori chiar în pulberea pământului, Eminescu trebuia să se nască. Întâmplător a fost numai faptul că s-a numit Eminescu, că s-a numit Mihai. Tot așa de bine putea să-l cheme Ion, Gheorghe, Nicolae, Manole…

El a fost binevestit dintru început din încleștarea tulburătoare a primului sărut dat de acel arhanghel al  sufletului românesc, pe care l-am numit doar simplu, Doină, munților, câmpiilor și apelor noastre.

Anonimi fără număr, ctitori ai acestei limbi, acei ce-au pus drept piatră de temelie cel dintâi cuvânt îl vor fi văzut pe El ca o stea polară călăuzitoare prin veacuri, sau, poate, de ce nu, ca un izbăvitor. Și dacă nu mai rămâne loc îndoielii că marea ștafetă a plecat de la acel ,,torna, torna, fratre, torna!” cu nimic n-ar fi păcătuit, dacă l-ar fi numit pe el frate, căci, așa cum avea s-o dovedească, a fost frate bun, dintru începuturi, pentru cei trecuți și pentru cei viitori.

Eminescu s-a înrădăcinat continuu, ca un mesaj mesianic, în sufletul și conștiința milioanelor de obidiți, care, trăitori pe aceste locuri, își clădeau o țară. Dar ei, mari în cuget și în fapte, înmulțindu-se ca frunza și ca iarba, haturile le-au devenit prea neîncăpătoare. Erau prea mândri însă ca să cerșească, ori ca să răpească vreo bucată de glie altora. Atunci au pornit spre ceruri, căci văzduhul era al lor, iar meșterii au zidit fără încetare, zi și noapte, măreață catedrală. Așa au vrut s-o facă dintru început, iar acolo sus, pe vârf de turlă, în loc de cruce sau de steag, să-i așeze leagăn lui Eminescu.

Năruirea acoperea izbânda strădaniilor, când ,,Hoarde negre, hoarde mari,/Când  de turci, când de tătari”, făceau ca să rămână  în urmă pământul presărat cu ,,scrum, tăciuni în loc de case,/Iar în loc de vite – oase”.

Atunci, călăuziți de stelele cerului, căutat-au oamenii duhurile pământului și ale pădurilor și, ca la un străvechi oracol, cerutu-le-au sfat.

Din genunea adâncurilor mării, din creierul munților, ori din înălțimile văzduhului, - nu știu -, s-a auzit un glas care a zis: ,,-Binecuvântată ești tu, seminție, între toate semințiile pământului și binecuvântarea nu se va lua de la tine! Prin fiii tăi, care se vor înmulți ca nisipul mării și ca stelele cerului, vei dăinui din veac în veac pe acest pământ al laptelui, al vinului, al mierii și al făgăduinței, iar numele tău nu va avea sfârșit. Căci fiecare sfârșit  va fi la tine un nou început  și astfel plămădi-vei coloana ce va străbate eternitatea!” ,,

,,- Spune-ne nouă când se va naște El?” au întrebat oamenii aceia și se gândeau la Eminescu.

,,- La plinirea vremii!” le-a răspuns glasul. ,,Și El se va naște ori va renaște din îngemănarea unui sfârșit cu un nou început, spre  a vă povesti trecutul și a vă arăta viitorul!”

Glasul a tăcut, iar oamenii s-au apucat de lucru mai dârzi și mai hotărâți. Din când în când venea câte un profet și le vorbea oamenilor despre Eminescu. Iar mărturiile lor se scriau pe cronici și letopiseți, pe pieile de bour, pe coajă de mesteacăn, sau, de multe ori, spre a nu fi ușor date uitării, pe piepturile oamenilor. Profeții au fost mulți, dar pulberea vremii a acoperit numele unora dintre ei. Citim ca-ntr-un pomelnic din vechi așezăminte: Basarab Voievod, Mircea Voievod, Ștefan Voievod, Coresi ierodiacon, Mihai Voievod, Antim Mitropolitul, Constantin Voievod, Varlaam Mitropolitul, Dosoftei Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Gheorghe, Horea, Crișan, Tudor, Nicolae cu tot neamul lor.

Oamenii aceia, cu inimile pline de necazuri, au început să pregătească, în sărăcia lor, leagăn pentru împăratul împăraților, ce avea să se nască. Din zdrențele trupului lor i-au croit scutece și în bordeiul luminat de feștile pâlpâitoare i-au pregătit sălaș. Neamurile din jur știau și așteptau și ele să vadă minunea.

Și, iată, că marea zi sosi!

Eminescu putea să nu se nască din femeie, ci din fior de cântec, din suspin, din țărnă, din ape ori văzduh, din orice, fiindcă el, mai întâi de toate, era suflet; sufletul cel mai curat zămislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea însă legilor nescrise ale firii, pentru a le înțelege mai bine și, când zodia Capricornului încă mai umbrea pe lume, iată că pe pământul nostru  a văzut lumina zilei Eminescu.

Trupul lui fremăta de vârtutea oaselor ce ninseseră câmpurile, ochii ca noaptea scânteiau aidoma focurilor de pe înălțimi la ceasuri de primejdii, suflarea îi era ca viforul mistuitor de vrăjmași, iar glasul… devenea când urlet de durere pe câmpul de bătaie, când șoaptă de dragoste și dor.

Oamenii s-au adunat în jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un părinte al lor!

Eminescu le-a vorbit despre începuturile, luptele, durerile și bucuriile lor. Le-a povestit despre faptele lor de vitejie, despre truda muncii lor nedreptățite, despre dragostea și gândurile lor.

Frații îl ascultau vorbindu-le frumos despre lucruri pe care și ei le știau, dar, spuse de gura lui Eminescu, ele păreau altfel. Atunci a luat Eminescu un brăzdar de plug și a scris pe mantia pământului țării sale speranțele neamului. Și ele se întruchipau într-un tot unic, ca un fascicul de lumină. Acel ceva începea să capete contururi tot mai precise prin propria devenire. Un edificiu grandios, ce străpungea cerul cu măreția sa creștea văzând cu ochii și neamurile pământului priveau înmărmurite, neînțelegând minunea. Eminescu lucra de zor și ceea ce făcea el părea că seamănă cu ce făcuseră frații lui, deși, scriind cu inima slovele, un nou fior se-ntrezărea. Oamenii îl înțelegeau și-l iubeau, fiindcă el făcea tocmai ceea ce ar fi vrut ei să facă.

Oamenii așteptară cât așteptară, dar Eminescu lucra mai departe și atunci ei, ca unul singur, i se alăturară. Se urcară pe schele tot mai sus și lucrul creștea.

Târziu, când au băgat de seamă, Eminescu dispăruse. Deasupra zidirii lor scria însă cu litere de foc ce se zăreau până la capătul pământului: ,,ROMÂNIA!”

*

          Glas peste vreme.   Răposatul Mitropolit Bartolomeu Anania scria în ultima vreme, la cei aproape 90 de ani ai săi, următoarele: ,,Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.  

            Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.

*

             Despre Căsătorie(I). O predică excepțională despre căsătorie am găsit pe internet. Ea aparține unui părinte de la Muntele Athos, Arhimandritul Emilian Simonopetritul, și o redăm în câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”, tocmai datorită învățăturilor pline de înțelepciune, pe care autorul le dă atât celor ce se căsătoresc, cât și celor căsătoriți. În această vreme în care instituția căsătoriei este atât de amenințată, asemenea învățături sunt precum alifia vindecătoare aplicată pe rană. Așadar, iat-o:

,,Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei şi sfintei taine a Cununiei. Pentru mulţi, căsătoria este doar un prilej de plăceri şi distracţii. Viaţa, însă, este un lucru serios. E o luptă duhovnicească, un urcuş înspre un ţel – cerul. Punctul cel mai crucial şi mijlocul cel mai însemnat al acestui urcuş este căsătoria. Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu [în monahism], fie că va face o nuntă de sfinţire (sacramentală) cu un partener de viaţă.

Astăzi ne vom ocupa îndeosebi cu nunta de sfinţire. Vom vorbi despre cum poate contribui căsătoria la viaţa noastră duhovnicească, urmând tema cuvântului de dinainte. Ştim că nunta este un aşezământ rânduit de Dumnezeu. Este „cinstită” (Evr. 13:4). Este o „taină mare” (Efes. 5:32). Cel necăsătorit trece prin viaţă şi apoi o părăseşte; cel căsătorit, însă, trăieşte şi experiază pe deplin viaţa.

        Unii s-ar putea întreba ce cred oamenii de astăzi despre sfântul aşezământ al nunţii, această „taină mare”, binecuvântată de Biserică. Ei se căsătoresc ca şi cum ar fuziona două firme sau două conturi bancare. Doi oameni se unesc fără să aibă un ideal – două zerouri, s-ar putea zice, fiindcă oamenii fără idealuri, fără căutări, nu sânt nimic altceva decât un zero. „M-am căsătorit ca să-mi trăiesc viaţa!” îi auzi spunând pe unii, „nu ca să stau închis între patru pereţi!” zic alții. „M-am căsătorit ca să mă bucur de viaţă”, spun ei, şi apoi îşi lasă copiii – dacă au copii – în grija unei străine, ca să poată fugi la teatru, la film sau la vreo altă adunare lumească.

        Şi astfel, casele lor ajung nişte hoteluri în care se întorc seara sau, mai degrabă, noaptea, după ce s-au distrat şi le trebuie odihnă. Oameni ca aceştia sunt goi pe dinlăuntru şi simt un gol adevărat în casele lor. Nu găsesc acolo nici o mulţumire, aşa că se grăbesc să alerge încolo și-ncoace, în căutarea fericirii. Ei se căsătoresc fără să se cunoască, fără un simţ al răspunderii, pur şi simplu fiindcă vor să se căsătorească sau cred că trebuie să o facă pentru a fi nişte buni membri ai societăţii. Însă care sânt urmările? Le vedem în fiecare zi. Căsătoriile eşuate ne sânt cunoscute tuturor. O căsătorie lumească, aşa cum e înţeleasă astăzi, nu are decât o singură caracteristică – uciderea vieţii duhovniceşti a unei persoane.

        Trebuie să conştientizăm că dacă dăm greş în căsătorie, am dat greş mai mult sau mai puţin şi în viaţa duhovnicească. Dacă reuşim în căsătorie, am reuşit şi în viaţa duhovnicească. Reuşita sau eşecul, sporirea sau năruirea, încep în viaţa duhovnicească cu căsătoria. Pentru că este o problemă atât de serioasă, să trecem în revistă câteva condiţii necesare pentru o căsătorie fericită şi cu adevărat creştină.

Pentru a avea o căsătorie izbutită, e nevoie încă din copilărie de o educaţie potrivită. Aşa cum un copil trebuie să studieze, aşa cum învaţă el să gândească şi să se preocupe de părinţi sau de sănătatea sa, la fel trebuie şi să fie pregătit pentru o căsătorie izbutită. În veacul de acum, însă, nimeni nu mai este interesat să-şi pregătească copiii pentru această taină mare, o taină care va juca un rol crucial în viaţa lor. Părinţii nu sânt interesaţi de aşa ceva, în afară de zestre sau de ale probleme băneşti, care îi preocupă adânc. Copilul trebuie să înveţe încă din pruncie să iubească, să dăruiască, să sufere lipsuri, să asculte. Trebuie învăţat să simtă că curăţia sufletului şi a trupului său este o comoară de mare preţ, care trebuie păzită ca lumina ochilor. Firea copilului trebuie modelată corespunzător, pentru a ajunge un om cinstit, curajos, hotărât, deschis, vesel, iar nu o făptură care-şi plânge de milă şi se vaită de soarta sa, un lucru slab şi neputincios, fără putere de a gândi. Încă din pruncie, copilul trebuie învăţat să se preocupe de un subiect anume sau să se îndeletnicească cu ceva anume, pentru ca în viitor să-şi poată întreţine familia sau, în cazul unei fete, să ajute dacă e nevoie. O femeie trebuie să înveţe să fie gospodină, chiar dacă are studii superioare. Trebuie să înveţe să gătească, să coase, să brodeze. Dar, veţi spune: părinte dragă, toate astea sânt de la sine înţelese. Întrebaţi-i, însă, pe cei căsătoriţi, şi veţi vedea cât de multe femei gata să se căsătorească nu ştiu nimic despre gospodărit”(Continuare în numărul viitor).

*

Sfinții  Părinți despre Post(II). Continuăm să redăm alte afirmații ale Sfinților Părinți despre post: ,,Nici un folos nu are facerea de bine, care se trâmbițează și nici un câștig  postul care se dă în vileag, pentru că cele care se fac cu arătare nu-și întind rodul către veacul ce va să fie, ci se întorc spre lauda oamenilor... Bărbatul, când vede că femeia sa postește, nu bănuiește credincioșia căsătoriei. Nu încolțește gelozia în sufletul femeii, când vede că bărbatul ei îmbrățișează postul...  Este lămurit, că postul ar fi învățat pe toți nu numai înfrânarea la mâncări, ci și înfrânarea de la iubirea de argint și lăcomie, fuga și îndepărtarea desăvârșită de orice răutate…. Bunătatea și folosul postului nu-l fixa însă numai la oprirea de la mâncări. Adevăratul post este înstrăinarea de răutăți. ,,Dezleagă toată legătura nedreptății”(Isaia, LVIII, 6). ,,Iartă aproapelui supărarea, iartă-i greșelile. Nu postiți în judecăți și lupte”(Isaia, LVIII, 4). Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele. Te îndepărtezi de vin, dar nu te înfrânezi de la insulte. Aștepți seara ca să mănânci, dar îți cheltuiești ziua în judecată”; ,,Nu putem veghea, când pântecele este încărcat cu cele de la ospețe abundente, întrucât ne cuprinde somnul și astfel alungăm roadele vegherii și ne agonisim mare pagubă sufletului. Deci, străduiește-te să unești postul cu vegherea, ca să poată înflori toate virtuțile sufletului tău, ca trupul să-ți fie supus sufletului, așa cum slujbașul se supune stăpânului său… Postul moderat face bine sufletului și trupului”; ,,Când vrei să practici postul și când te înfrânezi de la hrană să-ți oprești și limba de la vorbe rele. Orice blasfemie să fugă departe de tine. Cuvinte deșarte să nu iasă din gura ta, fiindcă pentru orice cuvânt rău vom da seamă înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”(Sf. VASILE CEL MARE).

*

       Paradisul birocrației. Alergăm disperați de la un birou la altul, de la un ghișeu la altul, de la o instituție  la alta să ne rezolvăm o problemă. Hârtii, hârtii și iar hârtii, munți de dosare, fluvii de cerneală, timpi morți, care ne decupează bucăți masive din viață, nervi, înjurături, nemulțumiri. În loc să mai avem timp să citim o carte, să ne mai plimbăm în aer liber, să mai vedem un film sau, de ce nu, să ne mai odihnim pentru a scăpa de stres, trebuie să ne blindăm cu acte, cu documente, cu hârtii.

        Desigur, veți zice, toate sunt necesare, toate trebuie făcute, rezolvate. De acord, dar foarte ușor alunecăm în  ridicol și absurd, fiindcă așa sunt legile croite, regulile interne ale unor instituții. Trei  exemple în acest sens vă voi relata și, cu siguranță, dumneavoastră veți adăuga multe altele.

        S-a desființat ferma de la Bârda. În perimetrul ei înglobase în 1949, la înființare, și o parte din pământul bisericii de la Bârda. Am depus, cum era firesc, cerere de retrocedare a terenului bisericii. Doi ani m-am judecat. Am câștigat. Zece ani am fost dus cu vorba de primărie: ba că se apropie alegerile și nu vor să facă zarvă, ba că nu știu ce  și nu știu cum. După zece ani, hotărârea a expirat, nefiind aplicată. Am luat-o de la capăt. Proces cu primăria, cu comisia locală de fond funciar și cu comisia județeană de fond funciar. Eu eram singur, ei aveau juriști angajați. Și, totuși! Am câștigat iarăși, după încă doi ani! Au trecut apoi de atunci doi ani și jumătate și nu i s-a mai dat parohiei titlul de proprietate. Motivul? Nu mai calcă întru totul slogurile terenului bisericii cu ale vecinilor. Patruzeci de ani pământul acela a fost muncit de fermă. A cultivat acolo cereale, lucernă și pomi fructiferi. Utilajele agricole au lucrat terenul an de  an, ca un tot unitar, fără a ține seamă de fostele sloguri dintre terenurile foștilor proprietari. Au mai trecut treizeci de ani de la desființarea fermei și an de an binevoitorii au dat foc  plantației respective. Au ars pomi, au ars mărăcini, iarbă și ce-a mai fost. Dacă de pe terenul acela, înainte de 1989, se recoltau mere, care plecau la export pentru multe țări europene, de treizeci de ani pe acolo e pustiu, scrum, tăciuni și speranțe risipite. Nici statul n-a folosit ceva, nici la foștii proprietari nu a dat terenul, fiindcă... nu cad slogurile perfect!   

            Mama mea a murit în 2005. Dumnezeu s-o ierte! Prin 2015 am primit somație de la Casa de Asigurări de Sănătate, ca să plătesc câteva milioane bune. De fapt, somația era pe numele mamei. Nu plătise cota de asigurări de sănătate pentru perioada 2005-2010. Medicul de familie raportase lunar situația deceselor din circumscripție, dar cineva nu făcuse operațiile de rigoare în evidențele centrale. Bine, mi-am zis! O vom rezolva repede! Am luat certificatul de deces al mamei, am făcut copie după el și m-am dus să clarific situația: ,,- Vă mai trebuie o adeverință de la Administrația Financiară, din care să reiese că din 2005 n-a desfășurat  activități economice și de la medicul de familie că n-a beneficiat în această perioadă de asistență medicală!” Am simțit că ceva în creier mi se blochează. Parcă n-am mai avut nici aer suficient în momentul acela. Am reușit, totuși, să zic: ,, - Doamnă, mama a murit, conform certificatului de deces. Aveți cuvântul meu de onoare, că, după ce a murit, nu a desfășurat activități economice și nici n-a beneficiat de asistență medicală!” Replica a venit brusc: ,, - Eu vă înțeleg, dar astea sunt ordinele! Vă trebuie și actele astea, altfel facem executare silită!”  Am făcut demersurile necesare pe la Administrația Financiară, ca să scot hârtia cu pricina, am luat adeverință de la medicul de familie…, ca să dovedesc că… mortu-i mort!

            Altă situație de-a dreptul ridicolă se întâlnește des și mulți v-ați confruntat cu ea. Au existat și există și în parohia noastră oameni peste care s-au abătut nenorociri mari. Fie că au avut accidente grave, fie că au avut anumite boli, în urma cărora li s-au extirpat anumite organe ale corpului. Ei au primit, cu chiu cu vai, un ajutor social. Pentru ca să li se mențină acest ajutor bănesc, acești oameni sunt chemați periodic, mai bine-zis la câteva luni, în fața unei comisii medicale, ca să fie consultați și onorata comisie să vadă dacă acei oameni mai au sau nu handicapul pentru care au primit ajutorul. Nu este ușor să transporți un bolnav grav dintr-un sat îndepărtat, să-l ții la coadă ore în șir. Cunosc cazuri când astfel de oameni nu au unul sau ambele picioare. Le-au fost amputate. Și, totuși, ei sunt chemați ,,la verificare”. Nu cred că există cineva pe lume, care să fi văzut niște picioare tăiate cu ferestrăul crescând și redevenind iarăși cum au fost la vremea când omul era sănătos. Sunt oameni orbi din cauza unor boli incurabile. Și aceștia sunt chemați și alții la fel ca ei.

            Ni se pare absurd, dar este legislația noastră, formată din ,,pachete de legi”.

            Mă întreb, dacă azi un Noe ar mai putea să ducă la bun sfârșit un proiect ca cel din Vechiul Testament, adică să mai construiască o corabie,  cu care să salveze lumea de la pieire. Mă îndoiesc. Numai câte acte întrevăd eu că i-ar trebui, iar în final ar constata că, de fapt, nu are voie s-o construiască. Gândiți-vă numai de cât spațiu are nevoie o găină, conform normelor europene, dar să îngrămădești atâtea animale într-o biată corăbioară?! Autorizații, adeverințe, avize, aprobări etc., etc. Ar trebui să aibă autorizație de mediu, autorizație antiincendiu, de la protecția animalelor, de la electrica, de la protecția civilă, de la silvic, de la primărie certificat de urbanism, de la asigurări sociale pentru angajarea lucrătorilor și plata impozitelor cuvenite, de la o școală de specialitate că a absolvit studii de constructor de corăbii, de la protecția muncii, de la…., de la…., dar de unde nu? Până la urmă, ori puhoaiele ne-ar înghiți pe toți și n-ar mai rămâne urmă de pământean, ori Dumnezeu ar renunța la proiectul Lui de a mai distruge cea mai mare parte din lume. La urma-urmei, cine I-ar da aprobare să facă acest lucru?!  De ce s-o mai distrugă El, când o putem distruge noi singuri! Cu acte în regulă!

*

      Un lung tren ne pare viața! O poezie cu acest titlu a scris poetul Traian Dorz. E răscolitoare de gânduri și trăiri. Iat-o:

 ,,Un lung tren ne pare viaţa.

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit şi când.

 

Fericirile sunt halte,

Unde stăm cât un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

 

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc

 

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

 

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

 

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

 

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

 

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarne VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut.”

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg: 258 lei; Domnul Zaharia Drăghici-Liviu din Cujmir(MH): 100 lei.

Dumnezeu să le răsplătească!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel:  ,,Scrisoare pastorală” – 563, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 6 iun. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 7 iun. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 iun. 2026,       ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 iun. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală, vol. XIV, 582 pag. Cuprinde ,,scrisorile pastorale”, pe care vi le-am trimis Dvs. în ultima vreme, având numerele 521-560.  Am considerat că în felul acesta se păstrează mai bine și pot fi de folos nu numai celor prezenți, ci și celor viitori.  

         ,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase, cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. În paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a deranjat pe mulți.

*

Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră a organizat o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Firma cu care organizăm în mod obișnuit excursii-pelerinaje ne-a pus la dispoziție un autocar în mod gratuit. Participanții au asistat la slujba oficiată de patru ierarhi. După slujbă, toți participanții(cca. 1.000 persoane) au servit masa oferită de Episcopia Severinului și Strehaei.

*

Anunțăm pe cei interesați, că excursia de la Izbuc va avea loc joi, 2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor  fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

*

Zâmbete. ☺La spovedanie: ,,-Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!” ,,-– Din ce partid faci parte, fiule?”   ☺,,- Poți să-mi dai niște bani?” ,,- Pentru ce?” ,,- Așa, ca amintire!” ☺ ,,- Cum se numește puiul unui râs?” ,,- Zâmbet!”  ☺ Nu știu ce are lumea împotriva guvernului! Doar n-a făcut nimic! ☺ Această criză a venit ca să-ți demonstreze că erai fericit și nu știai! ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara! ☺Până nu conduci tu singur mașina, n-o să înveți niciodată să înjuri corect!

⁕

Cununii. În ziua de 7 Iunie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Bazavan Gheorghe din Malovăț și Domnișoara Răulescu Elena din Jidoștița. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna iulie avem următorul program de slujbe: 4 Iul. (Malovăț-Bârda); 5 Iul.(Bârda); 11 Iul.(Malovăț-Bârda); 12 Iul.(Malovăț); 18 Iul. (Malovăț-Bârda); 19 Iul. (Bârda); 20 Iul.(Malovăț); 25 Iul. (Malovăț-Bârda); 26 Iul.(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda