Se afișează postările cu eticheta Drăgaica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Drăgaica. Afișați toate postările

vineri, 24 iunie 2016

Sânzienele sau Drăgaica

La 24 iunie, creștinii sărbătoresc Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În calendarul popular, această zi este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica și reprezintă una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare.
Sărbătoarea este a iubirii și a fertilității și este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete, de obicei în număr impar, cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul, respectiv în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinței populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să danseze, această sărbătoare fiind a Soarelui, a dragostei, dar și a poftei de viață. De altfel, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, dar în prezent sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, potrivit crestinortodox.ro.
Denumirea provine, cel mai probabil, de la zeița silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia română, sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele, în funcție de regiune. 
În credința populară, Sânzienele erau considerate niște femei frumoase, divinități nocturne care stau ascunse, dar care, în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă și dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni și forțe distructive, stârnind furtuni și vijelii, aducând grindină, lovindu-i pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor" sau lăsând câmpurile fără rod.
Serbarea Sânzienelor sau Drăgaicelor este denumită în limbaj popular și Amuțitul Cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară, care coincide cu sărbătoarea religioasă Buna Vestire, sau Blagoveștenie, și până la solstițiul de vară — Sânzienele, care corespunde sărbătorii religioase a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.
Cu prilejul acestei sărbători, atât în ajunul, cât și în ziua de Sânziene, au loc o serie de practici și obiceiuri populare, cele mai multe dintre ele referindu-se la fertilitate, sănătate și dragoste.
În credința populară, floarea de Sânziană are nenumărate proprietăți magice. Din spicele de grâu și din alte șapte plante diferite, cum ar fi pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie și neapărat florile de Sânziană, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în dansul denumit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeița agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agățate la ușa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porților, la pietrele de hotar și pe crucile mormintelor, cu semnificația de a apăra oamenii, animalele și recolta de forțele nefaste, malefice, de stihiile naturii — grindină, inundație, furtună etc. De asemenea, ele pot fi aruncate pe casă sau pe șură și, în funcție dacă rămân sau nu pe acoperiș, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu persoana iubită sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei vor fi sănătoși sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion, etc.
Fetele obișnuiau să strângă flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinaintea sărbătorii, pentru a-și visa ursitul. În unele zone, însă, fetele își făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineața pline de rouă, era semn sigur de măritiș, notează crestinortodox.ro. În zorii zilei, băieții își pun și ei flori de Sânziene la pălării, se adună în cete și bat satele în lung și-n lat.
Florile de Sânziene erau folosite și de gospodari, pentru a afla care le este norocul la animale. În ajunul sărbătorii, agățau cununi la colțul casei dinspre răsărit și, dacă a doua zi găseau păr de la animale sau puf și pene de păsări prinse în coronițe, atunci era semn bun pentru acestea.
În același timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înflorește înainte de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetația plantelor este prea avansată. După ce înflorește Sânziana, se începe cositul.
Tot în Ziua de Sânziene, fetele obișnuiau să se spele pe cap cu fiertură de iarbă mare, pentru a fi plăcute feciorilor, iar femeile, pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dis-de-dimineață, înainte de răsăritul Soarelui. De altfel, roua din noaptea de Sânziene se pare că ar avea puteri miraculoase, existând credința că, dacă te stropești cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos și suplu, iar dacă te speli cu ea pe față, vei deveni chipeș și mândru.
În unele zone, în această zi se alege Drăgaica, cea mai cuminte, cea mai frumoasă și cea mai bună la inimă dintr-un grup de șapte fete, potrivit calendarulortodox.ro. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu și, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, pornește prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă și cântă voioase. Tot de Sânziene au loc și renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. 
Noaptea de Sânziene este magică, atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta, se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanțe puternic mirositoare, apoi se buciumă și se strigă în jurul lor.
Sărbătoarea Sânzienelor marchează începutul verii în calendarul popular, având loc la trei zile după solstițiul de vară, de aceea poartă și numele Cap de vară. Este celebrată încă din vechime, dar figurează și în calendarul creștin ortodox.
AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)

marți, 24 iunie 2014

Azi se sărbătoreşte Naşterea lui Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută de români ca Drăgaica sau Sânziene

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc marţi, 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută şi ca Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul etc.
Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV - V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult solar. Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi "Cap de vară".
Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 - 22 iunie) sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Potrivit etnologului Marcel Lutic "sub numele Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica".
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând.
"Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc" a adăugat Lutic.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.
Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.
În ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
În preajma Sânzienelor abundă practicile privind căutarea alesului în vederea căsătoriei. Astfel, fetele aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum arăta această vită, aşa urma să arate şi viitorul soţ.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, a Sânzienelor, multe fete obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuia să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.
De asemenea, fetele obişnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul, de unde se poate vedea că aproape toată ziua era dedicată în special iubirii.
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.

În mitologia folclorică românească, există sânzienele sau drăgaicele, care sunt personaje mitice nocturne. Faţă de iele şi rusalii, sânzienele sau drăgaicele sunt binevoitoare faţă de om, ajută la rodirea plantelor şi copacilor, a vieţuitoarelor în general. Totuşi, sânzienele se răzbunau amarnic dacă ziua nu le este respectată. Sursa Mediafax

                                                         Iuliu Ionuţ DRAGOŞ