Se afișează postările cu eticheta Bucovina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucovina. Afișați toate postările

duminică, 25 noiembrie 2018

"Pe douazeci si opt, tu, Bucovina..."



BUCOVINA, 28 NOIEMBRIE

Când stă noiembrie să se petreacă,
Pe douăzeci şi opt,  tu, Bucovină,
Ţi-ai pus în plete flori de promoroacă
Şi pe obraz o rază de lumină
Căci clipe dragi îţi stăruie în minte:
Unirea, România noastră Mare,
Un crez ţesut din sfinte legăminte 
Ce pus-a ţara în fireşti hotare.

De bucurie-a tresăltat pământul
Pe care a păşit  Ştefan cel Mare,
Pe care-a pogorât din Cer Prea-Sfântul,
De s-a-ntrupat în veşnice altare
La Voroneţ, Humor şi Suceviţa,
La Putna, Dragomirna, Pătrăuţi, 
Suceava, Arbore ori Moldoviţa,
Storojineţ, Cozmeni sau Cernăuţi 
Şi fost-a în tot locul sărbătoare,
La Ceremuş, Colacin. Nistru - paznic 
A stat, dar neguri, vremi îngrozitoare
Au prefăcut tot în suspin şi praznic
Şi lacrimi mii obrazul ţi-l brăzdează:
Fântâna Albă n-ai s-o uiţi vreodată.
Acolo glia încă sângerează,
Iar rana  fi-va-n veci nevindecată.

Dureri în suflet îţi stau cuibărite,
Că trupu-ţi e de-atâta timp ciunţit;
Trăit-ai ani de agonii cumplite, 
Cu frate de-al său frate despărţit. 
Şi astăzi întristarea ţi-e cătuşă,
Dar tot visezi, tu, Bucovină dragă,
C-o să renaşti din propria cenuşă
Şi fi-vei într-o bună zi întreagă.        
        
Cătălina Orşivschi
Vama, Judeţul Suceava
Martie 2018 


Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

marți, 28 noiembrie 2017

„Hotaram Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile sale hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei”



“Congresul General al Bucovinei întrunit azi, Joi în 15/28 Noemvrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi,
Considerând că dela fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechiile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s’a închegat ca Stat;
Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie dela Suceava, se găsesc gropniţele domneşti dela Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
Considerând că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a-lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;
Considerând că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu deasila alipită Coroanei Habsburgilor;
Considerând că poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale, şi care prin strâmbăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri conlocuitoare cu care el doreşte să trăească ca frate;
Considerând că, în scurgerea de 144 de ani Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie din Europa sub steag străin, pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite şi izgonirea limbii lor din viaţa publică şi chiar din biserică;
Considerând că, în acelaşi timp, poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de producţie ale acestei ţări şi despoiat în parte de vechea sa moştenire;
Considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n’au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin alipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa, că marele vis al neamului se va înfăptui când toate ţările române dintre Nistru şi Tisa se vor uni într’un stat naţional unitar;
Constată că ceasul acesta mare a sunat. Astăzi când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor săi Aliaţi, s’a întronat în lume principiul de dreptate şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor sdrobitoare Monarhia Austro-Ungară s’a zguduit în temeliile ei şi s’a prăbuşit iar neamurile încătuşate în lanţurile ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, primul gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre;
Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:
Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Iancu Flondor
Preşedinte al Congresului General al Bucovinei

Din volumul
UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA
Autor Ion I. Nistor
EDITURA “BUCOVINA” – I. E. TOROUŢIU
BUCUREŞTI, 1940


Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

marți, 21 noiembrie 2017

„Bucovina este furată prin intrigă şi viclene uneltiri”



“Unu fiu alu Bucovinei, înveţatulu istoriografu românu A. Russo, făcendu unu studiu comparativu asupra mariloru domni Românulu Ştefanu-celu-mare şi Daciculu Decebalu, conchide prin următorea reflesiune:
“După 11 secule, Ştefanu a rădicatu spada sângerosă, care căduse din mâna lui Decebalu: cine va fi chiămatu să rădice spada purtată cu atâta gloriă de Ştefanu-celu-mare, şi … cându?”
Vigurosă întrebare şi gingaşă în acelaşi timpu, ea denotă că ‘n vinele fiiloru Români s’a păstratu sângele viteziloru Români.
Cu bastardii noştrii vechi şi noui în frunte, conduşi de cei ce au lucratu şi lucreză mereu la decadenţa nostră, mărindu urele şi divisiunile între fraţii d’unu sânge, c’unu patriotism vagu şi nedefinitu, lipsiţi de mândria naţională, de consciinţa datoriei ş’a devotamentului, respunsulu nostru neaperatu nu va putea fi la ‘nălţimea întrebării ce ni s’a pusu.
Deru ense, cu tote desastrele din trecutu şi presinte, poporulu românu nu va peri.
Nu pere unu poporu care are uă vieţă de XVIII secole.
Nu, unu poporu care a sciutu să ‘nfrunte atâtea vicisitudini, ţinendu peptu cu toţi năvălitorii, cu hordele barbare din toţi timpii; nu este destinatu a peri.
Suferinţele nostre voru sfârşi, diua de regenerare nu pote fi departe, ş’atunci cându ora va suna, cându din somnulu morţii Românulu se va descepta atunci:
“Din Tisa pen’la mare,
Din Dunăre ‘n Balcani,
Tunetulu de resbunare
Isbi-va pe tirani.”
Atunci frumosa Bucovină, întorsă, încăldită la sînulu mamei române, rădicându’şi braciulu astă-di încatenatu, va proba la lumea totă că’i Română şi e fiică de împeratu.
Deru atunci, poporulu românu îşi va plăti cinstitu datoriele, precum în acestu momentu elu se rădică ca unu singuru omu pentru a striga susu şi tare că Bucovina este furată prin intrigă şi viclene uneltiri; a protesta solemn în facia Europei, contra celui mai crudu atentatu la sacrulu simţimentu alu durerii.”

Vasile Maniu

RĂPIREA BUCOVINEI

CONFERINŢI
ŢINUTE DE 
VASILE MANIU ŞI BONIFACIU FLORESCU
BUCURESCI, 1875


Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

marți, 22 august 2017

Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni va promova oferta turistică a Bucovinei


Viena, 21 august 2017 – În perioada 14-18 august, o delegație a Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (UJRP) a vizitat mai multe locații din Bucovina, în cadrul unui infotur organizat de Consiliul Județean Suceava.
Jurnaliștii din diaspora au fost oaspeți la evenimente turistice extraordinare, cum sunt Festivalul de Artă Medievală de la Suceava, Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești sau călătoria cu pluta pe Bistrița. Programul de vizite a inclus mănăstirile Putna, Moldovița, Voroneț, Dragomirna și Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Oului din Vama și Muzeul Satului Bucovinean, mina de sare de la Cacica, urcare pe Rarău și Piatra Șoimului, probe sportive în zona de agrement de la Ariniș.
În același timp, membrii UJRP au făcut o călătorie gastronomică cu etape la stânele turistice de pe muntele Suhard, la fabrica de procesare a păstrăvilor bio Valeputna, la pensiuni cu bucătărie specifică din zonă, între care Bucovina Lodge, Acasă în Bucovina, Casa Baciu, Complexul turistic Bucovina.
Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, gazdă primitoare, și-a declarat încrederea în potențialul uriaș al diasporei și și-a exprimat convingerea că oferta turistică al Bucovinei poate fi promovată cu succes și prin publicațiile românești din străinătate.
În acest sens, s-a discutat de principiu de încheierea unui protocol de colaborare între CJ Suceava și UJRP. Gheorghe Flutur a primit din partea UJRP o diplomă de onoare, pentru sprijinul acordat presei românești din diaspora.
UJRP este o organizație profesională a jurnaliștilor români din străinătate, fondată în 2015 la Viena. la UJRP s-au afiliat cele mai importante publicații românești print și online din diaspora, care adună la un loc o audiență importantă, cu circa 250.000 de exemplare tipărite distribuite lunar și cu peste 1 milion de vizitatori unici online.
                                                                                 NapocaNews