Se afișează postările cu eticheta FSLI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FSLI. Afișați toate postările

luni, 31 august 2026

Două salarii de bază la pensionare pentru angajații din învățământ?!


 Două salarii de bază la pensionare pentru angajații din învățământ? Dreptul ar putea deveni aplicabil de la 1 septembrie 2026.

O prevedere din Legea învățământului preuniversitar poate aduce un sprijin financiar important pentru profesorii și ceilalți angajați din școli care se pensionează la împlinirea vârstei standard. Potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), persoanele care îndeplinesc condițiile legale și ale căror contracte individuale de muncă încetează după 31 august 2026 ar putea beneficia de o primă de pensionare egală cu două salarii de bază.
Prevederea este inclusă în articolul 229, alineatul (14), din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Textul legislativ stabilește că personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la vârsta standard beneficiază, la încetarea de drept a contractului individual de muncă, de o primă în cuantum de două salarii de bază.
Problema este că aplicarea acestei prevederi a fost prorogată, iar termenul indicat în informarea FSLI este 31 august 2026. În interpretarea prezentată de federație, dreptul ar urma să poată fi acordat persoanelor ale căror contracte încetează de drept după expirarea acestei perioade, cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege.
FSLI precizează că persoanele interesate pot depune o cerere scrisă la registratura unității de învățământ, pentru a solicita acordarea dreptului, dacă îndeplinesc condițiile legale privind pensionarea la vârsta standard și încetarea contractului după perioada de prorogare.
Totuși, sindicaliștii atrag atenția asupra unui aspect important: există riscul ca aplicarea dreptului să fie din nou amânată printr-o nouă prorogare. Prin urmare, 1 septembrie 2026 reprezintă, în acest moment, data de la care prevederea ar putea produce efecte, nu o garanție că plata va fi efectuată automat pentru toate persoanele care se pensionează.
Pentru angajații din educație aflați în apropierea pensionării, situația merită urmărită atent, inclusiv prin comunicările oficiale ale autorităților și ale organizațiilor sindicale.

Sursa: La Tablă

luni, 22 iunie 2026

Comunicat de presă



Incompetența Ministerului Educației și Cercetării a blocat Evaluarea Națională
📌Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” condamnă public haosul generalizat și umilința la care au fost supuși astăzi, 22 iunie 2026, colegii noștri din comisiile de examen, cu ocazia desfășurării probei scrise la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale.
✏Incompetența crasă a celor care gestionează infrastructura digitală a Ministerului Educației și Cercetării a dus la blocaje majore ale platformei destinate încărcării lucrărilor scanate. Din cauza acestui eșec al sistemului informatic, mii de cadre didactice au fost ținute ostatice în unitățile de învățământ până la 8 ore! Este absolut inadmisibil ca într-o eră a „digitalizării”, profesorii să fie puși în situația de a sta ore în șir în fața unor ecrane, dând continuu „refresh” și încercând cu disperare să urce lucrările elevilor, într-un mediu de stres și epuizare fizică extremă.
‼️Declarațiile superficiale venite din partea reprezentanților ministerului, care tratează aceste blocaje drept simple „întreruperi”, demonstrează o ruptură totală față de realitatea din școli și o nepăsare revoltătoare.
📣Mai mult decât atât, atragem atenția asupra unui abuz intolerabil: campania de pedepsire la care sunt supuși profesorii evaluatori.
Am primit numeroase sesizări din teritoriu conform cărora multe inspectorate școlare județene (ISJ) au refuzat intenționat și abuziv înscrierea în comisiile de evaluare a acelor colegi care au ales să boicoteze simularea examenelor naționale din primăvară.
📌Faptul că Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare exclud și marginalizează astăzi profesori cu experiență, ghidându-se strict pe criterii de răzbunare și vendete mărunte, este o practică ce subminează grav calitatea procesului de evaluare. Nu acceptăm ca dreptul la protest sau la a semnala nereguli evidente să fie sancționat pe ascuns, refuzându-li-se colegilor dreptul de a participa la corectare!
✏Profesorii din România nu sunt nici cobaii pe care Ministerul Educației și Cercetării să își testeze experimentele eșuate, nici „prizonierii” de serviciu în centrele de examen și nici victimele orgoliilor unor conducători vremelnici!

PREŞEDINTE F.S.L.I. , Simion HANCESCU
PREȘEDINTE F.S.E. „SPIRU HARET”, Marius Ovidiu NISTOR

miercuri, 29 octombrie 2025

29 octombrie PROTEST NAȚIONAL - FSLI, în stradă pentru educație!


Astăzi, 29 octombrie 2025, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a fost prezentă la protestul național din fața Guvernului României, alături de cele patru confederații sindicale:

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și CNS Meridian.
✊ Spunem răspicat: ajunge cu austeritatea, cu tăierile și cu măsurile care distrug educația și afectează demnitatea angajaților din sistem!
Educația nu se negociază. Spunem NU AUSTERITĂȚII! Educația merită respect!

marți, 14 octombrie 2025

DREPT LA REPLICĂ



📣
Ministerul Educației Și Cercetării dezinformează opinia publică și salariații din învățământul preuniversitar de stat!
📌Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” , prin adresa comună transmisă ministrului educației și cercetării în data de 13.10.2025, înregistrată sub nr. 14246/13.10.2025, au cerut ca, în regim de urgență, să se precizeze care este temeiul legal în baza căruia, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2025, se înregistrează diminuarea salariilor pentru majoritatea cadrelor didactice.
📌Am arătat, prin adresa comună, că AM PRIMIT NUMEROASE SESIZĂRI din teritoriu referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor cuvenite personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control. Diminuarea este cauzată de modificarea algoritmului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică (reglementat de art. 16 de la lit. B a Capitolului I din Anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017) în versiunea 2.46 a EduSAL.
✏Prin comunicatul de presă postat astăzi, 14 octombrie 2025, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării – unde se afirmă că „federațiile sindicale semnatare ale adresei nr. 223FSLI/894FSE-SH/13.10.2025 cunosc aspectele expuse mai sus.” – ministerul DEZINFORMEAZĂ, întrucât:
- federațiile sindicale NU operează în programul de salarizare EduSAL pentru a putea verifica algoritmul de calcul al drepturilor salariale;
- federațiilor sindicale NU li s-a comunicat raportul Curții de Conturi a României;
- funcționarii publici din minister responsabili de salarizare refuză să răspundă apelurilor noastre;
- federațiile sindicale au solicitat în data de 13.10.2025, prin adresa comună nr. 224/895/13.10.2025, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, comunicarea, în copie, a Raportului de control al Curții de Conturi, elaborat în urma controlului derulat la Ministerul Educației și Cercetării în cursul acestui an și încheiat recent.
📌În condițiile în care federațiile noastre NU POT VERIFICA ÎN APLICAȚIA EDUSAL ce algoritm de calcul se folosește pentru stabilirea cuantumului sporurilor și al celorlalte drepturi salariale cuvenite personalului din învățământ și nici nu ni s-a pus la dispoziție raportul Curții de Conturi și, mai ales, concluziile acestuia în urma verificărilor privind calculul drepturilor salariale, A SUSȚINE CĂ FEDERAȚIILE SINDICALE CUNOSC ASPECTELE PREZENTATE ÎN COMUNICAT reprezintă o DEZINFORMARE făcută cu rea credință de către M.E.C.
✏Această modalitate de a acționa unilateral, fără o notificare prealabilă și fără consultarea partenerilor de dialog social, reprezintă o încălcare gravă a principiilor dialogului social și a respectului reciproc, care ar trebui să guverneze relația dintre Ministerul Educației și Cercetării și reprezentanții legitimi ai angajaților din sistem.
📣Problema fundamentală este lipsa totală de transparență și consultare în procesul de luare a deciziei și de implementare a acestei măsuri; un parteneriat social onest ar fi presupus măcar o discuție prealabilă.
Prin urmare, acuzăm Ministerul Educației și Cercetării nu doar de o comunicare deficitară, ci și de o lipsă de respect față de partenerii sociali și față de întregul personal din învățământ.
‼️A arunca responsabilitatea în „curtea“ sindicatelor, pretinzând că acestea „cunoșteau aspectele”, este o încercare regretabilă de a distrage atenția atât de la încălcarea obligației de a purta un dialog social real și corect, cât și de la efectele măsurilor dispuse în ultimele luni (inclusiv prin Legea nr. 141/2025).
📌A devenit o obișnuință ca Ministerul Educației și Cercetării să ia măsuri împotriva angajaților din sistem fără a consulta partenerii sociali. Această „dictatură“ trebuie să înceteze și, odată cu ea, și mandatul ministrului educației, Daniel David.
PREŞEDINTE PREŞEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

marți, 7 octombrie 2025

7 octombrie 2025 – Pichetare la sediul Ministerului Finanțelor

 

🌧️ Chiar și sub ploaia rece de toamnă, profesorii au fost din nou în stradă.
✋ Protestăm față de decizia Guvernului de a amâna până în 2026 plata tranșelor aferente sumelor câștigate în instanță de angajații din învățământ – drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești.
Această măsură, prevăzută la art. XVIII din OUG 52/2025 (M. Of. 907/02.10.2025), reprezintă o lovitură directă la adresa respectului față de lege și a demnității celor care muncesc în educație.
✏️ Aceste sume nu sunt un „cadou” din partea Guvernului, ci drepturi legale, obținute prin ani de procese câștigate de organizațiile sindicale pentru membrii lor.
💬 Este încă o dovadă a disprețului față de salariații din învățământ, după măsurile abuzive impuse prin Legea nr. 141/2025.
📢 Solicităm modificarea de urgență a OUG 52/2025!
➡️ NU CEDĂM!

luni, 8 septembrie 2025

MARȘUL DEMNITĂȚII – 8 SEPTEMBRIE 2025

Astăzi, 8 septembrie 2025, peste 30.000 de profesori, angajați din educație și susținători ai școlii românești au umplut străzile Bucureștiului, într-o demonstrație impresionantă de unitate și determinare.

Această lege nu aduce stabilitate, ci nedreptate și descurajare. Profesorii merită respect, iar copiii au dreptul la o educație de calitate.
📚 Educația este temelia unei țări puternice – nu poate fi tratată ca o povară pe hârtie!
🙏 Mulțumim fiecărui coleg, fiecărui susținător care a ales astăzi să fie în stradă. Împreună am arătat că vocea profesorilor este clară, unită și imposibil de ignorat.
✊ Marșul Demnității este dovada hotărârii noastre. Nu vom renunța până când această lege nedreaptă va fi abrogată și școala va primi respectul pe care îl merită.
👉 NU CEDĂM!