În ultima perioadă s-au scris numeroase articole
referitor la caracterul, atitudinea și comportamentul în societate a unor
scriitori din literatura română din diferite generații.
Autorii acestor articole uită să disocieze opera
scriitorului de viața acestuia. Una este opera și alta este omul și
comportamentul lui în societate. Opera nu poate să absolvă de vinovăție
creatorul ei.Există cazuri când au fost scriitori, chiar, criminali, în alte
literaturi, dar care au o operă ce tangențiază cu geniul. Atât fapta autorului
cât și opera rămân în posteritate.
În literatura română au fost scriitori care au
pactizat cu regimuri criminale, au scris lucrări ce susțineau ideologia
acestora, precum statul legionar și cel comunist. Fapta lor este condamnabilă,
însă operele acestora rămân în istoria literaturii române.
Mihai
Sadoveanu este învinovățit că a aprobat condamnarea la moarte
a unor țărani, pe când era Președintele Marii Adunări Naționale, însă opera sa
rămâne, înscriindu-se în galeria de aur a literaturii naționale. Cunoscut mai
mult ca scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi academician, el a fost şi
un important om politic român. Opera sa literară poate fi împărţită în câteva
etape distincte, ultima fază corespunzând însă realismului socialist, în acord
cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu a aderat ideologic. După anul
1947, scrisul său se îndreaptă spre ideologia noului regim comunist, publicând
opere afiliate curentului sovietic-rus al realismului socialist, din care
celebre pot fi menţionate romanul “Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din
URSS – “Lumina vine de la Răsărit”.
Sunt scriitori, precum Adrian Păunescu, chiar dacă o parte din poeziile sale sunt
excepționale, nu poate fi iertat, ca om, pentru comportamentul său față de
fosta soție a sa, poeta Constanța Buzea, sau colaborarea cu regimul criminal comunist. În perioada
comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care
îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu.
Comportamentul social al fiecăruia ține de morală,
educație și bunul simț pe care îl are fiecare, de educația primită și nu de
talentul pe care l-a primit, prin naștere, de la Dumnezeu.
În primul rând orice creator cât de mare se consideră
și-l apreciază societatea, este om. Pornind de la ideea lui Goethe „Comportamentul este oglinda în care fiecare
își expune propria imagine” conchidem că modul în care suntem percepuți de
societate e determinat de modul în care ne manifestăm tendințele, aptitudinile
, calitățile și celelalte piese ale
personalității noastre a cărei bază o primim.
Pentru a
înţelege mai bine acest element, trebuie să observăm diferenţa dintre termenul
de „personalitate” şi cei de „individ” sau „persoană”. Cuvântul „individ” se
referă la orice fiinţă vie, ca reprezentant al speciei sale. El desemnează
totalitatea însuşirilor fizice, biologice şi psihice ale fiinţei respective,
identice la toţi ceilalţi care fac parte din specia sa. În cadrul indivizilor,
distingem şi specia umană. Termenul de „personalitate” are, aşadar, un conţinut
mai bogat decât cel de „persoană”. Acesta subliniază faptul că fiecare om are o
serie de trăsături tipice, proprii tuturor oamenilor, indiferent de loc şi
timp, care rămân stabile şi se manifestă constant în comportament.
Sadoveanu și Păunescu au avut un anumit tip de
Aptitudine care este un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operaţional,
care diferenţiază oamenii între ei, în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare
a activităţilor. Nu orice însuşire reprezintă o aptitudine, ci numai aceea care
favorizează desfăşurarea unei activităţi cu rezultate peste medie, dar, aceasta
nu înseamnă că au avut voie să încalce demnitatea umană a celorlalți. Însă,
depinde și de caracter. care desemnează
latura relaţional-valorică a personalităţii, fiind alcătuit din trăsături care
se înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. De aceea, se poate afirma
că toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric diferit. Această componentă a
personalităţii integrează trăsături caracteriale, precum următoarele:
toleranţă/încăpăţânare, bunătate/răutate, dărnicie/egoism,
perseverenţă/neseriozitate etc. Caracterul este schimbător, iar puterea
acestuia este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi le
susţinem. Formarea caracterului debutează în copilărie, prin diferite mijloace,
numite mecanisme.
Concluzionăm: opera, indiferent care este, literară,
invenție, de arhitectură, sculptură, pictură etc nu absolvă creatorul ei de
abaterile sociale și interumane. El,
creatorul răspunde în fața legilor la fel ca toți ceilalți membri ai
societății, atât coercitiv. cât și moral, și poate fi supus judecății
societății.
Să luăm aminte de ce spunea Eminescu: ”Între
caractere și inteligente n-ar trebui să existe alegere, inteligențe se găsesc
foarte adesea, caracterul foarte rar”.
Al.Florin
Țene
Preluare
https://luceafarul.net/opera-nu-l-absolva-de-vinovatia-comportamentala-in-societate-pe-creatorul-ei
