Se afișează postările cu eticheta Capital. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Capital. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 iunie 2017

România pe locul 50 din 149 în clasamentul avuţiei şi solidităţii unei naţiuni

Creşterea PIB per capital nu este suficientă pentru progresul unei societăţi. Indexul prosperităţii În România, de la capitalul de încredere la prosperitate. România ocupă locul 50 de nivel mondial.
Pentru a prospera, o societate nu are nevoie doar de forţă eco­nomică, de venituri şi de un PIB per capita cât mai mare. La prosperitate contribuie cali­ta­tea economiei, mediul de afaceri, calitatea gu­vernării, educaţia, sănătatea, siguranţa, li­ber­tatea personală, capitalul social şi mediul sănătos, scrie Ziarul Financiar.
Aceştia sunt cei nouă piloni ai unui in­dice al prospe­ri­tăţii global realizat de fun­da­ţia Legatum, un indi­cator care oferă o ima­gine 3D a avuţiei şi solidităţii unei naţiuni, com­parativ cu imaginea 2D oferită de in­dicatorul PIB-ul pe cap de locuitor, după cum spune Andreas Treichl, CEO al grupului bancar austriac Erste.
În calsamentul realizat de Legatum pe baza acestui indice, România ocupă locul 50 de nivel mondial, din 149 de poziţii, şi locul 11 în Europa Centrală şi de Est (ECE), regiune în care fundaţia include 16 state, printre care Austria şi Cehia, economii dezvoltate, şi Macedo­nia, Muntenegru, Serbia şi Albania, ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
În clasamentul ECE, România se remarcă negativ prin poziţia slabă pe care se situează la capitolul calitate economică (penultima, înaintea Bulgariei, în grupul ţărilor est-europene din Uniunea Europeană), la capitolul guvernanţă (aceeaşi situaţie, cu observaţia că Mace­donia ocupă un loc mai bun) şi sănătate (la fel). România stă pe un loc codaş şi la libertate personală în grupul ţărilor est-europene comunitare. La educaţie are unul dintre cele mai slabe rezultate din regiune, cel mai slab din estul Uniunii Europene. La acest capitol, Bulgaria, cea mai săracă economie din UE, stă mai bine. Chiar şi Macedonia.
                                                                                                                                            NapocaNews

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Brâncuşi, Brauner şi Luchian, printre primii cinci pictori români, în TOP 100 al Revistei Capital

Constantin Brancusi, Victor Brauner, Reuven Isaac Rubin (Zelicovici), Vilmos Aba Novak si Stefan Luchian figureaza pe primele cinci pozitii ale TOP 100 cei mai valorosi pictori romani ale caror lucrari au fost tranzactionate in 2013. Top 100 se bazeaza pe valorile de tranzactionare ale lucrarilor realizate de artistii romani, pe baza indexurilor de arta interne si internationale.
Aflat la a doua editie, albumul de colectie "Top 100 cei mai valorosi pictori romani", realizat de revista Capital, avand consultant de specialitate echipa de la Artmark, a fost lansat, joi seara, la Palatul Cesianu-Racovita. "Este o incercare de a pune in legatura piata de arta din Romania cu aceea din strainatate", a spus fostul premier Adrian Nastase, cunoscut in lumea artei ca un avizat colectionar si un creator de institutii muzeale, prezent la eveniment.
El a afirmat ca, in acest mod putem sa incepem sa aducem in tara un registru al picturii universale in care ne regasim si sa intelegem ca o adevarata cota a artistului este data de modul in care el este receptionat in strainatate. Nastase l-a amintit pe pictorul Jacques Herold (Blumer) (n.r. locul 13 in TOP 100), declarand pentru Agerpres ca fiul acestuia, care traieste la Paris, ar dori sa infiinteze un Muzeu Herold in tara si sa doneze o parte din lucrarile tatalui sau.
"Sunt multe lucruri pe care am putea sa le facem, pentru ca, intr-o anumita perioada, cu prea mare larghete am risipit in lume talent, creativitate, am ajutat la crearea unor curente literare importante, dar acum trebuie sa stim sa-i aducem pe unii dintre ei in muzeele romanesti, sau, in orice caz, sa intelegem care este valoarea lor si sa-i primim in aceasta familie mai larga a artistilor romani", a declarat Adrian Nastase.
El a remarcat initiativa Artmark si a revistei Capital, ca si valoarea educationala a albumului, rezultat al unei cercetari extreme, care incearca sa stabileasca o ierarhie, uneori surprinzatoare, pe baza cotatiilor externe. Alexandru Baldea, managing partner Artmark, a spus ca artistii romani care se vand bine pe pietele din strainatate nu coincid cu aceia cotati pe piata romaneasca de arta.
Potrivit acestuia, fata de anul trecut, in 2013 sunt foarte multi artisti tineri care au intrat in top si foarte multi artisti romani consacrati vanduti indeosebi pe pietele din afara, in timp ce pe piata romaneasca nu exista. 60% din pictorii aflati in top sunt altii decat cei de anul trecut, a adaugat Baldea. El a aratat ca, daca in 2013 pe piata romaneasca de arta Stefan Luchian a depasit pragul de 300.000 de euro (n.r. cu lucrarea "Doua fete", tranzactionata la licitatia nr. 106, Goldart, Bucuresti, aprilie 2013), in urmatorii cinci ani va fi depasit si pragul de 500.000 de euro.
Albumul "Top 100 cei mai valorosi pictori romani" contine si un supliment cu cele mai indragite pictorite si sculptorite, cei mai valorosi artisti contemporani si artisti consacrati in Republica Moldova. Agerpres


                                                                     Cristian LAURENŢIU