Originile ”securistice” și soroșiste ale premierului ungar Viktor Orban

În entuziasmul acesta global, aproape de tip nord-coreean, al presei și suveraniștilor europeni privind politica internațională înțeleaptă a lui Viktor Orban din ultimii ani, care a pariat ”pe calul cel bun” – adică din punctul de vedere istoric corect – pe alegerea lui Trump și pe amicul său Putin, îmi ridică mari semne de întrebare. Nu sunt de acord cu Iohannis, care știe multe de la SRI din dosarele plimbărilor premierului ungar prin Ardeal, ca să-i întoarcă spatele la propriu gazdei Viktor Orban, lăsat stânjenit și cu mâna întinsă la el acasă, la reuniunea liderilor europeni de la Budapesta. Viktor Orban și-a permis să facă pe rebelul pentru că el este de fapt portavocea unor puteri europene care au stat puternic în spatele lui. Dacă un lider român s-ar fi comportat, aproape impertinent pe scena diplomatică, ca și Viktor Orban la Bruxelles, Washington sau Moscova de mult era pe tocător atât el, cât și România. Așa că nu achiesez la entuziasmul suveraniștilor români față de Orban, care face anual declarații la Băile Tușnad frizând autonomia teritorială în Transilvania. În realitate, premierul care visează încă la Ungaria carptică de dinainte de 1918 nu este altceva decât un om obedient ideilor revizioniste central-europene, de secolul XIX, dar și o creație sofisticată a sistemului și securității maghiare comuniste. Premierul ungar Viktor Orban nu este un suveranist revoluționar, care vrea să salveze Europa de ”pandemia” progresistă, de marxism și de ”cancel culture”, ci doar mesagerul intereselor transnaționale germano-austriece și olandeze, implicit rusești în Europa. El este pus să spună lucruri pe care Berlinul, Viena și Haga nu le poate afirma public. Cum se explică faptul că, ani și ani de zile, Viktor Orban face pe reprezentantul opoziției, cu voie de la ”polițiune”, vorba lui Caragiale, dar absolut el și Ungaria niciodată nu suferă sancțiuni. De fiecare dată, Parlamentul European a interzis Comisiei Europene să înceapă procedurile de sancționare a premierului ungar și Budapestei pentru încălcarea statului de drept. De ce? Pentru că Viktor Orban este creația intereselor germano-austriece și olandeze din UE, care au o relație economică și politică strânsă, privilegiată, cu Moscova lui Putin. În Europa progresistă condusă de Bruxelles nu este sancționat copilul teribil de obraznic cu valorile europene, Viktor Orban, care dă cu flit la toate proiectele Comisiei Europene, ci România cu clasa ei politică slugarnică și românii, deși ascultă orbește absolut toate directivele europene, dar care nu sunt lăsați să circule liberi în Schengen, ca ungurii. Ca de obicei Bruxelles-ul discriminează România și nu vede Ungaria lui Orban care se vede acum pe cai mari după câștigarea alegerilor lui Trump în SUA. Orban e prieten și cu Putin și cu Trump și are telefonul deschis la liderul chinez Xi Jinping, deci vin vremuri grele pentru România, numai suveraniștii noștri au rămas blocați în proiect și idelism în această chestiune. Orban a făcut ceea ce a făcut doar pentru că a fost lăsat să facă și pregătit astfel de sistem ca să fie ”copilul obraznic” al Europei cu acceptul și oblăduirea ruso-gemană și nu numai.

Viktor Orban nu apărut din neant, ci a fost creația ideatică a securității și soroșismululi maghiar. Se trage dintr-o familie de religie calvină, cu anumite origini îndepărtate rroma. Datorită soției, Viktor Orban, în ultimii ani, s-a îndreptat spre catolicism, atras mai ales de grandoare şi rezonanţa naţionalist/imperialistă a catolicismului în Ungaria și de mitul Coroanei Sfântului Ştefan. Părinţii s-au numit Orbán Győző Bálint, fost antreprenor și agronom, iar mama Erzsébet Sípos (profesor de educaţie pentru nevoi speciale, logoped). A avut doi fraţi mai mici: Orbán Győző și Orbán Áron. Numele Győző este echivalentul maghiar al lui Viktor. Aşa că bătrânul Győző şi-a numit doi dintre fii săi după numele său! Deci putem spune că pe premierul Orban îl cheamă în realitate Győző Orban. În anii socialismului ”gulaș” din vremea lui Kadar, Viktor Orban a avut o copilărie fericită în localităţile rurale Alcsútdoboz şi Felcsút. În 1986 s-a căsătorit cu Anikó Lévai, de religie romano-catolică și de profesie jurist având împreună 5 copii: Ráhel, Gáspár, Sára, Róza, Flóra. Hobby-urile sale sunt sportul, în special fotbalul (a jucat în echipa de fotbal Felcsút). În 1981, tânărul Viktor Orban a absolvit Liceul Blanka Teleki din Székesfehérvár, unde a studiat limba engleză. Posibil ca în acest liceu de limbă engleză controlat de regimul comunist, Orban să fi fost tatonat de către ofițerii de legătură ai AVO? Era o practică în epocă ca și în România ceaușistă. În perioada 1981-1982, Orban a efectuat serviciul militar la o unitate legată de trupele de securitate (aici destinul e asemănător cu cel al politicienilor români de azi), după care a urmat studiile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1987. Facultatea Eötvös Loránd e recunoscută ca pepinieră pentru Soroș și pentru AVO. Viktor Orban în 1988 a fondat partidul FIDESZ, în plin regim comunist, care se putea face doar sub protecția securității maghiare – AVO. Deși Constituția maghiară avea legiferată existența partidului unic, adică partidul comunist, care se numea la ei Partidul Muncitoresc Socialist Ungar. Sper că realizați că tinerelul student Viktor Orban nu putea înființa un partid politic prin încălcarea Cosntituției R.P. Ungaria fără acceptul și sub controlul securității maghiare AVO. Viktor Orban a fost de fapt creația ideatică a acestui serviciu și apoi a lui George Soroș care l-a luat sub pulpana sa. În 1989 a primit o bursă de la Fundaţia Soros pentru a studia Ştiinţe Politice la Pembroke College, Oxford. Nu a stat mult, doar câteva luni, nu acela era mediul său de acțiune, după care s-a întors urgent acasă pentru a se ocupa de… politică.

În iunie 1989, Viktor Orban a câştigat o largă recunoaştere când a ţinut un discurs la reînhumarea fostului premier Imre Nagy, lider al Revoluţiei Maghiare din 1956, în care a cerut alegeri libere şi retragerea trupelor sovietice din Ungaria: „Dacă nu vom pierde din vedere ideea din 1956, vom alege un guvern care să îşi asume imediat tratativele cu privire la demararea neîntârziată a retragerii trupelor ruseşti”. În fața a o sută de mii de maghiari Viktor Orban ține un discurs la înmormântarea lui Imre Nagy, dușmanul lui Janos Kadar, care încă conducea R.P. Ungară. Cine l-a ales să vorbească pe tânărul Viktor Orban la aceste funeralii naționale bănuiți? A fost momentul când un tânăr de 28 de ani este împins pe scena politicii mari a Ungariei, sub controlul serviciilor secrete. Imre Nagy, vedeta comunismului reformator a revoluției din 1956, a fost executat în 1958 la Budapesta la ordinul lui Janos Kadar, după ce a stat închis într-o închisoare secretă la București. Între anii 1961-1989 cadavrul lui a fost ascuns în parcela 301 din Cimitirul Nou din Budapesta. Imre Nagy a fost reabilitat în 1989 și a fost reînmormântat solemn în același an la data de 16 iunie. Urmele trebuiau șterse. Imre Nagy, cu origini evreiești, a făcut parte din comandoul de execuție controlat de letonieni, și alți minoritari, de asasinare a întregii familii a țarilor Romanovi la ordinul dirct al lui Lenin în iulie 1917, la Ekaterinburg. Despre Imre Nagy, unul dintre membri comandoului – nu a făcut parte însă din plutonul de execuție, ci în spatele acestuia – pregătit pentru asasinarea familiei țarului rus a vorbit Viktor Orban pe 16 iunie 1989 la Budapesta. Filiația sentimentală Imre Nagy și Viktor Orban trebuie reținută de istorici. Să nu uităm colaborarea perfecta dintre AVO și KGB în 1989.

Nimic nu e întâmplător, iar din 1990 Orban cu barbă a devenit membru al Parlamentului ungar din partea acestui partid, iar în 1993 a devenit liderul acestuia. Sistemul se poate bucura de crearea unui lider pseudo-conservator obsedat de putere care a păcălit toată Europa. Orban şi cercul lui de prieteni din Fidesz, tineri, îndrăzneţi, impertinenţi, cu propriul lor stil vestimentar şi clipurile de campanie, contrastau cu perioada anterioară, cea a regimului Kádár. Radicalismul poziţiei lor a prevalat asupra liberalismului manifestat, respectiv stilul a prevalat asupra substanţei. Imaginea lor era în mod clar exagerată şi falsă. Cea mai bună definiție a lui Viktor Orban au dat-o tot politologii maghiari. La acea vreme s-a manifestat pregnant ”capitalismul de cumetrie”, în conexiune directă cu puterea politică, definit drept ”mafie de stat” așa cum afirma expertul ungar Bálint Magyar, în cartea sa ”Magyar polip – A posztkommunista maffiaállam”/ Caracatiţa ungară – Statul mafiot post-comunist (2013, reeditată în limba engleză în 2016). Deci, ”Patriotismul economic al lui Orbán” s-a dovedit asemănător unui sistem de clan, în care predomină loialitatea faţă de şef. Aceasta este o scurtă istorie a lui Viktor Orban, ”rebelul” sistemului și liderul care are deschise ușile la Putin, Trump și Xi Jinping și la care Iohannis i-a întors spatele. ”Suveranistul” Viktor Orban este antisistemul creat de sistem.

Ionuț Țene

Dosarul lui Băsescu s-a găsit și este desecretizat!

Jurnalistul Sorin  Roșca Stănescu susține într-un editorial că fostul președinte Traian Băsescu a fost deconspirat și că se confirmă faptul că acesta a făcut parte din serviciul secret sovietic KGB. Sorin Roșca Stănescu a susținut aceste lucruri în editorialul său publicat pe  Corect News:

 „Inevitabilul s-a întâmplat. Tot ceea ce am scris și am spus despre Traian Băsescu s-a confirmat. Din cele mai oficiale surse. Serviciul secret olandez  l-a deconspirat. Fostul președinte al Romaniei a fost, pe rând, turnător al Securității, apoi ofițer de informații al Direcției de Informații Externe și a sfârșit, exact așa cum am scris ani în șir, prin a fi racolat, la Anvers, de către spionajul sovietic.

Din 2004, i-a servit pe americani. Care, o vreme, l-au răsplătit. Iar astăzi l-au lăsat din mână. De ce această dezvăluire oficială provine tocmai din arhivele secrete ale Olandei? Din simplul motiv că, în diviziunea muncii contrainformative a statelor  NATO, în perioada în care Traian Băsescu  s-a aflat în misiune la Anvers ca șef al Agenției Navrom, Olanda a răspuns de supravegherea unor agenți ai unor state din estul Europei, inclusiv România.”

O parte din arhiva de la Haga a fost desecretizată. În cazul Traian Băsescu, desecretizarea s-a produs cu mai multă vreme în urmă, atunci când, în  vederea vizitei familiei regale din Belgia  în România, a fost întocmit un raport în ceea ce îl privește pe fostul șef al  statului român. Conform acestui raport, Traian Băsescu a devenit ofițer  DIE specializat în transportul de armament și spionaj militar, în baza  unui document semnat,  încă din 1973, de către  Nicolae Ceauseșcu prin care șefii misiunilor Navrom din străinătate urmau să devină, automat – desigur, după o instruire adecvată – ofițeri  acoperiți ai statului roman, specializați în spionaj militar și trafic de  arme. Când a ajuns șeful Agenției Navrom, Traian Băsescu, rețeaua era condusă de prietenul său Silvian Ionescu. Cel care, recent, l-a și dat în vileag. Exista  un general al fostului KGB urmărit încă și azi, Albert Ignatenko, care, în anii 80, acționa în statele Benelux și, în primul rând, în Olanda, un stat cheie pentru facilitățile sale  portuare și o platformă internațională a traficului de armament, dar și de diamante. Traian Băsescu a lucrat, așadar, o vreme sub dubla comandă, sub comanda lui Silvian Ionescu pentru DIE, și sub comanda lui Albert Ignatenko pentru  KGB.

Acolo, la Anvers, el l-a cunoscut, a colaborat indeaproape și s-a împrietenit cu maiorul sovietic Viktor Bout, și el ofițer acoperit KGB, și el specializat în spionaj militar și trafic de arme. Între timp, Traian Băsescu a ajuns ministru al Transporturilor și, apoi, președinte al României, menținându-și legăturile strânse cu Viktor Bout care,  în aceeași perioadă de după 90,  până în urmă cu câțiva ani, când a fost capturat de americani, a ajuns cel mai mare traficant de arme din lume. Nu întâmplător, el a inspirat opera cinematografică “Regele armelor”, în care rolul  principal l-a jucat

Nicolas  Cage.

În arhiva de la Haga, Traian Băsescu ocupă un loc de cinste, acestui personaj fiindu-i dedicate zeci și zeci de rapoarte. La aceste rapoarte au avut  acces, cum era și firesc, în cadrul parteneriatului NATO, și americanii. Începând din 2004, aceștia, la rândul lor, l-au folosit pe Traian Băsescu.  astăzi, documentele transpiră din simplul fapt ca nimeni nu mai are nevoie  de Băsescu și, pentru serviciile secrete occidentale, a sosit ziua răfuielilor. Ce ar urma să se întâmple? Un lucru foarte simplu. Dacă ceea ce se afirmă în rapoartele serviciului secret olandez, care astăzi este un partener al serviciilor secrete din România, este real, atunci rezultă că un trădator al statului român s-a  aflat, ani de zile, în importante funcții de conducere ale statului, inclusiv în cea mai înaltă dintre acestea. Iar trădarea de țară trebuie anchetată, judecată și pedepsită ca  atare, chiar dacă trădătorul, în mod teatral, săruta, cu lacrimi în ochi, Tricolorul atunci când se despărțea de Palatul Cotroceni”.

Traian Băsescu, dat în vileag de serviciul secret olandez: a fost slugă la mai mulți stăpâni!

Inevitabilul s-a intamplat. Tot ceea ce am scris si am spus despre Traian Basescu s-a confirmat. Din cele mai oficiale surse. Serviciul secret olandez l-a deconspirat. Fostul presedinte al Romaniei a fost, pe rand, turnator al Securitatii, apoi ofiter de informatii al Directiei de Informatii Externe si a sfarsit, exact asa cum am scris ani in sir, prin a fi racolat, la Anvers, de catre spionajul sovietic. Din 2004, i-a servit pe americani. Care, o vreme, l-au rasplatit. Iar astazi l-au lasat din mana. 

De ce aceasta dezvaluire oficiala provine tocmai din arhivele secrete ale Olandei?! Din simplul motiv ca, in diviziunea muncii contrainformative a statelor NATO, in perioada in care Traian Basescu s-a aflat in misiune la Anvers ca sef al Agentiei Navrom, Olanda a raspuns de supravegherea unor agenti ai unor state din estul Europei, inclusiv Romania. O parte din arhiva de la Haga au fost desecretizata. In cazul Traian Basescu, desecretizarea s-a produs cu mai multa vreme in urma, atunci cand, in vederea vizitei familiei regale din Belgia in Romania, a fost intocmit un raport in ceea ce il priveste pe fostul sef al statului roman. 

Conform acestui raport, Traian Basescu a devenit ofiter DIE specializat in transportul de armament si spionaj militar, in baza unui document semnat, inca din 1973, de catre Nicolae Ceausescu prin care sefii misiunilor Navrom din strainatate urmau sa devina, automat – desigur, dupa o instruire adecvata –, ofiteri acoperiti ai statului roman, specializati in spionaj militar si trafic de arme. Cand a ajuns seful Agentiei Navrom, Traian Basescu in aceasta calitate a ajuns, iar reteaua era condusa de prietenul sau Silvian Ionescu. Cel care, recent, l-a si dat in vileag.

Exista un general al fostului KGB urmarit inca si azi, Albert Ignatenko, care, in anii 80, actiona in statele Benelux si, in primul rand, in Olanda, un stat cheie pentru facilitatile sale portuare si o platforma internationala a traficului de armamet, dar si de diamante.

Traian Basescu a lucrat, asadar, o vreme sub dubla comanda, sub comanda lui Silvian Ionescu pentru DIE, si sub comanda lui Albert Ignatenko pentru KGB.

Acolo, la Anvers, el l-a cunoscut, a colaborat indeaproape si s-a imprietenit cu maiorul sovietic Viktor Bout, si el ofiter acoperit KGB, si el specializat in spionaj militar si trafic de arme. Intre timp, Traian Basescu a ajuns ministru al Transporturilor si, apoi, presedinte al Romaniei, mentinandu-si legaturile stranse cu Viktor Bout care, in aceeasi perioada de dupa 90, pana in urma cu cativa ani, cand a fost capturat de americani, a ajuns cel mai mare traficant de arme din lume. Nu intamplator, el a inspirat opera cinematografica “Regele armelor”, in care rolul principal l-a jucat Nicolas Cage.

In ahiva de la Haga, Traian Basescu ocupa un loc de cinste, acestui personaj fiindu-i dedicate zeci si zeci de rapoarte. La aceste rapoarte au avut acces, cum era si firesc, in cadrul parteneriatului NATO, si americanii. Incepand din 2004, acestia, la randul lor, l-au folosit pe Traian Basescu.

Astazi, documentele transpira din simplul fapt ca nimeni nu mai are nevoie de Basescu si, pentru serviciile secrete occidentale, a sosit ziua rafuielilor.

Ce ar urma sa se intample? Un lucru foarte simplu. Daca ceea ce se afirma in rapoartele serviciului secret olandez, care astazi este un partener al serviciilor secrete din Romania, este real, atunci rezulta ca un tradator al statului roman s-a aflat, ani de zile, in importante functii de conducere ale statului, inclusiv in cea mai inalta dintre acestea. Iar tradarea de tara trebuie anchetata, judecata si pedepsita ca atare, chiar daca tradatorul, in mod teatral, saruta, cu lacrimi in ochi, tricolorul atunci cand se despartea de Palatul Cotroceni.

               

                                                Autor: Sorin Roşca Stănescu

Jocul cu fantoma lui Ion Mihai Pacepa

În ultimul timp, „jivinele pacepiste“ au devenit, din nou, virulente. Cine sînt acestea? Nimic mai simplu de definit: acei indivizi lipsiţi total de cele mai elementare noţiuni în domeniul spionajului şi al contraspionajului, semidocţi în ale istoriografiei, mari meşteri în promovarea politicilor moscovite kaghebiste şi, poate de aceea, cu influenţă şi bine remuneraţi, care, din 1990 încoace, au vrut să ne fure sufletul, ne-au călcat în picioare răbdarea, ne-au terfelit demnitatea, încercînd să ne demonstreze ceva ce este împotriva oricărui raţionament şi brume de bun-simţ: anume că trădătorii de Neam şi de Ţară ar trebui consideraţi eroi. Drept model, nu au găsit pe nimeni altcineva mai potrivit, decît pe Ion Mihai Pacepa, fostul general de Securitate, care în 28 iulie 1978, în timp ce se afla în misiune, a „dezertat“. Dar ce i-a făcut, oare, să scoată din nou capul şi să se facă de rîs? Faptul că istoricul american Larry Watts a publicat primele două volume din trilogia promisă, despre Istoria contemporană a României.

O istorie bazată pe o reconstituire onestă, corectă, echilibrată, realizată cu metode ştiinţifice şi o imensă cantitate de date şi documente inedite, la care a adăugat o bibliografie impresionantă, în care, alături de mari istorici şi analişti occidentali, citează istorici români şi lucrările lor. Desigur că nu oricine are răbdarea sau capacitatea de a parcurge cu atenţie această monumentală operă a istoricului american, ambele volume publicate la RAO, una dintre cele mai renumite edituri din România. Primul volum, „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România”, are 800 pagini, iar cel de-al doilea, „Cei dintîi vor fi cei din urmă. România şi sfîrşitul Războiului Rece”, are 700 pagini. Bibliografia impresionantă, formată din 803 cărţi şi articole, pe care autorul a inserat-o la sfîrşitul primului volum şi pe care a citat-o, în totalitate, în aparatul critic al celor două volume, reprezintă o dovadă indubitabilă a erudiţiei sale. După cum a mărturisit istoricul american, urmează şi un al treilea volum, dedicat Revoluţiei române, începută în acel decembrie, inutil de sîngeros, din 1989. Am stat şi m-am întrebat: ce se poate reproşa unei asemenea opere monumentale, de care, sînt absolut sigur, orice istoric ar fi mîndru? În fond, care-i meritul şi ineditul acestor lucrări? Larry Watts susţine, printre altele o teză perfect argumentată, şi anume că „mitul eroului Pacepa” nu a fost altceva decît unul dintre instrumentele vastului arsenal cu care Serviciile Secrete sovietice şi-au realizat măsurile active contra României, în perioada 1965-1989. Iată şi motivul pentru care „jivinele pacepiste”, clonate perfect după kaghebişti, încep să scoată capul, să latre pe unde apucă, doar-doar i-o mai asculta sau lua cineva în seamă. Dar nu doresc să mă refer la penibilul dialog, regizat de un jurnalist al unui post de televiziune, cu fantoma lui Pacepa, ci la hîrdăul cu lături pe care o anume Iulia Nueleanu îl aruncă asupra istoricului American, prin articolul publicat în „Curierul”, nr. din 30 iulie 2013. Titlul articolului e sugestiv: „Fostul şef CIA James Woolsey: Larry Watts minte cu neruşinare în cazul Pacepa!”. După ce am parcurs acest titlu, m-am apucat să citesc articolul, cu interesul istoricului de bună-credinţă, crezînd că voi găsi argumente care să aducă cel puţin o nuanţă la teoria lui Larry Watts. După ce l-am parcurs, am rămas stupefiat. De ce? În primul rînd, pentru că pe mine m-au învăţat marii mei profesori de la Facultatea de Istorie, din cadrul Universităţii Bucureşti (1976-1980), că ai dreptul să critici un istoric doar în condiţiile în care ai o operă mai mare, sau cel puţin egală, cu opera lui. Iar dacă nu ţii cont de această regulă fundamentală, atunci nu eşti istoric, ci un simplu cîrcotaş, adică un penibil, printre mulţi alţii. Ei bine, sincer să fiu, nu pot să-mi reprim curiozitatea, şi să întreb: cîte lucrări de istorie a scris Iulia Nueleanu, care îşi permite afirmaţii atît de grave la adresa operei istoricului american? Dar, să le luăm pe rînd. Mai întîi, ziarista cu pricina scoate din context nişte afirmaţii făcute de James Woolsey, cel care a îndeplinit funcţia de director al C.I.A., în perioada 1993-1995, potrivit cărora „C.I.A. nu are autoritatea de a lua o asemenea decizie. Doar preşedintele Statelor Unite ar putea oferi azil politic”. Din cîte ştim noi, istoricii români, în anul în care Pacepa a dezertat în S.U.A. (1978), funcţiona „Immigration and Nationality Act”, care, la art. 313, lit. a şi c

menţiona: „C.I.A. are posibilitatea şi competenţa de a propune acordarea cetăţeniei americane unui număr de 125 persoane pe an”. Chiar Pacepa mărturiseşte, în lucrările sale memorialistice, faptul că a primit cetăţenia americană, abia după 9 ani, interval de timp în care a fost supus de către C.I.A. unui program special (Defector Program) de interogare amănunţită (debriefing), după care a primit „meal ticket” (bilet de intrare). Mai mult, Pacepa recunoaşte în scrierile sale, dar şi în interviurile acordate: „Am lucrat 27 de ani pentru K.G.B.”. De aici deducem cu uşurinţă faptul că, pe timpul interogatoriilor, Pacepa a recunoscut că este agent K.G.B.. şi, dacă a recunoscut acest lucru, era şi normal să recunoască şi misiunea pe care o avea: aceea de a-l compromite pe Nicolae Ceauşescu în faţa opiniei publice mondiale şi, bineînţeles, şi în faţa românilor. Este extrem de interesant că atît Pacepa, cît şi James Woolsey, omit să ne spună că generalul dezertor a obţinut cetăţenia americană şi „biletul de intrare”  abia după venirea la putere în U.R.S.S. a lui Gorbaciov. Din acest moment, americanii şi-au pierdut interesul pentru Ceauşescu, axîndu-şi politica externă pe sprijinul şi colaborarea cu Gorbaciov. Este momentul în care Pacepa îşi publică, însoţit de mult zgomot mediatic, „Orizonturi roşii”, un volum de minciuni ordinare, avînd un scop politic bine definit: compromiterea lui Nicolae Ceauşescu. Adică, începea punerea în scenă a setului de măsuri active, ce aveau să se finalizeze în ziua de 25 decembrie 1989, la Tîrgovişte. Acest lucru îl spune şi Larry Watts, susţinut de o bază documentară vastă. În nici un caz teza lui nu stă în mărturisirea pe care i-ar fi făcut-o James Woolsey, şi pe care acesta, acum, nu o mai recunoaşte.  O altă inepţie pe care am întîlnit-o în articolul din ziarul „Curentul” sună, textual: „Generalul Pacepa făcea parte din Serviciul Român de Informaţii, iar toate serviciile de informaţii din blocul sovietic erau, sub o formă sau alta, controlate de către K.G.B.”. Iată o dovadă de ceea ce poate să facă incultura istorică dintr-un jurnalist. Să-i amintim ziaristei cu pricina că generalul Ioan Mihai Pacepa a făcut parte din Departamentul Securităţii Statului, instituţie desfiinţată în 30 decembrie 1989, prin Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Serviciul Român de Informaţii a luat fiinţă, ca instituţie, pe 27 martie 1990, tot printr-un Decret al C.F.S.N.. O rog pe ziaristă să-şi completeze cultura într-un domeniu în care, după inepţiile pe care le scrie, se vede că are mari lacune. În al doilea rînd, o informăm pe ziaristă că Securitatea română, după plecarea consilierilor sovietici din România, în decembrie 1964, a fost singura instituţie de acest gen din blocul sovietic care nu a mai fost controlată de sovietici.

Documentul privind retragerea consilierilor sovietici din instituţia Securităţii din România a fost publicat, cu mai mulţi ani în urmă, într-o culegere de documente, coordonată de profesorul Ioan Scurtu, despre „Retragerea trupelor sovietice din România”. Consilierii sovietici din celelalte instituţii de securitate ale ţărilor din Tratatul de la Varşovia au fost retraşi după 1990. Noi, istoricii români, mai ştim că Serviciile de Intelligence occidentale cunoşteau cu precizie că ofiţerii români nu mai colaborau de mult cu ofiţerii sovietici. Este un aspect sesizat şi recunoscut cu francheţe de Tjeerd Sleeswijk Visser, fostul director al Serviciului olandez de Informaţii Militare, cînd ne-a vizitat ţara şi a fost oaspetele Academiei Naţionale de Informaţii. Iată ce a declarat public domnia sa: „Departamentele de contraspionaj aparţinînd Serviciilor naţionale de Informaţii din statele N.A.T.O. au condus, în anii războiului rece, monitorizări complexe asupra activităţii diplomaţilor români din „lagărul comunist”, suspecţi a fi cadre de Securitate. Astfel de operaţiuni de supraveghere, prin care se culegeau şi date de studiu referitoare la personalitatea acelor „ţinte”, au pus în evidenţă că agenţii de informaţii români aveau cu totul alt profil şi alte preocupări în raport cu cadrele K.G.B.-ului şi ale celorlalte Servicii de Securitate din statele-satelit. Agenţii români nu erau marcaţi de mentalitatea confruntării de la bloc la bloc, iar controlul efectuat de-a lungul anilor indica limpede că nu desfăşurau activităţi anti-N.A.T.O. Adaug la toate acestea faptul că rezultatul aceloraşi verificări, seriate, încrucişate, pe orizonturi largi de timp, nu au evidenţiat participarea ofiţerilor români la operaţiuni comune cu K.G.B.-ul”. Iată, deci, opiniile profesioniştilor (adevăraţilor seniori) occidentali ai Intelligence-ului despre ofiţerii români, fapt ce umple de ridicol afirmaţiile răutăcioase şi pline de venin, pornite din minţile bolnave ale „antisecuriştilor” de la noi, ori de aiurea. E adevărat că printre ei se află, o spun cu regret, şi ziarista Iulia Nueleanu. Prostiile pe care le debitează ea nu se opresc, însă, aici. Mai întîlnim şi alte mostre potrivit cărora lucrarea lui Larry Watts ar fi „contestată în mediul academic”, sau că n-ar aduce nimic original, pentru că temele abordate de istoricul american ar fi fost „discutate şi dezbătute, în ultimii ani, în istoriografia românească şi europeană”. Chiar aşa? Facem afirmaţii fără să aducem exemple, spre a le argumenta? Criza de argumente de care suferă ziarista Iulia Nueleanu o determină, la un moment dat, să atace viaţa particulară a istoricului american. Expresiile folosite, limbajul, felul în care îşi construieşte atacul la persoană scot în evidenţă cel mai pur stil „stalinist” de a face jurnalism. Adică, în lipsă totală de cultură istorică, de bune intenţii, utilizează ceea ce, în anii ’50, ai „stalinismului matur”, se numea acţiune de demascare sau de compromitere, în care marii condeieri ai regimului erau maeştri. Vezi cazul kaghebistului Silviu Brucan, care transforma într-un articol de presă orice material compromiţător, livrat cu subtilitate. Am crezut că acei ani au apus demult, dar constat că mentalul stalinist încă mai bîntuie prin presa românească, deşi au trecut mai bine de 2 decenii de democraţie. Fantoma stalinismului încă mai bîntuie prin redacţiile mass-media româneşti, aşa cum fantoma lui Pacepa mai apare din cînd în cînd, pentru a încerca să ne mintă în faţă. Le-aş recomanda „jivinelor pacepiste”, care au uitat că KGB-ul s-a desfiinţat între timp, să-l mai lase pe bătrînul trădător să se odihnească în pace (dacă o mai trăi?!). El şi-a încheiat demult misiunea pe care a avut-o, aceea de a dezerta. În rest, fantoma lui Pacepa continuă să facă năzbîtii, unele frizînd ridicolul.  Ceea ce mulţi nu ştiu – este faptul că aceia care se joacă cu fantoma lui Pacepa nu sînt din Serviciile Secrete
americane. Aceştia ştiu să-şi respecte partenerii, sînt oneşti, ştiu bine ceea ce ştiu şi, în primul rînd, nu ar putea să le facă rău, adică să-i lucreze pe la spate, prin măsuri active, aşa cum au procedat cu noi alţii, în alte timpuri. Cînd au venit la Bucureşti, au declarat: „S.I.E. şi S.R.I. sînt remarcabile. Apreciem profesionalismul şi integritatea ofiţerilor români” (John Brennan, şeful actual al C.I.A.). Prin urmare, dacă nu americanii, atunci cine se joacă cu fantoma lui Pacepa?

P.S. Pentru Iulia Nueleanu:  Nici un singur veteran al S.R.I., nici măcar aceia care s-au numărat printre membrii de bază ai fostei Securităţi, nu îl consideră pe Larry Watts drept „cel mai luminat istoric al ţării”, din trei motive:

-1) Larry Watts este, totuşi, cetăţean american;

-2) avem şi noi, românii, istorici, academicieni în viaţă, cu care ne mîndrim;

-3) pasiunea cu care a studiat Istoria României, îl poate recomanda pe Larry Watts, în cel mai bun caz, un prieten al românilor, iar veteranii din Serviciile Române de Informaţii, ca orice români adevăraţi, ştiu să-şi respecte prietenii, dar nu şi trădătorii.

Şi să mai ştiţi, doamnă, că nici un veteran al fostei Securităţi nu l-a plimbat pe Larry „ca pe sfintele moaşte”, tocmai pentru că oamenii aceia sînt români adevăraţi şi ştiu ce înseamnă respectul şi păstrarea demnităţii în faţa unui semen de-al lor. Este bine să fim buni români şi să nu le facem jocul kaghebiştilor. „Mirosul rînced şi pătrunzător al Securităţii”, o expresie utilizată în articol, trădează nu numai lipsa de respect pentru carierele profesionale ale unor ofiţeri pe care partenerii actuali îi apreciază şi i-au perceput corect la momentul respectiv, deşi le erau adversari, ci, pur şi simplu, o răutate greu de înţeles. Iată fair-play-ul din lumea Intelligence-ului, de care nu sînt capabili ziariştii făgăduiţi, sau cum i-am denumit, la început, pe kaghebişti. Un mare şef al unui important Serviciu de Informaţii spunea că spionajul este o ocupaţie pentru domni. Prin urmare, cine nu e domn şi încearcă să facă jocuri în Intelligence – devine „jivină”.  Ce ştiu aceşti bolşevici, cu semnul schimbat, despre ofiţerii de informaţii români, mai vechi sau mai noi? Despre stressul în care au trăit, despre riscurile cu care s-au confruntat, despre umilinţele suportate din partea politicului? Cine îşi permite să vorbească în mod peiorativ despre ei? În legătură cu cele afirmate în articol la adresa domnului Mugur Isărescu, respectiv că domnia-sa nu ar fi consultat istorici înainte de a-şi elabora discursul, precizez că atît subsemnatul, cît şi domnii Ioan Talpeş şi Cristian Păunescu – oameni cu o operă istorică recunoscută – au fost prezenţi la Banca Naţională, pe 15 decembrie 2011. Am luat cuvîntul, imediat după domnul guvernator, şi mi-am început intervenţia cu fraza: „Ce frumoasă e Istoria, atunci cînd este reconstituită corect, fără interese politice, pe o bază documentară solidă şi o argumentaţie coerentă şi impecabilă”. Aceasta a fost, de altfel, şi ideea fundamentală în jurul căreia mi-am dezvoltat discursul. Dar au mai fost omise şi alte lucruri din categoria celor esenţiale. Înaintea noastră, directorul S.R.I., George Cristian Maior, a prezentat cartea lui Larry Watts, la ,,Bookfest”. Mai mult decît atît, cu puţin înainte, la Biblioteca Centrală Universitară, regretatul academician Florin Constantiniu şi academicianul Dinu Giurescu au apreciat la justa sa valoare contribuţia ştiinţifică a cărţii lui Larry Watts. Nu mă mai miră prostia pe care aţi făcut-o, alăturîndu-vă corului schizofrenic al „jivinelor pacepiste”.

Prof. univ. dr. CRISTIAN TRONCOTĂ

Corina Creţu, un posibil agent KGB ?!

Corina Creţu ar putea fi o ,,informatoare" a KGB-ului, bănuieşte generalul Ion Mihai Pacepa (85 de ani), fostul şef al serviciilor române de informaţii. Într-un comentariu publicat ieri, 13 august 2013, pe un portal de dezvăluiri din Statele Unite, Pacepa încearcă să facă lumină în ceea ce el numeşte ,,latura întunecată a prietenei blonde a lui Colin Powell". Cu referire la posibila idilă dintre fostul secretar de stat american şi europarlamentarul român. Până la această oră, Corina Creţu nu a putut fi contactată.

Ion Mihai Pacepa a comentat, din punctul de vedere al unui şef de servicii, recentul scandal în care au fost implicaţi Colin Powell şi Corina Creţu, subliniind că acum există o ,,nouă generaţie de agenţi, inteligenţi şi sexy".

"Din păcate, am aflat recent că acest mare patriot american, persoană onorabilă şi general respectat, Colin Powell, ar fi fost ţinta unei capcane a serviciilor. Nu ştim cu exactitate când a început această lungă legătură şi cât de intimă a devenit, (...) dar sunt câteva elemente care sugerează că scenariul a fost modelat pe tiparele KGB-ului",

a subliniat generalul Pacepa.

În schimbul de mailuri dintre Colin Powell şi Corina Creţu, interceptat recent de un hacker, europarlamentarul român îşi destănuia marea iubire pentru diplomatul american, pe care dorea cu disperare să îl vadă.

Generalul Pacepa mai scrie despre Corina Creţu că este o blondă atractivă şi că toată lumea caută un jenant Cyber-flirt între un înalt oficial american şi un frumos agent socialist dintr-o ţară străină.Realitatea.Net

                                                                                      Cristi SOMEŞAN