Oare Hans Klemm mai e ingrijorat?

Excelenta Sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, i-a solicitat o audienta ministrului Justitiei, Tudorel Toader. Se pare ca, la capatul intrevederii, nu mai este atat de ingrijorat cum era in urma cu cateva zile. Sau cel putin asa reiese din declaratiile sumare facute la capatul celor doua ore de discutii. Daca i-a trecut ingrijorarea, e bine. Si oricum e mai sanatos asa.

Nu de alta, dar “ingrijorarea” este generatoare de tensiuni. Care, in conditiile in care Romania si-ar manifesta suveranitatea, s-ar putea lasa cu expulzare. De ce a fost si de ce, probabil, nu mai este ingrijorat Hans Klemm?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, sa lansam o ipoteza. Plauzibila. Nu care cumva, in urma cu cateva zile, Excelenta Sa a vorbit de capul lui? Adica fara sa fi fost autorizat de Departamentul de Stat? In definitiv, pentru ca Departamentul de Stat sa ii ceara sa isi exprime vreo ingrijorare, ar fi fost necesar ca, in prealabil, sa primeasca o informare completa asupra situatiei existente in Romania. Sa fi aflat documentat, in detaliu, ca, la Bucuresti, se pune la cale o lovitura anti-justitie. Indreptata impotriva statului de drept si de natura sa compromita lupta anticoruptie. Si ca, in felul acesta, urmeaza sa fie calcate in picioare drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. O asemenea documentare detaliata si argumentata, elaborata de consilierii Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti, ar fi trebuit sa aiba ca punct de plecare acte si fapte grave savarsite de guvernanti. Si cat se poate de explicite. Cand colo, ce sa vezi? Nu a existat nimic din toate acestea.

Tot ce a existat a fost o opinie exprimata de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, in cursul unei conferinte de presa. In care domnia sa vorbea despre intentia de a propune dezbaterii publice proiecte de acte normative de natura sa indrepte erori din legile penale constatate de catre Curtea Constitutionala a Romaniei. Deci, nu avea cum sa se puna problema vreunei analize prealabile elaborata de Ambasada si trimisa Departamentului de Stat.

Rezulta, prin urmare, ca domnul Hans Klemm a batut campii. A actionat fara temei, fara vreun imbold din partea Departamentului de Stat. In mod pripit. De capul lui. Cum este si firesc, au aparut contrareactii. Cea mai evidenta a fost a deputatului Liviu Plesoianu, care a cerut nici mai mult, nici mai putin decat declararea lui Hans Klemm ca persona non grata si expulzarea acestuia din Romania. Reactii negative au avut si ministrul de Externe, Teodor Melescanu, si presedintele PSD, Liviu Dragnea. Sa nu uitam ca domnul Hans Klemm nu este la primul derapaj de acest fel. El a pupat, la figurat, steagul secuilor, imortalizand acest moment printr-o fotografie de grup, iar alta data s-a exprimat intr-un mod jignitor pentru poporul roman legat de trecutul istoric al Basarabiei. Si deloc intamplator, dupa asmenea ispravi, Hans Klemm a fost chemat de catre ministrul de Externe la ordine si i s-a pus in vedere sa nu mai faca asemenea afirmatii si demersuri. Dupa asemenea admonestare diplomatica, ce ar fi urmat? Presupun prin urmare ca, prin canalele sale directe, Ministerul de Externe a informat direct Departamentul de Stat, peste capul lui Hans Klemm, asupra ultimei declaratii jignitoare si responsabile a ambasadorului. Si pentru a drege lucrurile, Hans Klemm a fost trimis la o discutie cordiala, reparatorie, cu Tudorel Toader.

Si mai interesant este insa altceva. Si anume ca, inaintea acestei audiente, ministrul Justitiei a facut doua declaratii extrem de interesante. Una il vizeaza direct pe ambasadorul Hans Klemm. Pentru a risipi “ingrijorarea” acestuia, Tudorel Toader a avansat drept ipoteza de lucru o decizie a Romaniei de a proceda la numirea sefilor marilor parchete fix dupa modelul Statelor Unite. Cu alte cuvinte, numirea sa se faca de catre Senat. Si nu, asa cum doreste Ministerul Justitiei, de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Cred ca un asemenea scenariu i-a dat frisoane lui Hans Klemm. Si nu numai acestuia. Ci si presedintelui Klaus Iohannis. A doua afirmatie este mai putin spectaculoasa, dar mai dura. Din nou, ministrul Justitiei, un constitutionalist pursange, a apreciat ca justitia nu mai este libera in Romania. Si ca libertatea ei trebuie restabilita. Si asta s-a intamplat la scurt timp, la numai doua, trei saptamani, dupa ce a afirmat ca nu mai exista un echilibru al puterilor in stat.

S-o fi risipit oare ingrijorarea lui Hans Klemm? Daca da, ar trebuie sa aflam asta in mod explicit. Daca nu, atunci, din nou, ar trebui sa stim.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Scrisoarea lui Traian Brad către Hans Klemm

Dragă domnule Hans, măi omule,

Prima’ntâi, ca un bun creştin ce sunt îţ zâc ziua bună. Mă numesc Traian Brad sunt din Poplaca, poate ai auzât dumneata de mine sau de fratemiu Ion, sau Johny cum îi ziceți pe limba voastră americănească. Dacă nu îi fi auzit, întreabă pe unu d-al vostru din neamu lu’ Ezechiel Walthrope dă prin Cedar City, că ăia sigur ne mai ţân minte şi acuma.

Măi omule,
Eu am fo pă la tine prin ţară, pă vremea când la voi nu se învăţa istoria neamului vostru, că nu prea aveaţi. Istoria voastră am făcut-o dară noi, cu alţ ieuropeni dă veniră să vă populeze. Dragă domnule, să spui sincer, mie nu îmi plăcu acolo la voi, că voi una două puşcaţi pă orcine nu vă plăcea, aşa că după ce am văzt io cum stă treaba am venit înapoi la mine la Poplaca, unde şi băutura are gust de prună, nu de ploşniţă ca a voastră. La noi măcar dacă te supără cineva mai întâi îl sudui, dă mamă, dă tată, dă Dumnezei, dă ce o avea el prin ogradă, după aia îi dai o palmă după ceafă de îşi aduce aminte cum mergea când era ţânc şi abia a treia oară scoţi brişca la el. La voi nici una nici alta, poc şi gata, muşcă ţărâna. Nu-i frumos, nu-i creştineşte, zău aşa ! Aud eu că nici acuma nu v-a trecut patima asta cu puşcatu’ şi pentru că la voi acolo aţi terminat tot ce era de puşcat, de la bizoni la indieni, aţi trecut gârla şi puşcaţi peste tot pe cine vreţi voi. Uite asta nu îmi place mie şi de aia mă apucai să îţ scriu.

Mi-o zis mie un nepot, că dumneata ai fi venit la noi în ţara noastră ca ambasador ceva şi din plictiseală, sau nu ştiu de ce, te-ai apucat să faci la noi aci, ce faci şi la tine, de parcă ai fi la tactu’ acasă. Bă, dragă, acu, io nu vreau să fiu nepoliticos, da dacă nu îţ spun io, ţ-o iei în cap ca frate-tău Gitenstein şi nu mai pleci dă la noi. Uite cum stă treaba. Noi românii suntem oameni primitori, la noi au venit şi alţii, cum spunea conu Mihail Eminescu, „d’au cerut pământ şi apă” şi le-am dat. La unii doar apă, la alții, şi un codru de pâine, iar la cei care s-au sumeţit şi şi-au luat nasu’ la purtare, şi un petic de pământ, să aibă ai lui unde să-l jelească. Da, să nu uit, când ai venit dumneata prima oară la noi, când ai trecut hotaru’, când ai călcat pe prima piatră românească, nu ai văzut cumva ce scria pe ea? Era acolo o inscripţie scrisă de un bun român, Geo Dumitrescu pe numele lui. Dacă nu ai văzut-o, ori că ţi-a scăpat din grabă, ori că nu te-a interesat, ia fă matale cale’ntoarsă şi când te întorci, dacă te mai întorci, ia şi citeşte ce zicea omu’ ăla, Geo, că nu vorbea el aşa ca să se afle în vorbă. Ca să nu cauţi prea mult piatra îţi spui io cam ce zice, aşa, un clue cum ziceţi voi: „Îmi dai un sfat? Te-ascult cu luare-aminte. O mână de-ajutor îmi dai? Mulţam! Dar nu cumva să-ţi bâiguie prin minte că asta-i ţara cailor de ham!”.

Asta zicea Geo şi asta zic şi eu şi cu mine toţi românii care auziră că îţi cam bagi matale nasu’ pe unde nu îţi fierbe ciorba. Nu sunt io un om prea cetit, dar oţâră de carte ştiu, ştiu şi de Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice şi ştiu şi ce scrie la articolul 41. Tălică ştii? Dacă nu ştii, că eşti prea departe de Viena şi poate nu ai ajuns acolo, îţ spui tot io:

„ART. 41
1. Fãrã prejudiciul privilegiilor şi imunitãţilor lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii şi imunitãţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.
2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de cãtre statul acreditant, trebuie sa fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra cãruia se va fi convenit”[1].

Apăi mă’ dragă, dacă aşa scrie la scriptură, ce căutaşi matale să te dai în bărci cu Todiraş, taman când omu ăla nu’ş mai vedea capu de treburi şi să îi schimbi direcţia? El săracu’ începuse aşa de fain lucrarea dă’ţi iera mai mare dragu, da ai venit dumneata, cum îţi zic io ţie, să-l întrebi dă sănătate, dă greşi omu’ sfârşitu’. Aşa nu e frumos domnule dragă şi dacă altu’ nu ţi-o spus, apăi îţi spun io că nu e frumos ce ai făcut. Ce ai făcut dumneata nu puşcă cu scriptele şi dacă o ţii tăt aşe, s-o găsi cineva să îţi măsoare spinarea, nu te teme. Pă de ce nu faci dumneata aşa prin Rusia, prin China, sau alte ţări mai răsărite să vezi, mai apuci să duci lingura la gură sau mănânci cu paiul? Ai dumneata mare noroc că ăştia de la noi care ar trebui să îţi dea peste mână, nu au cu ce îţi da, că dacă ridică mâna, nu mai au în ce să sprijini şi cad în bot, dar să ştii măi Hans, dragule, că nu sunt toţi românii merg în patru labe, iar ulcioru’ nu mere la fântână ori de câte ori vrea el.

Io îţi spusăi toate astea din pretinie dar să ştii că dacă nu te potoli, prieteşug prea mare nu faci cu mine şi întorc foaia ca la Verdun. Auzit-ai tu de Verdun? M-aş cam mira că nu te văd prea cetit, da dacă nu ştii, pune mă’ ficior mâna pe buchii şi învaţă că uite nici Romulus al meu, mucea ăl mic, nu ştia el prea multe când am fo’ noi pă la voi, da amu vorbeşte americăneşte mai bine decât vorbeşte Klauss româneşte şi vă ştie istoria ca pe Tatăl Nostru. Amu, adevăr e că nici nu e prea mare, că doar nu o aveţi nici cât stăpânirea romană în Dacia, da chiar şi-aşa, se cheamă că a învăţat ceva. Tu, măi Hans, când pui mâna pă carte?

Amu te las, să auzim dă bine şi ai grijă, mi-s cu ochii pă tine ca pă nevastă! Vreau să aud numai lucruri bune. Ai mare grijă, citeşte-l şi pe Geo, că nu scrie rău.

P.S. După cum s’aude, șeful ăsta nou al Americii, parcă Trump îi zice, a dat poruncă să vină alt ambasador în Cetatea lu’ Bucur, o româncă. Măi Hans, îți zic drum bun și cale bătută! Să nu te mai prind p’aci, că prea multe străchini ai spart pă la noi! (Văru’ lu’ Brad).

———————————–
[1]http://www.monitoruljuridic.ro/act/conventia-de-la-viena-din-18-aprilie-1961-cu-privire-la-relatiile-diplomatice-emitent-consiliul-de-stat-publicat-n-21262.html

Autor: Marin Neacsu

Sursa: În cuiul catarii

Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA, s-a întâlnit cu autoritățile județene din Maramureș

Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a vizitat joi, 23 martie, Palatul Administrativ din Baia Mare, unde a avut o întrevedere cu prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, primarul municipiului Baia Mare, Marinel Rob și directorul SPAS Baia Mare, Bogdan Gavra.

Hans Klemm a arătat că a avut contacte cu organizația Hope and Homes for Children, care activează în județul Maramureș, și că integrarea persoanelor defavorizate în societate este un demers pe care Statele Unite îl sprijină. De asemenea,  în condițiile în care România se confruntă cu un deficit al forței de muncă, integrarea acestor persoane este o problemă importantă.

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț i-a descris diplomatului situația cu care se confruntă România după ce o mare parte a populației a plecat din țară, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. “În Maramureș, procentul celor plecați este peste media națională, ceea ce a dus la scăderea forței de muncă la nivel județean. Acesta este un motiv pentru care în ultimul timp am avut mai puține investiții în Maramureș. Am încercat mai multe metode de integrare a persoanelor cu probleme sociale, inclusiv reconversia lor profesională. Chiar acum avem pe rol un proiect, împreună cu SPAS, Direcția de Protecție a Copilului și unul dintre cei mai mari investitori din Maramureș, Universal Alloy Corporation, prin care încercăm să formăm tineri cu vârste între 15 și 18 ani, din case de tip familial. Ei vor învăța o mserie și își vor găsi un loc de muncă în această companie. Se vor face clase speciale pentru fiecare meserie dorită de cei de la UAC; o parte din finanțare va fi asigurată de Ministerul Educației, iar restul de UAC. În felul acesta, firma își va asigura forța de muncă pentru viitor”, a spus prefectul.

Excelența Sa Hans Klemm a discutat cu autoritățile băimărene problema pungii de sărăcie de pe Pirită, a înțeles că aceasta este complexă și a apreciat eforturile SPAS în ceea ce privește educarea copiilor din familii cu probleme.

În continuare, ambasadorul Statelor Unite a arătat că a vizitat parțial județul nostru și s-a declarat plăcut impresionat, interesându-se cu privire la felul în care este valorificat potențialul turistic al Maramureșului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus: “Așa cum Excelența Voastră a fost impresionată de Maramureș, așa sunt și cei mai mulți turiști care vin aici. Instituția Prefectului, Consiliul Județean și primăriile încearcăm să promovăm zona, să dezvoltăm în principal turismul tradițional, să dezvoltăm infrastructura pentru ca turiștii să aibă condiții bune de a vizita zona.” Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a adăugat: “Instituția Prefectului realizează, începând de anul trecut, un film de promovare a Maramureșului împreună cu o fundație din Baia Mare și cu o echipă de filmare de la Cluj. Vom include în film nu doar Maramureșul istoric, ci toate zonele județului, tot ce înseamnă frumusețile Maramureșului. Filmul va ajunge la ambasade și la toate instituțiile care pot să promoveze Maramureșul.”

O altă problemă de care diplomatul s-a arătat interesat a fost comunitatea evreiască din județul nostru și Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației.

În final, autoritățile maramureșene i-au dăruit oaspetelui cadouri simbolice.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Ambasadorul SUA la București, propunere pentru Grindeanu. Grăbește ridicarea Muzeului Istoriei Evreilor și intră în board-ul instituției

Premierul Sorin Grindeanu a primit joi, la Palatul Victoriei, o delegație a ambasadei SUA la București condusă de însuși ambasadorul Hans Klemm.

Klemm și Grindeanu au discutat mai bine de o oră pe tema ridicării la București a Muzeului Istoriei Evreilor din România. Pentru a fi cât mai convingător în ochii lui Grindeanu, Klemm a apelat la o echipă alcătuită din reprezentanți ai Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA.

La finalul discuțiilor, premierul Sorin Grindeanu a precizat că “apreciem colaborarea dintre instituțiile din România și Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, în special pentru desfășurarea de programe educative și pentru promovarea internațională a proiectului unui Muzeu al evreilor din România”.

În plus, Grindeanu a dat asigurări că “acest proiect are susținerea Guvernului României”, în special în condițiile în care Klemm l-a asigurat pe premierul României că va fi inclus în board-ul de onoare al viitorului Muzeu al Istoriei Evreilor din România dacă grăbește ridicarea acestui edificiu.

Discuțiile în acest sens vor continua vineri când, la Palatul Victoria, ar urma să aibă loc prima reuniune internațională a Comitetului Consultativ pentru realizarea muzeului. (secundatv.ro)

Muzeul pentru istoria evreilor din România – un cadou otrăvit?

Domnule profesor ION COJA, ce părere aveți despre Muzeul pentru Istoria Evreilor din România, căruia Primăria Capitalei i-a destinat un spațiu dintre cele mai spectaculoase din București?

Și care este problema? Baiul!

Multă lume a fost surprinsă, spațiul respectiv pare mult mai mare decât cel necesar!

Poate că este vorba de alocarea unui spațiu în acea incintă, o jumătate sau numai un sfert din clădire! La o evaluare superficială, cu ochio-metrul, clădirea de pe Lipscani, de peste drum de Banca Națională, are o suprafață de expunere mai mare și decât Muzeul Național de Istorie, de pe Calea Victoriei!… Este evident că nu există atâtea exponate câte ar putea fi expuse în întreaga clădire! Dar cine știe ce o fi în capul dlui Aurel Vainer?! Poate că o să sub-închirieze spațiul excedentar! Un mic gheșeft! A mai făcut el cu niște cimitire evreiești mi se pare!…

Le-aș da o idee: să se facă acolo un muzeu al istoriei tuturor minorităților naționale din România! Evrei, lipoveni, găgăuzi, țigani, maghiari, sași…

Bună idee. Sau una și mai bună: un muzeu al tuturor etniilor din Balcani! Un muzeu al Balcanilor, al Trakiei! Intră aici și evreii! Să nu uităm că unul dintre puținele premii Nobel ajunse în Balcani a fost al unui evreu din Bulgaria, Elias Canetti! …Știai că deja există un muzeu al evreilor din România? Sau exista cândva, undeva pe lângă Hala Traian. L-am vizitat când eram student și am locuit o vreme la Căminul Călărași… Nu știu dacă azi mai există acel muzeu! Eu l-am vizitat în 1960, cu alți colegi împreună… Pirnea Marian, Mândoiu Ștefan… Doamne, ce experiență! Nici azi nu m-am vindecat complet!… Brrr!

„Vindecat” ați spus?!

Domnule, erau câteva camere destul de modeste pentru a fi numite muzeu! Cam puchinoase! M-a izbit aerul stătut, de încăpere neaerisită. Ni s-a explicat că este din cauza vestitului „săpun evreiesc”, care era expus la loc de cinste, într-o vitrină de sticlă, cu toate explicațiile care te făceau să te cutremuri de oroare și… Nu pot spune dezgust!… Aveam în față dovada palpabilă a ticăloșiei dezumanizante ajunsă la performanța ei „maximă”: săpun făcut de oameni din trupul altor oameni!… De neimaginat ce putuse imagina ființa umană care a încununat Creația dumnezeiască!… Am înghețat! Acel aer greu de respirat era plin așadar de mirosurile emanate de la acele calupuri de săpun, aerul acela care-mi intrse în plămâni era greu de adeneurile umane eliberate ca miasme din acel săpun! Iar eu inspirând acel aer mă umpleam de adeneurile acelor oameni necunoscuți făcuți săpun!… Când m-a săgetat acest gând am ieșit din muzeu în graba cea mai mare, am încercat să-mi țin respirația, dar degeaba, era prea târziu: mirosul acela mi-a ajuns în plămâni și a rămas în plămâni, ani de zile m-am chinuit să nu-l mai simt!… Chiar și azi, când și când, îl simt în nări, cu aceeași oroare, măcar că între timp am aflat că… Mă rog, ce se știe azi despre acel săpun blestemat!

Ce se știe, domnule profesor?! Azi! Ce se știe?!

S-au făcut analize bio-chimice în mai multe laboratoare, la mari universități din America, din Israel, și s-a constatat că nici urmă de ADN uman în vestitul săpun „evreiesc”.

Dacă vă înțeleg bine, vreți să spuneți că în viitorul Muzeu de pe Lipscani nu va ma apărea
vestitul săpun?!

Binențeles! Cine mai crede în povestea acelui săpun nenorocit?!

Dumnevoastră uitați că în urmă cu vreo zece ani a fost la Muzeul Național de Istorie o expoziție itinerantă dedicată Holocaustului!… Eu am văzut cu ochii mei acele calupuri de săpun! Și m-am dus special să le văd, dacă mai țineți minte domnul Tudor Voicu, Dumnezeu să-l odihnească, a venit la o ședință la Vatră cu această informație, era indignat că încă mai are credibilitate minciuna dementă referitoare la acest săpun! Firește, pe mine m-au lăsat rece acele bucăți de săpun, nu mi-au provocat niciun fel de greață metafizică… Adică ce vreau să vă spun: nu m-aș mira însă ca la viitorul muzeu de istorie a evreilor să apară din nou acele săpunuri! Sunt gata să pun și pariu!…

Dacă mă gândesc bine, ai dreptate: acele săpunuri fac parte din istoria evreilor, oricum le-ai considera! Fie ca falsuri, fie ca artefacte valabile!…

Dacă sunt falsuri, ce să mai caute la muzeu?!

Muzeul, dacă e muzeu serios, ar putea să cuprindă și câteva săli și exponate sub titlul Falsuri și minciuni legate de istoria evreilor!… Ar putea fi vorba de falsuri inventate de evrei sau falsuri inventate împotriva evreilor!… Dar știi care este satisfacția mea cea mai mare legată de viitorul muzeu?

De unde să știu?!

Ai fost ca și mine în Vatra Românească!… Mai ții minte discuțiile care au fost în Vatră pe ideea că ar trebui să dăm în judecată conducerea Federației Cominităților Evreiești din România?

N-am participat la toate discuțiile! Nu-mi aduc aminte! Vatra a vrut să-i dea în judecată?!

Da, același domn Voicu Tudor a mers la Comunitate și a cerut să consulte presa evreiască din România de pe vremea lui Antonescu! Să vadă ce au consemnat evreii despre cum au suferit evreii din România! Și i s-a spus de la onor Comunitatea Evreiescă că toate colecțiile de ziare și reviste au fost transferate în Israel, spre a fi mai bine conservate! Lucru care, susținea bravul nostru coleg, era ilegal, căci FCER este o organizație care primește bani de la bugerul României! Are obligația de a pune arhiva la dispoziția oricărei persoane interesate! A fost o discuție interesantă pe acest subiect. Cineva a făcut observația că în raportul acela, cu privire la holocasutul din România, nu este citat niciun ziar din anii aceia, ceea ce este straniu de tot! Nu poți să faci istoria unei epoci fără să consulți presa!

Mai punem un pariu? Arhiva FCER nu se va întoarce niciodată întreagă în România, nici colecțiile de ziare și reviste! Nici măcar acum când va exista un muzeu de istorie a evreilor care va avea nevoie de acele colecții ca de aer! Gândiți-vă la un subiect de cercetare: Holocaustul în presa evreiască a timpului: 1940-1946! De ce nu avem această cercetare nici până azi?! Cine este interesat să ascundă ce scriau ziariștii evrei despre Transnistria atunci când în Transnistria duduiau cuptoarele holocasutului!

Încep să mă întreb dacă nu cumva evreii nu prea aveau nevoie de acest muzeu! Un muzeu atât de mare cu ce se va umple dacă presa evreilor nu va putea fi expusă! Și nici alte piese din arhivă! Mă gândesc la vasta colecție de documente intitulate „Dosarul suferințelor unei familii evreiești”! Au fost zeci de mii de dosare completate după război de fiecare cap de familie! Domnul Tudor Voicu descoperise că toate acele dosare au fost distruse, nu transferate în Israel! A cerut să le vadă, să le cerceteze, și i s-a răspuns că se face curat în depozit, să revină peste câțiva ani… Cineva de la Comunitate i-a șoptit însă care este adevărul: tot fondul decumentar respectiv a fost distrus din dispoziția conducerii FCER! Chiar așa o fi fost?! Să vedem ce răspuns vor da la Muzeu când vor fi întrebați unde sunt acele dosare, cu care s-a mers la Conferința pentru Pace de la Paris, din 1947! Unde au dispărut?

Sau poate nu au dispărut și vor apărea în sălile muzeului!

M-aș bucura foarte tare! Mai ales dacă la Muzeul respectiv vom avea posibilitatea de a consulta întreaga arhivă adunată vreme de aproape două secole!

Mai punem un pariu?!

Îl vom pune în ziua inaugurării muzeului. Mergem împreună și înainte de a intra punem ce pariu vrei! Sănătoși să fim până atunci!

A consemnat Nikita Vlahos

Sursa: ioncoja.ro