Se afișează postările cu eticheta comunicat de presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunicat de presa. Afișați toate postările

marți, 30 iunie 2026

COMUNICAT DE PRESĂ


Maramureșul își celebrează eroul legendar: peste 30 de activități culturale și tradiționale la Festivalul Pintea Viteazul 2026

Trei zile de cultură, tradiție, istorie și spectacole, între 10 și 12 iulie 2026, la Popasul Vânătorului din Pasul Pietriș
Maramureșul își redeschide porțile către una dintre cele mai iubite legende ale sale. În perioada 10-12 iulie 2026, la Popasul Vânătorului, va avea loc cea de-a III-a ediție a Festivalului „Pintea Viteazul”, un eveniment cultural de amploare dedicat celui mai îndrăgit haiduc al locurilor și valorilor autentice ale Țării Lăpușului și ale Maramureșului.
Sub motto-ul „Aici, tradiția nu se povestește. Se trăiește!”, festivalul propune o experiență unică, în care istoria, tradițiile, gastronomia, muzica și spiritul comunitar se întâlnesc într-un decor natural spectaculos.
Trei zile de poveste și experiențe autentice
Programul ediției din acest an reunește momente culturale, conferințe tematice, concerte, reconstituiri istorice, activități pentru copii și familii, ateliere meșteșugărești și experiențe gastronomice tradiționale.
Festivalul debutează vineri, 10 iulie, cu o paradă spectaculoasă a haiducilor și a cailor, urmată de ceremonia oficială de deschidere și de conferința științifică „Pintea Viteazul – un brand identitar al Maramureșului și al României”, la care vor participa istorici, etnografi și reprezentanți ai mediului cultural. Seara va continua cu un recital extraordinar.
Ziua de sâmbătă este dedicată activităților interactive și spiritului haiducesc: conferința „Maramureșul verde – tradiție și sustenabilitate în arealul lăpușean”, demonstrații și concursuri de Archery Tag, Treasure Hunt pentru copii, prezentări de modă, ateliere de lucru, demonstrații de luptă și reconstituiri istorice. Seara se va încheia cu un foc de tabără, urmat de o retro-discotecă în aer liber.
Duminică, festivalul pune în lumină tinerii talentați prin Festivalul-Concurs Național de Interpretare Vocală „Pintea Viteazul”, organizat în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, cu premii în valoare de 2000 de lei, urmat de proiectul cultural „Pintea Haiducul”, prezentat de același prestigios ansamblu și de alți artiști de renume.
Un festival pentru întreaga familie
Pe durata celor trei zile, participanții se vor putea bucura de:
-târg al meșterilor populari și al artizanilor locali;
-expoziții de arme și echipamente haiducești;
-ateliere interactive de meșteșuguri tradiționale;
-zonă gastronomică cu produse autentice;
-activități pentru copii, pictură pe față și plimbări cu poneii;
-colțuri foto tematice și zone de relaxare și campare.
Pentru cei care doresc o experiență completă, organizatorii au pregătit și Pachetul Haiducesc, care include acces la toate activitățile, degustări de produse tradiționale, loc de campare și o excursie tematică.
Mai mult decât un festival
Festivalul „Pintea Viteazul” își propune să devină un reper cultural și turistic al Maramureșului, un eveniment care promovează patrimoniul local, valorile tradiționale și spiritul comunității, intrarea fiind liberă și accesul la anumite activități fiind realizat pe bază de donație recomandată.
„Prin acest festival ne dorim să readucem în atenția publicului figura legendară a lui Pintea Viteazul și să oferim participanților o experiență autentică, în care istoria și tradițiile Maramureșului sunt trăite, nu doar povestite. Totodată, ne dorim să insuflăm noilor generații curajul, demnitatea și determinarea care l-au consacrat pe Pintea Viteazul ca simbol al Maramureșului.”
Despre organizatori
Asociația pentru Dezvoltarea Maramureșului (APDM) este o organizație non-profit care dezvoltă proiecte culturale, educaționale și comunitare, având ca misiune promovarea valorilor autentice ale Maramureșului și implicarea tinerilor în viața comunității.
Fondatorii festivalului sunt Andrei, Alexandra, Daniel, Casian și Raluca, care, încă din anii studenției, prin implicarea lor activă în cadrul Ligii Studenților „Pintea Viteazul”, și-au propus să readucă în atenția publicului una dintre cele mai puternice identități culturale ale Maramureșului și ale României: Pintea Viteazul.

ORGANIZATORII

luni, 22 iunie 2026

Comunicat de presă



Incompetența Ministerului Educației și Cercetării a blocat Evaluarea Națională
📌Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” condamnă public haosul generalizat și umilința la care au fost supuși astăzi, 22 iunie 2026, colegii noștri din comisiile de examen, cu ocazia desfășurării probei scrise la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale.
✏Incompetența crasă a celor care gestionează infrastructura digitală a Ministerului Educației și Cercetării a dus la blocaje majore ale platformei destinate încărcării lucrărilor scanate. Din cauza acestui eșec al sistemului informatic, mii de cadre didactice au fost ținute ostatice în unitățile de învățământ până la 8 ore! Este absolut inadmisibil ca într-o eră a „digitalizării”, profesorii să fie puși în situația de a sta ore în șir în fața unor ecrane, dând continuu „refresh” și încercând cu disperare să urce lucrările elevilor, într-un mediu de stres și epuizare fizică extremă.
‼️Declarațiile superficiale venite din partea reprezentanților ministerului, care tratează aceste blocaje drept simple „întreruperi”, demonstrează o ruptură totală față de realitatea din școli și o nepăsare revoltătoare.
📣Mai mult decât atât, atragem atenția asupra unui abuz intolerabil: campania de pedepsire la care sunt supuși profesorii evaluatori.
Am primit numeroase sesizări din teritoriu conform cărora multe inspectorate școlare județene (ISJ) au refuzat intenționat și abuziv înscrierea în comisiile de evaluare a acelor colegi care au ales să boicoteze simularea examenelor naționale din primăvară.
📌Faptul că Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare exclud și marginalizează astăzi profesori cu experiență, ghidându-se strict pe criterii de răzbunare și vendete mărunte, este o practică ce subminează grav calitatea procesului de evaluare. Nu acceptăm ca dreptul la protest sau la a semnala nereguli evidente să fie sancționat pe ascuns, refuzându-li-se colegilor dreptul de a participa la corectare!
✏Profesorii din România nu sunt nici cobaii pe care Ministerul Educației și Cercetării să își testeze experimentele eșuate, nici „prizonierii” de serviciu în centrele de examen și nici victimele orgoliilor unor conducători vremelnici!

PREŞEDINTE F.S.L.I. , Simion HANCESCU
PREȘEDINTE F.S.E. „SPIRU HARET”, Marius Ovidiu NISTOR

duminică, 21 iunie 2026

COMUNICAT DE PRESĂ



Casa Română de Cultură își consolidează proiecția internațională după o participare istorică și premiată la zilele literare din Madrid.
Instituția cu sediul în Getafe a completat o agendă academică intensă la Universitatea Complutense, a reafirmat alianțe globale și a primit prestigiosul Premiu Escriduende pentru cea mai bună instituție de interacțiune socioculturală.
MADRID, 21 iunie 2026 – Casa Română de Cultură (Casa Rumana de la Cultura de Getafe-Madrid) a încheiat cu un succes răsunător participarea sa la amplul eveniment cultural și internațional desfășurat recent în capitala spaniolă, în cadrul literelor și al schimbului de idei. Instituția nu numai că a fost parte activă a unor forumuri de înalt nivel academic, dar i-a fost recunoscută și întreaga traiectorie prin acordarea prestigiosului Premiu Escriduende 2026 la categoria "Cea mai bună instituție de interacțiune socioculturală" .
Această distincție cu rang, oferită de Grupul Editorial Sial Pigmalión în urma deliberării unui juriu distins prezidat de Francisco Gutiérrez Carbajo, evidențiază activitatea neobosită a entității în promovarea dialogului intercultural și capacitatea sa de a construi punți între diverse sensibilități artistice. Ceremonia oficială de decernare a avut loc la Centrul Cultural Casa de Vacas din Parcul Retiro.
O desfășurare academică și internațională de prim rang
Agenda Casei Române de Cultură s-a deschis cu participarea instituțională la a X-a editie a Zilelor Literaturilor Hispanoafroamericane și Europene, serie de evenimente axate pe ceea ce reprezinta funcția socială și culturală a literaturii. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Istorică Marqués de Valdecilla a Universității Complutense din Madrid și s-a bucurat de organizarea și sprijinul comun al unui bloc instituțional solid care a inclus Grupul Editorial Sial Pigmalión, Universitatea Complutense din Madrid, Grupul de Cercetare Voces Africanas al UCM, Asociația Spaniolă de Arabiști, Cercul Intercultural Hispano-Arab, Casa Estudio de Crítica Literaria din Ciudad de México, Centro de Estudios Sobre la Mujer, PEN Clubul Spaniol și Casa Română de Cultură. Acest congres a servit de spațiu indispensabil pentru a analiza impactul social al literelor în lumea contemporană.
În aceeași ordine de idei, activitățile au continuat la sediul Grupului Editorial Sial Pigmalión, unde a avut loc întâlnirea internațională a creatorilor lumii sub deviza "A scrie ne face liberi" . În cadrul acestui act, reprezentanții Casei Române de Cultură au fost condusi de membrul fondator Juan José García și de istoricul și poetul Sabin Muresan.
Voci pentru pace: Moștenirea lui Eliade și Titulescu la UCM
Punctul culminant al zilelor academice a avut loc în Sala de Consiliu a Facultății de Filologie a UCM, cu ocazia întâlnirii internaționale " Scriitori pentru pace" .
Actul, organizat de Grupul de Cercetare al UCM Poéticas de la modernidad și Grupul Editorial Sial Pigmalión, sub coordonarea lui José Manuel Lucía Megías, Barbara Fraticelli și Basilio Rodríguez Cañada, s-a consolidat ca un spațiu de dialog interdisciplinar care a unit vocile din Spania, lumea arabă, Africa, America Latină și România.
În timpul acestui forum, intervențiile delegației române au lăsat o profundă amprentă intelectuală.
Juan José García, în calitate de poet și membru fondator al Casei Române de Cultură, a revendicat figura istorică a lui Mircea Eliade, care în anii '40 a activat si s-a facut remarcat in funcția de consilier cultural la Madrid și a tradus din Ortega y Gasset. García a amintit că literatura nu ridică ziduri; dimpotrivă, este puntea sacră care ne permite să descoperim umanitatea în celălalt.
Sabin Muresan, istoric și poet, a readus în atenție moștenirea diplomatică a lui Nicolae Titulescu și conceptul său de spiritualizare a frontierelor, aplicándu-l în mod direct la realitatea actuală a diasporei române din Spania. Muresan a definit creația literară a migrației ca un laborator de conviețuire în care identitatea nu este un wall de apărare, ci un spațiu comun care dialoghează deschis cu repere hispanice de talia Mariei Zambrano, a lui Juan Manuel de Prada și Américo Castro.
Alianțe globale și sprijin instituțional
Pe parcursul întregii săptămâni, Casa Română de Cultură a împărțit forumul și a consolidat alianțe strategice cu un valoros colectiv de entități colaboratoare internaționale. Pentru întâlnirea "Scriitori pentru pace" s-a beneficiat de sprijinul fundamental al Grupului de Cercetare al UCM Voces africanas, al Cercului Intercultural Hispano-Arab CIHAR, al Academiei Naționale de Istorie și Geografie din Mexic (ANHG), al Centrului de Studii Despre Femeie al ANHG și al Casei Estudio de Crítica Literaria din Ciudad de México.
Prin acest bilanț remarcabil de activități și recunoașterea oferită de Premiile Escriduende, Casa Română de Cultură își reafirmă misiunea fondatoare: apărarea liberei creații, a clarității limbajului și a înțelegerii culturale reciproce ca singurele temelii indispensabile pentru o conviețuire în pace în secolul XXI.
Contact de Presă:
Laura Catalina Dragomir
Correo electrónico: casaromanacultura@hotmail.com
Entidad: Casa Română de Cultură de Getafe (Madrid, España)

miercuri, 22 aprilie 2026

Comunicat de presă


Organizația județeană PSD Bistrița-Năsăud își exprimă susținerea față de domnul Emil Radu Moldovan și apreciază implicarea, munca și proiectele transformate în fapte!

În urma situației apărute, acesta a decis să își dea demisia din funcția de președinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud, pentru a evita orice neclarități sau efecte asupra activității organizației.

Pentru ca lucrurile să meargă mai departe fără întreruperi, în ședința de urgență de astăzi a CPJ PSD Bistriţa-Năsăud s-a decis ca funcția de președinte interimar să fie preluată de domnul Bogdan Ivan-Gruia.

Activitatea organizației continuă în mod normal, cu aceleași obiective și muncă pentru oameni.

 Biroul de Presă

PSD Bistrița-Năsăud

***

Domnul Emil Radu Moldovan a fost ales în fruntea organizației PSD Bistrița-Năsăud în 2022, pentru un nou mandat care expira în acest an. În 2007, în 30 septembrie, Radu Moldovan devenea pentru prima dată lider al social-democraților din județ.

gdl

vineri, 7 noiembrie 2025

Comunicat de presă




Patrimoniul Mondial UNESCO din România” al artistului fotograf Tudorel Ilie, autor și partener cu ICR Madrid în cadrul proiectului pentru Spania

Expoziție de artă fotografică desfășurată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.


Turneul internațional din SPANIA – locații expoziții:

  1. Madrid – Galeria ICR Madrid – 16.01.2025 – 23.02.2025;
  2. Madrid – Ambasada României în Regatul Spaniei – 30.01.2025 – în prezent;
  3. Sevilla – Universitatea din Sevilla – 11.03.2025;
  4. Ibiza – Ajuntament d’Eivissa – 16.04.2025 – 16.05.2025;
  5. Cuenca – Centrul Cultural Aguirre Cuenca – 21.07.2025 – 23.08.2025;
  6. Murcia – Centrul Municipal Garcia Alix – 11.09.2025 – 25.09.2025;
  7. Tarancon – Muzeul de Artă „Casa Parada” – 01.10.2025 – 26.10.2025.

La sfârșitul anului 2024 și începutul anului 2025 am colaborat foarte bine cu Institutul Cultural Român din Madrid – Spania (ICR Madrid), pentru realizarea proiectului cultural expoziția fotografică „COMORILE ROMÂNIEI – Patrimoniul Mondial UNESCO din România” în Spania, pentru un turneu expozițional la Madrid și în alte orașe importante din Spania. Din partea ICR Madrid și-au adus contribuția doamna director, doamna director adjunct, precum și personalul de la ICR – Madrid.

Acest proiect cultural are ca scop prezentarea și promo-varea celor mai reprezentative obiective ale Patrimoniul Mondial UNESCO din România, pentru publicul spaniol și pentru diaspora românească din Spania, în colaborare și în parteneriat cu ICR Madrid și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Aceasta expoziție este compusă din 25 panouri printate la dimensiuni mari (fotografii printate împreună cu textele explicative traduse în limba spaniolă), care sunt o selecție a Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Toate aceste fotografii fac parte din expoziția completă „COMORILE ROMÂNIEI ” a autorului Tudorel Ilie, având peste 70 de fotografii cuprinzând integral Lista Patrimoniul Material, Imaterial și Natural UNESCO din România, inclusiv Lista Indicativă UNESCO – România.

Este singura expoziție de artă fotografică ce prezintă integral Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din România, fiind expusă până acum în peste 30 de locații expoziționale din țări de pe trei continente, în muzee și centre culturale.

Expoziția a parcurs deja o parte a turneului spaniol, în mai multe orașe importante ale Spaniei:

Madrid – capitala Spaniei

  1. La Galeria ICR-Madrid – 16.01.2025 – 23.02.2025

Turneul expozițional a debutat în 16 ianuarie 2025 la vernisajul expoziției desfășurat la Galeria ICR-Madrid, cu ocazia Zilei Culturii Naționale din România – 2025, în prezența unui public numeros format din participanți spanioli și din diaspora românească care trăiește la Madrid și în Spania.

La vernisajul expoziției au cuvântat oficialități la nivel înalt: Ambasadorul României și Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei și directoarea ICR-Madrid, doamna Maria Pop. Au participat la vernisaj doamna director adjunct și membrii ICR Madrid, care au asigurat buna desfășurare a evenimentului cultural cât și traducerea prezentării mele în limba spaniolă. Au fost prezenți membrii de la Ambasada României și de la Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei. Au mai participat Consulul General și membri ai Consulatului General al României la Madrid, Consulul General și membri ai Consulatului General al Republicii Moldova la Madrid, precum și oficialități locale spaniole.

Ilie Tudorel

  1. La Ambasada României din Madrid – 30.01.2025 –în prezent – Expoziție în aer liber

Începând din data de 30 ianuarie 2025 s-a inaugurat varianta în aer liber a expoziției, amenajată la Ambasada României în Regatul Spaniei din Madrid. Astfel publicul spaniol și diaspora românească are ocazia de a vedea permanent o selecție din expoziția fotografică „COMORILE ROMÂNIEI – Patrimoniul Mondial UNESCO din România”, expusă pe panouri de foarte mari dimensiuni.

  1. Sevilla – comunitatea autonomă Andaluzia – 11.03.2025

Vernisajul de la Madrid a fost o reușită, iar turneul expoziției a continuat la Sevilla, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Catedrala din Sevilla (cea mai mare biserică din Spania, cea mai mare catedrala gotică din Europa, cu mormântul lui Cristofor Columb), Alcazarul și Arhivele Indiilor. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Universitatea din Sevilla în 11 martie 2025.

  1. Ibiza – insulă în arhipelagul insulelor Baleare, Marea Mediterană – 16.04.2025 – 16.05.2025

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Ibiza, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Dalt Villa (fortificația medievala renascentistă a orașului de sus, Castelul Almudaina, conventul Santo Domingo), sit-urile arheologice feniciene și punice, sit-ul maritim Neptune Grass. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Ajuntament d’Eivissa (Primăria Eivissa din Ibiza) în 16 aprilie 2025, cu participarea Consului General al Romaniei la Barcelona, doamna Sandra Gătejeanu. La Ibiza expoziția a fost oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 16 aprilie – 16 mai 2025.

  1. Cuenca – comunitatea autonomă Castilla-La Mancha 21.07.2025 – 23.08.2025

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Cuenca, capitala provinciei Cuenca, din comunitatea autonomă Castilla-La Mancha, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Orașul Vechi Cuenca (fortificația medievală a orașului de sus, unul dintre cele mai valoroase sit-uri ale patrimoniului mondial UNESCO spaniol) și renumitele case suspendate. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Centrul Cultural „Aguirre Cuenca”, al Primariei Cuenca, în 23 iulie 2025, cu participarea primarului Dario Dolz, deputați și multe oficialități locale, membrii asociației hispano-române „Hisparucuenca”. La Cuenca expoziția a fost oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 21iulie – 23 august 2025.

  1. Murcia – comunitatea autonomă Murcia – 11.09.2025-25.09.2025

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Murcia, capitala provinciei Murcia, din comunitatea autonomă Murcia, un mare oraș spaniol dintr-o zonă unde sunt importante monumente UNESCO: sit-urile de artă preistorică și vestitele mori de vânt de pe coasta de sud a Murciei. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Centrul Municipal „Garcia Alix”, al Primariei Murcia, în 11 septembrie 2025, cu participarea oficialităților locale. La Murcia expoziția a fost oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 11 septembrie – 25 septembrie 2025.

  1. Tarancon – comunitatea autonomă Castilla-La Mancha – 01.10.2025 – 26.10.2025.

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Tarancon, un oraș din provincia Cuenca, comunitatea autonomă Castilla-La Mancha, un oraș spaniol dintr-o zonă unde sunt importante monumente UNESCO. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Muzeul de Artă „Casa Parada”, al Primariei Tarancon, în 3 octombrie 2025 cu participarea primarului Jose Manuel Carrizo, deputați și oficialități locale, membrii asociației hispano-române „Hisparucuenca”. La Tarancon expoziția a fost oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 1 octombrie – 26 octombrie 2025.

Impactul cultural și educațional

Publicul prezent la vernisajele expoziției a fost sensi-bilizat asupra importanței Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din România pentru cultura întregii umanități. Românii din diaspora românească din Spania s-au arătat mândri că România are un patrimoniu cultural atât de valoros pe plan mondial. S-a creat o atmosferă caldă de apropiere și prietenie între spanioli și români.

Educația pentru Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO are ca principal mesaj faptul că patrimoniul românesc al UNESCO este o bogăție culturală comună a românilor și a spaniolilor, dar și a culturii globale.

Expoziția este o punte de legătură între culturile noastre latine, atât de bine reprezentate în Patrimoniul UNESCO.

Turneul expoziției va continua și în alte locații din Spania în decursul anului 2025, în interesul fundamental de a promova valorile Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din România în Spania.

Tudorel Ilie – artist fotograf – PREZENTARE

Ilie Tudorel

Activitatea artistică

Tudorel ILIE este un artist fotograf din Baia Mare, judeţul Maramureş, România, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, judeţul Satu Mare, România. Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (rang Art A.A.F.R.), al Asociaţiei Internaţionale de Artă Fotografică „Euro Foto Art” (A.I.E.F.A.) din 2015 și al Uniunii Creatorilor Profesionişti (U.C.P.). Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul O.N.G. Asociaţia „Millennium”din Baia Mare.

Artistul a fost prezent în 197 expoziţii de artă fotografică, din care 91 de expoziţii personale şi 106 expoziţii de grup în muzee şi centre culturale din România, Belgia, China, Japonia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria şi Ucraina. Nu mai menționăm aici numeroasele expoziții online în care este prezent.

Această activitate expoziţională a fost amplu reflectată în numeroase publicaţii scrise din ţară, din străinătate şi în presa online. Fotografiile sale au fost publicate în albume de artă fotografică, reviste de turism internaţionale, albume şi ghiduri turistice precum şi în numeroase cărţi sau publicaţii ştiinţifice.

Artistului i-au fost decernate premiile și distincțiile:

– În anul 2025 i s-a acordat Trofeul „EuroFotoArt” – 2025 de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

– În anul 2024 i s-a acordat Trofeul „EuroFotoArt” – 2024 de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

– În anul 2024 i s-a acordat placheta „Carol Popp de Szathmary ” de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

– În anul 2022 i s-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru contribuția remarcabilă la susținerea valorilor și obiectivelor U.N.E.S.C.O. din România – acordată de Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., București;

– În anul 2022 i s-a acordat placheta „Carol Popp de Szathmary” de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

– În anul 2019 i s-a acordat titlul de „Ambasador al turismului maramureşean” pentru merite deosebite în promovarea turismului şi culturii tradiţionale de către Consiliul Judeţean Maramureş;

– În anul 2019 i s-a acordat „Premiul de Excelenţă” de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

– În anul 2015 i s-a acordat „Premiul de Excelenţă” de către revista de cultură „Gazeta de Maramureş”.

A participat la multe concursuri de fotografie şi a primit:

– Premiul I la concursul naţional de artă fotografică „Ipostaze Etnografice” – 2019, Galați;

 Premiul Special al Etnologului – 2024 și 2025 la concursul naţional de artă fotografică „Fotografia – Document Etnografic” – 2024 și 2025, Cluj-Napoca.

A desfăşurat mai multe proiecte culturale sub patronajul sau în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru U.N.E.S.C.O. şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.

04.11.2025