Se afișează postările cu eticheta drept la replică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drept la replică. Afișați toate postările

marți, 14 octombrie 2025

DREPT LA REPLICĂ



📣
Ministerul Educației Și Cercetării dezinformează opinia publică și salariații din învățământul preuniversitar de stat!
📌Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” , prin adresa comună transmisă ministrului educației și cercetării în data de 13.10.2025, înregistrată sub nr. 14246/13.10.2025, au cerut ca, în regim de urgență, să se precizeze care este temeiul legal în baza căruia, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2025, se înregistrează diminuarea salariilor pentru majoritatea cadrelor didactice.
📌Am arătat, prin adresa comună, că AM PRIMIT NUMEROASE SESIZĂRI din teritoriu referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor cuvenite personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control. Diminuarea este cauzată de modificarea algoritmului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică (reglementat de art. 16 de la lit. B a Capitolului I din Anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017) în versiunea 2.46 a EduSAL.
✏Prin comunicatul de presă postat astăzi, 14 octombrie 2025, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării – unde se afirmă că „federațiile sindicale semnatare ale adresei nr. 223FSLI/894FSE-SH/13.10.2025 cunosc aspectele expuse mai sus.” – ministerul DEZINFORMEAZĂ, întrucât:
- federațiile sindicale NU operează în programul de salarizare EduSAL pentru a putea verifica algoritmul de calcul al drepturilor salariale;
- federațiilor sindicale NU li s-a comunicat raportul Curții de Conturi a României;
- funcționarii publici din minister responsabili de salarizare refuză să răspundă apelurilor noastre;
- federațiile sindicale au solicitat în data de 13.10.2025, prin adresa comună nr. 224/895/13.10.2025, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, comunicarea, în copie, a Raportului de control al Curții de Conturi, elaborat în urma controlului derulat la Ministerul Educației și Cercetării în cursul acestui an și încheiat recent.
📌În condițiile în care federațiile noastre NU POT VERIFICA ÎN APLICAȚIA EDUSAL ce algoritm de calcul se folosește pentru stabilirea cuantumului sporurilor și al celorlalte drepturi salariale cuvenite personalului din învățământ și nici nu ni s-a pus la dispoziție raportul Curții de Conturi și, mai ales, concluziile acestuia în urma verificărilor privind calculul drepturilor salariale, A SUSȚINE CĂ FEDERAȚIILE SINDICALE CUNOSC ASPECTELE PREZENTATE ÎN COMUNICAT reprezintă o DEZINFORMARE făcută cu rea credință de către M.E.C.
✏Această modalitate de a acționa unilateral, fără o notificare prealabilă și fără consultarea partenerilor de dialog social, reprezintă o încălcare gravă a principiilor dialogului social și a respectului reciproc, care ar trebui să guverneze relația dintre Ministerul Educației și Cercetării și reprezentanții legitimi ai angajaților din sistem.
📣Problema fundamentală este lipsa totală de transparență și consultare în procesul de luare a deciziei și de implementare a acestei măsuri; un parteneriat social onest ar fi presupus măcar o discuție prealabilă.
Prin urmare, acuzăm Ministerul Educației și Cercetării nu doar de o comunicare deficitară, ci și de o lipsă de respect față de partenerii sociali și față de întregul personal din învățământ.
‼️A arunca responsabilitatea în „curtea“ sindicatelor, pretinzând că acestea „cunoșteau aspectele”, este o încercare regretabilă de a distrage atenția atât de la încălcarea obligației de a purta un dialog social real și corect, cât și de la efectele măsurilor dispuse în ultimele luni (inclusiv prin Legea nr. 141/2025).
📌A devenit o obișnuință ca Ministerul Educației și Cercetării să ia măsuri împotriva angajaților din sistem fără a consulta partenerii sociali. Această „dictatură“ trebuie să înceteze și, odată cu ea, și mandatul ministrului educației, Daniel David.
PREŞEDINTE PREŞEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

luni, 29 decembrie 2014

Cotidianul refuză să publice un drept la replică al președintelui UZPR

În cadrul unui drept la replică pe care președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, i l-a trimis lui Cornel Nistorescu, directorul portalului “Cotidianul”, s-au făcut o serie de precizări care dezmint un articol al cărui autor nu a respectat principiul audiatur et altera pars. Dreptul la replică nu a fost postat de jurnaliştii de la “Cotidianul”, deşi deontologia, Constituţia și legile României spun acest lucru. În această situație, UZPR este îndreptățită să facă demersurile necesare pentru a intenta o acţiune în instanță pentru repararea prejudiciului material şi moral produs de către articolul în cauză.
Citiţi mai jos dreptul la replică, pe care “Cotidianul” nu l-a postat.
Nr. 109 / 17. XII. 2014

Stimate domnule Cornel Nistorescu,

În articolul “Uniunea Ziariștilor Profesioniști, pusă pe butuci de socotitorul de cornere D.D. Glavăn” apărut în “Cotidianul” de sâmbătă, 13 decembrie 2014, sub semnatura lui Vlad Dumitraș, se încearcă un atac fără obiect și fără eveniment, într-o inutilă și căznită strădanie de a face „spectaculoasă” o realitate lipsită de conținut. În esență, cele câteva pagini ale textului prezintă situația financiară a Uniunii Ziariștilor Profesioniști ca pe un lung șir de nenorociri de care se face responsabil președintele ei, cel care nu a știut să gestioneze banii Uniunii.
Disperat de faptul că a fost suspendat de Comitetul Director din funcția de cenzor, până la viitoarea Adunare Generală și încercând să-și facă numele “cunoscut“, pseudo-jurnalistul Dumitru Secrieru a mutat câmpul de luptă în presă, recurgând la difuzarea unor informații mincinoase, cu caracter denigrator, care prin conținutul lor încalcă flagrant nu doar etica și deontologia profesiei, ci și articolul 12, lit. e. din Statutul UZPR.
Pendulând între ironie și observații tăioase, redactorul dumneavoastră și-a permis să continue nestingherit misiunea de otrăvire a spațiului public cu fragmente dintr-un “raport” mincinos, reprodus pe nemestecate, cu scopul evident de a-mi prejudicia imaginea. Și nu doar pe a mea, dar și pe cea a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, una dintre cele mai importante uniuni de creație și de utilitate publică din România.
Deși e foarte interesat de acest caz, Vlad Dumitraș nu a făcut nici o încercare de a mă contacta, ori a verifica datele în posesia cărora a intrat, pentru a se informa corect.
Profesionalismul înlocuit cu amatorismul duce la diluția uriașă a argumentelor și te pun în fața unor întrebări dificile. Din respect pentru adevăr și informarea corectă a publicului, solicit domnule director publicarea acestui drept la replică, sub formă adecvată.

                                                 Doru Dinu Glăvan
                                       președintele UZPR