Putea, naibii, să îl ia careva cu „aveonul” lui și îl lăsa la prima stație, mergea el pe jos până acasă, câțiva pași…
Băga sepepistul la „ia-mă, nene”, o punea în față pe Dna Delia, că avea șanse mai mari să oprească vreun Wizz, da’ măcar nu degera săracu’ precum puiul de Gostat…