Se afișează postările cu eticheta Jean-Claude JUNCKER. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jean-Claude JUNCKER. Afișați toate postările

marți, 18 septembrie 2018

Jean-Claude Juncker, mesaj pentru români

Gafa Vioricăi Dăncilă nu i-a stricat preşedintelui Comisiei europene nici buna dispoziţie, nici părerea despre România. La dineul oficial de la Cotroceni, de aseară, Jean Calude Juncker a vorbit cu entuziasm despre legăturile sale cu ţara noastră şi despre importanţa aderării acesteia la Uniunea Europeană.


 Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: „Sunt recunoscător că am fost primiţi ca prinţii în această ţară frumoasă. Mulţumesc! Pentru cei care sunt mai puţin fluenţi în limba română, am spus „Mulţumesc! Când eram tineri, ne-am îndrăgostit de cultura şi de literatura României. A fost ziua reconcilierii dintre istoria şi geografia europeană. Dar nu a fost prima zi în care România a demonstrat lumii că flacăra libertăţii şi a democraţiei era vie în această ţară. Aceste sentimente, aceste convingeri sunt la fel de vechi ca istoria acestei ţări”.

vineri, 2 februarie 2018

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER – un mare iubitor de interceptări ilegale și evaziune fiscală

Actualul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost nevoit să demisioneze în 2013 din funcția de prim-ministru al Luxemburgului (funcție pe care o deținea de 18 ani) din cauza implicării sale într-un mega-scandal legat de spionaj? …În decembrie 2012, în Luxemburg a fost înființată o Comisie Parlamentară de Anchetă, ca urmare a unor dezvăluiri referitoare la grave nereguli și practici ilegale comise între anii 2004-2009 de către Serviciul de Informatii din Luxemburg, plasat sub autoritatea directă a premierului Jean-Claude Juncker.


În raportul parlamentar s-a arătat că servicile secrete ale Luxemburgului au supravegheat ilegal politicieni și membri ai societății civile, au folosit autoturisme în scopuri personale și au cerut bani și alte favoruri în schimbul influențării unor oficiali. Potrivit comisiei parlamentare de anchetă, abuzurile ar fi cuprins şi plantarea ilegală de microfoane în spațiile ocupate de politicieni!
…Vă sună, pe undeva, cunoscut?
– Abuzuri ale serviciilor comise în perioada 2004-2009 (poate de aceea îi pupă Juncker lui Băsescu pielea lustruită a capului, probabil se află într-o afinitate de idei despre cum se conduce, cu ajutorul serviciilor, o țară).
– Plantare de microfoane și interceptarea/supravegherea ilegală a politicienilor (tocmai suntem în plin scandal chiar în România, într-o speță similară).
– Raport al unei Comisii parlamentare de Anchetă care vorbește în clar despre abuzurile serviciilor (tocmai am făcut publică partea mea de raport privind alegerile din 2009, în care exact la implicarea abuzivă, nelegală, neconstituțională a SRI fac referire).
În perioada în care a ocupat funcția de premier al Luxemburgului, distinsul domn Jean-Claude Juncker s-a implicat direct într-o uriaşă schemă de evaziune fiscală, care vizează multe dintre cele mai mari companii din lume. International Consortium for Invetigative Journalists a dezvăluit că autorităţile luxemburgheze sunt o parte esențială a unei uriaşe scheme de evaziune fiscală, colaborând cu cele mai mari patru companii de audit din lume – Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers – şi cu clienţii acestora, companii multinaţionale precum Apple, Amazon, Pepsi şi Ikea, pentru ca acestea să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro în ţările în care au operaţiuni. Aceste companii îşi rulează profiturile prin Luxemburg, cu ajutorul unor instrumente contabile complicate, astfel încât să plătească impozite aici şi nu în UE sau SUA. Astfel, giganţii globali ajung să aibă o rată de impozitare mai mică de 1%, faţă de 21% – media în UE.
Aceste operaţiuni se pot derula în Luxemburg doar prin încheierea unor acorduri fiscale individuale cu entităţile respective, care trebuie semnate de Guvern. Cele mai multe astfel de acorduri au fost semnate în timp ce Juncker conducea guvernul luxemburghez…
Conform investigațiilor, în perioada în care Juncker era premier şi ministru de finanţe al Luxemburgului, acesta a orchestrat opoziţia din grupul de lucru privind taxarea afacerilor, astfel încât nicio măsură mai serioasă de impunere fiscală corectă a marilor corporaţii să nu fie adoptată de Uniunea Europeană. Poziţiei Luxemburgului, cel mai important potrivnic al impunerii fiscale a corporaţiilor, i s-au raliat şi alte state europene, printre care şi… Olanda (de unde vine distinsul domn Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, fost ministru de Externe).
Fabio de Masi, vicepreşedintele Comisiei privind spălarea banilor, evitarea taxării şi evaziunea fiscală din Parlamentul European, care a examinat cu atenţie documentele, a cerut insistent demisia lui Juncker:
„Juncker este parte din problemă şi nu din soluţie. Este absurd ca milioane de europeni care au suferit de pe urma politicilor de austeritate … să îl aibă acum pe naşul evitării taxării ca preşedinte al Comisiei!”…
CONCLUZIE:
Dacă vrem cu adevărat să schimbăm lumea noastră în bine, nu o putem face continuând să mergem pe drumul minciunii și al imposturii. Iar acest lucru este valabil atât la nivel național, cât și la nivel internațional! Eu nu am de gând să pup pe nimeni pe chelie și nici să tac atunci când IMPOSTURA ar trebui evidențiată cu glas tare. Tocmai de aceea, o spun fără rezerve: Jean-Claude Juncker e un impostor! Nu are ce să caute în funcția pe care o deține și este o #RUȘINEpentru Uniunea Europeană faptul că un astfel de personaj se află la vârful ierarhiei comunitare!

marți, 19 septembrie 2017

Presa bulgară: "Nimeni în afară de Juncker nu ne vrea pe noi și pe români în Schengen"


Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus saptamana trecuta ca e timpul ca Romania si Bulgaria sa intre in spatiul Schengen. Insa, sustinerea sa pare una izolata pe scena europeana.
„Spatiul Schengen: Nimeni in afara de Juncker nu vrea Bulgaria sau Romania”, titreaza Sofia Globe.
Sursa citata noteaza ca, la scurt timp dupa anuntul de miercuri al lui Juncker, declaratiile acestuia au fost respinse de alti lideri europeni.
Spre exemplu, ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, nu vede „nicio posibilitate” ca Romania si Bulgaria sa intre in Schengen. Acesta sustine ca, atat timp ca granitele externe ale Uniunii Europene nu sunt suficient de sigure, va fi in continuare nevoie de verificari ale granitelor interne.
De atunci, continua Sofia Globe, toata lumea din Germania a transmis ca Bulgaria si Romania, tarile care au devenit parte a Uniunii Europene in urma cu 10 ani si jumatate, nu vor putea fi parte a grupului Schengen prea curand.
„In acele tari, este prea multa coruptie si crima organizata. Romania si Bulgaria nu indeplinesc criteriile pentru spatiul Schengen”, a mentionat Joachim Herrmann, ministru de Interne pentru Bavaria.
Thomas Strobl, ministrul de Interne pentru Baden-Wurttemberg, sustine ca cele doua tari au facut ceva progrese in lupta lor impotriva coruptiei si infractionalitatii, „dar nu au atins maturitatea de care au nevoie pentru o aderare la Schengen”.
In Saxonia Inferioara, ministrul de Interne Boris Pistorius a respins la randul sau propunerea lui Juncker: „Atat timp cat nu este clar cum putem organiza fiabil protejarea granitei europene, nu putem accepta mai multe tari in spatiul Schengen”.
Cancelarul Angela Merkel, aflat pe ultima suta de metri a campaniei electorale inainte de alegerile parlamentare de duminica, a avut un ton mult mai imbucurator pentru cele doua tari, spunand ca vrea largirea spatiului Schengen, in principiu. Potrivit liderului de la Berlin, propunerea lui Juncker reprezinta „o abordare rezonabila”, insa a precizat ca trebuie indeplinite conditiile.
NapocaNews

miercuri, 13 septembrie 2017

[Europe Direct Maramures] Discursul presedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker despre starea Uniunii Europene 2017


"Europa este, înainte de toate, o Uniune a libertății. Libertate, nu opresiune și dictatură, pe care continentul nostru le cunoaște prea bine, iar din păcate țările din Europa centrală și de est cu atât mai mult. Libertate să ne spunem părerea, fie că suntem simpli cetățeni sau jurnaliști – o libertate pe care de prea multe ori o considerăm ca fiind un dat. Pe aceste libertăți s-a construit Uniunea. Dar libertatea nu ne pică din cer. Trebuie să luptăm pentru ea. În Europa și peste tot în lume", a declarat președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în discursul privind starea Uniunii Europene 2017.

Mesajele privind contribuția României la viitorul Uniunii Europene, precum și detalii despre discursul integral, scrisoarea de intenție transmisă președintelui Parlamentului European și președintelui Consiliului European și foaia de parcurs pentru viitorul Europei sunt disponibile în comunicatul de presă din pagina:


Roxana MOREA
Consilier de presă

miercuri, 14 septembrie 2016

Europe Direct Maramureş. Discurs despre "Starea Uniunii Europene" 2016




Comunicatul de presă privind discursul despre "Starea Uniunii" 2016 este disponibil, în limbile engleză, franceză și germană, în pagina: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-16-3042_en.htm

Textul discursului susținut de președintele Comisiei Europene Jean-Claude JUNCKER este disponibil, în limbile engleză, franceză și germană, în pagina: http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-16-3043_en.htm

În pagina de mai sus este disponibilă și versiunea în engleză a broșurii ce reunește acest discurs, scrisoarea de intenție adresată președintelui Parlamentului European Martin SCHULZ și reprezentantului Președinției Consiliului UE, prim-ministrul Robert Fico, precum și raportul privind progresele înregistrate în realizarea celor 10 priorități politice ale Comisiei Europene.

Toate documentele vor fi publicate în limba română în decursul zilei în pagina:http://europa.eu/!cf37cP


Roxana MOREA
Consilier de presă