Se afișează postările cu eticheta Daniel David. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Daniel David. Afișați toate postările

marți, 16 decembrie 2025

Jurnalul unui Profesor (pamflet)

 


fără teme,

fără teze,

fără cataloage,
fără semestre,
scara profesorilor,
fără 14.000 de posturi,
fără burse,
fără decontarea transportului,
fără spor de solicitare neuropsihică,
fără viziune, fără orizont, fără perspectivă...
Școala românească se...davidează!

marți, 2 decembrie 2025

Dascălii, bătaia de joc a guvernanților...

 


Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București: ,,Constatăm că în fiecare zi avem un ministru care, din punctul meu de vedere, contribuie foarte mult în a arunca cu noroi, ca să nu spunem zoaie, în acest sistem.

Da, domnule, este o criză. Nu mai sunt nici profesori. Nu putem să ne ascundem după deget că nu a mai intrat nimeni în ultimii ani în sistem sau, dacă a intrat, nu a rămas foarte mult. Puteam să înțelegem, pentru o perioadă de timp, mărim norma didactică de la 18 la 20, dar să ieși pe post și să te folosești de niște informații neadevărate că, în ultimii ani, norma ar fi tot scăzut, lucru total fals. Eu sunt în învățământ de 29 de ani, cu o excepție de un an de zile, norma a fost de 18 ore, iar pentru cei cu gradul I și 25 de ani vechime era de 16 ore. N-a fost niciodată nici mai mult, nici mai puțin. Deci, nu înțeleg de unde are informația domnul premier. Sau dacă i-a furnizat cineva acea informație și l-a crezut și încă îl mai ține într-o funcție... jenant."
TVR Info

joi, 27 noiembrie 2025

Declarația zilei - Daniel David


„După aprobarea programelor școlare, urmează elaborarea manualelor și formarea profesorilor pentru implementarea acestui curriculum cu metode moderne, alături de finalizarea standardelor naționale de evaluare pentru fiecare programă școlară. În urma acestui proces, sunt convins că generația care va avea șansa să fie pregătită la nivel liceal prin noul curriculum – începând cu clasa a IX-a din anul școlar 2026–2027 – va atinge standardele educaționale așteptate de țară, iar analfabetismul funcțional – care a devenit în ultimii ani un risc de securitate națională – va fi drastic redus”.

sâmbătă, 1 noiembrie 2025

Greva generală din educație, iminentă?!


Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat marți, 28.10.2025, într-un interviu pentru „Adevărul”, după ce sindicatele din învățământ au amenințat cu grevă generală și i-au cerut demisia, în contextul măsurilor de austeritate. Oficialul spune că înțelege nemulțumirile profesorilor, dar consideră că modul de protest al sindicatelor a fost greșit, iar cererile de demisie sunt nejustificate, întrucât măsurile bugetare nu au fost decise de Ministerul Educației, ci de Coaliția de guvernare.

„Interesul meu este să am profesori bine plătiți, să am profesori mulțumiți și fericiți. Doar că trebuie să ne uităm toți la sistemul actual și să fim parte din soluție. Eu accept părerile diferite, le accept, dar nu sunt de acord cu ele. Asta nu înseamnă că am ceva cu profesorii”, a declarat ministrul Educației pentru Adevărul.

„Sindicatele au greșit modul de protest și s-au grăbit să ceară demisii”

Întrebat despre protestele care urmează, Daniel David a spus că respectă dreptul sindicatelor de a manifesta, dar consideră că modul de acțiune a fost greșit.

„Eu cred că, sigur, sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine, fiindcă aduc în discuții probleme, presează pentru anumite probleme și așa mai departe. Cred însă, și o spun sincer, că sindicatele din învățământ au făcut două mari greșeli în această perioadă. O greșeală se leagă de modul în care au protestat. Adică supărările sunt de înțeles, este absolut normal ca un sindicat să protesteze, numai că modul în care s-a protestat, conținuturile spuse în diverse proteste nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie. Și ne-am făcut rău cu asta. Pentru că cei care nu sunt profesori, nu sunt din sistemul nostru, se uită și nu-ți place să vezi oameni care, nu știu, uneori folosesc cuvinte prea dure pentru rolul de profesor în spațiu public, ca după aceea să meargă în fața copiilor să predea. Deci cred că modalitatea n-a fost în regulă. Așa cred eu.

Și doi, cred că s-au grăbit să ceară demisii. S-au grăbit să ceară demisia ministrului, adică a mea, ei știind că aceste măsuri nu sunt măsuri luate de ministru, ci sunt măsuri luate într-o coaliție, în care ministrul nu face decât să le implementeze. Doi, au extins foarte repede discuția legată de demisii de la ministru, la guvern și la premier. L-au adus și pe președinte în discuție. Cred că astea sunt atitudini pentru mișcări sindicale mai vechi. Nu cred că sunt pentru vremurile noastre. Repet, asta neînsemnând că eu nu înțeleg faptul că au dreptul să protesteze și că încearcă să obțină anumite lucruri. Dar eu cred că cele două aspecte pe care le-am menționat aici au fost greșeli.

Autor: Alexandru Cruceru

Sursa: StiripeSurse

joi, 11 septembrie 2025

Delir, nu patriotism! Cică și-ar sacrificat imaginea politică...

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri, 10 septembrie 2025, la RFI că a ales să rămână în funcție în pofida criticilor și a măsurilor de austeritate pe care le-a impus în sistem, afirmând că decizia sa de a-și sacrifica imaginea politică „a fost o formă de patriotism”.

Declarația vine în contextul în care profesorii și sindicatele reclamă tocmai aceste măsuri ca fiind nocive pentru educație și cer demisia ministrului în stradă de mai bine de o lună, scrie Edupedu.ro.

„Aceste măsuri au venit, repet, pe o latură fiscal-bugetară și au fost determinate și de constrângerile pe care eu le-am pus. Ca ministru am spus «bun, eu accept să-mi sacrific imaginea, să nu mai fiu ministru legat de reforme, ci de austeritate, dar nu vreau să am oameni dați afară și nu vreau să am tăiate salarii»”, a spus David.

C.L.

marți, 1 iulie 2025

Daniel DAVID - Demisie de onoare!

 


Ministrul David și-a pus demisia pe masa premierului Bolojan!

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, luni seară, 30 iunie, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. „Premierul are demisia mea pe masă”, a transmis ministrul.
„Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii”, a afirmat ministrul Daniel David, luni seară, la Antena 3.
Potrivit lui David, pe termen mediu în legea salarizării unitare „trebuie să pornim ca punct pe start pentru profesorul debutant cu salariul mediu brut pe economie şi de acolo discutăm de celelalte lucruri”.
„Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a explicat ministrul Educaţiei.
Întrebat de ce a simţit nevoia să spună că are demisia pe masa premierului, Daniel David a răspuns: ”Premierul ştie foarte clar cum am discutat la preluarea acestui mandat. Eu am înţeles că analiza tehnico-financiară a scos în evidenţă aceste anomalii în zona educaţiei. Am spus da, le normalizăm, dar nu pot ieşi din cele două principii: raţionalitate, adică cum sunt practicile europene, şi principiul decenţei, cât ne permitem. Pe termen scurt, în educaţie şi în cercetare, nu cred că ne permitem să dăm oameni afară şi nici să ne gândim la reduceri de salarii”.

C.L.

joi, 26 iunie 2025

„Nu ne mai permitem financiar” burse spune Daniel David. Milioane de euro pentru rachete franceze se pot da!

 


Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunțat că majorarea spectaculoasă a burselor din ultimii ani nu poate să fie susținută. „Trebuie să înțelegem că cheltuielile anuale cu aceste burse sunt acum spre 7 miliarde de lei”, a spus el.

„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză”, a transmis ministrul Daniel David, într-o postare pe FB.

Potrivit ministrului, urmează să fie păstrate doar două categorii de burse.„Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători”.

Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.

„În acest fel, definim corect <incluziunea> și <meritul>, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte performanți vor fi susținuți atâta cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare”, a explicat ministrul.

Guvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă, încă din primele zile de mandat, cu acuzații privind lipsa de transparență și posibile practici preferențiale. Una dintre cele mai controversate decizii o constituie includerea în programul de guvernare a achiziției directe a sistemelor antiaeriene Mistral, produse de compania franceză MBDA, fără a aștepta finalizarea licitației oficiale în desfășurare organizate de Romtehnica.

Sursa: Napocanews.ro

marți, 18 martie 2025

Ministrul Educației Daniel DAVID la Baia Mare!

 


Consiliul Județean Maramureș sprijină desfășurarea conferinței „Lecții eficiente cu impact major pentru fiecare elev”, care va avea loc în data de 20 martie 2025, începând cu ora 17:00, la ATP Tech Center, strada Regele Mihai I, nr. 67.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, cu participarea domnului Daniel David, ministru al Educației și Cercetării.

GDL