Se afișează postările cu eticheta Facultatea de Drept. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Facultatea de Drept. Afișați toate postările

duminică, 23 februarie 2014

Semnificaţii istorice pentru data de 24 februarie

1538 - Tratatul de pace de la Oradea, prin care se pune capăt luptelor dintre Ioan Zapolya şi Ferdinand de Habsburg pentru stăpânirea Transilvaniei
1582 - Papa Grigore al XIII-lea a introdus o reformă a calendarului ("calendarul gregorian")
1786 - S-a născut Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; împreună cu fratele său, Iacob, a publicat “Legendele eroice germane” şi culegerea de “Poveşti”, inspirată din folclorul german (m. 16 decembrie 1859).
1821 - Mihail Şuţu, domnul Moldovei, solicită ţarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face faţă eteriştilor care conduşi de Alexandru Ipsilanti trecuseră Prutul, la 22 februarie1821.
1856 - S-a înfiinţat la Iaşi Facultatea de Drept
1870 - S-a inaugurat, în prezenţa domnitorului, noua clădire a Monetăriei Statului (pe actualul amplasament al Muzeului Ţăranului Român), de pe Şoseaua Kiseleff nr.3, unde s-au bătut primii „Caroli de aur” (20 de lei), cu efigia lui Carol I, realizată de gravorul Kullbrich
1884 - S-a născut medicul Nicolae Gh. Lupu, profesor şi om de ştiinţă. A publicat numeroase lucrări de anatomie patologică şi de hematologie. (m.30 aprilie 1966)
1942 - Inaugurarea postului de radio american “Vocea Americii”
1945 - Are loc la Bucureşti o violentă demonstraţie, în cursul căreia grupuri de agitatori bolşevici au deschis focul asupra armatei şi a demonstranţilor. Acest eveniment a permis ca A.I.Vîşinski, ministrul adjunct de Externe al URSS şi preşedinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să înlocuiască Guvernul Rădescu, prin forţă, cu guvernul Groza
1946 - A avut loc fuziunea Partidului Naţional-Democrat cu Partidul Naţional-Liberal Tătărescu
1948 - Demiterea abuzivă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu din funcţia de ministru al Justiţiei. Va fi arestat, judecat şi executat în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954
1948 - A fost desfiinţată prin lege Adunarea Deputaţilor şi a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar puterea legislativă a trecut asupra Guvernului
1960 - A început procesul intentat „pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale” unor intelectuali acuzaţi că au citit şi răspândit operele lui Mircea Eliade, aşa-numitul lot Noica-Pillat .
1987 - Echipa de fotbal Steaua Bucureşti, a cucerit Supercupa Europei, în urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev, câştigătoarea Cupei Cupelor din 1986
1997 - A murit Ion Voicu, violonist de reputaţie mondială; în perioada 1972-1982 a fost director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (n. 8 octombrie 1923)

2007 - SUA resping declaraţia împotriva bombelor cu fragmentare, semnată la Oslo