Marga cere eliberarea din funcţie a directorilor şi adjuncţilor de la ICR Madrid şi Istanbul

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cerut, marţi, eliberarea din funcţie a directorului ICR de la Istanbul, Silvana Rachieru, şi a directorului ICR din Madrid, Ioana Anghel, precum şi a directorilor adjuncţi ai celor două filiale.

Persoanele propuse ca directori ai filialelor din străinătate ale Institutului Cultural Român (ICR) urmau să fie audiate marţi de comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, însă procedura a fost amânată din lipsă de cvorum la una dintre aceste comisii. Procedura este aceeaşi ca în cazul numirilor ambasadorilor, doar că votul din comisie nu este consultativ, ci obligatoriu.

Ulterior acestei amânări, Andrei Marga a solicitat schimbarea conducerii filialelor ICR de la Istanbul şi Madrid.

Anual se face o evaluare a institutelor culturale româneşti din exterior, o evaluare în raport cu criterii pe care le-a stabilit chiar legea şi o Hotărâre de Guvern care datează din 2004, a explicat Marga. Este o comisie de evaluare compusă din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai ICR şi această comisie a dat acest rezultat: institutele de la Istanbul şi Madrid au activat nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că nu au realizat obiectivele prevăzute de lege, a mai spus acesta, adăugând că, în consecinţă, institutul trebuie să propună eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi.

Marga a mai spus că aceste două institute culturale nu asigură o vizibilitate destul de mare culturii române şi nu au acţiuni durabile.

Motivul cel mare este rezultat din compararea raportului de activitate prezentat de directorii celor două institute, compararea acestor rapoarte cu prevederile legale. Acolo s-a făcut analiza la comisia respectivă, a spus Marga, explicând că este vorba de multe acţiuni "mărunte", care "nu creează durabil ceea ce este ţinta noastră, a institutului, vizibilitatea şi prestigiul culturii române". Un alt motiv este acela că interacţiunea acestor institute cu mediul cultural local din cele două capitale este modestă, nu s-a putut pătrunde în sferele culturale mai tari, în sfera universitară, ştiinţifică, a instituţiilor culturale din cele două locuri, a spus preşedintele ICR.

Marga a mai spus că s-au făcut propuneri pentru directori, iar cele pentru directorii adjuncţi sunt în prezent în lucru, pentru că trebuie căutaţi turcologi, pentru Istanbul, şi hispanici, pentru Madrid. Pentru Madrid s-a propus ca director o foarte cunoscută traducătoare, Irina Călin, iar pentru Istanbul a fost propus cel mai important turcolog, Tasim Gemil, care a fost ambasador şi are o foarte bună conexiune cu cercurile culturale puternice din Istanbul şi Ankara, a completat Marga.

Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere. Conducerea operativă a ICR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, asistat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.

"Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru politica externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe, al ministrului Culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Academia di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române", se arată în textul de lege privind funcţionarea Institutului Cultural Român.

După numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al ICR, o serie de directori de la Institutele Culturale Române din străinătate şi-au dat demisia sau au fost schimbaţi din funcţie.

De exemplu, poeta Doina Uricariu a fost numită în funcţia de director al ICR de la New York, înlocuind-o astfel pe Corina Şuteu, care şi-a prezentat demisia după şase ani la conducerea filialei newyorkeze a instituţiei. Publicistul şi editorul Alexandru Dobrescu a fost numit în funcţia de director al ICR de la Paris, înlocuind-o astfel din funcţie pe Katia Dănilă. Sabra Daici, director al ICR din Varşovia, a fost înlocuită din funcţie cu Alexandra Nica-Zdaniuk, iar directorul ICR Budapesta, Brînduşa Armanca, a fost înlocuită cu Gabriela Matei.

De asemenea, ICR a decis să îl schimbe pe Petre Guran din funcţia de director al ICR Chişinău, înlocuindu-l cu Nichita Danilov, şi pe directorul ICR Roma, Cornel Baicu, înlocuit cu Daniela Crăsnaru.

Pe de altă parte, pe 15 mai, ICR a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Mihaela Voineagu Cropsey, Dana Bizuleanu şi Ilinca Macarie sunt noii directori adjuncţi ai Institutelor Culturale Române de la New York, Berlin, respectiv Viena.

În urmă cu cinci luni, ICR Bucureşti a anunţat câştigătorii unui concurs organizat pentru ocuparea unor posturi la Institutele Culturale Române din străinătate.

Anunţarea numirii unora dintre referenţii şi directorii/ directori adjuncţi ai Institutelor Culturale Române din străinătate, cu 17 zile în avans faţă de data comunicată iniţial de ICR, a generat o serie de nemulţumiri şi de comentarii critice la adresa celor care au câştigat concursul, dar şi cu privire la modul în care s-a realizat selecţia candidaţilor.

Printre acestea, cele mai multe nemulţumiri au fost exprimate cu privire la schimbarea datei de susţinere a interviurilor, dar şi în ceea ce priveşte transparenţa organizării şi desfăşurării concursului. Astfel, mai multe persoane care susţineau că au candidat la posturile scoase la concurs au publicat pe propriile conturi de pe site-ul de socializare Facebook informaţii potrivit cărora "nu a fost făcută publică componenţa comisiilor", "nu au existat probele de concurs prevăzute în regulament (scrisă şi interviul)" şi, mai mult, "niciun candidat din cei 200 înscrişi nu a primit notificări cu privire la punctajul obţinut la proiect". De asemenea, contestatarii au spus la momentul respectiv că persoanele care au câştigat concursul organizat de ICR sunt apropiate ale lui Andrei Marga, preşedintele ICR.

În replică la aceste acuzaţii, conducerea ICR a precizat: "În pofida a ceea ce perorează unii, Comisia a respectat riguros regulamentul. Nu a fost prevăzută în niciun regulament proba interviu pentru toţi candidaţii. Interviul a fost prevăzut pentru cei care s-au calificat în faza finală şi care nu puteau fi departajaţi altfel". Totuşi, până la momentul difuzării acestei ştiri, componenţa comisiilor de concurs nu a fost făcută publică.

Potrivit ICR, a fost pentru prima dată când Institutul Cultural Român a organizat un concurs pentru ocuparea unor posturi declarate vacante la filialele sale din străinătate. Până în prezent, aceste posturi erau ocupate de persoane numite de preşedintele ICR, se mai spunea în comunicatul ICR.

Invocând încălcarea legii 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, contestatarii susţineau totodată că acest concurs s-ar fi desfăşurat în condiţiile în care pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe - căruia ICR i-a fost subordonat din punct de vedere administrativ - era la momentul respectiv publicat anunţul că "Ministerul Afacerilor Externe nu organizează concursuri de admitere".

Însă, începând cu iulie 2012, ca urmare a dispoziţiilor OUG 27/2012, Institutul Cultural Român a trecut din subordinea Preşedinţiei în subordinea Senatului, este organizat şi funcţionează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.Mediafax

                                                                             CRISTIAN LAURENŢIU

Zece oraşe străvechi ale Europei

Atunci când vorbim de aşezari cu o istorie de milenii ne gândim, automat, la oraşele din Orientul Mijlociu, acolo unde Damascul, Ierihonul, Byblos, Sidon sau Susa au vechimi care, în cazul unora dintre ele, depăşesc 10.000 de ani. Într-o atare situaţie, Europa nu mai pare deloc o „Lume Veche”, asa cum i se spunea odinioară, ci doar o adolescentă pe harta evoluţiei centrelor urbane. O privire mai atenta, însă, ne arată că Europa are oraşe a căror vechime poate rivaliza, de aproape, cu cele orientale. Oraşe a căror perioadă de locuire permanentă este de-a dreptul impresionantă şi care vorbesc încă de vechile populaţii ce îşi duceau existenţa pe Bătrânul Continent cu mult înainte ca Antichitatea să îi aducă pe prim plan pe dorieni sau pe latini. Să cunoaştem, aşadar, în ordine aleatorie, câteva dintre cele mai importante centre urbane dintre „bătrânele” Europei…

1. Zurich (Elveţia)

Dovezile arheologice au aratat ca Zurich este, fara doar si poate, unul dintre cele mai batrane orase europene, cu o istorie continua de cel putin 7000 de ani. Numeroase locuinte datand din neolitic si epoca bronzului, asa cum sunt cele din Pressehaus sau Mozartstrasse, au fost scoase la lumina inca din secolul al XIX-lea.

Mai mult, in anul 2004, vestigiile unei culturi nestiute, celebra de acum La Tene, arata ca populatiile celtice au continuat sa isi duca existenta in acelasi spatiu locuit de milenii, iar numele asezarii, Turegus, este mentionat prima data in anul 853 i.Hr. Celtii helveti au fost urmati, apoi, de romanii care au dat asezarii numele de Turicum si au transformat-o intr-unul dintre cele mai importante centre de colectare a taxelor din Germania Superior. Alamanii se stabilesc in apropierea lacului Zurich in secolul V d.Hr. si schimba denumirea orasului in Ziurichi, doar un pas pana la aparitia Zurichului teuton in secolul al IX-lea. Astazi, Zurich a fost declarat orasului cu cele mai bune conditii de viata din lume si, totodata, cel mai bogat oras european. In acelasi timp, orasul a fost numit Capitala Culturala a Elvetiei.

2. Istanbul (Turcia)

In anul 2008, in timpul unor lucrari la Canalul Marmara, a fost scoasa la lumina o asezare straveche, cu o varsta impresionanta… 8.700 de ani. Era vorba de cea mai veche atestare a unei comunitati stabile in zona Bosforului. Dovezile arheologice descoperite pana in acel moment vorbeau de o comunitate neolitica veche de 5.500 – 7.500 de ani. Tracii au fost cei care au urmat societatii neolitice, traci care au ridicat portul Lygos si asezarile din jurul sau in secolul al XIII-lea i.Hr. Astazi, urme ale zidului trac mai sunt inca vizibile in apropierea palatului Topkapi. Lygos a fost apoi colonizat de catre navigatorii greci din Megara, mai precis in anul 685 i.Hr. Cativa ani mai tarziu, in 667 i.Hr., regele grec Byzas a pus bazele unei asezari pescaresti al carei nume avea sa ramana celebru peste veacuri, Byzantion (Bizantul). Cucerit de romani odata cu restul Greciei, Byzantionul ii apare imparatului Constantin cel Mare intr-un vis profetic. Sase ani mai tarziu, in anul 330 d.Hr, Bizantul era redenumit Constantinopol si devenea capitala Imperiului Roman. A fost cucerit, dupa mai bine de un mileniu, de catre Imperiul Otoman, la 29 mai 1453, in urma unui asediu de 53 de zile, asediu in care a fost folosit pentru prima data in istorie un tun. Redenumit Istanbul, orasul a ramas capitala Imperiului Otoman pana la 20 octombrie 1923, data la care capitala noii republici turce a fost mutata la Ankara. Astazi, Istanbulul este un megaoras, cel mai populat oras din Europa si al 4lea din lume, cu o populatie de aproape 13 milioane de locuitori. In anul 2010, Istanbul a fost desemnat de catre UNESCO drept Capitala a Culturii Europene.

3. Marsilia (Franţa)

Este orasul cel mai vechi din Franta si, totodata, una dintre asezarile ale carei istorii se pierd, practic, in timp. Cele mai vechi dovezi ale existentei unei comunitati umane in zona dateaza de 30.000 de ani, asa cum o arata artefactele preistorice descoperite in pestera subacvatica Cosquer. O alta descoperire de data recenta a scos la iveala urme ale unor constructii din caramida, vechi de 8000 de ani. Legenda spune ca un grup de navigatori greci, grup condus de un anume Protis, a acostat pe tarmul unei asezari locuite de tribul galic al Ligurilor, in preajma anului 600 i.Hr. Primit la un banchet regal organizat de liderul local, Protis l-a impresionat pe acesta si a primit mana printesei Gyptis ca semn al aprecierii de care se bucurase in randul localnicilor. Imediat dupa casatorie, cei doi s-au stabilit pe un deal din apropiere, acesta fiind si punctul de inceput al coloniei elene Massalia. Massalia, aliat traditional al Romei in conflictele cu etruscii, galii si celtii, si-a pierdut autonomia in anul 49 i.Hr, ca urmare a sprijinului acordat lui Pompei in razboiul cu Iulius Cezar. Cucerita initial de vizigoti, asezarea a cazut in mainile francilor, trib de origine germana, in secolul al VI-lea d.Hr. Parte a Imperiului Francilor si apoi a Frantei, Marsilia a ramas pana astazi cel de al doilea oras ca importanta al Frantei.

4. Lisabona (Portugalia)

Cel mai mare oras lusitan si capitala a Portugaliei, Lisabona, are o istorie ce se intinde pana in neolitic, in vremuri in care era locuit de triburi ibere. Acestia au fost si constructorii uriasilor megaliti (dolmene si menhire) inca vizibili in imprejurimile orasului. Dupa invazia celtilor indo-europeni din mileniul 1 i.Hr., cele doua populatii s-au contopit, dand nastere celtiberilor, asa cum este si cazul tribului Cempsi ce se regasea in zona actualei Lisabone. Dovezi arheologice sustin ca fenicienii au pus bazele unei infloritoare asezari, in preajma anului 1200 i.Hr, asezare pe care au numit-o Allis Ubo (Port sigur), desi ipoteza este inca disputata intre istorici. Conform traditiei transmisa din generatie in generatie, intemeietorul cetatii Lisabonei ar fi fost insusi Ulise, eroul grec din Iliada si Odiseea lui Homer, cel care a si numit asezarea Ulyssippo. Intrata in randul provinciilor romane dupa caderea Cartaginei, Lisabona (pe atunci numita Olissipona) s-a numarat printre putinele regiuni in care cetatenii au primit drepturi egale cu latinii si chiar cetatenia romana. A urmat, incepand cu secolul al VIII-lea d.Hr., dominatia maura asupra Lisabonei, perioada marcata de o puternica dezvoltare atat economica, cat si culturala, a cetatii care devenea vadit una dintre cele mai importante asezari din peninsula iberica. Abia in anul 1147, cavalerii cruciati condusi de Alfonso I al Portugaliei au reusit sa recucereasca Lisabona si sa o alipeasca Portugaliei. Desi nici astazi nu exista vreun document oficial care sa o ateste drept capitala a tarii, Lisabona este considerata de facto orasul reprezentativ al Portugaliei.

5. Cadiz (Spania)

Este considerat cel mai “batran” oras, in adevaratul sens al cuvantului, din intreaga Europa Occidentala. Infiintat de catre fenicieni sub numele de Gadir, in anul 1104 i.Hr., Cadizul a fost si a ramas pana astazi unul dintre cele mai importante centre urbane ale peninsulei iberice. Vechii greci aveau propria versiune despre intemeierea orasului, sustinand ca piatra de temelie a fost pusa chiar de catre legendarul erou Hercule, dupa uciderea monstrului Geryon, cea de a 10a dintre cele 12 munci pe care a trebuit sa le duca la indeplinire. Devenit colonie cartagineza in anul 500 i.Hr., Cadizul este cucerit de catre Scipio Africanul in anul 206 i.Hr., si ramanea parte a Imperiului Roman pana la sosirea vizigotilor in anul 410. Maurii il preiau din mana acelorasi vizigoti in anul 711, asta dupa o perioada destul de scurta in care fusese alipit Bizantului, si il pastreaza in stapanirea lor pana in anul 1262, atunci cand au fost alungati de catre Alfonso al X-lea de Castilia. In prezent, multe dintre vechile sale cladiri si monumente au fost restaurate, dand Cadizului (Qadis in limba araba) farmecul care l-a facut celebru in Antichitate si Evul Mediu.

6. Chania (Grecia)

Probabil cel mai vechi oras locuit permant al Greciei, Chania si-a inceput existenta inca din era miceniana, istoricii si arheologii sustinand ca bazele sale au fost puse in anul 1400 i.Hr., cu putin inainte ca orase ca Atena, Larnacca sau Teba sa ia nastere. Si cu toate acestea, descoperirile arheologice recente din districtul Kasteli sustin ipoteza conform careia asezarea a fost fondata inca din neolitic, de populatiile native ale Balcanilor. Numita de catre grecii dorieni (sositi in anul 1100 i.Hr.) Cydonia, termenul elen pentru gutuie, cetatea s-a bucurat de o mare insemnatate in vechea Elada, atat de insemnata inca a fost pomenita chiar si in Odiseea lui Homer. Dupa mai bine de un mileniu de existenta in randul oraselor state grecesti, Cydonia a fost cucerita, in anul 69 d.Hr., de catre consulul roman Caecilius Metellus, cel care a si pastrat privilegiile cetatenilor cydonieni. Chania a intrat apoi in stapanirea unui Bizant timpuriu, fiind ulterior ocupata de catre arabi in anul 824. Recucerita de catre bizantini, cetatea este donata, in anul 1204, liderului celei de a patra cruciade, Bonifaciu, Marchiz de Montferrat. Acesta nu a apreciat, insa, darul ce i s-a oferit, si a vandut Chania catre negustorii venetieni pentru doar 100 de marci de argint. A fost, poate, cea mai infloritoare perioada din intreaga istorie a cetatii. In fapt, majoritatea cladirilor-monument de astazi dateaza perioada dominatiei venetiene. A urmat cucerirea otomana din 1645, moment in care Chania devine resedinta pasei de Creta, iar istoria sa este marcata de nenumaratele conflicte dintre cretani si turci. Abia in 1922 Chania a revenit Greciei, dupa aproape doua milenii de ocupatii straine. Astazi, orasul este al doilea ca marime din Creta si, cu cei 120.000 de locuitori, a devenit cea mai populata urbe elena dupa Atena si Thesalonic.

7. Paris (Franţa)

Cu cei 6.200 de ani de istorie neintrerupta atestati de istorici, Parisul se numara printre cele mai vechi orase europene si, alaturi de Marsilia, se poate alatura unei selecte liste a “venerabilelor urbe” ale planetei. Primii locuitori ai actualei capitale a Frantei au fost reprezentantii culturii Chasseen, cultura din epoca de piatra ce s-a intins pe aproape un mileniu (4500-3500 i.Hr.). Au urmat parisii, trib celtic ce a fondat o asezare pescareasca pe malul Senei, in zona in care se afla actuala Ile de la Cite. Bucurandu-se de o pozitie strategica ideala, asezarea atrage atentia si este cucerita de catre Iulius Cezar in anul 59 i.Hr., in timpul razboiul galo-roman, si primeste de la latini denumirea de Lutetia. Astfel este regasita in documentele oficiale de la Roma pana in anul 212, atunci cand Lutetia devine Paris, dupa numele tribului celtic ce precedase invazia romana. Caderea Imperiul Roman si invazia hunilor lui Attila aduce o frumoasa legenda locala. Se spune ca hunii au evitat sa atace orasul numai datorita pioseniei Sfintei Genevieve, cea care a si ramas patronul spiritual al Parisului pana in ziua de azi. Odata cu invazia francilor lui Childeric I, din anul 464, Parisul este ocupat si transformat in capitala Imperiului Francilor, sub Clovis I, in anul 508. Confruntat cu numeroase atacuri vikinge, Parisul intra, apoi, treptat, sub autoritatea coroanei franceze si a dinastiei capetiene care exista si astazi. Orasul cunoaste o dezvoltare intensa si, de la cladirile medievale de lemn si traiul saracacios al localnicilor, devine un veritabil oras luminat, un adevarat simbol al Renasterii si al dezvoltarii culturii si artei in toate formele lor. Astazi, Parisul este unul dintre cele mai mari si mai dezvoltate centre urbane ale lumii, fiind vizitat anual de peste 45 de milioane de turisti, marea lor majoritate straini. De asemenea, Parisul este si cel mai scump oras al lumii in care poti alege sa locuiesti.

Starcevo (Serbia)

Locul batranului, asa cum se traduce Starcevo in limba sarba, nu este, probabil, la fel de cunoscut cititorilor precum orasele prezentate mai sus. Si totusi, Starcevo este unul dintre cele mai vechi orase europene, cu o istorie continua ce dureaza de mai bine de 6200 de ani. Sapaturile arheologice au scos la iveala urme ale unui culturi stravechi, denumita cultura Starcevo, ce se regaseste in estul Europei si in Balcani, si care are o vechime de circa 9000 de ani. Cultura Starcevo a disparut brusc in jurul anului 4200 i.Hr., an in care istoricii presupun ca a avut loc invazia pelasgilor, o populatie aproape mitica despre care se crede ca era formata din vechii locuitori ai Balcanilor. In prezent, Starcevo are numai 8048 de locuitori si face parte din provincia autonoma Voivodina.

9. Varna (Bulgaria)

Poate ca nu va asteptati, dar unul dintre cele mai vechi orase ale lumii se afla la sudul Dunarii, si nu in Orientul Apropiat, lacasul stravechilor Damasc si Ierihon. Este vorba de Varna, oras in jurul caruia au fost descoperite peste 30 de asezari a caror varsta este una de-a dreptul matusalemica, peste 100.000 de ani. Evident, nu putem vorbi decat de populatii tribale si nu e o locuire permanenta. Aceasta incepe acum aproximativ 6000 de ani, este vorba de membrii culturii Varna, aceeasi cultura careia i se atribuie cele mai vechi atestari ale prelucrarii aurului. Existenta tracilor (geti, terizi sau crobyzi) este semnalata inca din anul 1000 i.Hr., urmata la scurt timp (secolul VII i.Hr.) de cea a colonistilor greci din Milet. Acestia din urma pun bazele centrului comercial Odessos, nume cu valente pregrecesti, probabil un mixt al culturilor traca si elena. Asemenea majoritatii oraselor vechi balcanice, Odessos a fost preluat de romani si, dupa scindarea Imperiului, a trecut in administratia Bizantului. Numele de Varna apare in documentele oficiale in secolul al VI-lea d.Hr, uneori sub forma Varuna, probabil dupa o denumire slava a apei (wer – apa). Varna este ocupata de otomani la scurt timp dupa caderea Constantinopolului din 1453 si ramane parte componenta a Imperiului Otoman pana la eliberarea Bulgariei, din anul 1878, de catre trupele ruso-romane comandate de principele Carol I. Astazi, Varna este cel de al treilea oras, ca marime, al Bulgariei, dupa Sofia si Plovdiv, si cel de la 92-lea din Uniunea Europeana.

10. Mangalia (România)

Desi nu se numara printre cele mai vechi orase ale Europei ( lista urbelor cu milenii intregi de existenta neintrerupta este una uriasa), Mangalia se poate mandri ca este cel mai vechi oras locuit permanent din Romania. A nu se intelege si cea mai veche asezare urbana atestata pe teritoriul tarii noastre. Acest privilegiu apartine Histriei, stravechea cetate greceasca fondata, conform istoricului Eusebiu din Cesarea (cca 263-339), in timpul celei de a 33a olimpiade antice, mai precis intre anii 657 – 656 i.Hr. La Mangalia, primii care s-au stabilit au fost tracii, cei care au intemeiat asezarea cunoscuta sub numele de Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei asezari trace, grecii acostati aici au construit cetatea care avea sa ramana in istorie sub numele de Callatis, faimoasa pentru prosperitatea sa materiala si spirituala, dar si pentru faimosii carturari pe care i-a adapostit intre zidurile ei. Inteimeiata la sfarsitul secolului IV i.e.n., de catre locuitorii Heracleei Pontice, localizata pe malul asiatic al Marii Negre, cetatea a fost botezata in amintirea paraului Cales, care scalda pamanturile metropolei Heracleea. Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea sa devina intr-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zona, dar in acelasi timp, si una dintre cele mai bogate.

Invazia avarilor catre sfarsitul secolului V e.n. avea sa puna capat definitiv uneia dintre cele mai frumoase si prospere cetati ale Pontului Euxin. Puternica cetate a devenit o simpla asezare portuara, care si-a pastrat pentru multa vreme aspectul parasit. Mentionarea pe o harta din Pisa, care dateaza din secolul XII, reinvie asezarea sub numele de Pangalia sau Pancalia, echivalentul in greaca bizantina pentru “Callatis” din greaca clasica, tradus prin “cea frumoasa”. Doua secole mai tarziu, un calator francez, Walerand de Wawrin, pomeneste de un port pe care il numeste Panguala, construit pe locul fostei cetati Callatis. Funcţia comerciala a portului a inceput sa paleasca, iar prima mentionare a asezarii sub numele de Mankalia este facuta in 1593, de catre Paolo Giorgi. Un alt explorator din secolul XVII, de data aceasta turc, Evlia Celebi, vorbeste despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. Mangalia a fost declarata in 1899 prima staţiune climaterica maritima si balneara din Romania, dupa ce analizele de laborator stabilisera ca apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, usor cloruro-sodice si iodurate. Preluare dupa http://travel.descopera.ro

Cristian LAURENŢIU