Dan Stoica: Tentația spectacolului și moartea democrației

 

Corpul nostru se naște, crește, trece prin viață, îmbătrânește și se întoarce la izvoare într-o bună zi fără să fi fost o singură clipă condus de mai multe minți, alimentat de mai multe inimi, prezentat lumii din jur în mai multe trupuri.

Eu-l, cunoscut nouă ca fiind conștiința de sine, în limbaj comun: sufletul propriu, nu are cum funcționa „democratic”. Există un sistem nervos central care conduce operațiunea Viață, fără să stea la discuții cu noi, din prima și până în ultima clipă. Nu ai cum să îl dai jos de la putere. Îl poți ajuta sau distruge. Îl poți opri să facă prostii dar îl poți și îmbăta cu apă rece sau cu iluzii.

Se pare că prezentul speciei a ales ultima soluție. Miliarde de oameni sunt ținuți în viață de o uriașă pânză de painjen a iluziilor, vorbelor goale, promisiunilor niciodată ținute, manipulărilor și trădărilor, toate cunoscute sub numele mai puțin romantic dar destul de precis ca sens și țintă:

Minciună.

Trăim în epoca minciunilor fără perdea și fără rușine.

De ce ar avea perdea și rușine câtă vreme sunt la putere?

În mileniul trecut noi (artiștii între care mă consider a face parte) am avut viziunea acestui dezastru. De la Kafka la Beckett, de la Caragiale la Ionescu, de la Orwell la Borges, toți au avut acea licărire a spiritului care le-a marcat opera cu viitura fără milă a viitorului care distruge omul din noi.

Teatrul absurdului a fost stilul cel mai apropae de realitatea mileniului care avea să vină și pe care noi acum o trăim life.

Metamorfoza lui Kafka nu i se mai întâmpla unui singur om, acea trecere spre gânganie ni se întâmplă la toți azi și refuzăm să o acceptăm fără să facem nimic împotrivă.

Pentru că azi asta trăim: nu moartea fizică ci pieirea spirituală.

Suntem înecați în vorbe goale, zdrobiți de idei fără conținut și pretenții fără fundament.

Grăbiți să ieșim la mal nu facem decât să ne afundăm și mai mult în mlaștina care ne-a fost servită pe tavă.

De dragul gloriei și al strângerii averii (puterii) lăsăm tot deoparte, și pentru că șirul numerelor nu are un capăt, ci numai o mare prăpastie a nesfârșirii la ultimul pas, nu ne putem opri să ne amăgim, să ne mințim că am învins.

Vreți exemple?

Eu în acest moment mă uit în oglindă și mi le enumăr, nu am nevoie de preot și de mărturisiri publice cu care să mă autobicuiesc. Îmi învăț granițele prostiei înainte să îi acuz pe alții că sunt la fel ca mine.

Cu bine, și pe curând, DS

* Introducere la un alt fel de „Notițe autobiografice” – ultimul sau poate primul volum din Scrierile pe care tocmai mă strădui să le pun pe picioare. .

Autor: Dan Stoica

Hai că ne pricepem la muzică, băăăă!!!

Toți ați devenit critici muzicali după ce ați sărit pe noi (că locuiesc în cartier cu locul cu cântarea care v-a supărat) ba că vă furăm pădurile, ba că v-am furat aurul, ba că v-ați bazat pe noi să îi batem pe ruși și am dat-o-n bară, acum că am adus un dirijor poponeț să dirijeze orchestra aia...

Foarte severi și foarte exigenți... dar știți voi copii că primiți pe de gratis concertul ăsta de decenii? Știți că calul de dar nu se caută la dinți? Știți că noi, ăștia oropsiți să vrea toate marile genii muzicale ale lumii să stea și să creeze la noi în bătătură mai lăsam de la noi și mai facem și câte una lată, așa.... că ni s-a urât cu binele.

Aveați o alegere foarte bună să nu vă uitați la concert să vă ocupați cu emisiunile politice preferate în care îl criticați pe Bolojan sau pe ăla care s-a pierdut în Cotroceni și nu mai găsește ieșirea.

Ce aveți mă fraților cu noi? Mă uitam și eu pe vremea când eram copil la concertul ăsta... acum, mi-a trecut... vreau să mai ascult și muzică.

Câte concerte cu muzică de Mahler, Beethoven, Mozart, Bruckner, Brahms, Hayden ați ascultat în ultima vreme? Să săriți cu noi că vă transmitem muzica unui comporiztor cam populist, care a îndrăznit să facă din valsuri primele șlagăre planetare?

Nu v-a plăcut cum e înbrăcat dirijorul? Nu știți voi cum sunt îmbrăcați și alții mai grozavi ca el pe la petreceri.

Voi imitați concertele de Crăciun și Anul Nou după modelul acestui concert dar acum săriți pe noi că așa și pe dincolo.... Să vă spun ceva: suntem noi nu prea deștepți și cam lasă-mă să te las, dar la muzică ne pricepem.

Și uneori când trec pe lângă casa unde un elev zis Enescu George a învățat să cânte și cu ce se mănâncă muzica, mă gândesc că ar trebui să fiți mai respectuoși cu cei care v-au fost baci... Știu că nu se poartă decât miștoul și bășcălia... Mă rog la Cel de Sus ca cei care au sărit cu gura să aibă măcar ureche muzicală și după aia să își dea cu părerea.

În fond, la mine în casă mă îmbrac și mă port cum îmi place, dacă vă pute, uitați-vă în oglindă și aplaudați din răsputeri.

Dan Stoica

Dan Stoica: Plouă cu minciuni

Plouă cu minciuni. În ultima vreme tot felul de jurnaliști „specialiști”, influenserine machiate, rujate și fără chiloți pe creier își permit să ne scuipe cu tot felul de neadăvăruri istorice pentru a aprofunda și fixa rusofobia moștenită de pe vremea marii revoluții din Octombrie, acum mai bine de o sută de ani…

Una din ele este scobita din nas și plină de muci: ideea că Rusia ar fi invadat România de 12 ori. (teritoriul românesc ca să fie ei mai exacți)

Din aceste 12 „invazii” (ce le place ăstora cuvântul, cred că au orgasm rectal la el) 10 s-au întâmplat înainte să existe România. Adică înainte de 1859 când prin Unirea Principatelor a apărut acel proiect de stat care în 1881 va deveni Regatul România. E vorba despre războaie ruso-turce care s-au desfășurat pe teritoriile provinciilor la marginea imperiului Otoman, Moldova fiind situată acolo. Cu ocazia asta turcii au oferit Imperiului Habsburgic pentru a rămâne neutru Bucovina (1775) și mai apoi a cedat Basarabia ca pradă de război Rusiei (1812)* Istoricii moldoveni se plâng că turcii nu ar fi avut voie să o cedeze conform înțelegerilor cu Ștefan cel Mare de la 1500, dar uită că după alianța lui Cantemir cu Petru cel Mare (1711) statutul și drepturile Moldovei se schimbaseră din voievodat autonom în regiune sub directă subordonare (guvernatorii trimiși erau greci din Fanar, noi i-am alintat cu titlul de fanarioți).

Egal. Ce a rămas din Moldova a fost suficient ca după războiul din Crimeea (1853-1857) Moldova și Țara Românească să se unească SFIDÂND ORDINEA INTERNAȚIONALĂ (care în acea vreme era stabilită de marile puteri care erau totuși șase: Imperiul britanic, republica sau imperiul franceză, Imperiul gernam, Imperiul otoman, Țaratul Rusiei, Imperiul habsburgic ) Obosite de război și fără mijloace și chef au acceptat dubla alegere a domniturului Cuza ( o șiretenie genială, hai să recunoaștem, pentru că ni se refuzae unirea pe față) și așa au decurs lucrurile până în 1877 când în cea de a 11 „invazie” rușii au trecut numai cu truperel prin Țările române, la invitația Pricipatului, pe o cale fereată construită special pentru asta. Și în banii ăștia românii prin vocea lui Mihail Kogălniceanu și cu semnătura pricepelui Carol au declarat independența României. Ea va fi recunoscută de nevoie de două ori: odată prin tratatul de la San Stefano 1877 și a doua oară oficial și fără nici o bucurie din partea Londrei, Vienei, Parisului și Berlinului, în 1878 la Congresul de la Berlin) Rusia ca națiune învingătoare și-a impus punctul de vedere.

Aha… și să nu uit. Atunci rușii și-au luat înapoi Buceagul (care era tot al nostru, dar din 1812 până în 1857 fusese al lor) și ne-au dat Dobrogea (care nu fusese nicidodată a noastră… știu că o să-mi sară mulți în cap, dar asta a fost) Tot atunci și statulul orașelor dunărene, Giurgiu, Brăila, Galați s-a lămurit și România a mai stabilitazat ceva din teritoriile care i se cuveneau pe drept.

A douăsprăzecea „invazie”, ce de după ruperea frontului la Iași (1944) a avut drept urmare recuperea nordului Transilvanei de la maghiari. (nu mai intru în amănunte că le știți toți, fie corect fie întoarse cu fundul în sus de la unii care așa privesc lumea)

Cam asta despre cele 12 „invazii” cu care suntem bătuți la cap de parcă nu am avea destule pe el și așa…

DS

* în 1812 rușii ceruseră Moldova până la Siret. Noroc că a intrat Napoleon peste ei și au trebuit să admită ce le-au oferit turcii, adică numai Basarabia) O Moldovă rusească până la Siret ar fi făcut acea parte a României nefuncțională ca organizație statală și inutilă Unirea din 1859. Deci invazia napoleniană, un dezastru pentru Franța, a avut ca efect colateral retard, salvarea ideii de România.

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: De-ale vieții și de-ale părerii că trăim…

Ne ascundem după ce ne spun alții. Ne ascundem atât de adânc și cu hotărâre încât nici noi singuri nu mai știm să ne găsim…

În martie 2020 ne-au spus unii la televizor să rămânem în case să ne salvăm bunicii.

Moartea devenise o amenințare împotriva vieții. (sic) Era ilegal să mori. Să mori tu?

I-am crezut și am stat închiși în case chiar dacă am continuat să dăm ortul popii…că dec, așa-i în tenis.

Apoi, brusc, a devenit legal să mori. Dacă ești rus, sau palestinian… sau ceva de soiul ăsta. Pacea a fost declarată un cuvânt subversiv și noi i-am crezut.

De ce trebuie să omorâm ruși?

Asta nu e întrebare, e o încercare să scapi de datoria de a fi în rând cu ce se spune că trebuie să facem.

Motivul stătea agățat în orice text care ne povestea ce se întâmplă în lume (pe fereastră, să vedem singuri, nu mai aveam dreptul să ne uităm):

Ei, rușii, au călcat un cuvânt sacru: granițele unui stat independent.

24 februarie 2022 a fost ziua în care rușii s-au dus la alți ruși să îi scape de necaz, dar au trecut pârleazul. („au invadat fără motiv” – se chema în chemarea la luptă de atunci)

De atunci lumea care decide ce e bine și ce rău (și noi odată cu ea, că nu era să lipsim de la așa ceva) e în război cu rușii.

Pe 5 august anul ăsta, acu se fac nouă zile, apărătorii dreptății și inviolabilității frontierelor au trecut în Rusia cu tot cu armată, bombe, soldați plătiți din buzunarul nostru, armament făcut de noi (adică NATO). De ce? Ei, iar o întrebare subversivă:

Rusia nu are granițe inviolabile. Ea e o țară care se ascunde în spatele bogățiilor ei, în spatele poporului ei, în spatele unei armate care dacă se adună e vai și amar de ăia care s-au pus cu ea…

Ce contează dacă s-a spus să intrăm peste ei!

Românii au intrat din nou în război cu Rusia alături de droaia de state și țărișoare care unite sub flamurii urii vor să le dea la cap rușilor.

Bun așa…

Acum, pun și eu o întrebare, sau mai multe:

Știți de ce a pierdut războiul și coroana Napoleon Bonaparte, cel mai strălucitor militar al istoriei?

Cică și-a pierdut armata prin zăpadă…

Știți de ce a pierdut după altă sută și ceva de ani războiul cea mai puternică, disciplinată și bine înarmată armată a lumii de atunci (Wehrmacht-ul)?

Cică i-a pus naiba să vrea și ei unde a vrut Napoleon. Și iar a venit zăpada.

Și rușii? Ce au făcut rușii?

Păi, nu s-au oprit până în Berlin, tot așa cum cu Napoleon nu s-au oprit până la Paris (sau Waterloo).

Nu știu ce avem de câștigat invadând din nou Rusia. Sau au ajuns să hotărască ce-i bine și ce e rău toți corijenții la istorie?

Nu știu… dar din nefericire cred că o să aflu.

 

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: Persoane, personaje, personalități… (un comentariu la istoria războiului NATO – Rusia)

Anul ăsta toată lumea alege, din Grivița și Ferentari până în L.A și și Las Vegas.

Democrația se joacă și la păcănele dar și la marile cazinouri. Nu o să știm niciodată care e cea originală pentru că s-a născut dintr-o furăciune și furată a rămas până în ziua de azi. E ca mireasa răpită de zmeu și ăla impotent și obligat mereu să meargă în câmpul muncii cu buzduganul până dă peste el Greuceanu.

Acum să vă povestesc despre singurul care s-a grăbit să candideze și să fie ales cu 87 la sută (sau 88 după socoteala finală)

Domnul respectiv nu-i cine știe ce de înalt, nu-i mai tânăr ca mine ca să pot să-l privesc cu suspiciune și nici mai bătrân să trebuiească să-i arât respectul cuvenit.

E de-un leat. Dar mai harnic. Om de la țară care știa că dacă ai carte ai parte. Nimic neobișnuit în asta. Un studios în ale juridicului care și-a ales cea mai plictioasă dintre specialități: dreptul internațional al resurselor enegetice. Nici nu știam că există așa specialitate.

Dar când e să nu te lase lumea în pace degeaba te ascunzi în meserii anonime. Drept e că insul cu pricina era harnic și minuțios și de asta a fost după o scurtă carieră universitară la St. Petersburg trimis să întărească cel mai solid corp de birocrați al lumii, cel care se ocupă cu dosarele și nu oriunde ci în KGB.

Nu știu ce l-a făcut să sară în ochii șefilor, poate tocmai capacitatea lui de a nu se vârî în față cu tot dinadinsul, poate că îi plac femeile mai mult decât vodca și sportul mai mult decât lălăitul pe plajele luxului mondial.

Oricum, a fost adus la Moscova de cel mai mare ratat al istoriei mondiale: Boris Elțin. Ăsta a reușit să dărâme un imperiu și să nu pună nimic în loc.

Pe cât nu-i plăcea vodca agentului MI6, Michail, care a vândut URSS-ul pentru promisiunea să fie uitat de vest, fără să fie înjurat, pe atât îi plăcea să fie corupt la un pahar lui Boris până când ficatul s-a revoltat și a zis: ori tu ori eu. Și nu au mai fost nici unul și nici altul.

Așa s-a ales Kremlinul cu un birocrat „de afară” ca șef. Adus de la Dresda la Moscova după o scurtă carieră relansată ca prorector la Universității din St. Petersburg, numitul a venit cu pieptul plin de dorințe de bine și cu ideea să împace pe toată lumea cu toată lumea. Și s-a apucat să îi învețe pe toți: pe oligarhii ruși să fie mai potoliți (ți-ai găsit) pe cei de afară să aibă un pic de simpatie pentru cei care le dau mai ieftin elixirul luxului: aur, diamante, uraniul dar mai cu seamă petrol și gaz.

Au fost ani în care domnul, între timp președinte cânta în limba engleză ever green-uri și se ducea pe la porțile Occidentului să se propună ca elev model în clasele de asimilare în marele și veșnic fericelui Occident corporatist.

Ghinionul acestui om plin de bune intenții a fost (și este) că se afla în fruntea dușmanului ales de mărețul Occident ca să își potolească setea de a fura tot ce nu e încă în curtea lui.

Bietul președinte birocrat a fost pus să aștepte, i s-a promis marea cu sarea, ba unele din promisiuni le-a și semnat convins că sunt oameni de cuvânt ăia care au pus semnetăura lângă el.

Asta e dacă ai tipicuri de birocrat.

Chestia e că i s-a furat din casă… ba un pic de pe coasta Balticii, ba dinspre Caucaz, ba … și aici i s-a înecat la mal răbdarea, din casa părintească a Rusiei care este Ucraina.

Bietului conțopist, tobă de carte, nu i-a venit să creadă că cei pe care îi imagina ca fiind cei mai înțelepți și morali, spuneau una și făceau alta.

Occidenul, odată cu schimbarea mileniului, se hotărâse să investească în cruci și pietre funerare. Și dacă el nu a băgat de seamă, mai toată lumea da: investiția mergea chiar în locurile cu resurse (Irak, Kuwait, Afganistan, Venezuela, Libia, Siria)

Ba un război colo, ba o lovitură de stat dincoace… și el își vedea de treabă în birourile pe care nu s-a dezvățat nici până în ziua de azi să le lase, ca să huzurească la plaja la Soci. Semna tratate, căuta de pureci condiții de negociere și aștepta ca și alții să respecte ce promit.

Om cu multă răbadare. Singura lui fantezie a fost judo-ul (și femeile tinere, dar asta nu-i fantezie, e apa vieții la orice sedentar care își petrece ziua în fața unor hârtii și își strică ochii citind texte de lege)

Domnul președinte (că între timp așa era cunoscut de toată lumea) rămăsese în suflet un avocat pe care copilul de la țară zis Volodea îl vedea cu ochii minții muncind din răsputeri la fericirea celor din jur.

Și visele l-au părăsit unul după altul, închizându-i ușa în nas, și așa cum obișnuiesc cei care te părăsesc, l-au și bârfit ca fiind așa și pe dincolo.

A ajuns, din povești, cel mai urât dintre pământenii emisferei vestice. (ăștia chiar sunt legați la ochi și cu pumnul mass-mediei în gură de nu mai pot să aritculeze decât blesteme sau belstămății)

Între timp Volodea cel harnic a început să se trezească, dar știți că trezirea unuia care nu bea, se lasă cu o mahmureală mai rea decât a celui mai înveterat bețiv.

Plictisitorul avocat i-a lăsat pe militari să își facă treaba (și în Cecenia și în Siria și în Georgia) și el e făcut dosarul. Apoi și-a luat înapoi pomul cu fructe preferat de un om al mării din nord: veșnic însorita Crimee cu flota de care sunt așa de mândrii rușii, cea din Sevastopol.

Între timp Occidentul reinventase încă un stat. Ucraina. Altă făcătură după Taiwan, Kosovo și câte și mai câte frontiere trasate cu rigla și botezate țări prin Africa și Asia. Nici cu proiectul lor preferat Israelul nu au reușit cine știe ce… dar asta e altă mâncare de pește.

Revin la avocat. El nu s-a repezit să ia și Donbasul în 2014 când a fost de acord cu rușii din Crimeea să se unească cu țara mamă, pentru că mai visa să se împace cu Kiev-ul.

Dar când amantul s-a mutat în patul nevestei și el a fost pus să stea în șură fără așternuri, ba să mai și plăteașcă căldura ălora care se lăfăiau în casa lui, i s-a pus pata.

Numai că avocăția îl făcuse tipicar. A zis să ia lucrurile ca la carte*.

Au trebuit să moară zeci de mii de civili (ruși) să nu li se mai permită să scoată o vorbă în rusește câtorva milioane de aceași nație, ca să se enerveze.

Dar s-a enervat ca la carte.

Mai întâi a semnat niște tratate. Care nefiind respectate a trimis pe wagnerieni să facă liniște, dar nu le-a ieșit. În opt ani (2014-2022) milițiile separatiste și unitățile private Wagner au pierdut pas cu pas peste jumătate din teritoriile care formau Donetzkul și Luganskul și au fost învinși în încercarea de a reuni pe pământ Crimeea cu mama Rusia.

Mai era un pic și ar fi fost împinși toți dincolo de granițe. Să îți omori rudele e la ucraineni (și viceversa) un obicei din străbuni.

Chestia e că au avut o galerie de susținători care îi încuraja cu tărie și parale. Acești fani știau să îi folosească dar bieții ukri își închipuiau că îi folosesc, îmbogățindu-se toți pe capete.

Ucrainenii isteți își luau vile, cei mai puțin isteți un credit la bancă, cei isteți o mașină de fițe, cei mai naivi o cruce să le țină de cald sub pământ.

Și Volodea? El a așteptat și s-a perpelit cu speranța să le vină mintea la cap verilor de la Kiev.

Când, după nenumărate avertismente, vestul a atacat cu tot ce avea în dotare Donetzkul, s-a pierdut prima oară cu firea.

A vrut să-i sperie trimițând niște unități mai mult de paradă ca să îi facă să își vină în simțiri.

Ți-ai găsit.

O mare greșeală. Deși avocățește avea acoperire:

Oblasturile din est se despărțiseră de Ucraina cu câteva zile înainte și fuseseră recunoscute ca republici independente de Duma moscovită și Coreea mi se pare. Apoi au cerut în calitate de teritorii independente unirea la Federeația rusă. (ca la carte, repet)

Dar Marele arbitrul al Adevărului (Vestul) a refuzat să audă și să vadă. S-a prefăcut iar că o să cadă la pace (Istanbul – martie 2022) și cu o semnătură pe niște foi i-a făcut pe ruși să se retragă din jurul Kiev-ului. Și pe urmă a început să băsmuiască. (iar e altă poveste)

Avocatul a oftat și a lăsat militarii din lesă. Prigojin, Kadârov, Surovikin, Shoigu sau Gherasimov au ieșit la rampă.

Și așa a început măcelul. Un măcel cum nu s-a mai văzut și nu se mai vedea prea curând, unde frații s-au omorât unii pe alții ca să mulțumească speranțele (deșerte) ale celor care puneau pariu, când pe unii, când pe alții.

Ce a făcut Volodea? S-a făcut că nu mai este. S-a retras din cariera lui de președinte (unde să mai urce?) și s-a transformat în rus și atât.

A început să gândească în numele rușilor, pentru interesele rușilor, cu forțele rușilor.

Acest exercițiu de topire în popor i-a adus ura Occidentului dar și iubirea celor care sunt și ei ruși ca Volodea*.

Cam așa se scrie istoria unei alegeri cu 88 la sută, fără păcăleală și păcănele.

 

Autor: Dan Stoica

* din câte vedeți nu l-am învinuit niciodată că a fost bun sau rău pe acest personaj al lumii pe care a schimbat-o din țâțâni. Nici nu i-am pomenit multele greșeli sau biruințe. (lista ar fi lungă și pe o parte și pe alta). Chestia e că în anume clipe și poziții sociale nu se pune dacă ești bun sau rău, fericit sau nu ci dacă ești eficient. Și se pare că el este.

Dan Stoica: Orbirea ca formă a vizibilității

 

De când nu ni se mai dau știri ci numai confirmări a ceea ce noi vrem să auzim, să vedem (dictatura rating-ului nu acceptă altceva) nu prea mai știm ce se întâmplă în lume ci ceea ce alții vor să ne convingă că se întâmplă.

O lume a nemișcării mediale plutește peste mințile noastră ca un șir de nori negri în care nu mai stă nici o picătură de ploaie ci numai trăsnete care să facă cât mai mult zgomot. (legea concurenței obligă fiecare agenție de știri să se repeadă asupra posibilului auditor cu tot armamentul și să nu-l lase la concurență).

Noi nu mai trăim într-o lume în care se întâmplă ceva ci într-o lume gata să se termine. Apocalipsa e rugăciunea care ni se recită zilnic de dimineața până seara sub formă de Breaking news.

Scandalul e limba vorbită de la amvonul monitoarelor către miliardele de participanți care nu se mai mișică din fața știrilor de ultimă oră de decenii bune.

Ca să nu ne plictisim facem din orice dărâmare o prăbușire, din orice împiedicătură un accident fatal. Starurile nu se mai dezbracă în pielea goală ci „arată tot”, nu știm cine sunt marii gânditori ai omenirii de azi dar știm cine sunt atacanții centrali de la Real și PSG. Nu avem habar regulile de trei simple dar știm că sutele de milioane care se dau pe un jucător, pe un tanc sau pe copii destinați comerțului cu organe sau perversiunilor celor cu dare de mână sunt o realitate de care ne lovim zilnic ca de o amenințare de cod roșu.

Cuvintele au fost rechiziționate de câțiva care după ce le-au perchiziționat de sensuri și subtilități le-au repus în libertate îmbrăcate în hainele presei de senzație. Orice vedetă înscăunată ca fiind vedetă dacă respiră, apoi respiră genial. Orice mare star scuipă excepțional de precis și orice promteriță are forme sculptate la care fanii rămân fără grai și virilitate (care oricum e o jignire, așa că e mai bine să o lași acasă ca să ajung întreg acolo unde ai plecat)

Gratiile main-stream media seamănă cu un laț care te lasă să mai zburzi înainte de a te trage sus la bârna eșafodului.

Nu avem nici o șansă. O răceală a fost decretată boală letală, o răfuială între rude conflict global.

Încăpem tot mai puțini în patul lui Procust care este obligatoriu pentru fiecare individ corect. (și alții nu sunt lăsați să fie, să se desfășoare, să scoată o vorbă)

O mare tăcere asurzitoare ne însoțește și arșița de afară nu-i decât oglinda a ceea ce noi avem înlăuntrul nostru.

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: “Ce m-a uimit în ultimii ani este capacitatea omului de a lua de bune vorbele goale”

 

Când unii își zic „noi toți” și ne spun ce e bine și ce e rău, ce e drept și nedrept iar noi trebuie să aplaudăm și să ne simțim fericiți „în unanimitate” pentru că s-au îndurat să ne spună și nouă cum stau lucrurile.

Ce m-a uimit în ultimii ani este capacitatea omului de a lua de bune vorbele goale.

Unii care își spun „comunitatea internațională” au trasat de la ei putere niște granițe și popoare întregi își scot ochii, se spurcă sau se sugrumă ca să le aducă la normal.

Niște granite desenate cu rigla de niște unii care nici nu au pus piciorul vreodată pe acolo, d-apăi să mai trăiască, să vadă și ei cam cum stă situația.

Iar alții, mai timizi, mai comozi, mai „las că merge și așa”, iau de bune aceste granițe și împart oamenii în buni și răi după cum le spune tipa bine machiată care citește textele de pe un prompter și le declară adevăruri indiscutabile.

Deunăzi în orașul din Donbas ocupat de ucraineni zis Krematorsk a căzut o bombă peste un hotel și a omorât o mulțime de persoane. Se pare că între ei erau și civili. Aceia sunt victime, restul sunt ce? Unii care treceau pe acolo și își curățau puștile spunând prostii?

Știați că tot comunitatea internațională (alta totuși decât acei „noi toți”) a scris niște reguli la Geneva acum ceva ani în care s-au definit crimele de război? Una din ele este să te lupți în clădiri sau spații destinate vieții civile. Ori hotelul din Krematorsk era plin cu mercenari străini veniți în acea zonă din Donbas ocupată vremelnic de americani ca să se lupte cu rușii (adică cu băștinașii) fără să fi evacuat populația civilă din localitate. De fapt ukrii acolo nu eliberează nimic, fac o altă crimă de război care se numește „epurare etnică” rușii fiind ce erau pieile roșii prin nordul Americii acum ceva secole în urmă.

În Donbas trăiește o populație ocupată de forțe militare vrășmașe care au nevoie de teritoriul lor, de casele lor, de istoria lor ca să își facă viitoarele firme americane un loc de adunat beneficii grase cu investiții minime (victimele nu se pun, pentru că pe ele nu se plătește impozit).

Cam atât despre dreptatea care se dă și se ia de către „noi toți” și pe care noi în calitate de „sclavi” (citat dintr-un cowboy singuratec) o susținem că așa ni se pare mai comod.

E vremea să ne trezim, să ne spălăm cu apă rece și curată pe ochi și să îi deschidem. Că dacă nu… nici nu o să știm că a venit vremea să și facem ceva nu numai să ne tânguim.

Autor: Dan Stoica

 

Dan Stoica: “Orbul găinilor sau cum e să-ți plătești datoriile cu viețile altora”

 

Mi se rupe inima (nu mai pot scrie nimic altceva deși am două povești care îmi bat pe la toate porțile minții să iasă afară în cuvinte) pentru că văd cum oamenii sunt trimiși la moarte ca vitele la abator.

Poate că nu o să fiți de acord cu ce o să scriu mai jos* dar spun ceea ce simt și fiind o stare profundă de tristețe, viziunea asupra faptelor care diferă de a mea nu prea are cum să mă consoleze:

Avem graniță un război între America și Rusia. Cele două puteri sunt cele mai dotate nuclear și nu se pot confrunta direct fără ca lumea(planeta) pe care o locuiesc să nu fie distrusă și viața biologică să dispară – cu noi cu tot, dar bine, noi suntem colaterale.

America și-a angajat o cohortă de state-servante (NATO) care să o sprijine și un mercenar Ucraina care să ducă efectiv războiul.

De cealaltă parte Rusia e unicul stat care se poate autosusține economic-politic-financiar-strategic și tehnic în cazul unui război cu alte state. Își este sieși sufiecient material și spiritual.

Spre deosebire de Vest, care s-a dezindustrailizat din motive de comoditate, Rusia are toate resursele materiale, tehnice, științifice, geografice și logistice pentru a se susține singură în cazul acestei înfruntări.

Când Ucraina a acceptat să lupte cu Rusia până la victoria finală a însemnat că a proimis să înfrângă Moscova, nu să se elibereze (pentru că nu avea ce să elibereze, teritoriile pe care se duc acum luptele sunt rusești istoric și demografic)

Este tot mai clar după un an și jumătate că mercenarul (Ucraina) nu poate să miște ursul din loc, d-apăi să îl împingă înapoi). Numai că Vestul și mai ales America au plătit în avans sute de miliarde, și-au sărăcit cetățenii, au rămas fără resurse militare, economice, cu tenisuni sociale și politice cumplite pe cap, ca să aibă mercenarul cu ce lupta. Acum cer plata eforturilor.

Și rușii îi așteaptă.

Bachmutul a fost numai o repetiție pe un teritoriul restrâns terminată cu o înfrângere fără drept de apel. Acum aliații vestici cer o ofensivă generalizată concretă nu de PR. O ofensivă generalizată înseamnă fapte, cucerire de teritorii efective (cum au fost cele două de anul trecut care au dus la cucerirea regiunii estice în Harkov și vestice în Kerson.

Avem în față două armate aproximativ egale în număr. Confruntarea informațională e și ea egală. Cu noii sateliți rușii i-au egalat pe americani ca capacitatea de a obține informații despre mișcările inamice.

Pe câmpul de luptă curajul celor două părți este egal. Spiritul de sacrificiu sau îndoiala (frica de moarte) e și ea cam la fel împărțită.

Numai că la armament și muniție rușii sunt net superiori mai ales în ceea ce privește capacitatea de a înlocui pierderile. Performanțele noilor arme NATO este în general inferioară celor ale armametului rusesc de nouă generații. (știu că în ziare citiți altceva. Relatez ceea ce este nu ce alții visează să fie)

Ucraina nu are tradiție militară, rușii au. Majoritatea inițiatevelor ucrainene pot fi interpretate ca încălcări ale Tratatului de la Geneva (deci crime de război) Nu fac lista (lungă) pentru că ar fi peste ce această postare poate să cuprindă. Rușii au început destul de alandala, sperând să obțină o victorie rapidă dar au știut să se readapteze la realitățile frontului care în prima parte au fost destul de neplăcute pentru ei (ca și în 1941 când au fost atacați de nemți)

Pe plan mondial balanța geopolitică se înclină tot mai mult de partea rușilor și e tot mai defavorabilă americanilor. Aici și nu pe câmpul de luptă, unde se descurcă și singuri, rușii au găsit aliații potriviți.

În sfârșit acum ajung la cel mai dureros lucru: pentru a-și plăti datoriile pe care de opt ani și mai ales în anul și jumătate de război ucrainenii le-au făcut din vest vor trebui să dovedească că pot cuceri ceva. Cu trupe terestre echipate mediocru, fără o structură militară (logistică) care să le permită să aibă o superioritate în artilerie și aviație pentru a susține ofensiva nu fac față. Nici măcar numeric nu au acel factor de 3 la 1 care să susțină ofensiva cu oameni dacă nu cu tehnică. E ca și cum te-ai duce la tăiere. Și cum conducerea Kiev-ului nu vrea să își ia răspunderea falimentului politic și social în care au tras țara, cine credeți că va plăti pentru ei?

Autor: Dan Stoica

*e dreptul vostru, așa cum a fost dreptul vostru să mă contraziceți cu privire la talentul copilului ăla declarat genial la șapte ani datorită memoriei pentru că entuziasmul vostru vi s-a părut că are mai multă competență decât studiile universitare și jumătate de secol de experiență în domeniu pe care le posed.

 

Dan Stoica: “Dragi români, drag sistem juridic românesc afiliat la Curtea Internațională de Justiție de la Haga”

 

Cum ar fi dacă odată ca niciodată acest înalt for judecătoresc ar emite un mandat de arestare contra numitului Klaus Werner Iohannis pentru că sub înalta lui responsabilitate copii rămași orfani în Bucovina de nord ar fi adoptați de familii românești de la sud și vest de Prut?

Întreb serios, pentru că acesta este capul de acuzare (unicul) cu care aceeași curte internațională umblă cu o țâdulă în proțap prin lume ca să-l aresteze pe numitul Vladimir Vladimirovici Putin care a îndrăznit să ia copiii din orfelinatele și casele de copii din Donbas (azi alipit Rusiei) și să le mijlocească înfierea de către familii rusești din tot teritoriul rusesc.

Ucraina, care în acea vreme bombarda cu elan teritoriile lăsând copii fără părinți s-a plâns că acești copiii îi aparțin și că rușii nu au voie să se atingă de ei. Gestul lui Putin de a oferi o casă și o familie unor orfani e considerat sechestrare și răpire de persoane.

Dimpotrivă, ei ar fi trebuit înfiați de familii europene (contra cost evident) și trimiși în Europa. Metoda e cunoscută. Azi Zelinski și-a amintit că poate oferi copii contra arme. Și e supărat că nu are prea mulți de oferit.

Deci aliatul pe care îl sprijiniți e unul de nădejde. Mergeți mai departe pe mâna lui, chiar dacă ea e deja cu degetul pe butonul atomic… că de aia e acolo, pentru că merită.

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: Primul război mondial virtual

 

Deși e primăvară și subiectul îmi displace profund, uite că trebuie să mă ocup încă odată de el, pentru că de mâine o să fiu tot numai poezie (nu și dulcegărie). Schimb modus operandi spre ceea ce omul are pozitiv, creativ în el.

Războiul distruge și asta îl face atât de antipatic, stârnește bestia din om și acest strigoi e foarte greu de domolit mai târziu, când părțile s-au împăcat și războinicii rămân cu mânia pe care nu mai au împotriva cui s-o verse.

Atena, cetatea negustorilor și a filosofiei a rămas în istorie, Sparta, mândra cetate a războnicilor fără egal, a apus,.

ADEVĂRATUL RĂZBOI pe viață și pe moarte este între dolarul american și lumea care vrea democrație (multipolaritate) în universul financiar. Suntem cam ce era Anglia medievală în lupta dintre regi și baroni. Atunci s-au înțeles.(Magna Carta, 1215) dar a mai fost nevoie de jumătate de mileniu pentru ca puterea personală a regilor să se ducă pe apa sâmbetei (1789, căderea Bastiliei) Jumătate de mileniu plin de sânge, de invazii și nedreptăți care nu a oprit omenirea să meargă înainte și nici Istoria (Destinul uman) nu s-a proptit în principii ca să își vadă de treabă, cu toate strigătele înfuriate ale celor care erau călcați de pasul ei greu și indiferent.

Dacă credeți că victoria principiilor iluministe a dus la lămurirea conflictului, vă înșelați. Apariția USA (cele treisprezece state de pe malul Atlanticului care frâng autoritatea Marii Britanii în două războaie succesive) și ascensiunea lor se caracterizează practic printr-un război care durează de 250 de ani. (mai puți de 25 de ani de pace) Din 1776 până în 1897 a fost pe teritorii. Cu bani sau cu arme și intrigi au luat ba de colo, ba de dincolo (în principiu de la cei mai slabi) și au ajuns la forma geografică azi cunoscută. A urmat un secol de confruntări în care convulsiile imperiilor coloniale, revoluția tehnologică și tectonica civilizațiilor (apariția altor puteri, cum ar fi Germania după reunificare, 1870), a Japoniei care a trebuit să iasă din izolarea seculară (1868) s-au concretizat în conflicte de o avengură încă nemaiîntâlnită. Primul și al doilea război au întrecut în amploare și adâncime tot ce se întâmplase până atunci între oameni. De fiecare dată USA a intrat de partea învingătorului. Nu a riscat să se bage de la început în conflict. Abia după 1945 când devenise prima forță encomică și militară a lumii a inițiat războaie (în afara propriului teritoriu) pe care, culmea ironiei, le-a și pierdut cu grație. I-au ieșit mai bine intrigile, implicările subterane care au și dus la consolidara acelui Deep State de care se vorbește atâta.

Odată cu hotărârea lui Nixon de a scoate acoperirea în aur a dolarului (1971) a avut loc un fel de lovitură de stat la nivel planetar asupra masei financiare totale, unde rolul metalelor prețioase (aur, argint) a fost luat de puterea militară și politică americană care garanta finanțele mondiale. (Fiat money)

Fiind stăpânii banilor, indirect, americanii deveniseră și stăpânii lumii.

În locul revoluției mondiale ideologice (Marx , Lenin, Trotzky) am avut o revoluție financiară care a dus la dominația emisferei nord-atlantice asupra restului lumii. URSS a fost înfrânt exact datorită impotenței unei societăți tradiționaliste de a se urca în rapidul evoluției tehnoligice și financiare.

De cealaltă parte Rusia a apărut ca imperiu pe ruinele marelui Hanat. Odată cu retragerea din istorie a Hoardei de Aur țarii ruși pun mâna pe jumătate de Europa și altă jumătate din Asia (e drept cea practic nelocuită, dar tot jumătate e și încă plină de comori de care atunci nici nu aveau habar) Dacă nu ar fi vândut Alaska americanilor, azi Rusia ar fi avut dominația clară în materie de resurse energetice care ar fi obligat probabil USA să intre și mai repede într-un conflict deschis cu URSS-ul.

Practic banul e sângele civilizației economice ale cărei structuri au fost puse pe picioare de avansul tehnologiei și evoluția structurilor economice care tind în chip natural să se unifice datorită accelăriri informației care se transformă în accelerare istorică.

Așa cum primul război mondial a declanșat indirect revoluția rusă și înlocuirea imperiului țarist cu dictatura stalinistă, accelerarea istorică a produs avarierea imperiilor (unul după altul, de la cel spaniol la cel sovietic) Pentru istorie 200 de ani sunt o mușcătură pe o singură parte a unei fălci.

Problema este că USA nu a înțeles că încercarea de a monopoliza planeta nu va fi la fel de bine văzută de toată lumea. Totuși în materia de civilizație și istorie le mai lipsesc ceva milenii de cultură ca să se poată compara cu lumea veche.(Europa-Asia) Mica intrigă ucraineană (bine tricotată, aș spune chiar cu măiestrie, de deep state) s-a lovit de ridicarea unor puteri care nu fuseseră prevăzute de fișa postului în ordinea mondială (China, India și veșnicii revoltați, rușii)

Deci avem de a face cu un conflict nemilos pentru cine plătește masa la care stăm toți oamenii de pe pământ. Americanii vor să o plătim cu dolari și să le rămânem datori, rușii vor să o plătească cu ce au prin adâncul pământului și cu ce mai pun mână de la mână și noii lor prieteni din BRICS+.

Războiul cu oameni, victime și suferință din Ucraina e numai un efect colateral. E ca și rănile la picioarele unora s-au pornit la drum dar încă nu au ajuns la capătul lui.

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: “Se apropie 14 februarie, sau ziua porților deschise la bordelurile transatlantice”

 

Se apropie 14 februarie, sau ziua porților deschise la bordelurile transatlantice.

Iubirea nu are zile și mai ales nu are sărbători obligatorii. Iubirea se cere trăită nu scandată și nici legată cu șnururile cadourilor, iubirea e ca și aerul pe care dacă nu ai voie să-l respiri nici nu mai poți să te naști, sau să ajuți pe alții să ajungă să se nască.

Obscurantismul științific, foarte la modă în lumea îngustă a creierelor în care virtualul altora se împinge tot mai tare și nu mai lasă loc pentru vreo judecată proprie, să fii trendy, la modă, înseamnă să fii la fel, identic, otova. Un fel de monocultură în care omul devine individ. Nu mai ai voie să iubești nici o femeie și nici un bărbat, pentru că nu mai există nici o femeie naturală (vorba Arethei Franklin de curând cenzurată) și nici un bărbat care să se scoale (la propriu și la figurat) să plece la muncă sau la lupta cea mare.

O lume a impotenței generalizate ne cere să ne bucurăm general (dar și civil) de ceva venit la pachet de dincolo de ocean. Să urâm e o formă de a ține la individ trimițând la ceruri oamenii. Ființele cele mai dornice de distracții decât să fie oameni primesc ordinele cu mult entuziasm. Să uiți de tine, să îți pui uniforma persoanelor de încredere cu drept de a ucide orice urmă de omenie descoperită prin preajmă a devenit normă.

Nu ajutăm alți oameni (vezi retragerea ajutoarelor pentru Siria) pentru că sancțiunile noastre sunt un fel de excomunicare de la civilizație. Așa ni se pare nouă. Uităm că toată ura asta față de alții decât cei trecut în listele noastre de oameni aprobate de la centru sub formă de cetățenie se va întoarce cândva și își va cere taxele înapoi. Când vom închide granițele, când vom sancționa tot ce mișcă în jur pe cine ne vom vărsa năduful?

Poate ne vom uita în oglindă și nerecunoscându-l pe cel de dincolo de ea o să îl luăm la palme…

Dar va fi prea târziu, pentru că odată spartă și reflexia noastră, odată cu amintirea va dispărea.

Cine nu a simțit boara cosmosului strecurându-se sub piele atunci când ea ți-a atins obrazul cu vârful degetelor, cine nu a simțit că se topește tot când Ea, unică și de nerepetat în nici una din galaxiile Universului, te sărută de noapte bună, după ce ați făcut dragoste, a trăit pe degeaba, sau nici nu a apucat să trăiască.

Ființele inutile nu apucă să știe că de aia are februarie numai 28 de zile, pentru că Valentin nu a primit viză, fiind vaccinat de prea multe ori și la noi în prispă nu mai e loc pentru el.

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: Marea Perversetare

 

Amuzantă anecdota cu bustul lui Churchil de la Casa Albă. Obama nu-l înghițea și de aia l-a scos din Biroul Oval. Trump l-a pus înapoi ca să îi facă în ciudă. Evident Biden l-a scos din nou și ca să nu aibă nimeni ideea să îl pună iar la loc, l-a trimis la Kyiv să facă stand-up comedy. (să nu se spună că americanii nu ar avea umor)

Ciudat să auzi adevărurile îmbrăcate în țoalele minciunii, frumosul mânjit cu mândrie în numele celor care i-au fost părinți și care dacă nu sunt incestuoși nu mai sunt deloc gustoși. E ciudat și derutant să te trezești cu tot ce ai crezut o viață că e important îngrămădit la troaca porcilor și să auzi animalele împinse cu de-a sila să se ghiftuiască din el.

Fără mamă, fără tată, fără femeie și bărbat, fără onoare și curaj, fără credință și sacrificiu suntem ca un popor de laponi cărora cineva le-a topit iurtele și le-a promis că la primăvară se vor construi case cu verandă și piscină. E lumea plină de elevi care au studiat pe brânci cum să uite imediat tot ce au auzit pe băncile școlii.

Lumea se rățoiește țanțoșă la lună, nu crede în respect, în cinste și nu dă doi bani pe cuvântul dat.

Lumea asta nu duce lipsă de voluntari. Să disprețuiești dușmanii nu te face învingător dar te ridică în ochii celor plătiți să mintă în locul tău. Sigur nu te ridică pe piedestalele istoriei dar în spatele gratiilor de fițe din insulele scutite de dări poți să faci plajă tot anul și pe o parte și pe cealaltă.

Trăim într-o bulibășeală în care bășcălia ține loc de argumente și lătratul la lună e confundat cu corul sclavilor din Nabucco.

Să știi ce înseamnă un cuvânt și care e sensul unui gest te face suspect de tulburarea neliniștilor planetare. Orice încercare de împăcare e considerată jignire personală și cuvântul pace e târfa masculină care trece din gură în gură pe la toate democrațiile care nu se mai satură că se împroaște cu borâtura admirației lor nemărginite față de MAREA PERVERSETARE.

La mai mare cu tot ce-i mic! Hai că se poate și mai pitic!

 

Autor: Dan Stoica

Dan Stoica: Un discurs de luat în seamă

 

Președintele ukranian a ținut o cuvântare la Forumul mondial de la Davos în care și-a exprimat îndoiala în existența lui Putin. (nu e glumă).

El crede că Putin nu ar mai fi în viață și că un colectiv de tovarăși ar lua hotărâri în numele lui.

Nu știu dacă e relevant pentru altcineva decât pentru presă acest amănunt. Între timp structura de comandă a armatei ruse s-a umplut de nume reale, de purtători de răspunderi care mai de care mai concreți. Acum s-a aflat că șeful statului major, generalul Gherasimov e un mare teoretician al strategiei militare și că i-a fost profesor și lui Zaluznyi, comandatul din tabăra opusă. Deci cu s-au fără Putin armata o duce bine și își vede de treabă.

Și atunci de ce se îndoiește Volodimir?

Bine, el nu a aflat încă câți oameni mor în Donbas zilnic și că cea mai mare parte sunt ucraineni.

Un alt element trist în aceste zile a fost doborârea elicopterului cu ministrul de interne și întreg statul major (vreo 19 purtători de funcții importante în acest minister esențial în vreme de război). Mă gândesc cât s-au chinuit americanii să-i găsească și să-i elimine pe cei 9 ofițeri superiori ruși la începutul războiului. Unul câte unul. Acum 20 dintr-o singură cădere.

ȘI consilierul principal al domnului președinte mai sus amintit și-a făcut bagajele și a plecat dintr-un guvern unde dacă nu o iei din loc la timp ai puține șanse să nu te găsească o rachetă rătăcită.

Autor: Dan Stoica