A murit economistul Ilie Șerbănescu, fost ministru al reformei!

 

Ilie Şerbănescu, analist economic și fost ministru al reformei la finalul anilor '90 în Guvernul condus de Victor Ciorbea, a murit luni, 8 aprilie 2024, la vârsta de 81 de ani, a confirmat soția sa pentru Libertatea. Înmormântarea va avea loc miercuri, 10 aprilie, la Mănăstirea Cașin din București.

Declaraţia zilei - Ilie Şerbănescu

 ”Pensionarii înșiși și-au tăiat singuri, prin vot liber consimțit, craca de sub picioare: să-ți mărească pensiile PSD și tu să votezi cu Iohannis și Băsescu!” Eu i-aş adăuga şi pe bugetari: "Să-ţi mărească PSD salariile şi tu să votezi cu Iohannis şi Barna? Asta înseamnă să foloseşti drujba pentru craca de sub picioare!" Pe urmă aş adăuga pe ansamblu: "Să aducă PSD ţara pe primele două locuri în Europa cu o creştere economică sustenabilă şi o parte a poporului să-l aduleze pe Iohannis că blochează ţara. Asta înseamnă să fii un popor tembel".

Ilie Șerbănescu: ”Orban vs Orban: Ludovic Orban apare mai mult pro Europa decât pro România!”

Întâmplarea istorică a făcut ca, exact în perioada celei mai teribile pandemii de până acum din secolul XXI la guvernare atât în România cât și în Ungaria să fie echipe conduse de premieri cu același nume (Orban).

În condițiile în care întâmplarea istorică a făcut ca, exact în perioada celei mai teribile pandemii de până acum din secolul XXI și a celei mai grave crize economice generată de aceasta, la guvernare atât în România cât și în Ungaria vecină să fie echipe conduse de premieri cu același nume (Orban), comparațiile între ce fac acestea sunt absolut firești și oricum irezistibile.

Dl Viktor Orban este la guvernare în Ungaria de mult. Și, place nu place, s-a distins prin încercarea sistematică și remarcată de a da o șansă țării sale într-o lume în care domină cei puternici în numele globalizării pe plan internațional sau în numele europenizării pe plan european, iar cei mici sunt pur și simplu condamnați să ajungă colonii. A vorbit clar despre acest lucru în nenumărate rânduri. Și s-a străduit în fapt să facă ce a putut, intrând în coliziune cu unii dintre artizanii sau menestrelii „europenizării” înghesuiți prin birourile birocrației de la Bruxelles. A ales să întărească statul, să-i consolideze pe cât posibil pozițiile economice, a oprit privatizările, a blocat penetrările externe în puncte nodale și sectoare strategice, a încercat recuperări dintre privatizările nenecesare făcute, a decretat utilitățile publice activități nonprofit, a pus la plată băncile, telecom-ul și distribuțiile de energie și nu doar populația întru susținerea ajustărilor economice etc.

La o caracterizare suscintă, dl Orban Viktor apare mai degrabă promaghiar decât proeuropean!

Urmărind de mult ajungerea la guvernarea din România, dl Ludovic Orban a reușit s-o preia doar de curând, într-un context anume, care este însă puțin important din punctul de vedere discutat aici. Domnia sa a ajuns la guvernare când România era deja o colonie perfectă, până-n măduva oaselor! Orice gând minunat de „decolonizare” a României ar fi avut dl Ludovic Orban, spațiul eventual de manevră era îngust de tot, dacă nu chiar închis. Domnia sa n-a arătat însă niciun regret și nu s-a remarcat cu absolut nicio încercare de modificare pe cât posibil a respectivei stări de lucruri și a statutului deja consolidat în domeniu. Ba, dimpotrivă, a căutat să spulbere pe plan intern tot ceea ce mai licărea a încercare de „decolonizare”, să aprofundeze „statul minimal” (mai pe șleau spus, statul incapabil să mai facă ceva), iar, pe plan extern, să cucerească, prin vânturarea „liberalismului” cât mai liberalist, bunăvoința tocmai a acelora de pe la Bruxelles care-l pun la zid pe tizul său de la Budapesta.

Nici să dai cu tunul nu găsești cumva la dl Orban de la București o măsură de tipul celor promovate de tizul său de la Budapesta și din cauza cărora acesta din urmă este stigmatizat la Bruxelles de „iliberalism”. Personal n-am văzut ceva la dl Orban Ludovic care să reprezinte măcar vreo încercare de a determina luarea în considerare la Bruxelles sau oriunde în altă parte a vreunui interes al României. Aproape mai rău, după demersurile dlui Orban de la București, apare în spațiul european că România nici nu are vreun interes anume, bun sau rău! Probabil, domnia sa înțelege interesele României mai degrabă realizate prin înfăptuirea intereselor europene (care or fi acestea?!). Mai pe scurt, dl Ludovic Orban apare mai mult pro Europa decât pro România!

Și a venit coronavirusul! Pentru comparația Orban vs Orban nu mai era nevoie să vină și coronavirusul! Lucrurile erau clare! Măsurile economice luate împotriva consecințelor coronavirusului au confirmat cu prisosință ceea ce era deja clar și până acum!

,,Dl Orban de la Budapesta a pus la bătaie tot ceea ce a avut la dispoziție pentru a ajuta firmele mici în restriște, pe salariații afectați și debitorii bancari cu probleme. ”

Ca să nu se îndatoreze prea greu a făcut ceva superimportant,  durându-l în nădragi că va fi din nou taxat de „iliberalism” de către komisarii de tip sovietic de la Bruxelles. A luat câte ceva de la bogați ca să poată da ceva la săraci, care vor fi cei mai afectați. A taxat băncile, chiar și pe proprietarii auto, a cerut limitări din partea celor cu câștiguri mari. Nimic din toate acestea la dl Orban de la București. În abordarea acestuia din urmă, „ajutorul” în domeniul bancar rămâne la cheremul deciziei băncilor și ceea ce se va da concret firmelor și salariaților va fi de la bugetul de stat. Adică de la săraci! Pentru că, în biata Românie,  firmele care obțin 70% din PIB, adică cele mari, participă la finanțarea cheltuielilor bugetului României cu numai 45%, bugetul fiind susținut de fapt de către săracii României (micile firme) în proporție de peste 55%, deși acestea nu realizează decât 30% din PIB.

Să nu-l punem însă la zid pe dl Orban Ludovic. Atât poate nu numai pentru că asta este viziunea sa „europeană”, dar acestea sunt și limitele pe care le dictează starea și statutul de colonie al României.

În Ungaria, statul este puternic, nu minimal: încasează din taxe 48% din PIB, în România   – doar 26% din PIB! E o diferență de resurse și de putință! În Ungaria, există foarte multe bănci străine, dar sistemul bancar este controlat de bănci maghiare; în România 87% din capitalul din sistemul bancar este străin și băncile străine îl conduc. Ungaria are un sistem bancar, bun sau rău, dar al său! România n-are un sistem bancar, bun sau rău dar al său! Dl Orban de la București n-are aceleași posibilități ca dl Orban de la Budapesta.

Concluzionând: cu posibilități anticoloniale mai mari dar și cu vreri anticoloniale hotărâte, dl Orban Viktor de la Budapesta face ce face, în timp ce, cu posibilități anticoloniale mai mici dar și cu vreri anticoloniale zero, dl Orban Ludovic de la București nu poate face decât ceea ce face.

Consecința faptului că la Budapesta este așa cum este și că la București este așa cum este va fi una singură și sigură. La Budapesta se va depăși criza coronavirusului (c-așa-i cu epidemiile, vin și trec) și poate se va supraviețui și colonialismului atotcotropitor. La București se va depăși criza coronavirusului (c-așa-i cu epidemiile, vin și trec), dar nu se va supraviețui ofensivei colonialiste postcoronavirus, care va fi ruinătoare pentru colonii.

Într-o stare colonială aiuritoare, respectiv cu două economii disjuncte pe același teren – una, cea românească, ce trebuie, deși a ajuns să pună doar pingele, s-o țină înfloritoare pe cealaltă, cea străină – lucrurile nu pot merge mai departe, oricât colonialism ar administra stăpânii externi și oricât ar accepta colonia, pentru că se vor împotmoli! Așa ceva nu poate opera! Și împărțirea terenului între colonialiști va fi obiectiv necesară! România este în mare pericol de-a fi dezmembrată!

Asistând la evenimente, ba mai mult decât atât judecând după propriile declarații privind respingerea tratatului de la Trianon, de la care tocmai se împlinesc în curând 100 de ani, dl Orban de la Budapesta poate chiar mizează să se aleagă cu ceva: cu vreo autonomie teritorială a ținutului secuiesc, poate chiar și cu vreun Ardeal! Eu cred că se înșală, dar nu pentru că România nu va pierde Ardealul, ci pentru că îl vor lua nemții. Nu vor fi cumva lupte, totul se va aranja în liniște, la Bruxelles, online! Ca în vremea coronavirusului!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă

Ilie Șerbănescu: ”Acest gen de blocare a economiei este infinit mai eficient pentru ÎNGROPAREA ROMÂNIEI decât coronavirusul în sine!”

Am înțeles de la medicii infecționiști că, dacă nu vom respecta scrupulos izolarea socială, vom fi nevoiți și la toamnă să stăm în continuare în casă.

Vom fi însă țintuiți în casă și la toamnă, poate și la anul, doar dacă deciziile politice vor urma pe mai departe numai recomandările sau sfaturile (nu știu ce statut au!) ale infecționiștilor. Căci, evident, nu domniile lor iau deciziile (decrete de stare de urgență, ordonanțe militare), ci niște politicieni, buni sau răi cum sunt. Și, la o adică, pentru consecințe răspund, tot evident, cei împuterniciți să semneze actele respective.

Cel mai probabil, însă, nu vom mai sta în casă la toamnă. Și asta indiferent de evoluția pandemiei și de ceea ce vor recomanda infecționiștii. Pentru simplul motiv că până atunci – dacă se va continua să se stea în casă și economia va fi blocată (vorbim de acestea și nu distanțarea socială,care este înțelept a fi păstrată) – România va fi murit de mult! Cred că va fi deja îngropată, în ciuda greutăților de înmormântare care există în perioada pandemiei. Bănuiesc că decidenții politici – mai minunați sau mai puțin minunați – vor lua în considerare nu numai recomandările infecționiștilor, ci și avertismentele economiștilor, care spun cel puțin două lucruri:

1) dacă epidemia se numără în luni, criza economică determinată de oprirea activității se numără în ani;

2) fără echivoc, acest gen de blocare a economiei este infinit mai eficient pentru îngroparea României decât coronavirusul în sine! Să nu supraestimăm capacitatea de rezistență a unei Românii oprite. Și să nu ne comparăm cu țări cu resurse nesfârșite din rezerve strategice constituite sau din alimentări din afară pe seama altora, inclusiv a unora ca România! La noi totul se ținea deja din puțin și o dereglare majoră precum blocarea economiei te trimite direct la subsol!

Menestrelii care plâng pe umărul morților pe care i-ar produce deblocarea degrabă a economiei și scoaterea oamenilor din izolare subestimează capacitatea letală a crizei economice, mult superioară războaielor și epidemiilor, pentru că acționează insidios, complex și pe termen lung. Dar chiar și pe termen scurt, să avem în vedere (nu știu de ce se evită acest lucru!) ravagiile pe care le va face, după câteva luni de epidemie, disturbarea pe perioada epidemiei a tratamentului a peste 3 milioane de bolnavi cronici, care, din cauza acestei disturbări, vor muri pe bandă rulantă apoi. Și, când vom face bilanțul, de pildă la sfârșitul anului 2020, vom consemna mai multe decese pe ansamblu, dar, e drept, nu contabilizate în seama coronavirusului și se va chema că s-a obținut o victorie în fața acestuia. Va fi aceasta însă o victorie?! A cui și asupra cui?!

Pericolul cu înmormântările care ne-ar paște după Paște, așa cum atât de corect ne-a avertizat președintele Iohannis, este real, dar poate veni nu doar de la relaxarea restricțiilor în legătură cu coronavirusul, ci și de la criza economică. Atât doar că ceea ce vine de la criza generată de blocarea economiei se produce ceva mai târziu, putând fi însă mai sever și mai îndelungat. Ca strategie de rezolvare a problemei, blocarea economiei și izolarea socială sunt instrumente ideale numai dacă există un orizont scurt de găsire a antidotului medical al epidemiei, altminteri efectele crizei economice generate surclasează pur și simplu orice efect în sine al coronavirusului. Vor fi știind ceva infecționiștii și politicienii în legătură cu apariția rapidă a unui asemenea antidot, dar noi nu știm nimic. Și dacă perspectiva unui antidot nu este una apropiată, atunci pericolul cel mai mare, inclusiv cel letal, vine de la criza economică și nu de la epidemia în sine.

Iar dacă infecționiștii au cumva impresia că onor oamenii politici actuali ai României – buni sau răi cum sunt – țin cont de recomandările domniilor lor este doar o impresie, poate chiar o iluzie! Într-o primă fază, deciziile politicienilor actualmente la guvernare s-au aliniat cu recomandările infecționiștilor deoarece interesele lor și comenzile stăpânilor externi ai țării includeau la loc de frunte obiective precum scăderea pensiilor și salariilor, monitorizarea de tip militar a cetățenilor, îngenuncherea tradițiilor identitare și religioase ce puteau fi obținute toate, vijelios și în cascadă, prin blocarea economiei și izolarea în casă a oamenilor. Dar, după victoria aproape nesperată asupra sărbătorilor pascale, se vor mai schimba lucrurile: nu că se vor îndrepta spre Dumnezeu gândurile politicienilor, dar va cântări pe zi ce trece mai greu în balanță perspectiva că, după obținerea aproape dintr-un foc a cerutei scăderi a salariilor și pensiilor, nu vor mai exista curând bani să le mai plătești chiar deloc, în condițiile prelungirii blocării economiei. Ba există perspectiva într-un asemenea caz să nu se mai poată cumpăra nici măcar medicamentul sau vaccinul anticoronavirus când și dacă acestea ar fi eventual descoperite. Și într-o asemenea situație infecționiștii riscă nu doar să nu mai fi ascultați, ci chiar să fie făcuți țapi ispășitori. Evident, domniilor lor nu li se poate aduce absolut niciun reproș, ei făcându-și doar meseria. Problema nici nu este a lor, ci a decidenților politici. Dar alți vinovați de serviciu aceștia din urmă nu vor găsi!

Și să nu se ignore eterna comandă externă. Salahorii din România trebuie să purceadă la lucru întru prosperitatea străinătăților coloniale mântuitoare! Iar cât preț pun stăpânii externi pe ce spun infecționiștii români, aceștia din urmă au avut ocazia să vadă pe viu. În timp ce România era blocată economic, românii erau țintuiți în casă și nu puteau să meargă singuri la biserică să ia lumină de Învierea Domnului, iar marii infractori ai contemporaneității, respectiv cei cu vârste de peste 65 de ani, nu puteau să se ducă nici măcar să aprindă o lumânare la mormintele celor de-o rudenie cu ei – toate acestea la recomandarea infecționiștilor – cohorte și cohorte de salahori români în plină vârstă activ biologică, fără mânuși de protecție, chiar fără măști (ce să mai vorbim de viziere sau combinezoane!) și fără vreun semn de distanțare socială se buluceau în autocare, care cutreierau țara dinspre est spre vest, și apoi în avioane (unde interzisa socializare atingea paroxismul!) pentru a se îndrepta spre Germania la cules de sparanghel, în baza unor acorduri între autorități (căci în condițiile stării de urgență nu era posibil altfel!) desigur la comandă externă, de la Berlin, preluată fără crâcnire de președintele neamț al României.

Aspectul revoltător al acestui episod colonial sinistru, cu sclavi de plantație din România pentru latifundiari din Germania, poate că nu-i interesează pe infecționiști. Dar este un fapt pe care nu-l pot ignora: stăpânul extern a făcut ceva pe recomandările lor! Și nu numai el, ci și vătaful autohton care a adoptat măsurile de blocare a economiei interne, de izolare a cetățenilor și de distanțare socială, recomandate chiar de ei! Episodul „șparanghel” este pentru infecționiștii români o eliberare de vreo obsesie dacă o au și oricum de orice fel de neliniști: fiți fără grijă, nu de coronavirus va fi răpusă România, ci de colonialvirus, împotriva căruia nici infecționiștii și nici economiștii n-au vreun remediu!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă

Ilie Șerbănescu: ”Coronavirusul dă în vileag colonialvirusul!”

Este ușor de observat că măsurile luate de guvernul Orban pentru înfruntarea crizei economice, generată în parte de epidemia de coronavirus, țintesc dintre cele trei paliere principale afectate de criză doar unul: firmele!

Cât despre oameni și bănci parcă nici n-ar fi în ecuație! Opoziția a reacționat sever: cum să nu se acționeze asupra cererii, respectiv să se sprijine direct consumatorii, adică oamenii?! Și imediat a inițiat proiecte de lege privind amânarea la plată a ratelor la credite, vizându-se deci și băncile. Guvernul a replicat că s-a urmărit supraviețuirea firmelor și prin implicație păstrarea locurilor de muncă. Argument corect, motivație incompletă!

În esență s-a petrecut ceva de așteptat. Constrânși de coronavirus să se arate cât mai mântuitori, politicienii, indiferent de tabără, s-au făcut a uita condiția de colonie a României, care nu poate face ce vrea, ci doar ce i se permite din partea stăpânilor externi, și care oricum nu-și poate ea permite să facă ce ar trebui pentru că nu dispune de posibilități și resurse. Din păcate pentru domniile lor, condiția de colonie, oricât de ascunsă s-ar dori să fie, scoate colții la vedere tocmai la ananghie! Respectiv, așa cum este acum!

În primul rând, cei care au acuzat că măsurile economice anticoronavirus au venit cu întârziere ar fi trebuit să nu treacă peste realitatea pe care o cunosc prea bine că era nevoie ca aceste măsuri să fie aprobate mai întâi la Bruxelles sau să primească un „Ausweis” de la Berlin, ca să-i spunem mai pe nume!

În al doilea rând, cei ce au invocat pentru măsurile economico-financiare anticoronavirus de luat exemple de prin SUA sau Germania delirează pur și simplu. În cadrul sistemului centru-periferie din colonialismul actual, aceste țări se află la un cap și periferia România exact la celălalt. Dinspre periferii spre centrele de putere există anual transferuri uriașe de bogății și resurse – în cazul României de câteva bune zeci de miliarde dolari (sau euro), îndeosebi în urma externalizării fără fiscalizare a profiturilor transnaționalelor – care permit centrelor respective să fie generoase cu „ai lor”, în timp ce periferiile trebuie să fie cât mai zgârcite cu „ai lor”!

În al treilea rând, emblematic pentru colonialismul contemporan, idioțenia „statului minimal” este  recomandată de zor periferiilor de către cei din centrele de putere (ca să nu le împiedice cumva expansiunea companiilor proprii), dar nu este câtuși de puțin aplicată la ei acasă! Astfel încât statul american sau statul german sunt state puternice, în vreme ce statul român este un coate-goale fără resurse, fără putere. Și acest lucru se vede violent la o adică, atunci când vine de pildă coronavirusul!

În al patrulea rând, incriminata „mărginire” a ajutoarelor economice doar la firme are explicații coloniale precise! La ce ar folosi ajutoarele pentru oameni, care oricum n-ar putea fi decât derizorii, dacă firmele, adică locurile lor de muncă, se duc dracului? Ar mai viețui puțin consumul și apoi ar muri complet! Și cui ar fi fost să se dea ajutoarele pentru oameni: IT-iștilor care nu plătesc impozite deși au salarii triple față de medie, șefilor corporatiști care câștigă de 25-30 ori mai mult decât salahorii români sau „diasporiștilor flutură-vânt”, întorși acasă, căci, cu joburi pasagere sau sezoniere, au rămas fără vreun rost prin țările până acum ale făgăduinței aducându-și aminte subit de România, mai ales că își cer și recompense pentru voturile dirijate tocmai spre cei acum la guvernare?! Nu intenționez cumva să-i scuz pe liberali – căci cu un Cîțu, obsedat de aiureala cu „statul minimal”, oricum ne va fi păpat gaia și fără coronavirus! – dar e mai realist cum s-a procedat. Acestea sunt limitele unei colonii! Sau să se fi îndreptat ajutorul către cei cu credite bancare?! Cu ce sunt mai merituoși aceștia, în condițiile vitrege ale coronavirusului, decât ceilalți pe care sărăcia sau băncile însele i-au exclus dintre contractanții anteriori de împrumuturi?! Noroc că această problemă a rezolvat-o BNR, banca centrală ce se dă, prin abuz, drept „a României”, când ea este de fapt un lustruitor asiduu de ghete al băncilor străine.

În al cincilea dar nu ultimul rând, să vedem cum stăm de fapt cu firmele. În domeniu se va resimți  „efectul de ciur”. Din păcate, transformarea României într-o colonie a luat forma dramatică a „splitării” economiei de pe teritoriul României în două economii distincte și ființând separat: cea străină, dominantă, care deține resursele strategice, activele strategice, pârghiile strategice, și cea românească, subalternă, căreia nu-i rămâne decât să pună pingele și să dea mereu înapoi! Prima n-are angarale sociale sau statale, ci doar „grija” de a face profit. Cea românească, mică și subcapitalizată, are toate angaralele pe cap (apărare, ordine publică, servicii secrete, sector bugetar, sănătate, educație) și va trebui să suporte și costul măsurilor economice, bune sau rele, luate pentru înfruntarea crizei. Deși practic cele două economii nu prea au legături între ele, măsurile economice vizează „ansamblul economic” care există mai mult în statistici decât în realitate. Și atunci consecințele vor fi filtrate de un ciur invizibil, dar extrem de selectiv.

S-ar putea eventual spune că în privința celei mai importante măsuri – respectiv garantarea (deocamdată până la 5 miliarde lei pe ansamblu) a unor credite acordate IMM-urilor – n-ar avea ce ciur să existe,deoarece IMM-urile se află în economia românească, nu în cea străină, unde domină transnaționalele. Să nu ne grăbim cu verdictele: peste 80% dintre IMM-uri n-au avut niciodată de-a face cu un credit bancar, rata de autofinanțare este în IMM-uri de aproape trei pătrimi, iar băncile contribuie la finanțarea lor prin credite în proporția ridicolă de sub 8%! Deci, dacă nu statul le dă creditul de susținere, ci doar le garantează creditul luat tot de la o bancă este mai mult ca sigur că, în majoritate copleșitoare, IMM-urile se vor lipsi de facilitatea cu pricina, preferând falimentul decât să aibă de-a face cu o bancă ce nu le-a acordat de fapt până acum decât ostilitate!

Ciurul va opera în forță în privința celei de-a doua măsuri: suportarea de către stat a plății șomajului tehnic. În afara firmelor din turism, hoteluri, restaurante, transport în cazul cărora lucrurile sunt mai clare, nu se știe de fapt ce se va întâmpla în restul sectoarelor, unde grosul din facilitatea respectivă va fi extras de capitalul străin, care, fără ezitări trebuie spus, nu este eligibil pentru ajutoare din partea statului român dacă motivele de întrerupere temporară a activității nu sunt nicidecum din vina acestuia, precum în cazul de față! Oricum, transnaționalele își vor continua sau nu activitatea în România în epoca postcoronavirus în funcție de interesele lor globale și nu cumva în funcție de interesele României sau chiar de generozitatea statului român în materie fiscală, improbabilă de altfel în epoca postcoronavirus. Dar chiar dacă își vor lua hala în spate și vor pleca din România, să fim convinși că n-o vor face înainte de a-și încasa de la statul român susținerea pentru șomajul tehnic pe o anumită perioadă, pe care și-o vor ticlui contabil pentru a cădea pe condițiile de acordare (tehnica este arhirodată în cazul profiturilor ca să ocolească fiscalizarea).

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: România liberă

Ilie Șerbănescu: ”Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el!”

Menestrelii Komisariatului de tip sovietic de la Bruxelles critică asiduu programul de guvernare al PSD, în frunte cu bugetul stabilit de acesta, îndeosebi pentru dimensiunea redusă a alocațiilor pentru investițiile publice (se spune, cele mai mici din anii de la aderarea la UE), și deplâng soarta României în asemenea condiții, prevăzând nu numai eșecul programului respectiv (ceea ce nu le-ar putea decât conveni), dar și încheierea ciclului de creștere pe care l-ar fi cunoscut de câțiva ani România.

Cei mai înverșunați dintre acești menestreli, la care se adaugă fără ezitări reprezentanții direcți ai capitalului străin din România, sunt mai puțin absconși, punând la zid ceea ce de fapt îi deranjează în menționatul program: creșterea salariilor, îndeosebi a salariului minim, care obligă la majorarea câștigurilor celor mai năpăstuiți, dar și mai mulți dintre angajații din economie, precum și a salariilor bugetarilor, care indirect fac presiune asupra salariilor de la privat. Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el, în timp ce toți trădătorii de neam și țară nu încetează să-l fundamenteze ca emblemă a atractivității pentru așa-numitele „investiții străine“. Împotriva acestui instrument colonial se luptă pe cât poate programul Dragnea și, de aceea, este desființat și hulit.

S-ar putea, pe linia logicii economice înseși, ca programul Dragnea să se blocheze, căutând a da la săraci, fără a lua de la bogați, și acordând salarii mai mari, fără o contribuție investițională corespunzătoare, dar o va face sigur cu concursul desfășurat al capitalului străin (care are interese majore în a-i pune bețe-n roate) și al trădătorilor de neam și țară din diverse sectoare de activitate (care nu se vor da la o parte de la diversiuni și chiar sabotaje)! Este o miză majoră ca programul Dragnea să eșueze. Este miza colonială! Komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles are, cred, pregătit un scenariu detaliat.

Chiar dacă, în logica unei economii normale, programul Dragnea este construit problematic, acesta constituie, într-o țară care nu este normală, ci o biată colonie, singurul cu tentă anticolonialistă posibil în actuala fază a lucrurilor din România și deci cel mai bun care putea exista! Forțarea creșterii salariilor este unica supapă prin care mai poate rămâne ceva și în țară din jefuirea „tout azimut“ a acesteia de către capitalul străin. Mai mult de atât nu se poate obține în actuala fază a lucrurilor, când capitalul străin este atotstăpânitor, când deține toate pozițiile strategice și pârghiile, când este de fapt proprietarul țării. Și în capitalism proprietarul decide!

Ca singură modalitate, creșterea salariilor nu are preț: ea trebuie forțată chiar și fără aparente resurse, mai precis pe seama altor resurse, în ciuda unor posibile evaziuni investiționale străine și în ciuda unor dificultăți financiare din partea firmelor românești. În poziția de departe cea mai critică se află tocmai alocațiile pentru investiții publice. Nu doar pentru că sunt singurele reglabile într-un buget cu 85% obligații fixe, dar, în cazul României, au ajuns, din fosta fală a statului român, expresia disoluției acestuia. Doar într-un sfert de veac activele publice au devenit, prin comandă politică, private și, să fim realiști, în proporție de cel puțin 80% printr-un transfer ilegal, prin furt! Prin comparație cu ceea ce erau odată, alocațiile pentru investițiile publice au devenit, în mod obiectiv, atât de puține, încât nici nu mai au ce corecta, necum să mai poată ascunde distrugerea domeniului public.

Dar, mai grav, statul român, atât de derizoriu, cât mai există, nu mai are, după ce a fost practic desființat, vreo obligație față de cei care l-au desființat: nici față de privații români, care l-au devalizat sistematic, și, oricum, nici față de capitalul străin, care l-a deposedat, l-a culpabilizat permanent și l-a batjocorit! Nu încerci mai bine, în asemenea condiții, să dai doar salarii mai mari la oameni?! Care n-au nici o vină! Decât aceea că se întâmplă să trăiască în era colonialismului bruxellez!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul

Ilie Serbanescu: “In subsidiara din România a unei bănci vest-europene, exploatarea omului de către om este mult mai mare decât acasă la mama ei!”

Cum naiba se face că tocmai statisticile cele reci sunt cele mai incendiare?!

Potrivit EBA (Autoritatea Bancară Europeană), băncile din România sunt, ce să vezi?!, pe podiumul european al profitabilității, și anume nu oricum, ci fiind de peste trei ori mai profitabile decât media europeană, iar față de cele din Occidentul european, unde se află grosul băncilor și care influențează determinant media, sunt de și mai multe ori mai profitabile (de pildă, de vreo 8 ori decât cele din Germania)!

Să nu zicem că nu-i și România în frunte, și nu doar la coada tuturor clasamentelor europene!

Ca să fim mai preciși: indicatorul ROE (rentabilitatea capitalurilor) a atins în România (pentru primele nouă luni din 2016) 17,3%, față de 5,4% media europeană, iar indicatorul ROA (rentabilitatea activelor) a fost de 2%, de peste 6 ori mai mare decât media europeană de 0,3%. Iar la reperul credite/depozite, cu excepția Maltei, îi spulberăm pe toți: doar 70,5%, adică nici nu sunt împrumutați atâția bani pe cât ajung să se strângă în depozite, în timp ce media europeană, influențată masiv de situația din țările vestice, este 120%, respectiv nu ajunge banul din depozite pentru acoperirea creditelor oferite clienților (populație și economie).

Dar, ca în povestea „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“, să vedem cum stau de fapt lucrurile dacă deschidem cât de puțin ușa! Să vezi drăcie în aceste statistici: aceleași bănci – dar absolut aceleași bănci – se află pe podiumul rentabilității în România și la coada rentabilității în Vestul Europei! Că sunt aceleași bănci știe și Grivei, nu de alta, dar bănci românești nu prea există! În România, activează de fapt bănci cu capital străin, unele în regim de subsidiare, altele chiar în regim de sucursale ale grupurilor străine. În esență, pe la ele pe acasă, aceste aceleași bănci trag din greu, unele chiar abia răsuflă, dar pe aici, pe la noi, duduie de prosperitate (și anume, de o prosperitate de câteva ori mai minunată!). Cum se face treaba? Măcar s-o știm și noi!

Dacă nu suntem cumva idioți, atunci totul este clar de la bun început: aceleași bănci, aceleași operațiuni, același gen de credite, același gen de depozite, același management, păi, de unde să vină diferența, și încă una de câteva ori, decât de pe spinarea clienților?! Altfel spus, o subsidiară nu poate fi mult mai profitabilă decât o alta a aceleiași bănci, decât dacă își jecmănește mai tare clienții! Nu sunt greu de depistat detaliile rentabilității superioare a subsidiarelor din România ale băncilor occidentale. Sediile bancare în România costă mai puțin (taxele pe proprietăți sunt derizorii, iar chiriile sunt mai mici). Nu există, practic, piață bursieră în România care să concureze băncile în materie de economisire. Monopolul bancar fiind total, se pot practica dobânzi la depozite și mai scăzute, iar comisioanele bancare ajung la nivel de jaf (nici prin gând nu le-ar trece responsabililor bancari occidentali să le practice la ei acasă). Iar un adevărat dezmăț există în zona creditului: nu numai că acesta nu este promovat pentru investiții și creare de locuri de muncă (de unde rolul nestimulativ economic al activității bancare în România), ci cu predilecție pentru consum, dar este impus cu dobânzi generale prohibitive. Să nu ne facem a uita că, exploatând monopolul deținut, subsidiarele din România ale băncilor din Vestul Europei practică marje de dobânzi inadmisibile și fără egal în Europa, încărcând creditele cu o penalitate de „risc de țară“ de 3-4 puncte procentuale, deși acționează din interiorul țării, semn sfidător ce ilustrează însă statutul colonial pe care îl atribuie României. Cum dracu’ să nu fie mai profitabilă o bancă occidentală la București decât la München? Repudiatul Marx ne-ar spune direct cum stă treaba: în subsidiara din România a unei bănci vest-europene, exploatarea omului de către om este mult mai mare decât acasă la mama ei! Ceea ce Marx nu prea avea cum să precizeze la vremea sa este că-i vorba, anume, de subsidiara dintr-o țară colonială a sistemului centru-periferie, pe care îl constituie acum orice bancă transnațională devenită placă turnantă a transferurilor dinspre săraci spre bogați.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Cotidianul

Ilie Șerbănescu: ”Puterea în România este exercitată prin comenzi din străinătate înfăptuite de vasali autohtoni!”

În acord cu răspunsul invariabil la sondajele de opinie că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, românii, la alegerile din 11 decembrie, au penalizat puterea fără ezitări şi fără echivoc.

Nu este o victorie a PSD, este un eşec al celor care deţin adevărata putere în România. PSD este doar un beneficiar: era singurul pai de care să se agaţe protestul aproape cvasigeneral! Încă o dată, românii şi-au făcut datoria. L-au dat la o parte ulterior pe atât de repudiatul Ion Iliescu încă din 1996. Că mult aşteptata guvernare ce i-a urmat i-a oferit, prin eşecul ei, posibilitatea să revină în forţă nu este vina poporului votant. Acelaşi popor l-a înlăturat prin vot pe abuzivul Traian Băsescu. Pentru menţinerea lui în funcţie de către străinătate, prin infirmarea pur şi simplu a votului popular, nu este, de asemenea, de vină poporul român.

Acum, poporul român, care şi-a exprimat voinţa prin vot, are în faţă un adversar cu o putere mult mai mare şi extrem de insidios. România a trecut în mâinile unor proprietari străini cu forţă incomparabilă în raport cu cea a oricăror români şi, de când cu aceştia, puterea în România este exercitată prin comenzi din străinătate înfăptuite de vasali autohtoni. Realităţile arată că stăpânul extern nu mai vrea să se încurce cu partide şi parlament – dependente de votul popular -, ci să utilizeze administratori numiţi, precum un guvern, zis de tehnocraţi, adus direct, în frunte cu premierul, de la Bruxelles. PSD – singura structură de partid solidă – le era cel mai important impediment. Și, atunci, s-a tăbărât pe el cu anatemele „corupţi“, „comunişti“, „cu ruşii“, dar şi prin acţiuni DNA. Românii, care nu sunt proşti, au văzut atât de bine ce se întâmplă încât, împotriva acestei diversiuni, au votat masiv tocmai PSD.

Puterea, adică proprietarii străini care stau în spate şi instituţiile autohtone care stau în faţă, întreg aliotmanul cum s-ar spune, nu se vor împiedica însă de un ciot! Pentru toţi aceştia, votul popular – deşi ipocrizia lor infinită îl cântă ca expresia supremă a democraţiei – nu contează, de fapt, deloc, cum s-a demonstrat la referendumul din 2012. Iar PSD este considerat probabil o cantitate neglijabilă, care ar putea fi măturată la intervenţii ţintite ale DNA sau demonstraţii ticluite ale tinerilor frumoşi şi liberi. Puterea, oricare ar fi aceea, care recurge la abuzuri nu are cale de întoarcere şi reconciliere cu societatea. La orice eşec, va supralicita, având impresia că, la manifestarea oricărei slăbiciuni, ar pierde partida. Cazul recentelor alegeri nu va face excepţie. El trebuie privit prin prisma „cazului Rarinca“, un caz de o anvergură derizorie faţă de cel al alegerilor, dar de o semnificaţie emblematică. Împotriva dnei Rarinca, cetăţean de rând, dna Livia Stanciu, la vremea în discuţie preşedintă a ÎCCJ, a făcut o plângere penală, acuzând-o de şantaj din cauza unei cereri de plată a unei restanţe salariale. La prima instanţă de judecată, dna Rarinca a fost condamnată la un an cu suspendare. La apel însă, nişte judecători curajoşi, negăsind şantajul, au achitat-o pe dna Rarinca. În faţa acestui eşec, dna Stanciu a intervenit şi sistemul a considerat că trebuie să o „ajute“! Totul în ideea că sistemul n-are voie să piardă! A fost inventată o dispută între unul dintre judecătorii de apel şi Livia Stanciu şi, pe seama inventatei dispute, a fost pusă decizia de achitare a dnei Rarinca. Și, dincolo de orice uzanţă procedurală normală, a fost acceptat un recurs în anulare şi, ce să vezi, la final, dna Rarinca a primit nu doar o pedeapsă, ci chiar una dublă faţă de cea din instanţa de fond. Iar în timp ce dna Rarinca se află umilită şi cu banii luaţi, dna Livia Stanciu a fost numită de preşedintele Iohannis judecător la Curtea Constituţională.

Tot aşa, sistemul, cu proprietarul străin la spate, va rămâne să conducă ţara, în ciuda alegerilor pierdute, iar PSD va avea soarta dnei Rarinca. Și dacă preşedintele Iohannis – în convorbirea despre care se spune că ar fi avut-o după alegeri cu noul vicepreşedinte american – a primit încuviinţarea din partea acestuia ca în România să se ignore din nou votul popular, atunci înseamnă că marea speranţă că lucrurile se vor schimba odată cu venirea la putere a nonconformistului Trump se va duce pe apa Sâmbetei. Mă rog, vor fi ceva schimbări, dar nu pentru căţei.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Cotidianul

Odraslele ...

Cei care s-au aflat la "butoanele" banilor publici în ultimii 25 ani, mulți dintre ei aflați acum după gratii, sau de-abia scăpați de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit "next generation".

Adică progeniturile lor - bogații cu averi deja spălate.
Lista este incredibil de lungă.

De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase.      

Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii.

De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei3…        

Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate…

Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică - o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia.

Un alt premier, Radu Vasile, și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris.
Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton,
iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.

Câteva exemple :       

Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț de cafenele.

Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.     
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50 000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.
Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreț (Alex Mațaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permițînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriașă a familiei liderului PSD, numai suprafața construită a casei depășind 1300 de metri pătrați. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permițînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea și Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraș deloc ieftin, după cum se știe. Fratele său, Andrei, a învățat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în țară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Și-a deschis în 2013 un club și la Neptun.
Agathe Blaga. Fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat

Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua
 afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15 000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro
Ana și Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învață în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele și cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. Și fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.

O listă aproximativă:
1. Andrei Hrebenciuc
2.Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor și Andrei Berceanu
5. Elena și Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache.

Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul
Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL. „Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul Naţional de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de euro.   „Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.

                                    Ilie Șerbănescu: DURERE !

Scrisoare deschisă către toți românii ,

     

Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru revenirea capitalismului ..  Acum sînt la pensie.
Să nu credeți cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plată facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu TV, internet, telefon și cîte altele.

Tot uitindu-mă prin facturi am observant că eu, ca și dumneavoastră, că plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie franţuzească dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța.
Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franța.          -
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia.

Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.          -
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar banii noștri pleacă să se integreze în UE.          -
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine.       
- Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. ..Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă e român sau.....
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa sau in Rusia
Fereasca Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am
făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobînzi grele și comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o banca românească.        -
Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfă e aproape 90% de import.     
Deci .. Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară țării.

Recordul de a crește datoria publică la 30 miliarde de euro...ne apartine!   
Cît mai poate dură o asemenea situație?   
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cat timp vom mai putea trage apa la București ca sa facem plata la Paris, ca și pînă acum?
      Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe! Asa poate Dumnezeu va lumina mintea unora si altora!
      

                                                      Cu drag,
                                                Ilie Şerbănescu