Se afișează postările cu eticheta CSM Stiinta Baia Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CSM Stiinta Baia Mare. Afișați toate postările

joi, 16 ianuarie 2020

Cinci "zimbri" în lotul stejarilor


În vederea abordării celor cinci meciuri din Rugby Europe Championship 2020, programate în intervalul 1 februarie – 14 martie 2020, naționala de rugby a României s-a reunit sub comanda noului staff tehnic, alcătuit din Andrew Robinson , antrenor principal, Lasha Tavarkiladze – antrenor asistent și Sosene Anesi – antrenor asistent.
După o primă reunire a lotului la Izvorani, începând cu 12 ianuarie până pe 22 ianuarie cei 32 de jucători din campionatul intern împreună cu cei care evoluează în străinătate se vor pregăti în Antalya – Turcia. Din lista jucătorilor convocați fac parte și cinci dintre componenții campioanei României, CSM Știința Baia Mare: pilierii Iulian Harțig, Constantin Pristaviță, talonerul Ovidiu Cojocaru, flankerul Cristi Marian Chirică și fundașul Paul Popoaia.
Tricolorii vor debuta în acesta ediție a Rugby Europe Championship cu un meci la Tbilisi contra Georgiei pe data de 1 februarie. O săptămână mai târziu băimărenii vor poposi la Caidas de Rainha pentru duelul cu Portugalia, urmând ca pe 22 februarie să evolueze la Botoani contra Spaniei. Pe 7 și 14 martie, Stejarii vor juca la Krasnodar cu Rusia, urmând să încheie acest periplu cu o revenire la Botoșani într-un joc contra Belgiei.
                                                                                         C.S.

vineri, 4 octombrie 2013

Victorie pentru voilebaliştii băimăreni!

Știința Explorări Baia Mare - Phoenix Șimleu Silvaniei 3-2, în prima zi a turneului de la Zalău
    Victorie de bun augur pentru începutul campionatului pentru Știința Explorări în prima zi a turneului de la Zalău, competiție la care mai participă Phoenix Șimleu Silvaniei, Universitatea Cluj Napoca și CSVM Zalău.

    La capătul unui meci echilibrat, băimărenii au învins azi pe Phoenix Șimleu Silvaniei cu 3-2 (23, -25, 17, -18, 12).

    Explorări: Răileanu, Negrean, Păștean, Socaciu, Țuțea, Suson, Tofan (libero). Au mai jucat: Zmuda, Veber și Balog (libero). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

    Știința Explorări va juca în continuare la acest turneu cu Universitatea Cluj Napoca (vineri, ora 16) și cu CSVM Zalău (sâmbătă, ora 13).


                                                                                   GDL

sâmbătă, 23 martie 2013

Rugby. Succes CSM Ştiinţa Baia Mare în noul campionat!


       Azi, 23 martie 2013 debutează o nouă ediţie a SuperLigii de rugby, iar vicecampioana CSM Ştiinţa Baia Mare urmează să debuteze în faţa propriilor suporteri, începând cu ora 11.30, pe stadionul "Lascăr Ghineţ", unde băimărenii primesc vizita formaţiei CSU Cluj-Napoca. Trupa antrenată de Eugen Apjok şi Vasile Lucaci şi-a propus ca obiective în acest sezon atât cîştigarea campionatului, cât şi a Cupei României, după cum a declarat noul căpitanul al echipei Ştefan Ciuntu la întâlnirea de la FRR cu cei şapte căpitani, obiectiv pe care formaţia sa şi-l propune în fiecare an. Această ediţie de campionat se anunţă şi mai dificilă, multe dintre echipe întărindu-se în pauza competiţională, numai dacă ne gândim la: RCMUV Timişoara, Steaua Bucureşti, Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti.
În lotul CSM Ştiinţa Baia Mare nu se mai regăsesc 12 jucători care au evoluat în ediţia trecută, iar pentru acest campionat s-au adus trei jucători: Mihai Roşca a revenit la CSM Ştiinţa după un periplu de doi ani la Steaua şi evoluează pe postul de centru sau aripă, al doilea transfer este neozeelandezul de origine samoană Philip Falamoe Tuigamala, mijlocaş la grămadă şi pe ultima sută de metri, un alt neozeelandez  Jeremy Cave, care joacă pe postul de centru. Are 1,90 metri înălţime, 95 de kilograme şi este născut în Lower Hutt, Noua Zeelandă, pe 30 septembrie 1987. Ultima echipă la care a jucat este Tauronga Sports din Noua Zeelandă.
   Cu un lot de 30 de jucători va aborda CSM Ştiinţa Baia Mare anul 2013, în acest moment existând mai mulţi accidentaţi: Roşca va reveni în câteva săptămâni, în schimb Ciuntu şi Buduşan vor fi indisponibili până în iulie.
 Programul primei etape
 • Sîmbătă, 23 martie:
CSM Ştiinţa Baia Mare - CSU Cluj-Napoca, ora 11.30, rugbytv.ro;
Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti, ora 10.00, TVR 2
• Duminică, 24 martie:
Farul Constanţa - CSM Bucureşti, ora 11.00, rugbytv.ro.
RCMUV Timişoara stă.

                                                                            Gelu DRAGOŞ

miercuri, 12 septembrie 2012

Ştiinţa Explorări Baia Mare - Phoenix Şimleu Silvaniei 3-0, în meci amical


In aceasta dupa-amiaza, Stiinta Explorari a invins intr-o partida amicala formatia Phoenix Simleu Silvaniei cu 3-0 (18,10,15).
 Explorari: Raileanu, Negrean, Mititelu, Tutea, Cuciureanu, Socaciu, Tofan (libero). Au mai jucat: Pastean, Hoboth, Veber, Nagy, Neamt, Balog (libero). Antrenori: Marius Botea si Sorin Pop
 Au arbitrat: Dinu Olahut si Cristian Serei (Baia Mare)
 Jocul s-a disputat la Ulmeni, cu ocazia inaugurarii salii de sport din localitate. La eveniment au fost prezenti, atat primarul Ulmeniului, Lucian Morar, cat si cel al orasului Simleu Silvaniei, Septimiu Turcas.
 Stiinta Explorari si Phoenix Simleu Silvaniei s-au mai intalnit in aceasta vara inca o data, la turneul de la Cluj Napoca, victoria revenind de asemenea baimarenilor cu 3-0.

                                                                             Cristi Someşan

joi, 22 martie 2012

Rugby. Mesajul preşedintelui Călin Matei pentru „cârcotaşi”


La conferinţa de presă de la începutul acestei săptămâni, care a avut loc în restaurantul-hotel „Rustic”, presedintele clubului CSM Ştiinţa, dl. Călin Matei a avut câteva mesaje directe şi tăioase pentru cârcotaşi: unul legat de momentul în care lucrările la suprafaţa de joc de pe "Lascăr Ghineţ" vor demara, al doilea despre mişcările la nivelul lotului de jucători.
  „Să fac o recapitulare pentru unii cârcotaşi: s-a făcut tribuna mobilă şi s-a cumpărat tabela electronică, cu contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş, iar în toamna anului trecut s-a făcut drenajul terenului, urmând ca - într-un parcurs de timp foarte scurt, dacă ne va ajuta şi vremea de afară - să putem pune covorul de iarbă. Nu ne putem apuca de lucru, conform specialiştilor, decât după ce temperatura nu mai scade sub 10 grade. În momentul în care prognoza meteo e favorabilă, într-o lună terminăm lucrarea. Până atunci vom juca pe stadionul "Viorel Mateianu"! Am primit aprobarea Primariei Băii Mari, vom juca acolo tot turul". Acesta a continuat referitor la lotul de jucători:
”Cel mai mare lucru este că i-am ţinut pe băieţi acasă şi că oameni grei, cum este Ionuţ Dimofte, şi-au prelungit contractul cu Baia Mare şi au decis să păstrăm echipa acolo unde este. Aceste lucruri nu se fac uşor. Este foarte greu, având în vedere condiţiile economice de astăzi, să păstrezi o echipă. Un lot de 40 de oameni cu staff cu tot. Asta o spun, aviz cârcotaşilor, care poate nu ştiu să îşi hrănească propria gură. Să ţină o echipa de 40 de inşi şi să o menţină la nivelul acesta, de trei ori consecutiv campioană - aceasta este invitaţia pe care o lansăm. Să vină să vadă ce "uşor" e să fii preşedinte sau director la un club de genul acesta”.
Răspunzând întrebării puse de ziaristul „Necenzuratului” referitor la psihicul jucătorilor de la naţională care au pierdut ultimele două partide cu Ucraina şi Spania, dl. Călin Matei a spus: „Normal că pe cei 6 jucători prezenţi la naţională i-au afectat aceste înfrângeri. Chiar am vorbit cu Andrei Ursache în acest sens, dar jocurile la naţională sunt una, la echipa de club cu totul altceva”. Succes rugbiştilor băimăreni în noul campionat şi din partea noastră, a necârcotaşilor echipei campioane CSM Ştiinţa!

                                                                                               Gelu DRAGOŞ

marți, 21 februarie 2012

Un gest de suflet al campionilor României la rugby

Tragedia petrecută zilele trecute la Sighetu-Marmaţiei a făcut ca nevoia de sânge să crească la Centrul de transfuzii Baia Mare. În urma unei discuţii între domnul Călin Matei şi directorul DSP Maramureş, domnul dr. Rareş Pop, toţi rugbyştii echipei CSM Ştiinţa Baia Mare, mai puţin cei care au plecat azi la lotul naţional, vor dona sânge, marţi, 21 februarie a.c., la ora 8,oo solidarizându-se astfel cu victimele exploziilor de la Sighetu-Marmaţiei, care au nevoie mare de ajutor. Un gest de suflet ...

Gelu DRAGOŞ