— povestire lirică, în cheie de autor —
„Omul sfințește locul” nu este doar o zicere
moștenită din vechimi, ci o respirație a adevărului. Acolo unde Creatorul te
așază, dacă îți lași sufletul să lucreze și inima să ardă, locul începe să te
recunoască. Devine casă. Devine rost.
Scriu despre un loc care nu se compară cu niciunul
dintre cele văzute: Chiuzbaia. Am ajuns aici într-o zi de Brumărel, pe 30
octombrie 2011, la invitația lui Vasile Bele — om cu suflet tânăr, energie vie
și grijă statornică pentru tot ce înseamnă sărbătoare, tradiție și memorie. Ne
știam de puțin timp, dar m-a tulburat felul în care a știut să fie om, până la
capăt: l-a însoțit pe un veteran de război până acasă, în Firiza, purtând urna
în care cei prezenți adunaseră o mângâiere pentru o bătrânețe mai ușoară.
Atunci am înțeles că adevărata cultură începe cu bunătatea.
În Chiuzbaia era prăznuită Marița Grigor — emblemă a
hărniciei și a creației populare lirice, păstrătoare de tradiții, un model de
tărie blândă pentru bunici și pentru cei care vin. Vocea ei, melodioasă, se
leagănă firesc de muncile casei: toarce, țese, cântă — și totul se adună într-o
poezie trăită. De curând, drumul ei s-a împletit cu drumul scrisului, iar creațiile
adunate spun mai mult decât orice laudă: spun continuitate.
Nu pot uita căldura sătenilor, nici prezența
oamenilor care dau chip unei comunități vii. Sărbătoarea s-a ținut în aer
liber, în fața bisericii; Căminul cultural era în reparație, dar parcă tocmai
cerul a vrut să fie acoperiș. Soarele a fost martor, iar vremea — o
binecuvântare de Brumărel. Am simțit atunci că Dumnezeu privește și zâmbește.
Cu bucuria aceea curată, care te face să scrii fără
să te gândești la tine, am așternut versuri și le-am dăruit Mariței Grigor. Au
intrat mai târziu într-un volum ce poartă zâmbetul orașului, dar rădăcina lui
rămâne aici — într-un sat unde oamenii sfințesc locul, iar locul, la rândul
lui, îi ține întregi.
— Gainariu Tazlău Viorica — Scriitor, Liga Scriitorilor –
Filiala Maramureș
