Se afișează postările cu eticheta BNR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BNR. Afișați toate postările

luni, 8 aprilie 2024

Îndemn la resemnare?

                                                                      de Gheorghe Pârja

Într-o seară,  pe un post de televiziune, un personaj marcant din domeniul bancar s-a adresat românilor pe un ton prudent, vizavi de promisiunile din campania electorală. Unde spuma zilelor este în vogă, imaginația candidaților este productivă și ne garantează că orizontul poate fi atins cu mâna, iar lipsurile oamenilor se vor retrage în păduri. Nu după multă vreme, curiozitatea mea a putut fi domolită. Afirmațiile care mi-au trezit interes aparțin domnului Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale, care au stârnit mai multe comentarii în presă. Cel mai aproape de limita întrebărilor pe care mi le-am pus este documentarul confratelui, analistului economic Constantin Rudnițchi, întâiul jurnalist din presa centrală care a ajuns în Maramureș, după schimbarea lumii. Cu care am cutreierat multe din așezările Ținutului.

Am rămas într-o relație de respect colegial. Din documentarul confratelui am aflat că domnul Lazea, de fiecare dată când participă la diverse evenimente, spune răspicat că nu vorbește în numele Băncii Naționale a României, ci al său personal. Auziți ce a spus economistul Lazea! Că românii nu ar trebui să se aștepte să le mai crească nivelul de trai, că trăiesc mult peste posibilități și că ar face bine să repare anumite bunuri casnice pe care le folosesc, să meargă mai mult cu mijloacele de transport în comun și să nu mai călătorească cu avionul, ci cu trenul. Eu am priceput că domnul Lazea face un exercițiu de sinceritate, de viziune limpede asupra stării economiei românești. În timp ce oamenii politici ne livrează variante optimiste, cu creșteri economice încurajatoare.

Cum nu sunt economist, dar subiectul merită dezvoltat de către cei pricepuți, apelez la aprecierile confratelui cu care am bătut parte din Maramureș, și care sugerează că la nivel macroeconomic, România trebuie să își propună să crească produsul intern brut pe cap de locuitor. De altfel, datele recente ale Eurostat arată că România a ajuns la un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare din media europeană. Mai mult decât Bulgaria, Grecia, Slovacia, Croația și Ungaria și aproape de Polonia. Eu am priceput din această situare că nu ne privim într-o oglindă aburită. Ne vedem în lumea asta agitată. Și atunci cum să înțelegem afirmațiile domnului Lazea? Ne-a îndemnat la resemnare? Da, una lucidă și responsabilă. Că resemnarea din literatură, a unor personaje cunoscute, nu are aceeași încărcătură de înțeles precum în social și economic.

Câteodată, resemnarea mioritică, mult hulită de nepricepuți, poate fi de bun augur în mersul lumii. Este vorba de acel popas în numele meditației, când se poate afla calea cea potrivită. Cea salvatoare. Dar nu scap din vedere afirmațiile domnului Lazea de la începutul acestui text. Adică să reparăm și să refolosim bunurile din mediul casnic. Asta o mai fac românii, numai că se simte o acută lipsă de ateliere de reparat. Și atunci se recurge la varianta decât să repar, mai bine cumpăr unul nou! Dar cum rămâne cu nivelul de trai? Aici nu rimează cu repararea aspiratorului, ori a bicicletei. Ni se spune că românii suferă de consumerism. Economistul-șef crede că aceste excese ajung să fie limitate de creșterea prețurilor. O durere cotidiană a cumpărătorului român. Mai ales când ne raportăm la o mare parte a veniturilor românilor.

Într-o țară în care locuitorii ei s-au deschis spre consum, îndemnul domnului Lazea vorbește despre ieșirea dintr-un fel de confort. Dar nu spre această stare aspirăm? Atunci când domnul amintit spune că românii ar trebui să se aștepte să nu le mai crească nivelul de trai și că trăiesc peste posibilități, ar trebui să ne întrebăm la cine se referă? Pentru că în România există multe categorii sociale. Sunt cetățeni care și-au asigurat venituri salariale care le permit un nivel de trai european. Mulți dintre ei sunt angajați ai statului. Oglindiți-vă în sistemul de justiție. Apoi, industria aviatică este racordată la standarde europene. Apoi veniturile din sistemul bancar. Aici domnul Lazea ne este o pildă. Dar nu la el s-a referit în acea emisiune. Există categorii de bugetari care au venituri frumoase. Cum ar fi militarii, diplomații, angajații din serviciile speciale, parlamentarii. Și mai sunt.

Aceștia nu au emoții când este vorba de nivelul de trai. Eu mă gândesc la categoriile cu câștiguri modeste. Aici intră o bună parte din pensionarii României. Ei sunt cei la care se referă resemnarea. Îndemnul domnului Lazea este cu adevărat curajos. Economistul ne spune că românii nu ar trebui să se aștepte să le mai crească nivelul de trai, că trăiesc mult peste posibilități? Că ar trebui să-și repare obiectele casnice și să nu călătorească cu avionul. Cam cinic sfatul! Dar dacă este adevărat? Izvorât dintr-o realitate pe care noi nu o cunoaștem. Care stă după dea­lul anului viitor. Poate domnul Lazea s-a referit la Guvern, să mai oprească nivelul de consum, să deducă deficitul bugetar și să încetinească ritmul îndatorării. Pe mine, personal, mă îngrijorează că trăim pe mari împrumuturi. Poate așa este moda lumii.

Când mai avem ceva de dat din țară și împrumutul este mai vesel. Vorba vine. Tezele propuse de economist pot fi criticate, pot fi lăudate, dar nu pot fi trecute cu vederea. Întrebarea: ne mai crește sau nu nivelul de trai? Îi preocupă pe cei de la marginea cercului. Pe cei resemnați prin destin. Unii, puțini, joacă tenis financiar cu domnul Țiriac. Din care toți jucătorii câștigă. Ceilalți sunt subiect de presă jeluitoare. Mai ales în campania electorală. Dar nu uit îndemnul la resemnare al domnului Lazea!

marți, 12 decembrie 2023

Numărul pensionarilor speciali se dublează!


Numărul pensionarilor speciali se dubleaza în următorii ani. Rezultatul reformei lui Ciolacu?!

Functionarii care muncesc sunt dați afară. Pensiile speciale cresc.  Consecintele reformei lui Ciolacu. Numărul pensionarilor speciali ar urma să se dubleze în următorii ani. Avertismentul a fost dat de unul dintre foștii directori ai Băncii Naționale a României. Fenomenul ar pune și mai multă presiune pe bugetul statului.

 Numărul beneficiarilor care primesc pensii speciale ar urma să crească în următorii ani. Conform previziunilor fostului director al BNR, cifra celor care încasează astfel de beneficii generoase ar putea atinge pragul de 300.000.

Ec. Eugen Rădulescu, fost director al BNR susține că numărul celor care primesc pensii speciale va crește cu  50%. Astfel, totalul celor care primesc aceste remunerații ar ajunge pa 300.000.

Fostul reprezentant al Băncii Naționale a României a precizat că în nicio altă țară europeană nu sunt oferite pensii speciale la 45 de ani. Mai mult, beneficiarii să ajungă să primească remunerații mai mari decât ultimul salariu încasat.

Fostul oficial BNR este de părere că numărul celor care primesc pensii speciale va ajunge de la 200.000 la 300.000 în viitorul apropiat.

„Nu se poate așa ceva, la noi se poate. Și am înțeles că s-a rezolvat problema, peste 40 de ani. Avem în sfârșit un program de țară. Rezolvăm pensiile speciale peste 40 de ani. Acum avem 200.000 de oameni care ies la pensie între 45-50 de ani, 200.000! În 10 ani vom avea peste 300.000. ”, a adăugat acesta.

Sursa: NapocaNews 

duminică, 17 aprilie 2022

Evenimentele zilei de 17 aprilie 2022

 


Evenimente ale zilei 17 aprilie

69

După Prima Bătălie de la Bedriacum, Vitellius a devenit împărat roman.

1080

Regele Danemarcei Harald al III-lea moare și este succedat de Knut al IV-lea, care mai târziu va deveni primul danez canonizat.

1524

Giovanni da Verrazzano a ajuns în portul New York.

1880

S–a înființat Banca Națională a României - FOTO.

1907

În urma fuzionării principalelor grupări conservatoare, Petru P. Carp a devenit șeful Partidului Conservator.

1917

S-a înființat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, sub președinția lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino a militat pentru independența Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

1924

A luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer.

1931

La Calcutta, Indiaa avut loc un accident aviatic, în urma căruia aviatorul Radu Beller a murit, iar principele G.V. Bibescu a fost grav rănit.

1937

Apariția personajului de desene animate Daffy Duck.

1942

Prizonierul francez de război, generalul Henri Giraud evadează din castelul închisoare Festung Königstein.

1946

Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză.

1954

A fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, Lucrețiu Pătrășcanu.

Lucrețiu Pătrășcanu a fost unul din liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog și publicist, profesor la Universitatea București, ministru al Justiției române între 1944–1948.
1963

Compania Ford a lansat mașina Mustang.

1964

Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat singură în jurul lumii.

1969

Alexander Dubček, părintele "Primăverii de la Praga", a fost înlocuit în funcția de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de către Gustav Husak.

1969

Shirhan Sirhan a fost condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.

1970

Nava spațială Apollo 13, care a suportat un eșec, s-a întors pe Terra în siguranță.

1975

Războiul Civil Cambodgian se sfârșește: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane.

1982

Patriația Constituției canadiene in Ottawa prin Proclamația Reginei Elisabeta a II-a, care domină și Canada.

1986

Războiul de trei sute și treizeci de ani dintre Olanda și Insulele Scilly s’a terminat.

1991

Delegației Parlamentului României s-a acordat statutul de delegație asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN și-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO).


Celebrări 17 aprilie

Daniel Silva Perdigao1952

A fost născut Daniel Silva Perdigao.

Lindsay Gordon Anderson1923

A fost născut Lindsay Gordon Anderson.

Cynthia Ozick1928

A fost născut Cynthia Ozick.

Ray Stannard Baker1870

A fost născut Ray Stannard Baker.

1953

A fost născut Paul Balahur.

1935

A fost născut George Balaita.

1955

A fost născut Valeriu Butnaru.

1944

A fost născut Simona Cioculescu.

1953

A fost născut Maria Mailat.

Ion Vinea1895

A fost născut Ion Vinea.

Isak Dinesen1885

A fost născut Isak Dinesen.

Magda Isanos1916

A fost născut Magda Isanos.


Comemorări 17 aprilie

Aime Cesaire2008

A murit Aime Cesaire.

Benjamin Franklin1790

A murit Benjamin Franklin.

Madame de Sevigne1696

A murit Madame de Sevigne.

Ion Pillat1945

A murit Ion Pillat.

1985

A murit Dumitru Ion Suchianu.


Sursa: Wikipedia

miercuri, 22 decembrie 2021

Istoricul Adrian Cioroianu confirmă afirmaţia primarului clujean şi aduce dovada: "Un exemplar din teza de doctorat a lui Emil Boc se află prin lege la Biblioteca Națională a României"

 

Istoricul Adrian Cioroianu confirmă afirmaţia primarului Boc şi aduce dovada: un exemplar din teza de doctorat a lui Emil Boc se află prin lege, la loc sigur, adică la Biblioteca Națională a României şi poate fi consultată acolo până la digitalizarea acesteia.

„Un mesaj amical spre cei interesați (curioși, intelectuali, jurnaliști, politicieni etc. – enumerarea e alfabetică): DACĂ știți că aveți un doctorat fake/plagiat, ar fi bine sa vă deziceți de el, pe cât de subtil puteți // Falsul va fi tot mai ușor de identificat, inclusiv de către viitoarea arie IA, dar asta va fi doar prima fază a ceea ce urmează. Nu vă faceți de râs!

Biblioteca Națională a României deține, prin lege, câte un exemplar dintr-o bună parte a lucrărilor de doctorat susținute în ultimele decenii în România (spun „un exemplar” ca să nu spun „toate”, pentru că nu vreau să mă pronunț asupra manierei în care au INVOLUAT doctoratele în diverse instituții de învățământ, în ultimele trei decade mai ales…).

Ca opinie personală, vă pot spune că nici măcar NU AVEM IDEE despre gradul de impostură pretins academică (!) la care s-a ajuns în România politic-administrativă, în ultimii 30 de ani, în privința unor teze de doctorat (și nu numai), din școli/universități/școli doctorale care nu s-au verificat serios, din diverse interese… Pe de altă parte, fiți convinși că aceste falsuri/plagiate se vor afla, din ce in ce mai ușor – doar că impostorii încă nu-și dau seama de acest lucru…

Nu mai comentez, după cum nu vreau să dau numele unei recente victime publice, care încă nu aflase ce înseamnă informația digitală… (…)

Sunt alte cereri ale unor ziariști sau investigatori media – dar acestea sunt relativ puține, câteva pe an. Cele cerute de jurnaliști sunt, bănuiți, teze ale unor oameni politici. (…) Acum câteva zile am primit o cerere referitoare la teza de doctorat a fostului doctorand Emil Boc (actualul primar al oraşului Cluj-Napoca – vezi foto, mai jos); (…)

Toate aceste cereri sunt legale și vă asigur că, în calitatea mea de profesor, de redactor în presă sau de editor de volume, de scriitor, de director al BiblioNatio ș.cl., TOATE aceste cereri își vor primi răspunsul cuvenit, în termen legal.

Aș vrea să fiu clar în privința unor aspecte de bun simț. O cerere recentă, din presă, mi-a cerut să(-i) trimitem o copie digitalizată a tezei dnei/dlui politician X. la o anumită adresă de email. Ei bine, asta nu se poate. În virtutea cererii, cine vrea să vadă teza lui X, Y sau Z va aștepta până ce ea va fi digitalizată (la cererea respectivei/respectivului), iar apoi va veni la sediul BnaR pentru a o consulta – pentru că acestea sunt norme legale.

Digitalizarea nu durează mult – deși, sincer, proiectul meu pentru digitalizarea Bibliotecii Naționale a României se referă la manuscrise de renume, publicații vechi, fotografii unicat etc., și nu la teze contemporane ale unor oameni care azi sunt la putere, mâine nu. (…)

Ce vreau să spun: ca unul care sunt convins că viitorul va fi tot mai digital, voi încuraja pe cât posibil digitalizarea cât mai multor unități din patrimoniul Bibliotecii Naţionale – cărți vechi, hărți vechi, manuscrise, ziare, cărți moderne, fotografii, fonoteca etc. (…)

Desigur, peste ani, poate toate aceste ziare/teze/cărți etc. vor exista în format digital, în spațiul public, accesibile oricui, gratuit sau gratis, depinde cum vreți să spuneți. Abia atunci vom vedea dacă această nouă realitate va fi mai bună sau mai rea. Dar mai este ceva până atunci”, este mesajul transmis de către Cioroianu.

Sursa: NapocaNews

sâmbătă, 17 aprilie 2021

Evenimentele zilei 17 aprilie 2021

 



Evenimente ale zilei 17 aprilie

69

După Prima Bătălie de la Bedriacum, Vitellius a devenit împărat roman.

1080

Regele Danemarcei Harald al III-lea moare și este succedat de Knut al IV-lea, care mai târziu va deveni primul danez canonizat.

1524

Giovanni da Verrazzano a ajuns în portul New York.

1880

S–a înființat Banca Națională a României - FOTO.

1907

În urma fuzionării principalelor grupări conservatoare, Petru P. Carp a devenit șeful Partidului Conservator.

1917

S-a înființat, la Paris, Comitetul Național al Românilor din Transilvania și Bucovina, sub președinția lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino a militat pentru independența Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

1924

A luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer.

1931

La Calcutta, Indiaa avut loc un accident aviatic, în urma căruia aviatorul Radu Beller a murit, iar principele G.V. Bibescu a fost grav rănit.

1937

Apariția personajului de desene animate Daffy Duck.

1942

Prizonierul francez de război, generalul Henri Giraud evadează din castelul închisoare Festung Königstein.

1946

Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză.

1954

A fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, Lucrețiu Pătrășcanu.

Lucrețiu Pătrășcanu a fost unul din liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog și publicist, profesor la Universitatea București, ministru al Justiției române între 1944–1948.
1963

Compania Ford a lansat mașina Mustang.

1964

Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat singură în jurul lumii.

1969

Alexander Dubček, părintele "Primăverii de la Praga", a fost înlocuit în funcția de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de către Gustav Husak.

1969

Shirhan Sirhan a fost condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.

1970

Nava spațială Apollo 13, care a suportat un eșec, s-a întors pe Terra în siguranță.

1975

Războiul Civil Cambodgian se sfârșește: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane.

1982

Patriația Constituției canadiene in Ottawa prin Proclamația Reginei Elisabeta a II-a, care domină și Canada.

1986

Războiul de trei sute și treizeci de ani dintre Olanda și Insulele Scilly s’a terminat.

1991

Delegației Parlamentului României s-a acordat statutul de delegație asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN și-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO).


Celebrări 17 aprilie

Daniel Silva Perdigao1952

A fost născut Daniel Silva Perdigao.

Lindsay Gordon Anderson1923

A fost născut Lindsay Gordon Anderson.

Cynthia Ozick1928

A fost născut Cynthia Ozick.

Ray Stannard Baker1870

A fost născut Ray Stannard Baker.

1953

A fost născut Paul Balahur.

1935

A fost născut George Balaita.

1955

A fost născut Valeriu Butnaru.

1944

A fost născut Simona Cioculescu.

1953

A fost născut Maria Mailat.

Ion Vinea1895

A fost născut Ion Vinea.

Isak Dinesen1885

A fost născut Isak Dinesen.

Magda Isanos1916

A fost născut Magda Isanos.


Comemorări 17 aprilie

Aime Cesaire2008

A murit Aime Cesaire.

Benjamin Franklin1790

A murit Benjamin Franklin.

Madame de Sevigne1696

A murit Madame de Sevigne.

Ion Pillat1945

A murit Ion Pillat.

1985

A murit Dumitru Ion Suchianu.

sâmbătă, 3 august 2019

BNR va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei, pe care va apărea Ecaterina Teodoroiu


 Banca Naţională a României va lansa în circulaţie bancnota de 20 de lei, în cursul anului 2020, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, a decis Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în şedinţa din 30 iulie.
Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote româneşti şi se regăseşte printre cele aflate în circulaţie în zona euro.
Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificaţie. Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume.
De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.
Consiliul de Administraţie al BNR consideră că „promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităţilor feminine – ce a găsit o largă susţinere în societatea românească”.
Citește continuarea aici.

Sursa: Digi24.ro

joi, 31 ianuarie 2019

Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a făcut publice documente în care reiese că fostul economist șef al ING Bank afirma că „ROBOR este o înțelegere între bănci”. BNR a fost complice?!

Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a făcut publice documente care arată cum fostul economist șef al ING Bank România le scria colegilor de la alte bănci că „ROBOR este o înțelegere între bănci”, informează EVZ. Persoana în cauză este senatorul PNL, Florin Cîțu. Cîțu a fost economist-șef al ING România până în 2011.
Dezvăluirile apar în contextul în care Mugur Isărescu, șeful Băncii Naționale a României, a refuzat să se prezinte în fața Comisiei Economice a Senatului pentru a discuta despre subiectul ROBOR.



Am avut indicii clare că BNR s-a implicat în manipularea ROBOR, dovezi evidente. Domnul Isărescu nu a vrut să se confrunte cu aceste lucruri. Evident, a lipsit de la această întâlnire. Dar eu voi insista”, a spus senatorul Zamfir.
Senatorul Daniel Zamfir a declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că recurge la o modalitate care îl obligă pe Isărescu să meargă în comisie.
„Am depus la Biroul Permanent al Senatului o serie de documente din care reiese că ceea ce spun eu nu sunt fake-news. Sunt mailuri între băncile comerciale, între BNR și bănci. Se înțeleg cum să procedeze, cum să manipuleze ROBOR. Pe baza acestor documente, voi cere Biroului Permanent să îl cheme pe Mugur Isărescu. Cererea va veni de la comisia mixtă, Economică și de Buget Finanțe”, a declarat Zamfir. Acesta a dat detalii în legătură cu practicile BNR, care au început în 2008, a dat și documente care arată implicarea senatorului Florin Cîțu. „Domnul Cîțu le spunea bancherilor că ROBOR trebuie să fie o înțelegere între bănci”, a arătat Zamfir pentru EVZ.












Senatorul l-a acuzat și pe președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, că se complace în această cârdășie. Chirițoiu susține că instituția a început, anul trecut, o investigație în ceea ce privește evoluția ROBOR. „Avem o investigație începută în urmă cu un an, care este în lucru în momentul de față și pe care o terminăm în acest an. Investigația se va termina atunci când vom avea dovezi dacă au încălcat sau nu legea. Au avut loc inspecții la 25 de bănci, a fost cea mai mare inspecție făcută de Consiliu vreodată, s-au colectat date și în câteva luni vom avea confirmarea dacă băncile au încălcat sau nu Legea concurenței, dar pentru fapte recente, de acum doi ani, nu din 2008”, a declarat Chirițoiu.




Sursa: activenews.ro

vineri, 19 octombrie 2018

Banca Naţională Română a limitat gradul de îndatorare: Ratele nu mai pot depăşi 40% din salariu la creditele în lei şi 20% la cele in euro!

Banca Nationala a României a decis miercuri, 17 octombrie 2018, limitarea gradului de indatorare la creditele acordate persoanelor fizice, atat cele ipotecare, cat si de consum, reprezentand o premiera dupa anul 2007.
Conform noilor prevederi, nivelul maxim al gradului de indatorare va fi de 40% din venitul net la creditele in lei si 20% la cele in valuta, arata BNR intr-un comunicat.
Gradul total de indatorare se determina ca pondere a obligatiilor totale lunare de plata raportate la venitul net lunar. Rata maxima de indatorare este majorata cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achizitionarii primei locuinte ce urmeaza a fi ocupata de debitor. Regulamentul se aplica atat institutiilor bancare, cat si IFN si intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2019.
Potrvit BNR, principalele obiectivele urmarite prin aceast regulament sunt:
  • Simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice si consolidarea cresterii sustenabile a activitatii de creditare. Conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului si al ratelor aferente va putea fi stabilit usor de orice solicitant.
  • Protejarea populatiei cu venituri medii si cu venituri sub valorile medii in sensul imbunatatirii capacitatii de plata, pentru creditare sanatoasa.
 Oricine doreste un credit isi poate calcula ce suma poate plati lunar sub forma de rate la banci si IFN, mai afirma BNR. Iata care este metodologia de calcul pana la 31 decembrie 2018 si cum va fi de la 1 ianuarie 2019:

Notă. BNR a introdus, pentru prima data, limitari explicite ale gradului de indatorare in 2004, de 30% pentru creditele de consum si de 35% pentru cele imobiliare, precum si un nivel minim al avansului pentru creditele imobiliare de 25%.

In martie 2007, BNR a eliminat limitele explicite ale gradului de indatorare si ale avansului, care urmau sa fie stabilite de fiecare banca in parte, in cadrul normelor de risc, justificand ulterior ca masura a fost necesara ca urmare a aderarii la UE. ZIARE.COM