Se afișează postările cu eticheta Cristian Pomohaci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cristian Pomohaci. Afișați toate postările

joi, 22 august 2019

Reacție dură a lui Florin Piersic, după ce a fost criticat că s-a pozat cu Cristian Pomohaci. ”Nu mai aveți nimic sfânt!”


 Florin Piersic a fost pus la zid de către fanii săi, după filmările în care a apărut alături de controversatul cântăreţ şi preot Cristian Pomohaci. Iubitul actor a scris, în mediul online, un text extrem de dur pentru toți cei care l-au judecat aspru în urma imaginilor video văzute.

Duă criticile cu nemiluita primite la imaginile video alături de Cristian Pomohaci, Florin Piersic a reacționat dur în mediul online. Acesta a ales să scrie un mesaj pe o rețea de socializare pentru cei care l-au pus la zid după ce s-a afișat alături de Pomohaci.Totul s-a petrecut după întâlnirea celor doi la Cluj-Napoca. Florin Piersic a susținut că este dezamăgit de judecata aprigă a tuturor persoanelor. De asemenea, a subliniat și faptul că toată viața a încercat să spună ziariștilor lucruri frumoase și să îi bucure, astfel pentru a le „descreţi frunţile prea încărcate de griji uneori“, iar acum, ceea ce primeşte în schimb este „să fie forfecat în fel şi chip, analizat şi judecat“.

„Deschid pagina de Facebook şi sunt întrebat «La ce te gândeşti, Florin?!». Vă spun eu la ce mă gândesc. O viaţă întreagă am căutat să vă spun lucruri frumoase, să vă bucur, să vă aduc speranţă în suflet, să vă descreţesc frunţile prea încărcate uneori de griji. Am ajuns astăzi, la 83 de ani, să fiu forfecat în fel şi chip şi analizat şi judecat, de cine, mă rog?!“

Iubitul actor a lămurit situația îmbârligată în care s-a aflat, dar și zvonurile aferente, total neadevărate. Artistul a susținut că Pomohaci nu este un bun prieten de șpriț, așa cum s-a vehiculat, nici membru al familiei.

„Aflu de prin ziare că sunt fotografii şi o filmare cu mine şi Pomohaci, că suntem nu numai buni prieteni «de şpriţ», ci sunt un membru al familiei lor şi tot aşa. Mai întâi de toate, eu n-am fost prieten «de şpriţ“ cu nimeni. N-am avut chestiile astea cu şpriţul şi cu restaurantele şi asta vă pot spune toţi colegii mei, care mai sunt în viaţă. Nu cred că în toată viaţa mea am băut mai mult de cinci sticle cu vin. În al doilea rând, pe Pomohaci l-am întâlnit atunci pentru prima dată şi cred şi ultima. De unde până unde «mare prietenie»?!!!“
                                                                                                     Florin Piersic


Autor: Chivu Ana
Sursa: IMPACT

duminică, 30 iulie 2017

Pomohaci, aplaudat la primul spectacol după caterisire, la Jina, în judeţul Sibiu. Reacţia fostului preot!

Cristian Pomohaci cântă, duminică, 30 iulie,  pe scena Festivalului "Sus pe muntele din Jina", cel mai vechi festival ciobănesc din ţară, acesta fiind primul concert susţinut de fostul preot, după ce a fost exclus din biserică.


Fostul preot, Cristian Pomohaci, a fost aşteptat la Jina, în judeţul Sibiu, de sute de admiratori, care, imediat ce a urcat pe scenă i-au oferit buchete cu flori fostului slujitor al Bisericii.
Pomohaci le-a mulţumit, iar apoi le-a cerut voie celor prezenţi să îi dedice prima melodie "slujitorului Sfântului Altar, de aici, de la Jina".
"Vă mulţumesc. Vă rog să îmi permiteţi ca prima melodie pe care o voi interpreta să fie dedicată slujitorului Sfântului Altar, care slujeşte aici, în Jina", a spus Cristian Pomohaci, de pe scena Festivalului "Sus pe muntele din Jina".
Pentru concertul lui Pomohaci nu au fost necesare măsuri speciale de protecţie, au declarat, duminică, pentru Mediafax, organizatorii festivalului.
Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a fost exclus din biserică în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie.
"În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunţat şi a decis caterisirea părintelui Cristian Pomohaci, adică pierderea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti. Decizia a fost aprobată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, este executorie, dar nu irevocabilă. Poate fi atacată în termen de 15 zile la Mitropolie", a declarat, vineri, părintele Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.
Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, "ceva special", amintindu-i cum s-au întâlnit.
Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.


                                                                                       C.L.

vineri, 28 iulie 2017

Ultima oră. Preotul Cristian Pomohaci a fost exclus definitiv din preoție

Cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, preotul Cristian Pomohaci a fost caterisit, a decis, vineri, Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Decizia este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolitul Ardealului, potrivit News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat că, în urma judecării cazului preotului Pomohaci, Consistoriului Eparhial a hotărât caterisirea acestuia, transmite News.ro. ”În urma judecării cazului părintelui Cristian Pomohaci, Consistoriului Eparhial s-a pronunţat şi a hotărât caterisirea părintelui. Înseamnă pirederea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti”, a spus Botoi. 
El a adăugat că preotul Pomohaci nu va mai putea îmbrăca haina preoţească, iar deciza Consistoriului Eparhial este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolitul Ardealului.
Membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au judecat, joi, cazul preotului Cristian Pomohaci şi apoi s-au retras pentru a delibera, decizia fiind comunicată vineri.
”În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta probe sau dovezi care sa-l dezvinovăţească, părintele Cristian Pomohaci a înaintat centrului eparhial o singură cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoţie pe motive de sănătate. Ieri (miercuri – n.r.), cererea şi dosarul părintelui au fost discutate în permanenţa consiliului eparhial iar dosarul a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care s-a întrunit astăzi (joi – n.r.) începând cu ora 12.00. Membrii consistoriului s-au retras pentru a se pronunţa asupra sentinţei şi ea va fi făcută publică mâine dimineaţa (vineri – n.r.). Părintele Cristian Pomohaci nu a fost prezent la proces, avea dreptul să se prezinte”, declara, joi, preotul Oliviu Botoi.
Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa consistoriului deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.
Preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

Recent, BOR a mai fost zguduit de un scandal uriaş, protagonist fiind episcopul de Huşi. Detalii AICI.

luni, 3 iulie 2017

Homosexualii BOR sunt deasupra legii. Restul, în iad și la pușcărie

După ce și-a adunat probabil tot curajul, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a interzis părintelui Cristian Pomohaci să oficieze vreo slujbă bisericească timp de 30 de zile. Poliția  sesizase organele judiciare după apariția unui fișierul audio pe Net  în care preotul încearcă să seducă un minor căruia îi spune cît e de frumos, ce relație specială e între ei, recunoaște că are relații cu bărbați (ar putea aduce remorci pline cu ei), dar celelalte nu sunt dragoste adevărată, acceptă senin declarația tînărului că e virgin, nu a umblat cu alți bărbați și se apără viguros de acuzația că ar fi ceva ”trivial” în îndemnul său de a-I arăta ”ciocanul”. Iată o mostră candidă, cu citate despre Isus:
”Victima abuzului: Păi, eu nu am mai fost cu mașina asta.
Pomohaci: Audi nu e al nostru, ți-am spus că nu e al nostru, e al cuiva, e al unui prieten care ne-a dat-o… Ce faci, frumusețe, ui ce lumină s-a făcut, să văd și eu un copil frumos, du-te, măăă!
Victima abuzului: Și asta e a dumneavoastră, personală?
Pomohaci: Doar domnul Iisus mi-a dat-o, să mă folosesc de ea! …
Victima abuzului: Iisus?
Pomohaci: … Le-am găsit în Cluj, am fost la spital și le-am luat ca să… Știi că mi-ești drag!
Victima abuzului: Știu!
Pomohaci: Nu, că eu trebuie să zic, nu tu trebuie să zici! Că te iubesc!
Victima abuzului: E bine dacă mă iubiți!
Pomohaci: Fugi! Fugi! Când mi-o arăți? Amu e spălată, nu mi-o arăți!?
Victima abuzului: Păi, eu știu…
Pomohaci: Când?
Victima abuzului: Depinde, ce vreți să vă arăt?
Pomohaci: Ce să îmi arăți? Păi, ciocanul…
Victima abuzului: Ciocanul? Eu știu când să vi-l arăt? Vi-l arăt într-o zi!
Pomohaci: Când?
Victima abuzului: Într-o zi. Când?
Pomohaci: Când? Uite-te ce speriat e… Gândești că e o căprioară… Vai… Așa ești, da!
Victima abuzului: Dar nu-s speriat, nu îs…
Pomohaci: Nici nu vreau să fii!
Victima abuzului: Nu îs comod cu treburile astea!
Pomohaci: Nici nu vreau să fii, că dacă ai fi, nu erai lângă mine!
Victima abuzului: Nu, nu că-s speriat, nu-s obișnuit cu chestiile astea!
Pomohaci: În timp, o să fii obișnuit!
Victima abuzului: În timp, e ok…
Pomohaci: Așa, nu îmi dă un confort…
Victima abuzului: Nu, poate dumneavoastră sunteți obișnuit, eu nu pot folosi cuvinte din-astea triviale…
Pomohaci: Triviale, ce înseamnă?”.
Într-o acțiune paralelă,  trei preoţi au fost acuzaţi de şantaj de procuratură, Mihail Răzvan Bumbu, Cristian Sebastian Jitaru şi Gheorghe Damian. Ei l-au șantajat pe episcopul Corneliu Bârlădeanu cu o filmare de 15 minute, alături de un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, în prezent preot într-o comună din Vaslui. Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, a depus luni, 12 iunie, o plângere la DNA Iași.. Surse judiciare au precizat pentru ”Adevărul” că pe data de 30 mai 2017 consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru. Acesta le-ar fi spus că deţine un material compromiţător cu Episcopul Corneliu şi le-ar fi spus că, în cazul în care acesta nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de vicar, va oferi presei materialul compromiţător şi-l va folosi în cadrul Sfântului Sinod din data de 15 iunie pentru a-l denigra. Și ceilalţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Răzvan Mihail Bumbu  ar fi pretins episcopului 50.000 euro, între altele ca să-și recupereze banii plătiți cînd au căpătat parohia. Episcopul a purtat tehnica de ascultare furnizată de procurori și astfel i-a băgat pe șantajiști la arest preventiv. Din cîte se vede, și fețele bisericești recurg la poliție și la DNA cînd e ceva de rezolvat, pentru că biserica nu pare capabilă să își facă ordine în casă. Cu cine fac sex preoții e strict treaba lor, cel puțin în biserica ortodoxă, numai că aici se recrutează minori chiar din parohie, din turma care se presupune că e în grija preotului, sau din seminar, nu dintr-un bar, parcare sau de pe Internet. În timp ce biserica se dă de ceasul morții să scoată din Constituție și posibilitatea teoretică pentru doi bărbați adulți să fondeze o uniune civilă în care să se prezinte în fața legii cu aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual căsătorit, homosexualii în sutană sunt lăsați să abuzeze de influența lor asupra tinerilor din propria lor ogradă, de a căror bunăstare sufletească ar trebui să aibă grijă. Ba li se mai cere, superfluu, după ce înregistrările sunt postate de victime pe Internet, și să aducă probe ca să fie făcuți scăpați. Poliția și DNA fac ordine – sau încearcă- în timp ce BOR le lasă pe mai departe accesul la situația în care pot abuza și de alți minori, în școlile unde predau religie, în seminare sau în parohii. Despre corupție, faptul că parohiile se cumpără și că reglarea de conturi se face prin șantaj nici nu mai face să discutăm.
BOR nu doar că nu practică virtutea pe care o predică, dar promovează ipocrizia pe o scară incredibilă.
Cele trei milioane care au semnat să se schimbe Constituția așa cum pe vremuri semnau orice le cerea Ceaușescu, ca și milioanele care nu au semnat ar trebui să își retragă copiii de la orele de religie, pentru că riscul e mult mai mare să fie victimele celor care predau acolo, cu autoritate și acces legal la ei, decît să fie recrutați pe stradă de vreun homosexual oarecare. În homosexualitatea masculină vîrsta consensuală e considerată mult mai mică decît cea stabilită legal sau la fete, astfel că un băiat de 14-15 ani riscă să fie inițiat în viață chiar de un părinte spiritual sub acoperișul școlii.
Să ne înțelegem: sunt printre primii activiști, ca fost medic, care au cerut dezincriminarea homosexualității în anii nouăzeci, pe motivul că statul nu trebuie să se amestece în viața privată a oamenilor. Abuzul de autoritate morală sau de orice fel pentru a recruta minori de către preoți cu înclinații homosexuale, și asta în plină campanie a BOR pentru a legaliza un statut de cetățeni de gradul doi pentru homosexualii adulți e însă de neacceptat. Ce fel de biserică e asta, care așteaptă de la DNA și de la poliție să îi facă ordine, și între timp lasă pe mai departe pe cei prinși în flagrant delict să aibă acces la minori, împărțind critici blînde și suspendări pe 30 de zile, și astea la presiunea presei și a poliției?
Sursa: România curată

sâmbătă, 24 iunie 2017

ŞTIRE-CIOCAN! Cunoscutul Cristian Pomohaci cântă mâine în oraşul-comună Şomcuta Mare!

Biserica a reacționat după scandalul sexual în care ar fi implicat Cristian Pomohaci

” Eu sunt tare supărat pe acest preot care îmi produce suferință de mai multe de patru ani. El are foarte multe abateri și, deși a promis că se îndreaptă, nu s-a ținut de cuvânt… Ce a făcut el, mă refer auzind înregistrarea, este un mare păcat, foarte mare păcat. Un preot care face așa ceva se face vinovat de cădere din har și nu mai este vrednic de haina preoțească și să slujeasca la masa Sfântului Altar sau sa invoce Duhul Sfânt. Indubitabil, Cristian Pomohaci trebuie să fie oprit de la săvârsirea celor Sfinte conform canoanelor Bisericii Ortodoxe a Răsăritului”, a declarat pentru Ziar de Cluj IPS Irineu Bistriteanul, Arhiepiscopul Albei-Iulia.
Totodată, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat că au deschis o anchetă internă în acest caz, iar dacă acuzaţiile privind coruperea sexuală se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoţie.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru Agenţia de presă Mediafax, că Biserica percepe cu mâhnire un asemenea scandal, dar, în cazul în care înregistrarea se dovedeşte a fi autentică, vor fi luate cele mai dure măsuri.
Aşteptăm şi Poliţia Română să intervină! E prea grav şi prea mult!!! Episcopul de Tomis e prea mic la mincină, bani şi aroganţă...

marți, 21 martie 2017

BOR îl critică pe preotul Pomohaci pentru gestul de la înmormântarea Ilenei Ciuculete

BOR critică gesturile mai puțin sau mai mult deplasate făcute de preoți și care uimesc opinia publică fiind aspru criticate.Acesta este și cazul preotului Cristian Pomohaci, parohul bisericii din Moşuni, care a fost să se roage la biserica unde a fost depus trupul neînsuflețit al Ilenei Ciuculete. Numai că facebook-ul i-a făcut cu ochiul preotului și acesta a dorit să posteze o poză cu regretata cîntăreață. În postarea de pe Facebook părintele a scris – “O rugăciune , o lacrimă , flori și aplauze ….. Ileana Ciuculete”.
Postarea a stârnit furia utilizatorilor de internet care l-au criticat pe Pomohaci pentru că nu i-au cerut aprobarea familiei.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat, pentru Antena 3, că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu acest gest, slujba de înmormântare fiind a oricui, fie că a fost o personalitate, ori un om simplu și trebuie să își păstreze sobrietatea maximă. ”Nu e loc de aplauze, nu e loc decât de rugăciune pentru cel plecat”, a spus părintele Vasile Bănescu.

vineri, 4 octombrie 2013

Un preot a fost pedepsit pentru că a "judecat-o" pe Bianca!

DIN CICLUL "MARE-I GRĂDINA TA, DOAMNE!"

Părintele Cristian Pomohaci a criticat, la o emisiune TV, ținuta pe care Bianca o avea într-o zi de post. Opinia preotului a fost „amendată” de către șefii bisericii, acesta fiind trimis să se reculeagă la o mânăstire.
Cu câteva zile înainte de nunta Biancăi cu Victor Slav, preotul Cristian Pomohaci a fost invitat să vorbească despre refuzul bisericii de a-i cununa în restaurant, informează România TV.
Revoltat că Bianca Drăgușanu se declară o persoană credincioasă, preotul s-a luat de felul în care aceasta era îmbrăcată.
"E, întreb, într-o zi de post, în care trebuie să postim, indiferent că este Bianca Drăguşanu, te întreb, cum e ţinuta într-o zi de post? Ai vedea-o pe Maica Domnului umblând aşa?!", s-a întrebat preotul Cristian Pomohaci.
Vorbele preotului i-au nemulțumit pe superiorii săi care i-au dat un avertisment şi au decis să îl trimită la Mânăstirea Afteia din judeţul Alba, pentru a se reculege. Se pare că părintele Pomohaci nu se află la prima abatere. O nouă greşeală va duce la excluderea sa din rândul preoţilor.
Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia a precizat că preotul Cristian Pomohaci nu a anunțat că va participa la o emisiune, fapt pentru care va răspunde în faţa superiorilor.

                                                                                      Alina Oprea


marți, 25 iunie 2013

Preotul Cristian Pomohaci la un pas de caterisire!

Preotul Cristian Pomohaci, paroh într-un sat din judeţul Mureş a fost pedepsit pentru prezența sa excesivă la televiziuni și trimis la mănăstirea Afteia, situată în comuna Săliştea din judeţul Alba.
Decizia de canonisire a fost luată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei, ca un ultim avertisment pentru părintele Pomohaci, căruia i s-ar fi pus în vedere să aleagă între viaţa duhovnicească şi showbiz.
În acest sens, este cunoscut faptul că parohul din Moşuni este un activ cântăreţ de muzică populară şi religioasă, cu prezenţe dese la diverse emisiuni TV sau posturi de televiziune de specialitate, ceea ce nu ar fi pe placul superiorilor săi de la Alba Iulia. Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia ia în calcul chiar şi varianta caterisirii (răspopirii) lui Cristian Pomohaci, în cazul în care acesta nu va renunţa la unele obiceiuri care au atras în numeroase rânduri atenţia mass mediei asupra sa.


                                                                       Cristian LAURENŢIU