Se afișează postările cu eticheta Dan Tanasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Tanasa. Afișați toate postările

duminică, 26 octombrie 2025

Mare patriot român a plecat la Domnul: Părintele Ilie Bucur

Părintele Ilie Bucur a fost un om al lui Dumnezeu, dar și un om al neamului său, un slujitor al credinței care a iubit România și a apărat valorile naționale ei cu demnitate și curaj.

În anii luptei pentru apărarea românilor din Covasna, Harghita și Mureș, părintele Bucur m-a întărit prin credință și prin puterea cuvântului. A fost o lumină, un om care a știut să încurajeze fără să judece și să ridice fără să vorbească prea mult.

A fost un sprijin, o lumină și un exemplu de tărie morală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l așeze între drepții neamului românesc!

Vei rămâne mereu în inimile noastre, Părinte, ca simbol al credinței, al curajului și al iubirii de țară.

Dan Tanasă, deputat AUR

luni, 28 iulie 2025

Replică la aberațiile lui Tokes!

 


Transilvania nu e monedă de schimb. Este parte din România. Și așa va rămâne!

„Afirmația că Transilvania „ar trebui să rămână sub stăpânire românească, dar…” este o insultă la adresa statului român, a poporului român și a milioanelor de cetățeni care trăiesc în pace, respect și unitate națională. România nu este un stat de ocupanți. România este patria tuturor cetățenilor săi, iar Transilvania este parte a acestui stat unitar, suveran și indivizibil. Punct.
László Tőkés încearcă din nou să ațâțe tensiuni, să resusciteze fantasmele autonomiste ale așa-zisului „ținut secuiesc” – un concept care nu are nici temei constituțional, nici sprijin popular real, nici loc într-o țară europeană democratică.
Ca om care am luptat toată viața împotriva discriminării românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ca om care cunoaște la firul ierbii realitatea din teren, dar și ca om care a câștigat sute de procese în instanțele de judecată din România, afirm foarte clar: românii din așa-zisul „ținut secuiesc” sunt discriminați în propria țară, în propriile instituții, în propriul sistem administrativ, unde maghiarimea radicală și UDMR au instaurat un monopol etnic de neacceptat.
Și încă ceva: să spui că „maghiarii nu au drepturi în România” este o aberație de proporții. România oferă unul dintre cele mai largi regimuri de protecție pentru minorități din Europa: învățământ în limba maternă, administrație locală în limbile minorităților, reprezentare parlamentară garantată, acces la cultură, presă și sprijin financiar de la statul român.
Ce alte „drepturi” mai cereți, domnule Tőkés? Sau vreți de fapt un stat în stat?
A venit vremea ca asemenea provocatori să înceteze să mai fie tratați cu blândețe. Declarațiile lui Tőkés nu sunt opinii, ci atacuri directe la adresa unității naționale a României. Ele trebuie sancționate ferm de instituțiile statului român.
Transilvania nu e monedă de schimb. Este parte din România. Și așa va rămâne”, a declarat purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă.

C.L.

marți, 8 iulie 2025

Nicușor, dacă nu ai nimic de ascuns, ce te oprește?

 


Nicușor Dan continuă să-i sfideze pe români! Au trecut aproape două luni de când a fost înscăunat președinte, printr-o mascaradă electorală impusă de sistem, și încă refuză să își publice declarația de avere și lista sponsorilor din campanie, așa cum a promis cu gura lui de zeci de ori în fața camerelor.
Transparent, cinstit, independent. Așa se vindea Nicușor Dan în campanie. Ce avem azi? Minciuni, opacitate și 12 milioane de euro cerute de la stat pentru o campanie care nu ar fi trebuit să existe!
Pe 20 iunie, Nicușor Dan le spunea jurnaliștilor că și-a depus declarația de avere și că urmează o conferință de presă. Încă o minciună! Nu a existat nicio conferință, nu a apărut nicio declarație. Nici urmă de lista sponsorilor.
În schimb, a apărut o solicitare oficială către AEP: 12 milioane de euro din bani publici. Atât cere Nicușor Dan de la statul român pentru campania lui prezidențială, finanțată netransparent, din surse pe care refuză să le dezvăluie.
Alegerile prezidențiale din decembrie 2024, câștigate de poporul român prin vot, au fost anulate printr-o veritabilă lovitură de stat, doar pentru ca Nicușor Dan, candidatul împins de sistem, să fie “ales” în reluarea regizată a scrutinului.
Acum, statul român anunță că îi decontează milioane pentru o campanie falsă, impusă prin forță, în timp ce românilor li se impune austeritatea!
În tot acest timp, în presă apar informații despre apartamentele de lux din nordul Capitalei, cumpărate de concubina sa, Mirabela Grădinaru. Patru la număr. Fiecare de peste jumătate de milion de euro. Și toate în complexele dezvoltate de o companie legată de susținătorii vocali ai lui Nicușor Dan. Ce coincidență!
Se vorbește de ani de zile că Nicușor Dan a evitat căsătoria tocmai pentru a ascunde averea reală a familiei sale. Acum, această bănuială se transformă în suspiciune gravă: cine controlează cu adevărat Președinția României?
AUR a cerut public, din luna mai, ca Nicușor Dan să își publice lista sponsorilor. A tăcut.
Domnule președinte „independent”, ai spus că vei fi altfel. Arată! Publică declarația de avere, publică lista celor care ți-au plătit afișele, clipurile, influencerii și presa favorabilă! Dacă nu ai nimic de ascuns, ce te oprește?
(Dan Tanasă, deputat AUR)

duminică, 11 mai 2025

Florența vandalizată. Urmează România?!


Piazza della Signoria din Florența a fost vandalizată de autorități care – într-un impuls woke – au decis amplasarea unei statui din bronz reprezentând o femeie de culoare. Trecutul Italiei îl putem observa în fundalul fotografiei alăturate, prezentul este în prim plan.

În aceste zile Parlamentul României discută legea privind adreptul la azil în țara noastră. Deputatul AUR Mohammad Murad, unul dintre principalii finanțatori AUR, a luat cuvântul apărând azilanții după ce deputatul AUR Dan Tanasă – colegul său de partid – a rostit discursul de mai jos:

„Duminică au fost alegeri. Poate nu știți, colegii de la PSD, PNL, de la UDMR. Știu că sunt în PSD foarte mulți oameni de foarte bună calitate și în PNL, la fel. Nu se poate, fraților, noi să discutăm în continuare, să facilităm azil în România.

Noi suntem, totuși, în țara în care 4 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei. Cifre oficiale. Patru milioane! Suntem, totuși, în țara în care sute de mii de copii se culcă flămânzi. (Nu o spun eu, o spun ONG-urile. Că dacă o spun eu, ziceți că sunt putinist și extremist.) Și noi discutăm acum să facilităm azil(ul), să facilităm intrarea în țară a unora.

Domne, ni se rupe sufletul de cei care au de suferit, pe unde au ei de suferit. Dar noi am jurat credință „patriei noastre, România”. Noi am pus mâna aici și am jurat să lucrăm la prosperitatea poporului român. N-am jurat să aducem cât mai mulți refugiați și azilanți în România.

Eu, spre exemplu, nu vreau să văd picior de azilant și de refugiat în România. Niciunul, fraților! După ce ne vom asigura că toți românii trăiesc un trai decent, măcar la nivelul coșului minim, dat de statisticile oficiale, putem să discutăm pe cine ajutăm, pe cine sprijinim. Dar până atunci, să ne apucăm să invadăm….

Vă rog, cu toată dragostea, dragi colegi de la PSD, de la PNL, uitați-vă ce se întâmplă în occidentul civilizat. Asta vreți să aduceți în România, multiculturalism!? România are deja multiculturalism. Nu avem nevoie de refugiați. N-avem nevoie de azilanți. Se pot duce în țări prospere, mult mai prospere decât noi. Nu avem nevoie. Noi avem obligația să asigurăm prosperitatea românilor! Că românii ne-au votat. Și aia e obligația, că am jurat aici, pe Constituție.”

Sursa: https://roexit.info/?p=2782

miercuri, 12 martie 2025

Parlamentarii suveraniști intră în grevă!


Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a declarat miercuri că formațiunea din care face parte nu poate să gireze „toate actele de procedură cu privire la lovitura de stat sunt în plină desfășurare”.
Pe cale de consecință a reafirmat că AUR a ales să protesteze într-un mod constituțional, alături de celelalte formațiuni suveraniste, printr-o grevă parlamentară.
„…aici, în Parlamentul României, sunt celelalte elemente ale grupării care orchestrează lovitura de stat. Elementele acestei grupări sunt la Curtea Constituțională, alte elemente sunt în Biroul Electoral Central, alte elemente sunt chiar aici, în Camera Deputaților, și în Senatul României.
Ca atare, grupurile AUR au decis să intre în grevă parlamentară ca modalitate de protest cu privire la această sarabandă de gesturi care nu au nicio legătură cu democrația”, a precizat Tanasă, în fața sălii de plen a Camerei Deputaților.
„Această grevă parlamentară înseamnă că parlamentarii AUR vor fi prezenți aici, la locul de muncă, parlamentarii AUR vor desfășura audiențe, consfătuiri, însă refuzăm să participăm la ședințele de plen și la ședințele comisiilor Camerei și Senatului”, a explicat Tanasă.

Parlamentarii AUR protestează cu pancarte inscripționate cu texte precum „Grevă” și „Jos dictatura”. 

D.T.

marți, 4 martie 2025

Treziți Avocatul Poporului! Stă ilegal în post de opt luni și doarme de vreo trei!

Trei luni de la lovitura de stat, trei luni de tăcere din partea Avocatului Poporului! Să o trezească cineva pe doamna Weber! Mitul apărătoarei democrației s-a spart în mii de cioburi!

Într-o democrație reală, Avocatul Poporului ar trebui să fie ultima redută de apărare a drepturilor cetățenilor. Ar trebui să fie instituția care intervine când drepturile românilor sunt călcate în picioare de puterea politică. Dar ce face Renate Weber? Tace.
Au trecut aproape trei luni de la anularea abuzivă a alegerilor prezidențiale și Avocatul Poporului nu a avut nimic de obiectat! Nicio reacție, nicio contestare, nicio acțiune împotriva unui abuz fără precedent în România și în Europa.
Ar trebui s-o trezească cineva pe doamna Weber! Mai apără democrația sau a predat-o cu totul intereselor PSD și PNL?
De-a lungul mandatului său, Renate Weber nu a apărat niciodată interesele cetățenilor, ci s-a asigurat că PSD și PNL nu sunt deranjați. A închis ochii la toate abuzurile guvernării, la restricțiile ilegale impuse în pandemie, la creșterile de taxe, la sărăcirea românilor, la încălcările repetate ale Constituției.
Anul trecut s-au comasat alegeri, români nevinovați s-au trezit cu instituțiile de forță la ușă pentru postări în online. Acum, tace din nou, când este vorba despre anularea dreptului fundamental la vot.
Românii au sperat că această instituție, creată special pentru a le apăra drepturile și libertățile, va reacționa prompt în fața abuzului comis de CCR. Dar ce a făcut Renate Weber?
A urmat aceeași cale a non-implicării, girând tăcută sistemul obedient al lui Iohannis, Ciolacu și al clicii lor. Nimic despre anularea alegerilor. Nimic despre încălcarea gravă a principiilor democratice.
Un om care cu adevărat reprezintă poporul ar fi trebuit să se lupte pentru reluarea alegerilor, să conteste decizia CCR, să solicite vacantarea funcției de președinte încă din decembrie, atunci când Klaus Werner Iohannis a devenit președinte ilegitim.
Dar Renate Weber nu a făcut nimic! Și acum este clar de ce: pentru că este la fel de ilegitimă ca întreaga putere politică din România!
Mandatul ei a expirat pe 26 iunie 2024. Au trecut opt luni de atunci. Cu ce drept mai stă în această funcție? Simplu: este ținută acolo de PSD și PNL, care nu vor să permită o schimbare!
Astăzi, Renate Weber nu mai este Avocatul Poporului, ci doar un pion obedient al sistemului corupt care guvernează România! Tacit sau activ, ea este complice la unul dintre cele mai mari abuzuri din istoria democratică a țării.
Românii trebuie să știe cine le-a apărat drepturile și cine le-a vândut! Iar Renate Weber, prin tăcerea sa, a ales să fie de partea celor care calcă democrația în picioare!

Dan Tanasă, purtător de cuvânt si deputat AUR

vineri, 3 ianuarie 2025

Declarația zilei - Dan Tănasă

 

„Nu mai avem presă în România! Să vă fie clar! Avem doar un imens aparat de propagandă și intoxicare a populației în favoarea PSD, PNL, USR și UDMR finanțat din fonduri publice! Păcat!”


vineri, 27 decembrie 2024

Declarația zilei - Dan Tănasă

 

„Am ajuns știre națională pentru că nu am condamnat cu mânie proletară gestul unor români care beleau un porc pe străduța din fața casei lor din Liverpool, în bună tradiție românească de Crăciun. Mvaaaai! Dar câtă moralitate, dar câți eroi dornici să salveze omenirea de barbari!”

luni, 12 august 2024

Declarația zilei - Dan TĂNASĂ

 

„Sfat pentru părinții responsabili: nu vă duceți copiii la Sfânta Liturghie că cine știe ce prostii mai învață. Mai bine îi duceți la UNTOLD, să învețe cum să prizeze droguri și cum arată mutrele sataniștilor. No, io așa zic! Să fie bine pentru copii, zic!”


miercuri, 10 aprilie 2024

Declarația zilei - Dan Tănasă

 

„Cu PSD și PNL la guvernare România a ajuns din țară de tranzit țară de consum pentru droguri. Situația a ajuns subiect de analiză în CSAT. Vi se pare că problema a fost rezolvată?!”

marți, 2 aprilie 2024

Declarația zilei - Dan Tănasă


 „După 34 de ani de “stabilitate” România a ajuns cea mai săracă țară din Uniunea Europeană iar datoria externă a României a depășit 173 de miliarde de euro. Stabilitatea lor înseamnă sărăcirea românilor. Gata! Ajunge!”

joi, 14 septembrie 2023

Deputatul AUR Dan Tanasă: Bannerele inscripţionate „Basarabia e România” şi „Kosovo este Serbia” nu pot fi catalogate în niciun fel gesturi „extremiste sau golăneşti”!

 


Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat, că formaţiunea pe care o reprezintă doreşte ca autorităţile statului român să ia atitudine şi în privinţa afişării unor simboluri „separatiste” sau „secesioniste”, susţinând că afişarea unor bannere inscripţionate „Basarabia e România” şi „Kosovo este Serbia” nu pot fi catalogate în niciun fel gesturi „extremiste sau golăneşti”.

„Vrem să semnalăm un nou episod din domeniul acesta hilar în care adversarii noştri politici şi o parte a mass media încearcă să lipească incidentele care ar fi avut loc la meciul România – Kosovo, în care mai mulţi membri ai galeriei au afişat şi au scandat două mesaje: „Basarabia e România” şi „Kosovo este Serbia”. Încercări ridicole ale presei din nou de a cataloga AUR ca fiind extremist, cu gesturi golăneşti. În realitate, dincolo de faptul că „Basarabia e România” este crezul nostru politic, pentru care preşedintele George Simion militează de peste 20 de ani, „Basarabia e România” este şi un adevăr istoric, pe care şi cei mai slabi cercetători şi profesori de istorie îl susţin. Nu poate fi contestat de nimeni”, a declarat deputatul AUR, într-o conferinţă de presă.

Totodată, susţine Tanasă, „Kosovo este Serbia” este un adevăr pe care şi l-a asumat statul român, prin politică oficială publică în acest moment.

„România, la fel ca şi Spania, nu recunoaşte Kosovo. Ca atare, afişarea unor bannere cu inscripţia „Kosovo is Serbia” şi „Basarabia e România” nu sunt şi nu pot fi catalogate în niciun fel ca gesturi extremiste sau golăneşti, decât poate de cei rău intenţionaţi sau de către cei ticăloşi. Ne dorim aceeaşi unitate de măsură şi în cazul afişării unor simboluri separatiste, secesioniste, cum ar fi steagul aşa-zisului ţinut secuiesc, intonarea unor imnuri separatiste, secesioniste, pe stadioanele din România. (…) Ne dorim ca autorităţile să fie la fel de energice şi de atente şi la astfel de detalii. (…) Aceste mesaje sunt fireşti, este ca şi cum ai afişa mesaje „Afară este cald”. Este exact acelaşi lucru”, a transmis parlamentarul AUR.

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a continuat cu mesajul conform căruia „statul român respectă integritatea teritorială a Serbiei”.

„Reconfirmăm partenerilor noştri sârbi faptul că statul român, prin toate instituţiile sale, respectă integritatea teritorială a Serbiei, inclusiv Kosovo şi Metohia (…) România recunoaşte integritatea teritorială a Serbiei, iar Kosovo este parte a Serbiei”, a afirmat Simion, care a adăugat că în timpul meciului de marţi seara „a dormit”.

Sursa: Agerpres



joi, 9 iulie 2020

Dan Tănasă: 18 minorități naționale în România dar CNCD trebuie musai condus exclusiv de un etnic maghiar: aceasta este definiția discriminării pe criterii etnice!

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este condus de 15 ani de un etnic maghiar, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). Parlamentul României s-a asigurat, cu votul parlamentarilor PSD și PNL, că același personaj va conduce instituția pentru încă 5 ani. În total, 20 de ani în care o instituție publică a statului este ocupată pe criterii politice exclusiv de un etnic maghiar. Aceasta este adevărata definiție a discriminării pe criterii etnice, scrie jurnalistul Dan Tănasă pe www.dantănasă.ro.
Cu ce au greșit celelalte 17 minorități naționale din România? De ce nu poate un etnic polonez, tătar sau grec din România să ocupe poziția de șef al CNCD? De ce nu poate un etnic român să ocupe șefia CNCD? Pentru că CNCD nu este instituția statului român, este o instituție-feudă a UDMR, în care statul român nu are de fapt nicio autoritate.
Să ai 17 minorități naționale în România iar tu să numești timp de 20 de ani exclusiv un etnic maghiar la conducerea unei instituții publice reprezintă în sine o discriminare pe criterii etnice a celorlalte 17 minorități naționale. Sigur, reprezintă o discriminare pozitivă a celei mai numeroase minorități etnice din România, minoritatea maghiară, însă în același timp reprezintă o discriminare pe criterii etnice în sensul negativ al conceptului a tuturor celorlalte minorități naționale dar și a majorității care locuiește în această țară.
Și, ca o dovadă în plus a faptului că CNCD este o feudă a UDMR, Parlamentul României l-a votat din nou pe Csaba Ferenc Asztalos pentru un mandat de 5 ani la CNCD iar colegii săi din CNCD l-au votat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD. La finalul mandatului, Asztalos va avea 20 de ani la conducerea CNCD. 20 de ani!!!
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, ia în derâdere modelul românesc de respectare a drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale. Poziția oficială a României pe această temă este că România respectă drepturile cetățenilor care aparțin minorităților naționale. În realitate însă, România numește în poziții cheie personaje care pur și simplu desconsideră public poziția oficială a României în acest domeniu.
„Încă un caz – România “model” în respectarea drepturilor minorităților naționale!”, a scris Asztalos pe pagina de socializare în urmă cu aproximativ un an (detalii aici). Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, își permite să le râdă în nas românilor cu modelul lor de respectare a drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale. Csaba Ferenc Asztalos nu doar că nu apără poziția oficială a statului român pe această temă, nu doar că nu se comportă ca un demnitar numit de statul român, obligat la discreție și imparțialitate, ci atacă cât se poate de direct statul român, cel care i-a făcut cinstea să-l numească demnitar al statului și să-i plătească un salariu gras.
Cum dracu să fii parlamentar PSD sau PNL și să nu înțelegi că un personaj care ia în derâdere modelul românesc în domeniul protecției drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale va promova o imagine personală a României la întâlnirile internaționale la care se va prezenta în numele României? Cum dracu să votezi într-o funcție de demnitate publică un personaj care ia în derâdere România de la înălțimea funcției publice pe care o ocupă nu prin concurs ci printr-o numire pe criterii politice?
Cât de ticălos să fii ca parlamentar PNL sau PSD să votezi din nou la conducerea CNCD un personaj care strigă public „Trăiască Ținutul Secuiesc!” (detalii aici). Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, promovează în mod public și deschis un proiect separatist clocit la Budapesta iar tu parlamentarul român de la București îl votezi, din nou, pentru un post la CNCD. După 15 ani pentru alți 5 ani! Cât de ticălos să fii tu, domnule parlamentar PNL și PSD? Cât?!
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, se duce la ceremonia organizată în Ambasada Ungariei, în ianuarie a.c., cu ocazia decorării lui Lucian Boia (detalii aici) iar după aceea Parlamentul României îl votează din nou pentru un post la CNCD fără să-l întrebe măcar: Domnule Asztalos, în ce calitate ai fost dumneata la un eveniment privat în incinta Ambasadei Ungariei? Cu ce mandat ai fost acolo? Ce informații ai promovat acolo?. Iar după aceea tu, parlamentar român, te întrebi de unde are Occidentul o imagine distorsionată a României? Cât de ticălos să fii tu, parlamentar PSD și PNL?
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, îți spune clar că Ungaria preia din atribuțiile statului român în Transilvania (detalii aici) iar tu parlamentar român îl votezi din nou pentru un mandat de 5 ani la CNCD? Cât de ticălos să fii? Cum să nu înțelegi că politică nu înseamnă să sacrifici interesul național pentru un interes meschin, de partid? Cum să nu înțelegi că ceea ce faci tu nu este politică ci slugărnicie? Cum să nu-l întrebi tu, ca parlamentar român, pe Asztalos: Ce treabă ai dumneata, domnule Asztalos, să vorbești despre interesele Ungariei? Ale cui interese le aperi dumneata, domnule Asztalos? Ce legătură ai dumneata cu ce face Ungaria în Transilvania? Sigur că domnul Asztalos are dreptul la opinii personale însă atunci când ești numit demnitar de Parlamentul României e cazul să taci, să fii mai discret și mai imparțial. Să mimezi măcar că aperi interesul statului român. Nu să te erijezi într-un purtător de mesaj al Ungariei.
Dacă CNCD tot este feuda UDMR asupra căreia statul român nu are nicio autoritate și dacă cei de la PNL și PSD pretind că fac politică în interesul statului român, erau obligați să solicite UDMR să facă o altă propunere întrucât Asztalos a dovedit deja că nu a respectat standardele de eleganță și obiectivitate impuse unui demnitar al statului român, pronunțându-se pe subiecte pe care ar fi trebuit să tacă, dovedind o lipsă de imparțialitate crasă. Doar că lipsit de cultură politică, de demnitate și de respect față de interesul național, parlamentul român a votat la conducerea unei instituții publice centrale pentru un personaj care ne spune clar că Ungaria acționează să submineze suveranitatea statului român în Transilvania. Nu l-a întrebat nimeni pe Asztalos în ce calitate a făcut acele declarații. Nu l-a întrebat nimeni în ce calitate se face el porta-vocea Ungariei la București. Și nici nu-l va întreba. Pentru că Parlamentul de la București nu știe ce este aceea demnitate și nici ce este acela interes național. În nicio țară din lume cu apă caldă la robinet statul nu-și face rău cu mâna lui. Doar în România este posibil așa ceva.

                                                                                                                   RGN

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

O carte trage un semnal de alarmă privind situația românilor din inima țării


Vineri, 24 noiembrie 2017, începând cu orele 12:30, a avut loc la Sala Ion Mușlea din cadrul BCU Lucian Blaga lansarea volumului „Uitați în inima României” scrisă de activistul civic Dan Tanasă, preşedintele Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa.
Volumul abordează relaţiile interetnice româno-maghiare şi beneficiază de girul a două personalități ale vieții publice românești, academicianul Dinu C. Giurescu și prof. univ. dr. Radu Baltasiu, care au semnat prefaţa şi postfaţa.
Gazda manifestării a fost istoricul Valentin Orga, directorul BCU Lucian Blaga, care a subliniat importanța acțiunilor civice ale autorului în apărarea interesului național. Prof. Ion Bolovan, prorectorul UBB și istoric reputat, a evidențiat rolul lui Dan Tănase în apărarea și promovarea valorilor naționale aflate sub asediul unor interese străine. El a arătat importanța existenței unui echilibru între majoritate și minoritate pentru armonie în societate.
Dan Tanasa a tras un semnal de alarmă privind situația dramatică a românilor dn Harghita și Covasna, care sunt persecutați pe plan local și uitați de autoritățile de la București.
NapocaNews

sâmbătă, 27 august 2016

Mihai Viteazul, BATJOCORIT de Primăria Sfântu Gheorghe


 Turiștii care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe sunt informați de către primăria localității că Mihai Viteazul a fost un profitor care s-a autoproclamat principe peste „principatele române” Țara Românească, Moldova și Transilvania.
Primăria Sfântu Gheorghe, condusă de ultra-șovinul și ultra-naționalistul Antal Árpád András, membru al UDMR, a amplasat în centrul orașului, la doi pași de primărie, un aparat electronic pentru informarea turiștilor care vizitează municipiul. Turiștii sunt astfel informați cu privire la diferite obiective turistice din oraș. Din păcate, descrierea grupului statuar Mihai Viteazul este una batjocoritoare la adresa voievodului român. Rolul lui Mihai Viteazul în istoria românilor este ridiculizat iar voievodul român este chiar batjocorit, fiind catalogat drept un profitor.
De menționat faptul că Primăria Sfântu Gheorghe a omis să publice informații și despre Catedrala Ortodoxă Română, aflată în plin centrul urbei.
Turiștii care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe pot citi următorul text despre grupul statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe: „În 1943 s-a dorit ca în această piață să fie ridicată o statuie în memoria eroului revoluționar Gabor Aron, dar greutățile materiale cauzate de război, precum și schimbarea regimului nu au făcut-o posibilă. Pe timpul republicii socialiste, la mijlocul anilor 70, în această piață s-a ridicat o statuie în cinstea preamăritului erou al istoriei românilor, Mihai Viteazul. Mihai Viteazul, profitând de starea tulbure din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea, s-a autoproclamat principe, iar puțin mai târziu voievod al Moldovei. În istoriografia românească, voievodul Mihai a devenit erou legendar al primei unificări a „principatelor române”, adică Țara Românească, Moldova și Transilvania. Grupul statuar a fost realizat în stil clasic în centru aflându-se conducătorul călare, iar lângă el, pe cei cinci eroi secundari, care îl proslăvesc pe voievod”.
Care este mesajul pe care o instituție publică a statului român o transmite, pe bani publici, turiștilor care vizitează municipiul Sfântu Gheorghe? Mihai Viteazul a fost un profitor care s-a autoproclamat principe (amiralul fascist Horthy Miklos le-a cerut voie românilor atunci când a intrat în Ardealul de Nord după Dictatul de la Viena) peste „principatele române” (ghilimele puse evident cu scopul de umili întreaga națiune română) iar acum el ocupă locul unui erou maghiar (Gabor Aron nu a tras cu tunul în românii din Transilvania în timpul Revoluției de la 1848-1849, nu).
L-am rugat pe istoricul clujean Vasile Lechințan, doctor în istorie, o somitate în domeniul istoriei Transilvaniei, să ne împărtășească opinia sa cu privire la acest nou gest batjocoritor al unor lideri UDMR la adresa istoriei românilor. Domnia sa ne lămurește:
„Stimate domnule Dan Tanasa, textul este scris de pe o poziţie clară de ostilitate faţa de marele erou al creştinătăţii Mihai Voievod Viteazul. Turistul neinformat, care citeşte acest text, considerând de bună credinţă această informaţie de sinteză asupra unei personalităţi istorice, va prelua ostilitatea, direcţionând-o către monumentul Mihai Viteazul din Piaţa centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, din două motive: o dată că – iată – un „profitor de tulburări istorice” se mai şi autoproclamă principe al Transilvaniei, tam-nesam, pentru că aşa vrea el, fără să ceară aprobarea nobilimii ungare, pare să insinueze textul (secuii au fost de acord cu „autoproclamarea”, i-au şi adus capul „săracului popă” cardinalul Andrei Bathory, principe al Transilvaniei), şi o dată că grupul statuar, dedicat lui Mihai Viteazul, „uzurpă” locul proiectatei statui a lui Gabor Aron, care în 1943 urma să fie ridicată, dar „schimbarea regimului’ a anulat practic acest proiect. Atât se poate afla din „generosul” text al Primăriei Sfântu Gheorghe, unde sunt numai funcţionari maghiari.
Din păcate, reducând importanţa lui Mihai Viteazul în istoria Europei Centrale – la urma urmei – de la cumpăna secolelor XVI-XVII, autorii textului şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, care a aprobat aşa ceva, se descalifică din punct de vedere cultural şi afişul va rămâne, cu siguranţă,  un exemplu de atitudine în acest sens, care poate fi predat la cursurile oricărei universităţi, la facultăţile de psihologie.
Dar Mihai Voievod Viteazul este cunoscut mai întâi ca dârz luptător pentru cauza libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii. Primăria Sfântu Gheorghe îi dezonorează memoria şi unui mare contemporan al eroului, care a fost Papa Clement al VIII-lea (1536 – 1605), care l-a numit „cavaler al lui Cristos şi apărător al Creştinătăţii“. Oare nu această sintagmă merita să fie cap de afiş – inteligent gândit – pe tabloul electronic al Primăriei?.
Să ne amintim şi de unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole, Lope de Vega (1562 – 1635), care a l-a descris elogios pe Mihai Viteazul, cu o deosebită forţă evocatoare, plină de admiraţie.lope-de-vega-secolul-de-aur-clasicii-dramaturgiei-universale
Ei, dar trebuie să ai un suflet de aur ca să iubeşti „Secolul de aur” al literaturii spaniole, să iubeşti Cultura, în general.
Domnule Dan Tanasa, românii clujeni pot găsi „o mie şi una” de motive ca să nu fie de acord cu grupul statuar Matei Corvinul din Cluj-Napoca, ridicat pentru întărirea ideii de stat ungar în aceste părţi ale Transilvaniei, dar nimeni dintre clujeni – care se consideră pe bună dreptate inteligenţi datorită şi statutului de urbe dintre cele de prim rang a vieţii spirituale a Transilvaniei şi a întregii Românii – nu se gândesc să dejosească memoria marelui rege de origine română al Ungariei, care a fost un promotor al Renaşterii şi a fondat celebra Bibliotheca Corviniana.
Aşadar, păcat că urmaşii din Primăria Sfântu Gheorghe ai secuilor de odinioară, care au fost alături de marele voievod în luptele pentru apărarea libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii, se desolidarizează astfel de strămoşii lor şi nu au sufletul suficient de deschis şi de curat, cu suficientă asimilare a Culturii – după cum se vede din „scriitura” lor –  pentru a fi alături de o personalitate autentică a istoriei central-europene de la cumpăna secolelor XVI-XVII.
Noi, românii, îl considerăm, pe bună dreptate pe Mihai Voievod Viteazul şi ca autor al primei uniri – aceasta este realitatea – a celor trei ţări româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania, chiar dacă nu a cerut de la nimeni permisiunea de a comite această energică bravadă care va însufleţi, prin simbolul ei, prin şi peste secole un popor, o naţiune”.

                                                                             DAN TANASA

FOTO: grupul statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, activenews.r

marți, 4 februarie 2014

Cristiana Anghel, de la învățătoare la nulitate parlamentară

Am fost unul din susținătorii învățătoarei Cristiana Anghel și al gestului său extrem de a face greva foamei timp de 70 de zile pentru ca o lege să fie aplicată. Fiind la rândul meu un om de acțiune, am apreciat gestul unui simplu cetățean care a decis să facă ceva concret pentru a schimba o situație, nu doar să se văicărească pe la colțuri. Învățătoarea Cristiana Anghel a dat dovadă nu numai de curaj, ci și de tărie de caracter și perseverență, calități pe care le-am apreciat atunci la ea.
Între timp, învățătoarea Cristiana Anghel a ajuns senator. Omul simplu din popor a ajuns, la capătul unei lupte, senator în Parlamentul României. Recunosc că, probabil la fel ca foarte multă lume, mă așteptam ca învățătoarea să-și dea seama de șansa pe care o are și să încerce măcar să facă ceva diferit, ceva pentru cei din mijlocul cărora s-a ridicat.
Deziluzie totală. Ceea ce m-a dezamăgit pe mine la senatorul Cristiana Anghel este faptul că, după un an de zile de plimbat pe holurile Senatului României, învățătoarea n-a înțeles că e senator în Parlamentul României, nu o țață în acceleratul de Caracal. Iar cei care au votat-o nu au trimis-o în Senatul României pentru ca ea să se molipsească de metehnele abjecte ale mai marilor zilei, ci ca să facă ceva și pentru ei, oamenii simpli. Sau măcar să încerce.
După mai bine de un de zile de când a ajuns senator, Cristiana Anghel nu are nicio inițiativă legislativă, are interpelări cam câte sesizări fac eu într-o săptămână mai slabă și s-a remarcat doar prin scandaluri jenante la televizor. Nu și-a asumat niciun proiect public, nu e în mijlocul oamenilor, nu am văzut-o implicată în nicio temă arzătoare a zilei. În loc să-și dea seama că e senator în Parlamentul României, învățătoarea s-a molipsit de țățism și se laudă cu activitatea sa parlmentară care este nulă.
Deși se pretinde potentă intelectual, senatorul Cristiana Anghel nu reușește să înțeleagă faptul că a ajuns să se comporte exact ca cei pe care îi blama în timp ce se afla pe patul de spital în greva foamei. După ce-am văzut determinarea învățătoarei, nu am nici dubiu în legătură cu faptul că ea este complet dezamăgită de prestația mediocră a senatorului după un an de mandat. Iar eu personal împărtășesc dezgustul învățătoarei.
Sper că senatorului nu-i vor fi necesari patru ani pentru a înțelege ce anume se așteaptă de la ea. Deși, dacă stau să mă uit la activitatea ei din ultimul an eu personal mă declar dezgustat, dezamăgit și resemnat. Până la sfârșitul mandatului, senatorul Cristiana Anghel va îngroșa probabil rândurile nulităților pe care poporul ăsta le-a trimis în Parlamentul României.
P.S.: Să vedem cât timp îi va lua senatorului să mă șteargă din lista de amici de pe Facebook


                                                                   DAN TĂNASĂ

vineri, 22 martie 2013

Sabina Elena: Voi continua să port tricolorul la școală


Sabina, eleva din Covasna care a ”provocat incidente” în școala în care învață, potrivit presei de limbă maghiară și conducerii Inspectoratului Școlar Județean Covasna, pentru că a purtat o bentiță tricoloră în ziua de 15 martie a.c. este un exemplu pentru noi toți pentru atitudinea sa demnă. Deși a fost amenințată și huiduită pentru gestul său ea ține capul sus. Și merge mai departe.
Am contactat-o pe Sabina și am rugat-o să-mi spună cum se simte: Cum te simți acum că tot scandalul e public?
Este public pentru că vreau ca adevărul să fie cunoscut de opinia publică. Nu este normal ca un gest atât de simplu precum afișarea tricolorului să nască asemenea discuții și atitudini din partea presei de limbă maghiară, a profesorilor și a colegilor de la secția maghiară.
Au apărut deja persoane care vor să te denigreze. Chiar îi urăști pe unguri?
Era de așteptat. Îmi dau seama că vor încerca să mă denigreze pentru a duce în derizoriu gestul meu. La vârsta de 15 ani nu poţi fi xenofob, nu cunosc acest sentiment, prin urmare nici nu pot să-l exprim. Eu nu îi urăsc, urăsc faptul că ei mă urăsc!
Vei continua să porți tricolorul la școală?
DA! Este dreptul meu de exprimare a conştiinţei şi gândirii. Toată discuția asta este absolut inutilă. Dacă eram la Craiova sau la Iași și veneam la școală cu tricolorul NU mai zicea nimeni nimic. Dar pentru că sunt din Covasna nu pot să fac acest lucru fără să apară discuții. De ce oare?!
Ce spun colegii de școală de toată povestea asta?
Dacă urmăriţi facebook-ul veţi vedea că am susţinerea tuturor elevilor, mai puţin a celor de etnie maghiară, dar încerc să îi înţeleg.
Ce le transmiți celor care te susțin?
Vă mulţumesc pentru susținere, pentru empatia şi intropatia pe care o aveţi faţă de persoana mea şi încercarea prin care trec.

                                                                            Dan Tanasa