Se afișează postările cu eticheta Inspector școlar general. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Inspector școlar general. Afișați toate postările

miercuri, 1 mai 2024

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Au fost semnate contractele de finanțare ale proiectelor PNRAS 2

 


Luni, 29 aprilie 2024, domnul prof. Pop Mihai Cosmin, inspector școlar general la ISJ Maramureș, și doamna ec. Tecar Lia, contabil șef, au semnat contractele de finanțare ale proiectelor PNRAS 2, alături de reprezentanții legali ai celor 21 de școli câștigătoare ale granturilor.

Finanțarea este acordată de către Ministerul Educației în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cuprins în PNRR.
Prin aceste proiecte, care se vor implementa până la data de 30 iunie 2026, se urmărește prevenirea abandonului și a părăsirii timpurii a școlii, astfel că elevii vor beneficia de activități remediale, excursii, masă caldă, activități extracurricurulare.
Le dorim mult succes tuturor!

ISJ MM



luni, 13 septembrie 2021

Cuvântul doamnei inspector şcolar general al IŞJ Maramureş la început de an şcolar 2021-2022

 


DRAGI ELEVI, STIMAȚI COLEGI, ONORAȚI PĂRINȚI, PRIETENI AI ȘCOLII,

Începem anul școlar 2021-2022 cu prezența fizică în sala de clasă, lucru de la sine înțeles în urmă cu doi ani, fapt pus sub semnul întrebării astăzi, datorită crizei sanitare pe care o traversează omenirea. Cu toții ne dorim ca școala să fie locul în care visurile încep să devină realitate.
Dragi elevi, visul de a avea succes se poate împlini prin muncă, iar reușita implică responsabilitate.
Stimați părinți, copiii dumneavoastră își vor depăși limitele, își vor construi frumos personalitatea, vor descoperi puterea visului, vor primi răspunsuri la întrebări nerostite numai dacă le vom transmite împreună un set de valori solide, centrate pe RESPONSABILITATE, COMPASIUNE, IMPLICARE.
Stimaţi colegi, procesul de învăţământ, prin calitatea şi seriozitatea sa, este unul făuritor de destine, de această responsabilitate fiind conştienţi toţi cei care conturează viitorul tinerei generaţii. Este evident că școala online poate suplini doar parțial forma clasică de învățare, cu prezență fizică. Cel mult, poate funcționa ca soluție temporară, provizorie, deci prioritatea noastră, a tuturor, este să ne menținem școlile deschise!
Fiecare dintre noi în parte și toți împreună reprezentăm ȘCOALA, locul unde putem menține un dialog între generații, prin care cei tineri să beneficieze de o dezvoltare normală atât în planul formării de competențe, cât și în cel al interacțiunii umane. Copiii învață din ceea ce li se spune, dar mai cu seamă din ceea ce le transmitem prin fapte, dincolo de cuvinte, prin exemplele de zi cu zi. Suntem noi cum am vrea să fie ei: responsabili, corecți, prietenoși, empatici, dedicați, onești, integri, răbdători, loiali, respectuoși?
Putem oferi copiilor școala pe care o dorim?
Desigur! Acționând împreună! Oferind copilului libertatea de a deveni OM adevărat și apreciind devotamentul celui care educă.
Spor în toate! Sănătate!
Inspector școlar general,
Prof. dr. Costin Hendea Anca Minodora