Se afișează postările cu eticheta Ion Hada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ion Hada. Afișați toate postările

duminică, 21 septembrie 2014

Stagiunea literară a Cenaclului Scriitorilor a debutat cu doi poeţi de generaţii diferite

Sâmbătă, 20 septembrie 2014, s-a deschis activitatea literară la Cenaclul Scriitorilor din Maramureş. Au fost prezenţi, alături de preşedintele cenaclului, distinsa scriitoare Florica Bud, un număr de 18 membri ai cenaclului.
        Primul care a citit a fost poetul Ion Hada. Acesta a venit cu un număr cu 33 de poeme, poeme care vor fi cuprinse într-o carte aflată, după spusele autorului, în curs de tipărire.
       Apoi a citit tânărul Marian Hotca un număr de 15 poeme, acesta fiind student în anul III la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, secţia Litere.
       Au urmat discuţiile pe seama versurilor citite de cei doi:  Vasile Dan Marchiş,  Ioana Ileana Şteţco, Vasile Tivadar, Rodica Dragomir, Toma G. Rocneanu,  Antoneta Tururda, Dan Achim şi Florica Bud.
         Scriitorul Ioan Meteş Morar Chelinţanu îi invită pe data de 10 octombrie 2014, ora 13,oo în Sala de conferinţe a Bibilotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare pe participanţi la lansarea „Monografiei satului Chelinţa”, ediţie revizuită şi adăugită, apărută la Editura Risoprint Cluj Napoca.
De asemenea, ziaristul Gelu Dragoş anunţă membrii Cenaclului Scriitorilor din Maramureş că în data de 27 septembrie, ora 16,oo va avea loc deschiderea activităţii literare a Cenaclului „Petre Dulfu” din Satulung, preşedinte poeta Lucica Dragoş, prin prezentarea cărţii „Celebrul anonim” de Alexandra Ardusădan, membră a cenaclului chiorean, editura Armonii culturale, Adjud.
   Următoarea şedinţă a cenaclului va avea loc peste două săptămâni şi va fi dedicată în totalitate poetului Ion Şugariu, după spusele doamnei preşedinte Florica Bud.
Vă propunem câte un poem citit de cei doi:

Bătrâneţea
Fir de iarbă
Uscat
Ce are drept
Creastă
Resemnarea
           
                 Ion Hada

Poem siamez

s-au lipit două pagini deolaltă
în cartea plină de poeme şi gânduri viscerale
s-au sărutat prin apropierea cuprinsului netipărit
până ce nu s-au mai putut dezlipi niciodată

cuvintele poemelor s-au amestecat între ele
ca şi cum ai frământa un aluat fraged de pâine
sângele lor negru curge printre alte
sentimente negândite şi negrăite

iar eu acoperit de o mâzgă blajină
ţesută de inevitabila fantezie
credeam în drumuri pavate cu aripi de
îngeri şi în poeme siameze
                                
                            Marian Hotca

Concluzia pe care a tras-o doamna Florica Bud este elocventă: „S-a debutat  cu bine în noua stagiune şi vă rugăm să trimiteţi materiale dvs. pentru Antologia cenaclului, dar cu o precizare,  doar cei care aţi citit şi participaţi frecvent la şedinţele cenaclului nostru. Materialele le puteţi trimite la doamna Maria Gârbe şi domnul Dan Achim de la Pro Unione. Ne reîntâlnim peste două săptămâni”.



                                                                    Gelu DRAGOŞ

Cronica Cenaclului Scriitorilor din Maramureş.Acum cand jumatate din tara si-au terminat concediile...

Acum cand jumatate din tara si-au terminat concediile, e vorba de cei 3,2 milioane de scolari si 4,5 milioane de angajati, treburile reintrand in cursul firesc, si scriitorii Cenaclului Scriitorilor Baia Mare, isi incep primul cenaclu din sezonul 2014-15, cu o tematica generoasa in expunerea materialelor care s-au pregatit din vara. Fiindca vorbim de scriitori si carti,  prezenta a fost de 21 de scriitori, pe care poetii Ion Hada si Marian Hotca, ne-au delectat cu poeziile domniilor lor.
         Domnul Ion Hada ne-a citit treizeci  si trei de micropoezii, care au fost comentate, la cererea poetului, pe text, si au cuprins aprecieri si critici. A citit tanarul poet Marian Hotca poeziile: "stewardesa", "arta culinara", "lectia de poetica", "poem esential", "poem siamez", "poem pagan", "calea lui Bacchus" , "toamna", "prin Baia Mare", "fado", "poem simplu", "poemul vietii", "poem spectral", "ganduri". Desigur ca se puteau scrie si titlurile poeziilor citite de domnul Hada, dar acestea erau doar numerotate neavand alt  titlu.
      Poetul Dan  Vasile Marchis apreciaza cele citite de catre poeti, chiar da citire unui poem memorat de-al domnului Hada, poem ce i-a placut si-l stia pe de rost. Despre poetul Hotca are aprecieri deosebite si-i felicita pe amandoi. Poeta Ioana Ileana Stetca analizeaza pertinent poeziile lui Hotca si-i da unele indicatii care-i vor folosi tamarului nostru poet. Il felicita! Despre ce ne-a citit Hada prezinta trei poeme care i-au placut si au o rezonanta poetica deosebita. Domnul Vasile Tivadar recomanda lui Hada sa-si definitiveze stilul dar si sa incerce sa compuna in alt gen. Felicita pe domnul Hotca. Poeta Rodica Dragomir analizeaza poezia lui Hada, care ne atrage atentia ca poetul baisprian este un suferind in poezia sa, un insinguratic care ar trebui sa iasa din aceasta carapace, sa nu repete la nesfarsit aceeasi tema. Ii propune sa dea definitii noi. Despre Hotca spune ca poeziile sunt aparte de ce s-a mai citit in Cenaclul pana acum. Ii recomanda ca toate poemele sa fie de acelasi nivel pe intreaga lor parcurgere, nu numai la sfarsitul poeziei. Il lauda si-l felicita pentru ce ne-a prezentat.
    Domnisoara Antoneta Turda felicita si domnia sa pe poeti, atat pe Hada cat si pe Hotca, pe care inca nu-l prea cunoaste. Se anunta recitalul de poezie a lui Ion Muresan de marti la orele 16. Se face apel de-a prezenta cartile tiparite anul trecut pentru evaluare si premiere de catre Asociatia Scriitorilor, presedinte Saluc Horvat.
      Domnul profesor Dan Achim, directorul editurii  "Gutinul" din Baia Mare, ne solicita "un moment Siugariu" de la a carui nastere se implinesc 100 de ani si editura a tiparit cartea  „Insemnari din razboi". Acesta se va tine dupa citirea eseului facut de domnisoara Antoneta Turda, in data de 27 septembrie, la urmatoarea sedinta a Cenaclului prezidata de scriitoarea Florica Bud. Tot Domnia lui anunta pretentiile pentru urmatorul volum  "Pasi impreuna", antologie a Cenaclului Scriitorilor din Maramures.

                                                                
                                                                             de  Toma G. Rocneanu

sâmbătă, 8 iunie 2013

La Cenaclul Scriitorilor a citit poetul Ioan Hada

Sâmbătă, 8 iunie 2013, în prezenţa unui numeros public, a citit din propria creaţie poetul Ion Hada ( foto ) din Baia Sprie. Surpriza plăcută a întâlnirii de azi pe lângă versurile pline de prospeţime şi încărcătură sufletească de o evidentă profunzime lirică a poetului Ion Hada, a fost prezenţa scriitoarei Terezia Bolchiş Tătaru, trăitoare în Germania, care a citit două scurte proze. Înainte de începerea şedinţei, doamna Florica Bud, preşedinta cenaclului le-a reamintit celor prezenţi despre Concursul de poezie pentru elevi „Vasile Radu Ghenceanu” de la Buzău, organizat de către Uniunea Scriitorilor iar scriitoarea gălăţeancă Silvia Bya Urlich despre proiectul său literar, o Antologie a poeţilor din zonă dar şi străini.
     Pe marginea poemelor recitate de Ion Hada au luat cuvântul: Florica Bud, Terezia Bolchiş Tătaru, Vasile Leschian, Rodica Dragomir, Ioana Ileana Şteţco, Ştefan Herţeg, Silvia Urlich, Vasile Tivadar, ş.a.
Următoarea întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş va avea loc peste două săptămâni!

                                                                           Gelu DRAGOŞ