”Mihai, Te-am rugat să mă anunţi când vrei să pleci!”

 ”Artiştii sunt copiii lui Dumnezeu” spuneam când alţi colegi îmi reproşau că ”De ce Mihai este scutit de condică?!!”. Da, şi noi suntem copiii Domnului, dar altfel… mă bâlbâiam eu încercând să justific statutul special pe care i l-am creat lui Mihai.

La început a făcut Şcoala tehnică de arhitectură la Bucureşti după care a venit la muzeu. După câţiva ani s-a înscris la Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte decorative, Secţia ceramică – sticlă. Pasiunea lui fiind sculptura a trăit ca student prin atelierele sculptorului Gheorghiţă, care l-a apreciat şi l-a îndrăgit foarte mult, dar şi ale altor artişti ai vremii.

Şi-a iubit părinţii până la veneraţie. Erau fiinţe firave, bolnăvicioase pe care le-a ocrotit şi s-a rugat pentru sufletul lor.

Mihai a fost dominat prin educaţie de o puternică credinţă religioasă. Biserica greco-catolică fiind interzisă, Mihai a frecventat cu regularitate biserica romano-catolică, ca şi alţi români din Sighet şi împrejurimi. După moartea părinţilor, a rămas în grija mătuşilor sale devotate. A avut o adevărată veneraţie faţă de uncheşul Gheorghe – Gheorghe Borodi din Vad, maistărul de porţi pe care l-a luat sub ocrotire Francisc Nistor la sugestia lui Vida Gheza. Fery Baci asculta de Vida Gheza, preţuindu-l pentru omenia şi prietenia sa.

Aşa a intrat şi Mihai în atenţia noastră. Talentul şi ambiţia l-au determinat să-şi contureze personalitatea artistică. Frecventa cercurile de tineri artişti din Sighet, cu permanente încercări spre Baia Mare şi Bucureşti. De aici începe şi o schimbare radicală în comportament, fiind influenţat în special de Mihai Olos, care era în mare vogă.

I-am intuit drama şi am încercat cu delicateţe să îl fac să înţeleagă că fiecare artist are personalitatea şi destinul lui. Nu realizam suferinţa în care se găsea din cauza staturii sale. Se îndrăgostea mereu de fete mult mai înalte decât el, care nu ştiau să-i preţuiască sentimentele. A suferit cumplit şi din această cauză.

Mihai devine la un moment dat victima „Casei Poporului”. Salariile la muzeu erau foarte mici. Toţi eram tineri şi nu aveam alte surse de finanţare. Mai scriam câte un articol la ziar, participam la o emisiune la radio sau televiziune şi aşa ne mai completam veniturile. Această nemulţumire l-a determinat pe Mihai să îşi caute altă sursă de existenţă. Într-o zi îmi spune că are un salariu de 10.000 lei (în timp ce salariul la mu­zeu era între 1.000-2.000 lei). A fost angajat la o unitate nou creată în Sighet care lucra pentru Casa Poporului piese mari din marmură şi/sau piatră de Viştea. Lucrările artistice făcute de Mihai s-au plătit bine, dar şi munca era pe măsură. Lucra 10-12 ore pe zi, înghiţind praf de piatră fără să beneficieze de o minimă protecţie.

Acum, intrând în diverse anturaje, încep şi competiţiile bahice, care întotdeauna se finalizau rău.

După Revoluţie a plecat în Franţa, stabilindu-se la Dijon, prin căsătoria cu o artistă. Revenea des în ţară, mă ţinea la curent cu viaţa lui, până la un moment dat când s-a întrerupt totul. Eu m-am retras prin pensionare, iar Mihai nu m-a mai căutat.

La muzeu a fost muzeograf corect, care şi-a făcut datoria. Muzeul era la începuturi. Desenele şi planurile la câteva case pe care i le-am sugerat le-a făcut cu corectitudine şi cât se poate de minuţios. Totdeauna dorea să facă ceva deosebit, ori munca de muzeograf era standardizată şi plictisitoare dacă nu o abordai creativ. A fost corect şi cinstit în toată perioada în care a lucrat la muzeu. A reuşit să se impună în Sighet prin creaţiile sale: mozaicuri de mari dimensiuni, sculptură monumentală de anvergură. A înnobilat oraşul (parcurile, scuarele etc.) cu lucrări de sculptură monumentală. A organizat expoziţii în ţară şi peste hotare. S-a impus prin creaţia sa. Ultima lucrare a fost bustul lui Mihai Eminescu, sculptat cu mare forţă în marmură albă. I-am sugerat o galerie de portrete cu personaje maramureşene.

În ultimii ani mă evita. Nu ne mai vizita nici acasă inopinat şi la ore târzii. Se ruşina când ne întâlneam. Mă îmbrăţişa şi aşa scund cum era mă strângea cu o forţă greu de imaginat. Erau gesturi tăcute ale unui limbaj sentimental. Era interesat de fetele mele şi de evoluţia lor.

I-am intuit drama pe care o trăia. Simţeam că se va sfârşi aşa cum s-a şi întâmplat. I-am spus deschis câteva lucruri, într-o discuţie bărbătească între noi…. A lăcrimat tăcut.

Te-ai dus Mihai aşa cum nu trebuia. Mai aveam multe să ne spunem şi chiar să ne sfătuim în problema Maramureşului.

Te îmbrăţişez, Mihai!

Mihai Dăncuş

Un vis devenit realitate pentru sculptorul sighetean Ioan Bledea care a lansat astăzi un volum despre viaţa şi activitatea sa

Un vis devenit realitate. Sculptorul sighetean Ioan Bledea a lansat astăzi în grădina casei sale un volum pe care şi-l doreşte de ani de zile. Sub îndrumarea şi coordonarea etnologului Mihai Dăncuş a fost lansat astăzi public volumul retrospectiv despre viaţa şi activitatea sculptorului Ioan Bledea. În paginile cărţii putem vedea sute de fotografii de la festivaluri naţionale şi internaţionale, lucrări realizate în ultimii 10 ani de activitate, imagini şi informaţii despre numeroasele premii şi diplome obţinute de Ioan Bledea atât  în ţară, cât şi în străinătate. Totul s-a petrecut în cadrul natural al grădinii sculptorului,  unde au fost expuse şi 18 lucrări cu caracter tradiţional şi clasic, lucrări realizate în ultimii doi ani de zile.

Grădina sculptorului Ioan Bledea s-a umplut astăzi de priteni apropiaţi, oficialităţi locale, oameni de cultură şi artişti. Pe gazonul proaspăt cosit au fost etalate 18 lucrări, din cele mai dragi artistului, realizate în ultimii doi ani de activitate. Acestea, dar şi pregătirea deosebită cu care şi-a întâmpinat oaspeţii, l-a determinat pe primarul oraşului Ovidiu Nemeş să rdice la rang înalt eforturile artistului şi dăruirea cu care munceşte de atâţia ani, realizând zeci de expoziţii, cu lucrări valoroase, create de mâinile sale neobosite.

Apreciat pe plan local, sculptorul Bledea a reuşit să cţştige aprecierea iubitorlor de artă în lemn dinţările unde a expus sau a participat la stivaluri de profil. Cel mai apropiat se simte de Franţa,  un loc unde se simte ca acasă. Prieteni din Franţa l-au felicitat la acest moment festiv, mărturisind că este nu doar un mare talent ci şi un om deosebit”.

Alături de Ioan Bledea a fost astăzi şi artistul local  Valentin Rozsnyai, care i-a adus sincere felicitări.”Ioan Bledea este un pilon de bază al cenaclului de artă din Sighet”a spus acesta .

Părintele Ioan Tomoiagă a dat un sfat părintesc familiei Bledea. Acesta i-a îndemnat să aibă grijă de Ioan Bledea, să poată munci în continuare sănătos.

În paginile cărţii “SCULPTURĂ” putem vedea sute de fotografii de la festivaluri naţionale şi internaţionale, lucrări realizate în ultimii 10 ani de activitate, imagini şi informaţii despre numeroasele premii şi diplome obţinute de Ioan Bledea atât  în ţară, cât şi în străinătate. Totul s-apetrecut în cadrul natural al grădinii sculptorului,  unde au fost expuse şi 18 lucrări cu caracter tradiţional şi clasic, lucrări realizate în ultimii doi ani de zile. Mihai Dăncuş, coordonatorul volumului a declarat că este o caret care îl anorează pe artist, dar şi pe noi , sighetenii, care îl avem în mihjlocul nostru.

 “Acesta este un vis devenit realitate” ne-a declarat emoţionat Ioan Bledea, făcând referire la volumul lansat astăzi.

Ajuns la varsta de 60 de ani, Ioan Bledea se poate lauda cu un palmares de invidiat. Cu un numar de peste 1000 de lucrari, majoritatea fiind sculpturi monumentale, zeci de diplome si premii, expozitii nationale si internationale, acesta a reusit sa aduca sculptura maramureseana la rang inalt.Sculptorul Ioan Bledea a castigat de-a lungul anilor notorietate internationala si aprecierea colectionarilor de arta, personalitatior culturale si politice, colegilor de breasla.

                                                                        de Narcisa Maghiari